Votarea de toamnă

În 27 septembrie vom merge – probabil – la vot. Votanții vor fi în siguranță – anunță politicienii; cum, cine? Sigur, cei care nu vor să-și scoată cârpa de pe nas și gură pentru a fi identificați, nu se vor deplasa la vot. Chiar! Dacă-mi scot cârpa mă poate afecta vreun minuscul sferic cu trompițe – doar țopăie peste tot! Mai puțin în secțiile de votare? Cică – avea unul vise! - cine nu poartă mască în secția de votare nu votează. Ups! Nepurtarea măștii e contravenție, nu infracțiune care se pedepsește cu interzicerea dreptului la vot. Amendezi omul și... asta e! Conform legii cu privire la contravenții nu-l poți amenda pe indisciplinat, pentru aceeași faptă, din cinci în cinci minute. Ca idee! Cine nu poate purta masca în general și vrea să voteze cum procedează? Oficialii englezii – care sunt lorzi, în cea mai mare parte – i-au informat pe oameni că cei care nu pot purta masca din motive serioase nu trebuie să aibă hârtie de la medic decât dacă se simt mai confortabil având-o asupra lor. Adevărul rămâne: nu-i poți interzice votul unui cetățean cu drept de vot dacă nu vrea să poarte masca. Chiar ne iau de idioți?

La intrare și la ieșire ne vom băga mâinile în dezinfectanți cu ce știu eu ce-au pus acolo. Ne vom spăla pe mâini, adică. Și politicienii se vor spăla pe mâini și gata votarea.

Distanța dintre mascații votanți și cea dintre mascații care supraveghează votarea și cei votanți trebuie să fie de un metru. Ups! Un metru? Atunci... de ce la film, în aer liber, în piață, în magazine etc. distanța trebuie să fie de 1,5 – 3 metri? Cam la fel și prin școli. Fractură logică, dar cine să mai contabilizeze fracturile logice?

Imaginea de mai jos mi se pare edificatoare în ceea ce privește interesul unora pentru toți cei care candidează la alegerile locale.

Cine să mai ducă în casă maculatura politicienilor când s-a tot bătut toba cât rămâne micul cu trompițe pe diferite materiale? E coșul pentru hârtie dintr-o scară de bloc. Și acolo sunt banii noștri, pentru că partidele primesc subvenție de la stat conform Legii nr. 334/2006 (republicată) privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale.

**

Sunt aproape sigură că după votare ne vor închide, din nou, în case... 👀

Actualizare 28 septembrie 2020

Allen Coliban (USR-PLUS) e noul primar al Brasovului. Daca fostul primar nu ar fi intentionat sa rada Tampa era posibil sa castige al 5-lea mandat. Oricum, cei din PNL au fost prea siguri de victoria celui pe care-l sustineau si nu s-au prea agitat sa-si promoveze omu'.

La Consiliul Judetean e tot Adrian Veștea (PNL).

Nu votezi, nu ai dreptul să protestezi

Sunt cetățeni care afirmă că aceia care nu participă la votare nu au dreptul să critice pe cei care reprezintă puterea politică. Greșit.

A vota este un drept, nu o obligație. Avem și dreptul la libera exprimare, dar nimeni nu ne poate impune să ne exercităm acest drept.

Cei care nu participă la votare au dreptul să protesteze, să critice guvernarea, așa cum și cei care merg la vot au dreptul.

Alegerea de a nu vota nu înseamnă renunțarea la democrație. Toți plătim impozite către stat, toți suntem guvernați de aceiași oameni, deci toți avem dreptul să criticăm sistemul, fie că am votat, fie că nu. Banii celor care nu votează sunt tot la bugetul de stat, deci au dreptul să critice dacă acești bani nu sunt corect administrați, de exemplu.

Când cineva nu votează – pentru că nu „iubește” politica, sau din cine știe ce motive – nu înseamnă că acel cineva nu-și iubește țara și concetățenii, dar nu se simte reprezentat de grupurile prezentate în „ofertă”. Despre cineva care nu merge la vot s-ar mai putea spune că a mers „pe mâna concetățenilor” care, poate, știu mai bine decât el cine ar trebui să conducă statul. 😉 Numai cine nu-și iubește țara tace când ceva nu e în regulă – fie că a votat, fie că nu. Nimeni n-ar trebui să rămân tăcut atunci când simte că în loc să îi meargă bine îi merge rău. Să critici un guvern (de exemplu) format din oameni - numiți de parlamentarii care câștigă voturile alegătorilor - care nu se gândesc la binele general este, practic, o datorie cetățenească, nu o datorie a celor care merg să voteze din patru în patru ani. Cetățenii care nu votează pot veghea foarte bine să nu aibă derapaje mari guvernul - au tot dreptul.

