Pe la începutul lunii am văzut niște fotografii cu fructe,
între care smochine și gutui! Mi s-a făcut poftă de smochinele fotografiate și
postate de ina cu
ocazia unei ediții MFC! Și de gutui mi s-a făcut poftă! Dar nu a fost acea
poftă teribilă care mă scoate, uneori, din circulație, ci aceea care-mi ține
mintea numai la obiectul poftei. Am fost la magazinele din apropiere, dar n-am
găsit nici smochine și nici gutui! A doua zi, însă, mama a venit de la țară și
mi-a adus smochine!!! Și dulceață de smochine. Gutui nu - și nu erau nici în
piață. Erau micuțe smochinele și cam verzi, dar le-am hăpăit de nu s-au văzut!
Am lăsat și pentru alții, desigur.
Abia de curȃnd am avut parte și de gutui, dar dintre cele
fără perișori - bune și fără! Pofta mi-a fost satisfăcută!
Ideea cu fotografiatul mi-a venit cam târziu…
Frunzele de lângă gutui sunt câteva pe care le-am
adunat într-o zi când mă plimbam cu Miki, cățelușa. De regulă, adun frunze când
am în minte să fac ceva anume cu ele; de data aceasta le-am luat pe acelea care
păreau să-mi spună “ia-mă acasă”. Toate cele șapte frunze adunate erau plasate
cumva deasupra celorlalte, parcă sprijinite în codițe, să fie observate. M-a
distrat ideea și am cules până când am scăpat de “piticul” cu “ia-mă acasă”.
**
De felul meu sunt pofticioasă, dar -
din fericire! - nu poftesc ciudățenii la care nu am acces. Zic din fericire pentru
că, uneori (nu mereu) când mi-e poftă rău de ceva și nu gust, salivez în exces.
Nu! Nu-mi curg balele! ☺ Nu turbez, doar poftesc! Și am senzația că se blochează
maxilarele - cică lipsa de magneziu (nu e lipsă magneziul, mi-a zis medicul).
Mai apoi, dacă nu rezolv, mă ia cu durere de cap. Poftesc des la câte ceva, dar
destul de rar am senzațiile descrise mai sus - în cele mai multe cazuri pot
folosi “înlocuitori”, ceva asemănător.
Într-o zi de vară - terminasem liceul de nu prea mult timp -
așteptam troleul într-o stație (și la vremea aceea se aștepta, nu glumă!) Un
copil, cu ghiozdanul în spate, mânca “pufarini”. Când am văzut biluțele acelea
colorate am simțit simptomele. Am înghiți în sec cât am putut, am băut apă,
spunându-mi că imediat ce ajung la o alimentară îmi cumpăr o pungă! Aiurea!
Aveam senzația că nu mai văd clar! M-am dus la copil și l-am rugat să-mi dea și
mie câteva bobițe de pufarini. Copilul m-a privit luuung, serios, și mi-a
întins punga. Am luat câteva bobițe, am mulțumit (nu mi s-a răspuns, evident,
și nu mă mir!) și mi-am văzut de ale mele, jenată foarte de ce-or fi gândit cei
prezenți acolo.
Cu altă ocazie, eram în bucătărie la un unchi. Prietena lui
a deschis cămara să ia nu știu ce și am văzut borcanele cu murături - unele
erau cu castraveți murați. Așa de brusc mi s-a umplut gura cu salivă încât nici
nu am putut spune ce vreau. Dar nu orice castravete! Mi se pusese pata pe unul
anume! Oamenii, cunoscându-mă cât de aiurea mă simt în astfel de situații, au
desfăcut borcanul și au scos castravetele care era pe la mijloc.
Am mai pățit și cu altele: crema de zahăr ars (nici măcar nu
am văzut-o, doar m-am gândit, întâmplător, că nu mai mâncasem de mult). Mama,
dragă de ea, a făcut cremă! Vreo cinci minute n-am putut să pun nici o bucățică
pe limbă! Cum deschideam gura, cum se blocau maxilarele și-mi plângeau papilele
gustative! Am fost de râsul lumii atunci! “Muream” lângă crema de zahăr ars!
Cu niște scrumbii în sare am mai pățit-o, la o prietenă, și
nici nu-mi plac în mod deosebit scrumbiile în sare! Mai sunt câteva, dar nu
reușesc să-mi amintesc exact care au fost “produsele” cu pricina.
Vă zic! Dacă auziți pe cineva că i se face rău de poftă să-l
credeți! ☺