Mituri și fapte despre Halloween (II)

Printre miturile care circulă in legătură cu Halloween mai sunt:

Lame de ras în merele glazurate, puse de oameni răi. E cel mai asociat mit cu sărbătoarea: teama că unii introduc ace sau lame în produsele pe care le oferă copiilor. Centrele medicale și secțiile de poliție au ajuns să ofere radiografii gratuite pentru produsele oferite/primite de Halloween. Folcloristul Rick Santino, de la Universitatea Bowling Green State, a scris pe larg despre Halloween și a căutat să afle de unde spaima cu lamelele de ras în mere. A constatat că în New Jersey, pe la sfârșitul anilor 1960, ar fi fost mai multe astfel de cazuri, ceea ce a condus la o lege (în 1968) care prevedea pedeapsa cu închisoarea pentru cei care erau prinși că pun lame de ras în mere. Câțiva ani mai târziu, jurnaliștii au mers “pe fir” și au constat că toate rapoartele despre lame și ace in mere erau farse făcute de “victime” sau de prietenii lor.

Droguri în dulciuri - e un alt mit legat de Halloween. Pe la începutul anilor 1980 au început să circule rapoarte privind unii indivizi care distribuiau copiilor autocolante îmbibate cu LSD (un drog halucinogen). Într-o scrisoare deschisă adresată către “The New York Times” de un folclorist (Jan Harold Brunvand) de la Universitatea din Utah acesta a arătat confuzia pe care au făcut-o polițiștii în anii 1980 în legătură cu “autocolantele”, acestea fiind, de fapt, niște coli din hârtie absorbantă/ sugative (de regulă decorate și perforate) care conțin pătrățele numite file, fiecare pătrat (blotter) conținând între 30-100 µg de LSD; de regulă, pătrățelul absorbant se mestecă și se înghite. Cu toate acestea, departamentele de poliție și comitetele de părinți au continuat să emită avertismente cu privire la presupusele autocolante LSD care ar viza copiii, mai ales că unele au imagini din desene animate care ar fi tentante pentru copii.

Cea mai recentă versiune a mitului bomboanelor care conțin droguri sunt rapoartele poliției și avertismentele părinților care cred că micuții ar putea mânca fără să știe bomboane de Halloween infuzate cu THC, ingredientul activ din marijuana, având în vedere că în mai multe state consumul a devenit legal și produsele comestibile din această plantă arată și ca ursuleții gumați, maronii, dar și ca batoanele de ciocolată. Au existat câteva cazuri de ingestie accidentală de astfel de bomboane, dar nu există rapoarte despre persoane care oferă cu intenție astfel de bomboane; câțiva copii din Arizona au luat gume dintr-un bol pregătit pentru Halloween (în casa unui prieten) și au sfârșit simțindu-se super-veseli la ora de matematică.

Otrăvirea bomboanelor este un alt mit țesut în jurul acestei sărbători. Lame de ras, ace, droguri, toate au fost introduse în bomboanele oferite copiilor de oameni răi. În ultimii ani au apărut pe rețelele de socializare imagini cu unghii și alte cele găsite, chipurile, în bomboane cu această ocazie, dar toate sunt doar legende urbane. Joel Best, profesor de sociologie și drept penal la Universitatea din Delaware, a studiat toate rapoartele privind “sadismul de Halloween”, începând cu anul 1958 (și până în 1983), și susține că nu a găsit vreunul care să fi arătat că un copil a fost ucis sau rănit grav din cauza vreunei bomboane sau prăjituri contaminate intenționat. A existat un singur caz de copil în vârstă de 8 ani ucis cu intenție de un baton otrăvit cu cianură, în anul 1974. Ronald Clark O’Bryan, cel care a făcut asta,  nu era un străin, ci era tatăl copilului ucis pentru că dorea să-i încaseze asigurarea de viață și a arată cu degetul spre un vecin care ar fi oferit bastoanele din zahăr copiilor. Individul a fost numit Candyman sau “Omul care a ucis Halloween-ul” (a fost executat pentru omor în anul 1984). În general, incidentele semnalate sunt provocate de copii, mai afirmă afirmă Joel Best - “azi e ușor să introduci ceva în batonul tău de ciocolată, să faci o poză și să o postezi pe rețelele de socializare”. Desigur, verificarea bomboanelor nu este un lucru greșit, fiind și un motiv perfect pentru a testa mărfurile. Multor americani le este mai greu să creadă că străinii nu otrăvesc copiii la întâmplare decât poveștile care se țes pe această temă.