Nu toate drepturile de care au parte cetățenii într-o democrație trebuie exercitate – important este să le aibă. În democrație, un cetățean își poate exercita un drept, poate renunța la exercitarea acestuia și îl poate întoarce: am dreptul să votez – pe cale de consecință am și dreptul de a nu participa la votare. A nu vota înseamnă, practic, dreptul de a te abține de la a vota (cetățeanul alege să nu își exercite dreptul la vot, dar nu renunță la acesta).

A obliga pe cineva să participe la votare doar pentru a număra voturile „anulate” nu are vreun avantaj extraordinar pentru democrație. Obligația, în context, ar putea fi numită datorie, iar datoria nu va avea niciodată caracterul unui drept, în sensul juridic al termenului.

Prin vot, cetățenii împuternicesc o mână de oameni să le conducă „destinul social”, ca reprezentanți (mandatari), care să ia hotărâri (de exemplu) în interesul lor, al cetățenilor. Nimeni nu e obligat să împuternicească pe cineva să îl reprezinte în vreo chestiune și are dreptul să se revolte (să critice) dacă reprezentanții celorlalți îi aduc prejudicii.

Cei care nu participă la votare nu renunță la dreptul de a vota, ci aleg să nu îl exercite - temporar sau pentru totdeauna - iar acest aspect nu îi împiedică să își exercite dreptul de a protesta împotriva unui guvern care n-are nicio treabă (sau foarte puțină) cu acțiuni de interes public general.

Image by mohamed Hassan from Pixabay

Voinţa poporului

Voinţa poporului este un mit, constatăm când ne hotărâm să analizăm cu atenţie faptele, dar cetăţenii solidari au mari şanse de a schimba în bine multe aspecte ale vieţii de zi cu zi (şi nu numai).

Pe “voinţa poporului” se bazează regimul politic numit “democraţie”. In traducere liberă, democraţie înseamnă “conducere de către popor”.

Principiile de bază ale democraţiei sunt votul universal şi suveranitatea naţiunii. Dar! Vorba lui Mark Twain (30.11.1835 – 21.04.1910): Dacă votul nostru ar schimba ceva, nimeni nu ne-ar mai lăsa să votăm. Apoi… cât de mult mai putem vorbi despre suveranitate având in vedere existenţa Uniunii Europene, cu directivele sale, prezenţa statelor in diverse organizaţii precum N.A.T.O., O.N.U.  şi altele de gen. Fără a fi parte din aceste uniuni şi organizaţii nu prea se mai poate in contextul geopolitic de azi, dar faptul nu schimbă datele problemei: suveranitatea e mai mult un cuvânt şi mai puţin un principiu, un concept: “dreptul exclusiv de a exercita autoritatea supremă politică (legislativă, judecătorească sau / şi executivă) asupra unei regiuni geografice, unui grup de oameni sau asupra lor înşişi”.

“Alegerile electorale reflectă voinţa poporului” e alt mit. Realitatea este că alegerile reflectă voinţa celor care au fost suficient de motivaţi să voteze. Faptul că motivaţiile sunt uneori naive: “primesc un kg de făină”, “îmi creşte pensia”, de exemplu, contează mai puţin. 

Creşterile de venituri nesusţinute economic sunt un dezastru pentru economia unui stat deşi e benefică pe termen foarte scurt. Pentru veniturile care sunt asigurate de stat: pensii, alocaţii fel de fel, salariile funcţionarilor publici etc. vor trebui majorate anumite taxe şi impozite. 

Eliminarea / reducerea unor taxe impune introducerea / majorarea altora, in altă parte – de regulă, acolo unde cetăţeanul nu le observa (deşi va ajunge să le simtă, indirect): pe spinarea intreprinzătorilor independenţi, in general: transportatori, pentru cei cu profesii liberale, pentru persoane fizice autorizate şi alte categorii de gen. Mărirea taxelor acestora impune majorarea tarifelor, care se va reflecta şi in buzunarele celor cu venituri mărite artificial; altfel spus: ce iau pe mere dau pe pere. 

