Cu nu foarte mult timp în urmă, din stradă, am privit în gura unui pacient întins pe un fotoliu-pat dintr-un cabinet stomatologic. Fiind cabinetul la parter de bloc nici nu mi-a fost prea greu – era întuneric afară și lumina aprinsă în cabinet, fotoliul aproape de fereastră. Și-am zis, în gând: "Uau! N-aș accepta să fiu ca în acvariu cu gura larg deschisă spre trecători". Evident, să fii pe scaunul dentistului nu e rușinos, dar e, totuși, ceva intim, e ceva legat de intimitatea pacientului. Am văzut saloane de coafor și frizerii în acvarii și mă amuză cum arată clientele cu părul lațe de la apă (arătând ca niște pisici plouate), unii clienți cu ceva alb pe față s.a.m.d. La dentist, totuși, e altceva, mai ales că ar putea afecta emoțional trecătorii sensibili, care leșină doar la vederea instrumentelor.
După acel prim pacient, din când în când am mai văzut clinici de stomatologe în acvariu (cu ferestre mate, totuși, văzându-se în amănunt numai când e o fereastră deschisă), dar luni seară cred că am deschis gura larg – de mirare!
Toți arătăm caraghios la dentist – dar de ce să acceptăm să ne vadă și străinii în postura aceasta? Pentru că suntem văzuți atunci și apoi nu ne mai recunoaște cineva pe stradă sau pe aiurea? Intimitate – mai ales pentru pacient - nu strică. Părerea mea. Oare ce-or urmări cu acest gen de practică?
Pe când cabinet de epilare sau de proctologie în acvariu?! Totul la vedere! Ce atâta pudoare?