Aceste povești repetă două teme care sunt comune în legendele urbane: pericolul pentru copii și contaminarea alimentelor. În unele cazuri adulții au susținut otrăvirea copiilor cu dulciuri primite pentru a acoperi o crimă sau o otrăvire accidentală, iar în alte cazuri au fost copii care au suferit de indigestie pentru că au mâncat prea multe dulciuri sau produse alterate, dar nu s-a putut dovedi că vreun străin ar fi otrăvit la întâmplare copii.

Acest mit al otrăvirii dulciurilor de Halloween are și unele cauze sociale și s-a constatat că au prevalat în anii 1960 și 1970, când, într-o perioadă de mari tulburări și transformări sociale, o mai mare integrare rasială și un statut îmbunătățit pentru femei, s-au născut întrebări cu privire la în cine mai poți avea încredere în noile cartiere unde vecinii nu se cunoșteau între ei și erau din mai multe categorii sociale, unde femeile nu mai voiau să fie casnice s.a.m.d.. Poveștile despre vecinii necunoscuți care ar putea face rău copiilor în cadrul unei astfel de sărbători, fie intenționat, fie că sunt negijenți cu substanțele toxice, fie că sunt abuzatori erau des întâlnite. Se lansau multe zvonuri care produceau panică. Halloween s-a dezvoltat în aceste cartiere ca o sărbătoare populară de tip carnaval, menită să elibereze unele tensiuni sociale, și care și-a pierdut din funcționalitate pe măsură ce cartierele respective se descompuneau (din motive diverse). Din cauza temerilor, părinții și comunitățile au restricționat “colindarea” și au inventat evenimente mai “sigure”, care se desfășurau în bisericile creștine. Această teamă colectivă a fost utilă și centrelor comerciale locale, prin vânzarea de bomboane ambalate individual, marcate, fiind oferite (în timpul revoluției sociale) în toate magazinele, de toți producătorii de dulciuri și nu se mai știa ce ingrediente sunt folosite și cum sunt procesate aceste produse. Au fost medici care afirmau public că tratau în fiecare zi copii otrăviți cu bomboane - cum se îmbolnăvea un copil care a mâncat bomboane, cum devenea o regulă că bomboanele erau cauza (și nici un caz de boală gravă sau deces nu a avut loc). În anii 1890 și 1900 multe agenții de stat au testat sute de feluri de bomboane și nu s-au descoperit produse otrăvite sau alterate - s-a descoperit glucoză (din siropul de proumb folosit pentru bomboanele ieftine), urme de cupru din vasele in care se produceau și coloranți, dar nu otravă, deșeuri industriale și altele de gen. S-a dedus că acei copii care s-au îmbolnăvit au suferit de indigestie pentru că au mâncat prea multe bomboane sau au suferit intoxicații alimentare din cauza fabricării necorespunzătoare, a igienei sau din cauza păstrării necorespunzătoare a alimentelor.

Un alt mit legat de această sărbătoare - poate cel mai vehiculat - este că ar fi o sărbătoare satanistă. Fals. E (aproape) cert că sărbătoarea își are originea în unele ritualuri păgâne ale celților, la sfârșitul sezonului de recoltare, în sărbătoarea Samhain, care s-ar traduce “Sfârșitul verii”. Festivalul dura câteva zile și oamenii aprindeau focuri mari pentru a curăța terenurile și pentru a-și lua rămas bun de la recolta anului, în timp ce se pregăteau pentru lunile reci de iarnă.

