Parlamentarii au cod de conduită

Altfel spus: ţara arde şi baba se piaptănă dar dacă a solicitat Comisia Europeană…!

Ieri, 11 octombrie, in plenul reunit al Parlamentului a fost votat codul de conduită al senatorilor şi deputaţilor, cu majoritate. Liberalii şi minorităţile s-au abţinut de la vot, USR (Uniunea Salvaţi România) a votat împotrivă.

In articolul 1, intre altele, au simţit nevoia să scrie: În exercitarea mandatului, deputaţii şi senatorii sunt în serviciul poporului – inutil (ca şi alte dispoziţii din acest articol şi din întreg codul) pentru că asta se înţelege din Constituţie.

In aricolul 6 scrie:

(1) Deputaţii şi senatorii trebuie să asigure prin atitudine, limbaj, conduită şi ţinută solemnitatea şedinţelor parlamentare şi bunul mers al activităţilor desfăşurate în cadrul structurilor parlamentare. (2) Parlamentarii trebuie să aibă o ţinută vestimentară decentă şi să nu folosească expresii sau cuvinte jignitoare, indecente sau calomnioase. [...] Li se cere să... nu înjure, cu alte cuvinte - pentru asta există codul de bune maniere sau... nu se aplică parlamentarilor acest "cod".şi e nevoie de un cod de conduită cu dedicaţie?

Acum… ce se va înţelege prin “ţinută vestimentară decentă”? Să nu mai îmbrace femeile rochii strâmte, decoltate şi scurte? Să nu mai aibă voie parlamentarii in sacouri cu imprimeuri colorate cu personaje din desene animate sau diverse sloganuri? Parcă nu haina îl face pe om.

Articolul 8 - Informarea cetățenilor

Deputații și senatorii trebuie să informeze, în mod constant, cetățenii despre acțiunile pe care le întreprind și despre inițiativele sau punctele de vedere pe care le susțin în exercitarea mandatului lor.

Cum ne vor informa? Prin scrisori recomandate? Vor fi toată ziua la TV? – ar trebui să stăm şi noi la TV, de partea cealaltă a ecranului?

Articolul 11 - Sancţiuni

Sfera incompatibilităţii ori a conflictelor de interese, a interdicţiilor şi a abaterilor disciplinare parlamentare, procedurile în materie disciplinară şi aplicarea sancţiunilor sunt cele stabilite exclusiv prin cap.IV şi XII (cred ca au vrut sa scrie capitolul XI, deoarece capitoul XII se refera la altceva, nu la sancţiuni – dar ce ştiu eu la ce se referă ei?) din Legea nr.96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor.

La fel de lipsite de conţinut sunt şi celelalte articole (plus că multe dintre aceste dispoziţii se regăsesc – poate altfel formulate – in legea amintită mai sus şi in Constituţie).

Ce-au făcut, de fapt? Au bifat o cerinţă a Comisiei Europene, au indeplinit o formalitate. In rest, totul rămâne cum au stabilit. 

Care este rolul parlamentului?

Apariţia parlamentului e considerată ca exprimând cerinţa umană de participare la facerea legilor, participare care este de fapt prima dintre legile democraţiei.

Care cred unii oameni că este rolul Parlamentului: să facă ceea ce trebuie; să nu mai alegem greşit; să se ocupe de funcţia lor; "decât" îşi vede rostul de a ne spune votaţi, ne promite multe şi nimic; să se aloce locuri de muncă mai multe, să fie salarii mai mari; să dea legi pentru societate.

Rolul şi structura Parlamentului sunt precizate in art. 61 din Constituţia României:

(1) Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării.

(2) Parlamentul este alcătuit din Camera Deputaţilor şi Senat.

Ce înseamnă a fi organ reprezentativ suprem al poporului român

Poporul a delegat exerciţiul dreptului său, natural şi inalienabil, de a legifera unor reprezentanţi ai săi (delegaţi, mandatari), astfel desemnaţi încât să poată exprima juridiceşte voinţa acestuia – aşa au apărut sistemele electorale, deputaţii şi senatorii, parlamentul (Drept constituţional şi instituţii politice, Ioan Muraru, Ed. Actami, Bucureşti, 1997).

Altfel spus, deputaţii şi senatorii trebuie să legifereze după cum vrea poporul – a nu se înţelege că orice dorinţă e in regulă pentru interesul general. Se întâmplă aşa ceva in România? Nu prea. Prin Constituţie se interzice poporului să aibă iniţiative legislative in problemele fiscale, cele cu caracter internaţional, amnistia şi graţierea (art. 74).