Pentru salariile angajaţilor “la privat”, majorarea obligatorie a salariului minim îi poate determina pe angajatori să reducă personalul şi / sau să majoreze preţurile bunurilor şi / sau serviciilor pentru a putea asigura fondul de salarii şi pentru a-şi asigura venitul estimat, probabil, la un moment dat, şi in funcţie de care au acţionat. Fără a putea face previziuni economice o firmă poate ajunge la faliment in doi timpi şi trei mişcări. Şi, in contextul actual al economiei naţionale, oamenii de afaceri nu prea pot face previziuni (planuri) pe termen mediu şi lung, ci se străduiesc să se adapteze din mers la fel şi fel de schimbări care vin, uneori, ca un val tsunami.

Anumite motivaţii au adus poporul român in situaţia ultimelor alegeri electorale: trei milioane şi ceva de cetăţeni cu drept de vot au hotărât soarta a mai mult de 18 milioane. S-ar fi schimbat ceva dacă prezenţa la vot ar fi fost chiar de 100%? Nu prea mult la nivel central. Voturile celor absenţi ar fi “revenit” preferaţilor fiecăruia (plus că mulţi ar fi putut vota cu acea minoră majoritate).

Socrate a fost unul dintre anticii care au pus la îndoială înţelepciunea maselor conducătoare fiind, in multe privinţe, antidemocratic dar, in acelaşi timp, întrebările lui au eliberat omenirea – bine, au eliberat acei oameni care ştiu, pot şi vor să gândească singuri, să analizeze in ansamblu – şi in context - realitatea înconjurătoare, faptele celorlalţi – mai ales faptele “conducătorilor”. Oamenii din Atena, oraşul unde s-a născut libertatea cuvântului, au votat pentru moartea unuia dintre cei mai inteligenţi cetăţeni doar pentru că şi-a exprimat liber ideile… Majoritatea celor abordaţi se simţeau umiliţi, ignoranţi şi penibili la întrebările sale. A existat şi la acel moment propaganda; cetăţenii care au votat pentru moarte s-au lăsat convinşi că Socrate face un mare rău prin introducerea unor noi zei şi coruperea tinerilor cu întrebări raţionale.

Revenind in prezent: fidelizarea (chiar fanatizarea), prin propagandă, a unui procent mic din electorat produce rezultate electorale mai bune decât o promisiune de guvernare decentă, bazată pe principii nu doar democratice ci şi economice. Acest gen de fidelizare – prin promisiuni care sună bine dar care nu pot fi îndeplinite sau care pentru a fi îndeplinite se împovărează alte categorii ale populaţiei – e mai ieftină şi mai uşor de obţinut pentru că e suficient să spui “vă dăm” şi deja câştigi voturile, mai ales că intre cei care cedează propagandei nu prea sunt cetăţeni care să întrebe “de unde?” iar cei care ştiu că această întrebare e esenţială nu au interesul să o rostească. 

Un electorat câştigat cu promisiuni de creşteri ale venitului şi scăderi de taxe e foarte rar dispus să îşi schimbe opţiunea, chiar dacă promisiunile nu sunt îndeplinite, mergând pe ideea, propagandistică desigur, că “au fost împiedicaţi de rivalii politici să îşi îndeplinească aceste promisiuni”.

Ce rău e să nu vezi pădurea din cauza copacilor…

Texte cu un conţinut asemănător:

Mai avem mult până la democraţie;

Bogătaşii nu vor pierde;

Există democraţie?

Promisiuni electorale;

Dormiţi linistiţi, guvernul veghează;

Obligativitatea prezenţei la vot;

Obligativitatea prezenţei la vot. Votare obligatorie

Anul acesta vom fi chemaţi să votăm... din nou...

Sunt unii care vor “vot obligatoriu”, şi scriu că vor asta “din cauza argumentelor…”!

Sunt unii care-şi imaginează că votarea, obligatorie, ar elimina smiorcăielile cu privire la reprezentanţii aiurea pe care-i avem! Oare cum gândesc oamenii care vin cu astfel de argument?! Dacă votez X - pentru că sunt fan - iar majoritatea votează Y, voi fi mulţumită?! NU! Şi atunci voi avea dreptul să mă smiorcăi?! Bănuiesc că da! “Votarea obligatorie” nu elimină nemulţumirile împotriva clasei politice. Şi chiar de-aş vota ca majoritatea, poate că politicienii aleşi îşi vor schimba nu doar atitudinea, ci şi gaşca politică. Am avea dreptul să ne smiorcăim, dar o facem tot degeaba! Sau, poate că majoritatea greşeşte…

Obligandu-ne sa ne prezentam la vot politicienii vor, de fapt, sa simta ca sunt “legitimati”, ca au dreptul sa fie unde sunt, ca au fost alesi prin vointa populara – nu vor accepta ideea unui vot de blam! Neprezentarea e "vot de blam".