Când Biserica Catolică a încercat să înlocuiască Samhain și alte sărbători autohtone, practicienii religiilor rivale au fost calificați ca închinători ai diavolului. Credințele în morții rătăcitori au persistat, dar ființele supranaturale onorate de celți au devenit asociate cu răul, iar lumea spirituală celtică a fost asociată cu iadul creștin.

Vina pentru această faimă proastă, în zilele noastre, pare să o poarte Pat Robertson, gazdă unei emisiuni TV, care a făcut carieră demonizand (literalmente) Halloween, descriind noaptea de 31 octormbrie că fiind “noaptea în care diavolul se bucură” și avertizând părinții să nu-și crească copiii că “ȋnchinători la demoni”. În anul 2015 (sau 2016) acesta explică la TV că Halloween e “ziua în care milioane de copii și adulți se vor costuma în diavoli, vrăjitoare și goblini pentru a-l sărbători pe satan. Nu își dau seama ce fac”. Uită că mulți se îmbracă în prințese și pirați și își consumă greutatea în dulciuri!

Hulirea sărbătorii își are rădăcinile în biserica catolică timpurie, care a încercat să stopeze practicile păgâne - precum Halloween - etichetȃndu-le drept satanice. Creștinii fundamentaliști au început să atace cu adevărat sărbătoarea abia în anii 1980, probabil ca reacție la popularitatea din ce în ce mai mare a unor sărbători creștine, cum ar fi Crăciunul (dar și despre Crăciun se spun multe - inclusiv că pe vremea romanilor în aceeași perioadă erau Saturnaliile).

Pe site-ul bisericii satanice scrie că sataniștii sunt atei, că ei nu cred în diavol ca ființă sau persoană. Halloween este una dintre cele mai mari trei sărbători din calendarul satanist, dar se spune despre aceasta: “poate fi sărbătorită ca un moment în care sinele poate fi explorat prin folosirea unui costum sau care poate aminti ceva important din viața cuiva care a murit - cum se întâmplă în noaptea din tradiția europeană” (Ziua Tuturor Sfinților).

Diavolii rămân un simbol al Halloween-ului și este posibil să vedeți câțiva dintre ei care merg din ușă în ușă. Halloween-ul este însă un moment în care oamenii își proiectează temerile într-un mod sigur și distractiv.

Istoricul Beth Allison Barr susține că există, de fapt, foarte puține dovezi cu privire la modul în care s-au desfășurat sărbătorile celtice și este probabil ca cele mai vechi practici de Halloween să fie înrădăcinate în cultura medievală creștină, mai degrabă decât în ​​păgânism. Nicholas Rogers, autorul cărții “Halloween: From Pagan Ritual to Party Night” este de aceeași părere. Henry Kelly, profesor de engleză la UCLA și autor al cărții “Satan: A Biography”, afirmă că sărbătoarea Halloween este cel mai bine înțeleasă ca un produs al tradițiilor folclorice din secolul al XVIII-lea din Scoția și Irlanda. “Eforturile de a o conecta cu ceva mai vechi sunt greșite”, a spus Kelly. Cele mai puternice rădăcini ale sărbătorii izvorăsc din tradițiile catolice. Numele provine de la All Hallow's Eve, cu o seară înainte de Ziua tuturor sfinților, cu două nopți înainte de All Souls Day. Așa că, în loc să se îngrijoreze de diavol, Kelly îi sfătuiește pe evanghelici ca Robertson să se “relaxeze și să se distreze”.

S-ar putea spune că Halloween este o sărbătoare hibrid cu origini celtice şi influenţe creştine, care a evoluat până astăzi în ceea ce am putea numi una dintre manifestările sacrului în profan și care caracterizează contemporaneitatea.