Vă amintiţi scandalul cu Ordonanţa 13, când mii de oameni au fost in stradă solicitând retragerea acesteia? Spuneau unii pe atunci că “poporenii” nu se pricep la drept, deci nu ştiu ce e bine pentru ţară. Conform Constituţiei nu trebuie să ne pricem la drept pentru a ne da seama când sunt făcute legi in interesul unor infractori cu ştaif.

Proiectele de legi trebuie dezbătute public – sunt publicate pe site-ul Senatului, in general, alături de “expunerea de motive” (adică de ce se justifică modificarea sau legiferarea). Cetăţenii interesaţi pot transmite opiniile lor.

Cetăţenii au dreptul de a iniţia legi in condiţiile prevăzute in art. 74 din Constituţie. Din păcate, puţine legi au iniţiat cetăţenii (de fapt, nu ştiu care ar fi legea iniţiată de cetăţeni şi adoptată de parlamentari). Ar putea fi iniţiată (şi susţinută) una: mai puţine privilegii pentru parlamentari (există o petiţie pe temă) – parlamentarii au, oricum, un program de lucru redus şi nici nu prea au dovedit că se spetesc muncind (se spetesc, poate, dormind in poziţii incomode, in sală) şi se remarcă prin absenteism. Dintre sutele de parlamentari numai câţiva au vreo iniţiativă legislativă sau iau cuvântul in parlament - unii au şi cate trei-patru mandate consecutive la activ.

Singurul mod in care parlamentarii pot fi sancţionati este referendumul – mod deloc satisfăcător pentru a sancţiona acei parlamentari care mint de îngheaţă apele, care nu se prezintă la muncă şi care vor privilegii pe motiv că e tare periculos să fii politician in ziua de azi (oare politicienii de prin anii 1945-1950 or fi avut şi ei atâtea privilegii pe motiv că e periculos şi deosebit de greu?)

E Parlamentul unica autoritate de legiferare a ţării? Pare că nu. Guvernul emite ordonanţe de urgenţă pe bandă rulantă (pentru care parlamentarii vor emite o lege de aprobare – uneori cu multe modificări). Faptul acesta, plus lipsa de interes a parlamentarilor, au dus la legislaţia stufoasă pe care o avem, la legi care, uneori, au dispoziţii contradictorii, la legi care par a fi in interesul unor anumite grupuri – cum ar fi ideea recentă a unora de a elimina impozitul pe dividende sau de a pune in sarcina angajatului sumele pentru anumite contribuţii suportate azi de angajatori. 

Auzim uneori texte de genul: nu avem lege care să prevadă… deci nu putem face nimic. Afirmă aşa ceva unii dintre reprezentanţii diferitelor instituţii de stat. Ok.! Nu e lege! Ştiu parlamentarii? I-a sesizat cineva cu această chestiune, să facă o lege? Nu e lege dar e necesară una într-un anumit domeniu? Faceţi lege! Solicitaţi parlamentarilor o lege...

Pentru ca o lege să poată intra in vigoare trebuie analizată/discutată şi aprobată de ambele camere ale Parlamentului (Camera Deputaţilor şi Senat – structura parlamentului) şi apoi promulgată de preşedintele ţării (şi publicată in Monitorul Oficial – abia după publicare poate fi aplicată).

Mulţi parlamentari fac greşeli de gramatică. Unii nu ştiu câte stele sunt pe drapelul Uniunii Europene. Unii nu au idee ce lege au votat cu doar câteva minute după ce au făcut-o. Mulţi au impresia că cetăţenii sunt la cheremul lor şi trebuie să execute ce spun ei. Mulţi nu au idee ce se întâmplă in circumscripţia lor electorală, nu-şi amintesc când au discutat ultima data cu cei care i-au ales.

Ce ne-ar putea determina să credem că ei ştiu care este rolul lor acolo, de ce au fost aleşi?

Deputaţii şi senatorii lucrează vreo două zile pe săptămână (in plen), o zi sau două pe la comisii şi vineri (unii cică şi sâmbătă) sunt ”in teritoriu”, pe la circumscripţiile electorale unde au fost aleşi şi „trimişi” in Parlament. Ca să vezi! Sala goală a parlamentului ne arată că se dau de ceasul morţii cu lucrul pentru binele naţiunii; la comisii nu se pot lua, uneori, hotărâri, pentru că nu sunt prezenţi suficienţi pentru cvorum iar ”in teritoriu”... Câţi dintre cetăţeni ştiu măcar unde au biroul parlamentarii pe care i-au ales?

Nu e cumva şi dezinteresul majorităţii cetăţenilor cauza acestui haos generalizat? Din păcate, prea mulţi spun: politica nu mă interesează. Pe noi, românii, ar trebui să ne intereseze, măcar până când vom avea instituţii care să funcţioneze fără a depinde de şefii numiţi politic sau până când vom avea organizaţii non-guvernamentale şi sindicate care să reprezinte cu adevărat interesele cetăţenilor.