Alt argument pro obligativitate: ţările cu o democrație solidă (vorbă să fie!) au vot obligatoriu… Da: Grecia (republică aproape în faliment), Belgia (monarhie), Liechtenstein (monarhie constituţională, 32.840 de locuitori în anul 2002), Luxemburg (monarhie; stat condus de un Mare Duce), Australia (monarhie constituţională, colonie britanică)… Acolo, cetăţenii se înscriu pe listele de vot, dacă se înscriu… Nu-i amendează nimeni dacă nu merg să voteze… Unii afirmă că da…

Prea mulţi români îşi imaginează că de vom fi obligaţi să mergem la vot le va fi mai bine! Sau… îmi va fi mie mai bine?! Poate că nu votez ca majoritatea, deci nu-mi va fi mai bine (pentru că nu vor câştiga cei pe care-i vreau eu), dar… mă sacrific pentru… binele comun?! Haida-de! Ceea ce unul vede “bine comun” altul poate vedea un rău insuportabil… Am trăit destui ani un mare bine comun, mi-ajunge!

Cât de mult contează votul meu obligatoriu când politicienii sunt traseişti de cursă lungă şi aleargă ca gândacii spre partidul cu mai multe fărâmături?! Cum contează votul meu obligatoriu când, prin redistribuire, candidatul pe care l-am votat poate ajunge pe locul doi sau trei?

Apoi… cu cine naiba votez (obligatoriu)? Sunt mereu aceleaşi feţe, aceleaşi caractere! Le ştiu, nu mi-au adus nimic bun! Alegem în continuare dintre ei?! Şi ce rezolvăm?! Ştampilăm rubrica “niciunul” - care va fi tipărită pe buletinul de vot în caz că vor înnebuni total unii şi-o să avem votare obligatorie? În semn de protest, cică, aplicăm ştampila în pătrăţica niciunul! De parcă le-ar păsa politicienilor de protestul meu în cabina de vot! Cât de naiv e acela care crede că politrucianului îi pasă de votul lui?

Alt argument pro obligativitate: nu s-ar mai frauda, pentru că nu se mai pot pune în urne buletine de vot în numele (la număr) celor care au absentat! Haida-de! De parcă ar fi mare greu să palmezi un snop de buletine şi să le înlocuieşti cu cele ştampilate “cum trebuie”. Sigur! Nu se procedează astfel, ci mult mai complicat şi mai cu perdea - dacă vor să fraudeze… Nu pun botul nici la astfel de argumente!

Prezenţa obligatorie la vot pare o chestiune în interesul cetăţenilor (cred că e vorba despre interesul cetăţenilor politicieni)… Gândit… cu spectru larg. Cei interesaţi de puterea politică sunt în avantaj, pentru că la urne se prezintă o mulţime de oameni grăbiţi, o mulţime de oameni ignoranţi sau indiferenţi… care ştampileaza hârtia să scape şi să-şi vadă de ale lor. Se vehiculează ideea că vor fi mai greu de cumpărat voturile! Serios!? Va fi la fel de uşor (sau de greu) doar că vor putea cumpăra mai multe voturi cu 50 de lei (sau mai puțin) bucata pentru că omu’ e obligat să meargă la votare, deci nu mai trebuie să-l şi convingă să se deplaseze şi să-l transporte cu autobuzele pentru a fi sigur că ajunge la secţia de votare. Se economisesc ceva bani la transport şi pot fi distribuiţi pentru voturi… O eventuală fraudare ar deveni legitimă! Aşa că moduri de fraudare sunt - argumentul că se va frauda mai puţin este cel mai slab, în opinia mea, dar dă bine pentru public. În plus, sunt şocante afirmaţii de genul: “se vor cumpăra mai puţine voturi” şi “se va frauda mai puţin” - indirect, au recunoscut ce se poate face.

Şi mai viseaza unii “vot de blam”,  ca sancţiune pentru politicieni… O… mamă! Politicienii români chiar ar fi sensibilizaţi de aşa ceva?! De-ar fi genul am fi avut o clasă politică de calitate.

Dau un vot nul - şi ca mine încă vreo câteva milioane… ŞI?! Se anulează votarea?! Deloc! Câştiga cel care are cele mai multe voturi de la acei puţini care au ştampilat numele unui candidat! Degeaba ne-am prezentat la vot toţi cei cu drept de vot - iese tot cine… trebuie. Pentru că are majoritate? Da! Nu?! Are majoritate, dar ce majoritate jalnică! Şi nu contează că-i jalnică majoritatea lui, ci contează că va declanşa un… cutremur cosmogonic! Şi va putea spune: prezenţa la vot a fost de sută la sută şi am câştigat, deci am susţinere… Pentru că în discursuri nu se vor aminti voturile “de blam”.