Bibliografia la finalul primei părți: 

https://diana-kundalini.blogspot.com/2019/11/mituri-si-fapte-privind-halloween-i.html 

Mituri și fapte privind Halloween (I)

Despre Halloween s-au spus și se vor mai spune multe, dar oamenii continuă să se distreze. S-a afirmat și că are o influență nefastă asupra unora, asupra spiritului lor, în special.

Această sărbătoare are rădăcinile adânc înfipte în trecut - în principal în istoria de acum mii de ani a celților - și în jurul ei s-au țesut mai multe mituri.

Halloween e de origine americană. E mai mult decât fals, dar toată lumea asociază sărbătoarea și americanii, deși originea sărbătorii e la celți: Samhain - un festival al recoltelor și sărbătoarea “anului nou”, care era la ei în data de 1 noiembrie. După ce recoltele erau strânse urma un sezon al “morții” (iarna), și celții credeau că strămoșii lor morți vor reveni pe 1 noiembrie să sărbătorească alături de cei vii. Iarna se apropia, recoltele erau pe moarte, zilele erau tot mai scurte, iar spectrul morții atârna greu în aer. Vitele au fost sacrificate și sărate pentru a hrăni oamenii pe timp de iarnă. Recoltele au fost adunate și depozitate ca nu cumva Pooka care-și schimbă forma, un hobgoblin nocturn care se bucură de chinurile muritorilor, să distrugă roadele câmpului și să aducă un anotimp de foamete. Cu depozitele pline, celții au marcat perioada de lună plină de 3 zile cu petrecere și ritual înainte de a face față necunoscutului. Consumați de teamă că ar putea fi transportați în țara morților, irlandezii au aprins focuri uriașe pentru a îndepărta forțele malefice. În timpul sărbătorii oamenii erau costumați - de obicei purtau capete şi piei de animale. Focurile sacre rămâneau aprinse până în zori când fiecare membru al comunităţii lua din focul sacru şi îşi aprindea focul din vatră.

Când Irlanda a fost convertită la catolicism unele tradiții din Samhain au fost încorporate în sărbătorea tuturor sfinților (All Hallow's Day) din 1 noiembrie; în 31 octombrie este ajunul sărbătorii (All Hallow's Eve sau Halloween). Sărbătoarea creștinată implică aprinderea focurilor pentru morți și oferirea așa-numitelor “prăjituri pentru suflet” celor săraci și înfometați care ajungeau la ușa cuiva. Folcloristul Santino afirmă că imigranții irlandezi au adus tradiția în S.U.A. în secolul al XIX-lea. Farsa și oferirea de dulciuri (trick or treat) pare a fi mai mult o invenție americană. Obiceiul copiilor care merg din ușă în ușă și solicită bomboane a început, se pare, prin anii 1930-1940, când în orașele americane se căutau soluții pentru a ține tinerii departe de farsele proaste pe care le făceau de Halloween, și au devenit regulă după cel de-al doilea război mondial, în timpul unei suburbanizări pe scară largă.

Odată cu popularitatea au apărut şi problemele. Fiind o sărbătoare a paradelor, a petrecerilor şi a festivalelor opulente, sărbătoarea de Halloween a ajuns să fie afectată de violenţe şi acte de vandalism. Acest lucru a determinat autorităţile locale să limiteze mult amploarea petrecerilor de Halloween, interdicţii care au fost păstrate timp de 20 de ani. Limitând amploarea festivităţilor publice, autorităţile americane au deschis porţile unei alte vechi tradiţii de Halloween: colindatul din casă în casă. Potrivit tradiţiei, copiii merg în noaptea de Halloween pe la uşile vecinilor cu intenţia de “a le juca acestora feste”. Dacă proprietarii le oferă copiilor cadouri (dulciuri), colindătorii pleacă mulţumiţi iar proprietarul casei este protejat de spiritele rele.