Parlamentul e cea mai importantă instituţie din stat.

Altele:

Atribuţiile Preşedintelui şi ale Guvernului:

https://diana-kundalini.blogspot.com/2017/02/atributiile-presedintelui-si.html

https://diana-kundalini.blogspot.com/2017/01/despre-conduita-parlamentarilor.html

Despre conduita parlamentarilor

Deputaţii şi senatorii au un Statut ale cărui dispoziţii sunt obligaţi nu doar să le ştie, ci şi să le respecte. Ce-ar mai fi, ca atunci când îşi prezintă candidaturile şi apar in faţa celor cărora le cer votul, să fie întrebaţi despre acest Statut? Ar trebui să-l cunoască, chiar dacă abia urmează să fie aleşi – poate că nu sunt… compatibili şi atunci… Astea-s basme! Ei, când apar in faţa eventualilor votanţi, ţin discursuri şi aşteaptă aplauze, nu caută un dialog cu alegătorii…

Între altele, scrie in Statut (cap. 3):

Deputaţilor şi senatorilor le este interzis să îşi asume faţă de persoanele fizice sau juridice obligaţii financiare ori de alt tip, menite să influenţeze exercitarea mandatului cu bună-credinţă, potrivit propriei conştiinţe (art 11, principiul legalităţii şi bunei-credinţe). Dovada că nu toţi respectă această dispoziţie?! Mulţimea dosarelor penale deschise diferiţilor parlamentari....

Deputaţii şi senatorii trebuie să dea dovadă de transparenţă în activitatea parlamentară.

Deputaţii şi senatorii au obligaţia menţinerii unui dialog permanent cu cetăţenii pe problemele care îi interesează (sublinierea îmi aparţine) şi care rezultă din asumarea şi exercitarea mandatului de parlamentar (art. 12, principiul transparenţei). Cârcoteli: problemele care-i interesează pe parlamentari sau pe cetăţeni? Pentru că nu e prea clar.

Zic şi eu: oare de ce nu au timp unii (spre toţi) parlamentari să discute cu cetăţenii nici chiar la birourile din teritoriu, unde sunt obligaţi să mai şi stea din când in când? Multe uşi închise au fost filmate de-a lungul timpului.

Deputaţii şi senatorii sunt datori să manifeste pe durata exercitării mandatului fidelitate faţă de România şi popor şi respect faţă de oameni (art. 13, principiul fidelităţii). 

Nu generalizez, dar zic şi eu: dacă n-ar fi de plâns ar fi de râs, mai ales faza cu respectul faţă de oameni. Aţi auzit vreodată un politician să zică “ţigancă împuţită” sau “să-mi numere ouale” sau “nu moare nimeni de foame pentru că fiecare bătrân are o familie care-l susţine” sau “huligani”? Şi eu. Dă pe-afară respectul unora faţă de oameni.

De faptul că spitalele sunt sub orice critică din mai toate punctele de vedere doar amintesc; unele şcoli sunt in paragină, fără apă curentă, neîncălzite iarna şi copiii riscă nu doar boli, ci şi accidente; salariile sunt de kko; pentru locuri de muncă se zbat politicienii de-i doare gura câte vor face ei, dar se agită la propriu când e vorba despre “imunitatea parlamentară”, despre vacanţele lor de parlamentari – parlamentarii au vacanţă in lunile iulie, august, decembrie, ianuarie; de sărbători legale nu au ce căuta la muncă (cred că unii nu ştiu sigur ce caută acolo nici in timpul săptămânii, de luni până joi), durata zilei parlamentare de muncă e de 6 ore (unii nu se prezinta nici chiar la sedinţele de plen) şi prin circumscripţiile unde au fost aleşi prea mulţi sunt văzuţi rar spre deloc (voi face proba si cu cei din acest nou parlament). Un cetăţean neparlamentar munceşte 40 de ore pe săptămână (atâta zice codul muncii că e legal) – uneori şi in zilele de sărbători legale; vacanţele lui sunt scurte, in funcţie de vechimea in muncă, programul de lucru este intre 8 şi 12 ore zilnic… şi nici nu se va bucura de o pensie specială dupa vreo 35-40 de ani de muncă...

Dacă vreţi să vă distraţi… Scuze! Să râdeţi cu lacrimi! Scuze! Să plângeţi până vă pufneşte râsul! Scuze! Dacă vreţi să aflaţi cât (nu) respectă deputaţii şi senatorii propriul Statut, îl puteţi citi - e publicat (şi) pe siteul Camerei Deputaţilor.