Neprezentându-mă la secţia de votare nu-i tot aia?! Oh, nu! :)))

Ce fac dacă e luuungă coada la secţia de votare?! Nu mai votez şi mă amendează?! Şi, apoi, ştiţi cu ce limite de amenzi vin ăştia! Cei care ziceau că se vor sustrage de la recensământul populaţiei sau că nu-şi vor dezvălui CNP unui anonim care le bate la uşă să le ceară date personale erau ameninţaţi cu amenzi de până la 5000 de lei! Duşi cu pluta legiuitorii aştia! Prin amenzi - prin frică de amendă - vor să supună populaţia pentru a-şi realiza interesele! Cuantumul unei amenzi trebuie să fie proporţional cu gravitatea faptei care se sancţionează contravenţional. Nu subminez economia naţională şi nu pun în pericol siguranţa statului dacă nu mă prezint la secţia de votare pentru a ştampila o hârtie… Când politicienii sunt oameni de caracter nu contează câţi cetăţeni merg să voteze.

Nu voi sta vreodată la coadă pentru a vota! N-am stat pentru alimente, n-o să stau pentru a vota!

Alt argument pentru prezenta obligatorie la vot: strămoşii noştri au murit şi pentru dreptul la vot. Unii nu înţeleg deloc - sau mai deloc - anumite noţiuni - şi manipulatorii se bazează pe asta. Da, au murit pentru dreptul la vot, şi nu pentru obligarea mea de a mă prezenta la vot! Sigur, fiecărui drept îi corespunde o obligaţie, dar în acest caz nu e obligaţia de a vota (exercitarea dreptului la vot e obligaţie civică, sigur, dar a cărei neîndeplinire nu poate fi sancţionată deoarece ţine de libertatea mea de a alege dacă mă implic sau nu politic)! Având un drept am şi posibilitatea (libertatea) de a renunţa la acel drept! Am dreptul la vot! Trebuie să rămână perfect legal să pot renunţa la exercitarea acestui drept!

Am un drept, dar am şi libertatea să renunţ la acest drept!

Nimeni nu mă poate obliga să-mi pese ce politicieni reprezintă cetăţenii români… Nimeni nu-mi poate pretinde să fiu interesată cine sunt politicienii din guvern! Chiar dacă ar câştiga alegerile cine vreau eu se poate întâmpla să nu mă mai simt reprezentată şi… am dreptul să mă plâng de prestaţia lor. Aşa că n-am făcut nimic votând! Sau m-am ales cu ce m-aş fi ales dacă nu votam…

Nu mă interesează să fiu obligată la ceva ce consider că am dreptul să refuz! Ştiţi ce zic unii dintre cei care vor vot obligatoriu? “Măcar acum merg toţi la vot. Cel care nu merge la vot nu are voie să se plângă de situaţie daca nu-i convine". Oare care-i logica?

Dacă tot vor să-i credem sinceri şi interesaţi de bunăstarea noastră ar trebui să creeze un mecanism de demitere a alesului care nu mai reprezintă cetăţenii care i-au acordat încrederea. Ar trebui să adopte reglementarea împotriva traseismului politic şi altele de gen… Ar fi şi mai ieftin şi mai cinstit. E enervant să ştiu că am votat pentru X, de la partidul Z şi să mă trezesc că traseistul e acum într-un partid pentru care aş vota doar cu un pistol la tâmplă. Să se interzică participarea (candidatura) celor condamnaţi - cu sau fără suspendare - chiar şi atunci când nu li s-a interzis dreptul de a alege şi de a fi ales – s-ar renunţa şi la argumentul a furat, dar a şi făcut ceva pentru oameni, deci il votez.

Se cer rezolvări serioase, şi obligarea cetăţeanului să voteze nu se numără între ele.

Trei milioane de cetăţeni de ce nu vor să se mobilizeze şi pentru astfel de modificări legislative?

Un fel de concluzie: sa votăm e necesar, deşi nu prea mai avem cu cine; mersul în turmă nu e deloc benefic unei societăţi care nu-i convinsă de necesitatea / utilitatea votării. A ştampila, obligatoriu, un buletin de vot nu-i tocmai democratic - părerea mea.

Sursa foto: https://sites.google.com/site/crowdsourcewiki/home/forms-of-cs/crowd-voting