S-a mai spus că Halloween a început că un concurs de costume. Realitatea e alta. Pe vremuri, oamenii credeau că în această perioadă de trecere de la toamnă la iarnă, vălul dintre lumea noastră și lumea spirituală devenea mai subțire și cei vii se temeau că răul ar putea să-i viziteze. Pentru a se proteja împotriva spiritelor se deghizau, pe ideea că un spirit rău nu putea recunoaște un om care era deghizat în… spirit rău și îl lăsau în pace.

Sărbătoarea ar fi doar pentru a speria. Creștinii numesc “All Hallow's Eve” această zi de 31 ocrombrie, adică “Ajunul Zilei Tuturor Sfinților” (1 noiembrie), zi în care se aduce laudă tuturor sfinților sărbătoriți în credința creștină. Unii spun că bisericile au introdus “All Hallow's Eve” pentru a se suprapune sărbătorii păgâne, înlocuind festivalul așa cum era cu propriile variațiuni - de exemplu, oamenii merg la cimitir și lasă lumânări aprinse la mormintele celor plecați de curând pentru ca aceștia să-și găsească mai ușor drumul.

Sărbătoarea este despre dovleci. La început erau napi ciopliți, cu o lumânare aprinsă care reprezenta un suflet captiv în purgatoriu (potrivit lui Nicholas Rogers). Legenda lanternei din nap (mai târziu dovleac) e legată de Jack Fierarul (dintr-un mit irlandez), despre care se spune că l-a păcălit pe Sf. Petru și a făcut o tranzacție cu diavolul și l-a înșelat pe acesta că să nu-și ofere la schimb sufletul, când va muri. Când a venit vremea, Dumnezeu i-a respins sufletul, dar și iadul și-a închis porțile pentru el; diavolul l-a alungat pe Jack; Jack a luat un cărbune din iad, l-a pus într-un nap cioplit pentru a-și lumina calea și de atunci rătăcește între două lumi. Jack simbolizează o creatură marginalizată, un păcălitor, periculos dar fascinant, ca orice altceva în această tradiție antică și modernă de Halloween.

Când irlandezii au ajuns pe coastele americane (prima oară prin anii 1800) ei nu au găsit napi pentru a-și ține sărbătoarea așa că au folosit dovleci, ceea ce a devenit un obicei de atunci și până azi. Copiii au transformat această tradiție într-o farsă. Se zice că ei rătăceau prin cartiere cu propriile versiuni ale felinarului lui Jack și încercau să sperie oamenii să creadă că ei chiar sunt Jack. Când au început să folosească dovleci numele s-a schimbat în “jack-o’-lantern”. Până la sfârșitul anilor 1800 tradiția a fost preluată în înalta societate, familiile bogate care găzduiau petrecerile au început să folosească “lanternele” ca decorațiuni.

Se consideră că acești dovleci, plasați în față casei, ajută sufletele pierdute să își găsească drumul spre casă de Halloween.

Un alt mit se refra la ideea că sărbătoarea a început pentru a da copiilor dulciuri. În realitate, trick or treat era obiceiul cerșetorilor care mergeau din poartă în poartă și spuneau rugăciuni pentru morți în schimbul mâncării; pe măsură ce timpul a trecut nu s-au mai spus rugăciuni, ci poeme sau cântece. În momentul în care traversau irlandezii marea, obiceiul era de a da de ales celorlalți: farsă sau ospătare. Mai apoi, copiii au pornit să bată pe la uși, costumați cât mai ciudat, cât mai “de speriat” “amenințând” cu farse pe cei care nu le ofereau nimic. Copiii nu se mascau pentru a nu-i recunoaște spiritele rele, ci mai mult pentru a nu fi recunoscuți de cei cărora le jucau vreo farsă.

