Se afișează postările cu eticheta gara_Brasov. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta gara_Brasov. Afișați toate postările

2023-01-10

Taxi la gara și primar progresist

Avem în municipiul Brașov primar progresist – unii zic că-i neomarxist, dar rămân la progresist, conform „doctrinei” partidului din care emană.

Progresism” sună bine – ca orice teorie – dar cu aplicarea practică e ceva mai greu (pentru unii).

Progresismul s-a conturat în așa-numita Epocă a Luminilor, a Rațiunii (Iluminism), undeva între secolele XVII-XIX. Iluminismul a fost o mișcare intelectuală, culturală, filosofică, antifeudală, care avea ca scop crearea unei societăți „raționale”, prin răspândirea culturii, a „luminilor” în mase (susține Carp Maxim).

Adepții progresismului susțin că acesta are aplicație universală și că este posibilă îmbunătățirea societăților umane prin acțiune politică. Progresismul urmărește – ca mișcare politică – să îmbunătățească/avanseze condiția umană prin reforme sociale bazate pe pretinse progrese în știință, tehnologie, dezvoltare economică și organizare socială.

Între altele, progresismul este un fel de politică bazată pe progresul social.

Ce legătură au Iluminismul și progresismul cu taxiurile și primarul?

Păăăiiii... cum să vă explic? Pe scurt: un progresist care nu-și folosește rațiunea și îmbunătățește viața oamenilor făcând-o mai dificilă când e vorba de-o parcare la ce ne putem aștepta în chestiuni extra importante?

Despre ce e vorba... Modernizarea zonei gării, pe scurt. Fostul primar n-a apucat să-și definitiveze opera cu „terminalele” de prin stațiile autobuzelor din oraș, așa că o continuă cel de acum. Să nu fiu înțeleasă greșit! E cazul să se facă ceva, dar să fie ceva făcut cu... rațiune.

Prin proiectul Terminal transport urban gara Brașov se urmărește, între altele, mobilitatea urbană cu mijloacele de transport în comun în locul autoturismelor proprii. Vor fi vreo 12 peroane, autogara va avea acoperiș acoperit cu gazon, copertina peroanelor va fi prevăzută cu panouri fotovoltaice. Se va amenaja și spațiu verde cu gazon, vor fi plantați 70 de arbori și 20 arbuști decorativi și alte bla-bla-bla-uri care sună frumos. Sunt curioasă ce se va întâmpla cu toți oamenii care azi își fac veacul prin zona gării.

planul cadastral pentru modernizarea zonei de langa gara Brasov 2023

Daaa! Foarte important! Terminalul” e prevăzut și cu șapte locuri de parcare pentru autoturismele persoanelor cu dizabilități, lângă parcarea pentru taxiuri. Ce frumoooos! Unde apar pe machetă aceste locuri?! La circa 100 de metri de gară, dincolo de cele 12 peroane unde călătorii se vor simți minunat așteptând autobuzele.

Altfel spus, când ieși din gară cari după tine valizele, printre peroane, autobuze, oameni, și iei un taxi. Dacă vii cu autobuzul în oraș trebuie să parcurgi circa 200 de metri pentru un taxi. Oh! Am uitat: primarul progresist vrea să îmbunătățească viața oamenilor: mersul pe jos face picior frumos! Căratul bagajelor dezvoltă anumite grupe de mușchi... Dar ce fac persoanele cu dizabilități când ajung la gară pentru că vor să plece sau au venit? Pentru că trebuie să parcurgă o întreagă întortocheală până la clădirea gării.

Fapt. În dimineața zile de 29 decembrie 2022 am ajuns în oraș pe la ora 5, cu trenul. Ieșim în fața gării... niciun taxi! Foarte rar, în mulți ani, la acea oră nu am găsit acolo măcar o mașină. Sunăm la firmă și solicităm o mașină la gară. Dispecerul ne spune că nu poate trimite acolo pe nimeni pentru că oprirea e interzisă, dar găsim un taxi de la firma lor la circa 100 metri distanța (unde va fi amenajată parcarea, după cum am dedus ulterior). Am privit movila de valize, am privit în zare, spre parcare... și-am zis pas. Am avut noroc că cineva venise la gară cu un taxi, șoferul ne-a văzut și a venit la noi, oprind aiurea, în mijlocul drumului. Cred că dispecerul de la cealaltă firmă a urmărit să nemulțumească intenționat clienții pentru a-i determina să se revolte împotriva ideilor crețe ale primarului progresist. Ne revoltăm! Vorba taximetristului care ne-a dus la destinație: „degeaba” .

