Un călugăr mergea agale pe o cărare
din munți. Era înalt muntele în vârful căruia trebuia să ajungă
și simțea cum începeau să-l lase puterile. Se așeză pe un
bolovan și începu să se roage lui Dumnezeul să-l ajute:
-
Doamne, te slujesc de atâția ani! Fă-mi și tu o favoare:
trimite-mi, te rog, un cal, ca să pot trece peste acest munte.
S-a
rugat fierbinte și a rămas pe marginea potecii. Stătea și aștepta
mila Domnului. La un moment dat, pe potecă apare un țăran care
ținea un cal de căpăstru, iar în brațe avea un mânz de curând
fătat.
„Îți
mulțumesc, Doamne! Mi-ai ascultat rugăciunea” își spuse
călugărul în gând. Se ridică și se adresă țăranului:
-
Fiule, ajută-mă să mă urc pe cal; tocmai pe tine te așteptam, ca
să pot trece muntele.
Țăranul
se supără foc.
-
Eh, tu, leneșule! Nu vezi că eu merg pe jos, să nu-mi istovesc
iapa?! Stai puțin, că te învăț eu cum trebuie să te porți!
Și-i
puse în brațe mânzul.
-
Du-l! porunci el călugărului. Și fii atent, dacă îl scapi, ai
s-o pățești! Hai, pornește!
Și
țăranul pocni din bici, arătând călugărului drumul înainte
spre vârful muntelui.
Călugărul
nu scoase niciun cuvânt, mut de mirare. Mergea smerit înainte,
ținând strâns la piept mânzul.
-
Ah, Doamne! mormăia călugărul, în timp ce înainta pe cărarea
abruptă. Nu mi-ai înțeles ruga! Eu te-am rugat să-mi trimiți un
cal de călărit, ca să mă ajute să trec muntele, iar tu mi-ai
adus un cal să-l car în brațe. Și dacă tu, Doamne, înțelegi
atât de greu, atunci ce să mai zicem de noi, păcătoșii?
(poveste
etiopiană, vol. 13 „Povești nemuritoare”, Editura Vox 2000)
Cei
mai mulți oameni care se roagă pentru îndeplinirea anumitor
dorințe par a nu înțelege că s-ar putea ca odată dorința
împlinită să le fie mai puțin bine. Și mai mulți oameni, când
se roagă pentru îndeplinirea dorințelor, nu sunt prea specifici.
„Vreau să ajung la Roma”, de exemplu. Ajunge la spital în Roma,
pentru că numai acolo poate fi tratat de cine știe ce. Omul în
cauză nu ar trebui să se plângă că i-a fost îndeplinită
dorința. A ajuns la Roma. Așa și cu călugărul din poveste.
Dumnezeu i-a îndeplinit dorința: i-a trimis un cal. Călugărul a
uitat să specifice: un cal pe care să călăresc pentru a trece
muntele.
De
regulă, în rugăciunile către divinitate trebuie formulate dorințe
de genul „vreau puterea să...”, „vreau bine pentru mine și
ceilalți”, „vreau libertate pentru mine și ceilalți” și tot așa. Se presupune că divinitatea/universul/cum
vrem să-i spunem știe ce e bine pentru fiecare și de aceea nu
îndeplinește chiar toate dorințele. Ce poate fi perfect pentru
momentul prezent - de regulă dorințele cele mai multe sunt pentru
„acum” - s-ar putea dovedi mare greșeală mai târziu. Pentru ca
o dorință să fie „corect” îndeplinită e nevoie de intenție,
efort, perseverență, discernământ (condiții care trebuie
îndeplinite cumulativ). Când „formulezi” și apoi stai dorința
n-are sens.
Să
avem grijă ce ne dorim pentru că s-ar putea să primim.