Tot legat de sărbătoare există și alt gen de mituri, cele care se referă la fapte periculoase. Între acestea, cel mai des sunt vehiculate următoarele:

Pisicile negre sunt sacrificate cu această ocazie. Zvonurile potrivit cărora sataniștii și vrăjitoarele autoproclamate fac coadă la adăposturile de animale pentru a adopta pisici negre sunt atât de persuasive încât multe adăposturi ascundeau pisicile negre (și iepurii negri) în octombrie. Un fost reprezentant al unui adăpost recunoaște că animalele devin adesea victimele oamenilor dar nu există motive să creadă că sunt implicate vrăjitoarele sau că adăposturile sunt o sursă pentru cei care sunt superstițioși cu privire la pisicile negre. Procedurile de adopție permit celor care au de oferit animale să înțeleagă intenția celor care vor să adopte. Aparent, acest zvon are ca origine un caz de la începutul anilor 1980 când o femeie a luat o pisică neagră dintr-un adăpost pentru a-i fi accesoriu la un costum de Halloween și, după câteva zile, o pisica neagră corespunzând descrierii celei adoptate a fost găsită moartă, dar niciodată nu a existat vreo dovadă a sacrificiilor rituale care implică pisici negre. Animalele de pe lângă casele oamenilor sunt adeseori torturate și ucise de indivizi furioși, plictisiți, de copii sau de adolescenți cu probleme, iar dacă un astfel de caz apare în luna octombrie este adăugat imediat mitului de Halloween. Un director executiv la un adăpost de animale afirmă că într-un an, chiar a două zi după Halloween, o pisică neagră a fost adusă la clinică având litere arse în carne…

Îngrijorările cu privire la tortura ritualică a animalelor în jurul Halloweenului au fost mai răspândite în anii 1980 și 1990, când tema unora de cultele satanice secrete era la apogeu. De atunci, multe adăposturi au abandonat politica de a ascunde pisicile negre, iar un reprezentant al Societății Americane pentru Prevenirea Cruzimii față de Animale spune: “Nu există niciun motiv să credem că aceste pisici sunt expuse riscului”.

“The Legend of Sleepy Hollow” (Legenda călărețului fără cap) este o poveste gotică a autorului american Washington Irving, conținută în seria sa de 34 de eseuri și nuvele intitulate “The Sketch Book of Geoffrey Crayon, Gent.”. Scrisă în timp ce Irving locuia în străinătate, la Birmingham, Anglia, povestirea a fost publicată pentru prima dată în 1820 și se numără printre primele exemple de ficțiune americană cu popularitate de durată, mai ales în timpul Halloween-ului. Povestea lui Washington Irving a fost numită “una dintre cele mai cunoscute povești de Halloween”, “Ultima poveste de Halloween din New York” și “Colindul de Halloween al Americii”. Singura problemă: “The Legend of Sleepy Hollow” nu are nicio legătură cu Halloween-ul”, potrivit lui Kelly, profesor la UCLA. Povestea nu menționează niciodată Halloweenul, care nu a fost cunoscut sau sărbătorit pe scară largă în America când Irving și-a scris povestea. Brian Jay Jones, autorul lucrării “Washington Irving: Un american original”, spune că este o poveste de Halloween fără chintesență. “Dacă Irving nu a inventat Halloween, atunci ar fi trebuit”, a spus Jones. Irving a combinat folclorul german și olandez pentru a crea “prima poveste de groază reală americană”, a spus el.

Partea a doua.

Bibliografie:

https://www.msn.com/en-us/lifestyle/did-you-know/halloween-myths-and-facts/ar-BBOX7GO

https://people.howstuffworks.com/culture-traditions/holidays-halloween/5-halloween-myths-that-will-not-die.htm

https://eu.usatoday.com/story/news/nation/2017/10/18/there-no-razors-your-kids-candy-debunking-halloween-myths/738082001/

https://en.wikipedia.org/wiki/The_Legend_of_Sleepy_Hollow

https://en.wikipedia.org/wiki/Poisoned_candy_myths

https://www.washingtonpost.com/opinions/five-myths-about-halloween/2014/10/24/b9b60800-5939-11e4-8264-deed989ae9a2_story.html

https://www.irishcentral.com/roots/history/irish-myths-halloween-samhain

https://www.irishcentral.com/roots/history/feile-na-marbh-became-halloween