Sper, totuși, că vor regândi aberația asta de „terminal”. E inadmisibil să fie stație de taxi la distanță de 100-200 de metri de o gară! Despre locurile de parcare destinate persoanelor cu dizabilități la acea distanță ce să mai zic?!

Din epoca luminilor fix în epoca beznelor – în acest caz, bezna minții unora.

Amănunte despre proiect, și imagini, aici:

https://www.brasovcity.ro/ro/stiri_pe_larg/15867/?fbclid=IwAR0ieO7u3oLxj1cA6cB2-6SEyPXpniGHFBBw-DXDHVG21uamBkfdQN_rnzw

2015-04-20

Despre gara din Brasov

obeliscul din fata garii Brasov
sursa foto: Brasov, orasul sufletului meu

De-a v-ati ascunselea! Asa se joaca soarele cu noi, de la inceputul lunii: cand e cald si senin, cand e frig si innorat. Si pentru ca fotografia aceasta mi se pare ca se potriveste cu jocul sorelui m-am apucat sa scriu despre gara, evitand si detaliile istorice, bombardamentul vechii gari, in al doilea razboi mondial, si altele de gen.

Obeliscul din faţa garii

In foto, Soarele se cam da pe dupa… praz – asa numesc unii localnici monumentul din faţa garii, care exista inca dinainte de a fi construita gara noua. Nu are nume si nu se cunoaste autorul (sau, poate, stie cineva ce-i cu el, dar nu stiu eu cine stie). Dateaza din perioada comunista si este o stilizare a vechii steme a orasului; varfurile indreptate in sus reprezinta coltii coroanei, iar picioarele infipte in pamant reprezinta radacinile.

Despre cladirea garii

O gara provizorie, a treia a orasului, a fost o constructie executata de Regionala CFR Brasov intre anii 1945 – 1947. Era o cladire tip baraca, ridicata pe amplasamentul garii distruse in 1944 (in bombardamentele americanilor), din care s-a mai pastrat, totusi, o parte din etaj. La 1 august 1959, in gara Brasov au circulat primele locomotive Diesel - electrice. Aceasta gara a functionat pâna in august 1962.

gara Brasov vazuta dinspre Bd. Victoriei
sursa foto: Brasov, orasul sufletului meu

Gara de azi a fost construita intre anii 1960 si 1961, dupa un proiect al arhitectilor Florin Ionescu si Theonicu Savulescu.(inaugurata in 19 august 1962), fiind a patra gara pe care a avut-o orasul de-a lungul timpului, din 1873 incepand. La 1 august 1963, a fost inaugurata festiv circulatia primei locomotive electrice, pe tronsonul Brasov - Predeal, prima cale ferata electrificata cu ecartament normal din Romania.

Cladirea a fost construita in zona uzinei Tractorul, pe un amplasament aflat la cca. 800 de metri de liniile vechii gari si la 1,5 km de gara veche in care, in zilele de 28 - 30 mai 1873, a intrat primul tren, care venea de la Sighisoara pentru a marca finalizarea portiunii de cale ferata dintre cele doua localitati, ultimul tronson al magistralei Oradea-Brasov. Intre 1873-1879 s-au terminat lucrarile la tunelele de la Predeal si astfel s-a facut legatura intre Brasov si Bucuresti pe calea ferata.

La acest moment este una dintre cele mai tranzitate gari din România. In Brasov mai sunt trei gari: Bartolomeu (zona unde, in octombrie 1916 , a avut loc un adevarat masacru), Dârste si Triaj.

Sunetul care precede anunturile efectuate prin statia de amplificare a garii reprezinta cateva note din Crai Nou de Ciprian Porumbescu.

Fapte diverse

Un tren de lux (al companiei britanice Danube Express), care strabate in trei zile traseul Budapesta - Istanbul sub denumirea Transylvania East (in sens invers cu denumirea Transylvania West), are numai doua opriri pe teritoriul Romaniei: la Sighisoara si Brasov.

Am uitat esentialul… prezentului! Gara arata cam prafuita, cam darapanata… Cei de la Regionala zic ca n-au bani, primarul zice ca ar vrea sa o treaca in administrarea primariei… Cand s-or hotari ce sa faca sper sa nu trecem la gara (principala) numarul 5.