Excluderea unui stat din Uniunea Europeană

Excluderea unui stat din Uniunea Europeană nu este posibilă deoarece tratatele constitutive ale Uniunii, legislaţia primară, legislaţia secundară (regulamente, directive, decizii, recomandări, avize etc.) nu cuprind prevederi concrete cu privire la excluderea unui stat membru din Uniunea Europeană sau din Uniunea Economică și Monetară.

Excluderea ar fi o sancţiune care ar atinge grav drepturile şi libertăţile cetăţenilor din statul membru exclus şi ar fi o măsură nedreaptă deoarece ar însemna ca cetăţenii să suporte consecinţele eşecului unor autorităţi naţionale reprezentate de oameni incompetenţi sau animaţi de interese proprii sau de grup.

Scenariul excluderii unor state despre care se consideră că nu au reuşit să ţină pasul cu obligaţiile ce le revin in calitate de membri ai Uniunii este avansat tot mai frecvent, dar o soluţie acceptabilă de soluţionare e greu de găsit.

Chiar dacă excluderea nu este o sancţiune, există măsuri care pot fi aplicate. Una dintre aceste sancţiuni, precizată in Tratatul Uniunii Europene, se referă la suspendarea unor drepturi ale statului care încalcă grav şi repetat valorile prevăzute in Tratat: Uniunea se întemeiază pe valorile respectării demnităţii umane, libertăţii, democraţiei, egalităţii,  statului de drept, precum şi pe respectarea drepturilor omului, inclusiv a drepturilor persoanelor care aparţin minorităţilor. Aceste valori sunt comune statelor membre într-o societate caracterizată prin pluralism, nediscriminare, toleranţă, justiţie, solidaritate şi egalitate între femei şi bărbaţi.

Poate fi suspendat inclusiv dreptul la vot in Consiliul European (acest organism reuneşte şefii de stat sau de guvern din ţările membre in Uniunea Europeană). Măsura aplicată statelor care refuză să îşi îndeplinească obligaţiile se referă la procedura de infringement care poate conduce la sancţiuni financiare - sumele de bani care ar urma să fie plătite zilnic sunt din banii adunaţi la bugetul de stat, nu din banii personali ai politicienilor care iau hotărâri greşite.

In cazul unui stat membru care îşi încalcă in mod continuu şi voit obligaţiile şi nici una dintre sancţiunile posibile azi nu are efectul scontat - de a obliga statul in cauză să îşi respecte obligaţiile – pare că singura opţiune legală (conform Tratatelor Uniunii) este negocierea cu statul recalcitrant, negociere in urma căreia să se decidă retragerea voluntară. Îmi e destul de greu să nu mă gândesc că politicienii care conduc azi România fac tot ce pot pentru a ajunge la o astfel de negociere nedorită de majoritatea cetăţenilor români.

Informaţii pe larg in articolul semnat de av. Andreea Miheş:

https://www.juridice.ro/201796/retragerea-voluntara-si-excluderea-din-uniunea-europeana-si-din-uniunea-economica-si-monetara.html

Ce este procedura de infringement

In traducere liberă "infringement" înseamnă “încălcare de jurământ”. Statele considerate eligibile pentru a intra in aşa-numita Uniune Europeană semnează unele tratate prin care îşi iau angajamentul (jură) să respecte obligaţiile pe care şi le asumă semnând. Între aceste obligaţii se numără conformarea legislaţiei naţionale la cerinţele normelor comunitare (legislaţia internă trebuie să fie in concordanţă cu cerinţele Uniunii) şi aplicarea corespunzătoare a actelor normative comunitare (statele membre au obligaţia să asigure aplicarea dispoziţiilor comunitare).

Comisia Europeană are in atribuţii să asigure aplicarea obligaţiilor de statele care au semnat Tratatul privind Uniunea Europeană, să asigure măsurile adoptate de instituţii in acest scop şi să supravegheze aplicarea dreptului Uniunii Europene, să se asigure că statele nu încalcă legislaţia europeană (sub controlul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene - C.J.U.E.).

Atunci când un stat nu îşi îndeplineşte obligaţiile comunitare Comisia declanşează procedura de infringement împotriva acestuia.

Procedura de infringement are mai multe etape. In prima etapă Comisia trimite statului in cauză o “scrisoare de punere in întârziere” (îi atrage atenţia că a întârziat cu implementarea unei dispoziţii, de exemplu); in etapa a doua (“observaţiile statului membru”) statul respectiv are dreptul de a se apară, in sensul că poate face unele observaţii care au ca scop protecţia intereselor sale, dar nu poate invoca vreo prevedere, practică sau circumstanţă existentă in dreptul intern pentru a-şi justifica neconformarea cu legislaţia comunitară; etapa a treia constă in ultima avertizare a Comisiei (“avizul motivat”) înainte de sesizarea C.J.U.E.  (dacă statul in cauză nu trimite observaţii sau acestea sunt nesatisfăcătoare); statul urmează să răspundă la avizul motivat (etapa a patra) - să se conformeze cu avizul Comisiei într-un termen stabilit de Comisie; dacă statul nu face modificările necesare Comisia sesizează Curtea pentru a se începe procedura contencioasă.

Practic, procedura de infringement este un proces care e demarat (urmând etapele amintite mai sus) atunci când juriştii Comisiei Europene constată că un stat membru a încălcat dreptul comunitar, de exemplu - se deschide un proces la CJUE, altfel spus. In cazul in care Curtea soluţionează cauza in favoarea Comisiei statul membru e obligat să se conformeze; dacă nu se conformează Curtea impune statului in cauză plata unei sume forfetare ori a unor penalităţi cu titlu cominatoriu (sume de bani pe care statul e obligat să le plătească, pentru fiecare zi de întârziere) până se conformează hotărârii Curţii.

Procedura de infringement poate fi oprită oricând, dacă va constata Comisia Europeană că la nivel naţional au fost puse in mişcare mecanismele pentru rezolvarea problemei semnalate de autorităţile Uniunii Europene.

Dacă o procedură de infringement este dusă pâna la capăt (procesul la C.J.U.E. durează puţin, procedura durează mult), statul membru in cauză poate primi amenzi de ordinul milioanelor de euro, dar poate şi pierde fonduri europene. Curtea, însă, nu poate exclude un stat din Uniune; deocamdată nu există in normele comunitare in vigoare dispoziţii de această natură.

Altă repercursiune poate fi devalorizarea monedei naţionale când e pornită o procedură de infringement, deoarece pieţele financiare sunt atente la parcursul unui stat membru şi orice abatere de la predictibilitate va fi simţită (in facturi / preţuri) de cetăţenii statului care nu vrea să se conformeze normelor europene. Altfel spus, deciziile politice proaste pot afecta foarte mult cetăţenii.

In momentul in care un stat semnează un tratat de aderare la Uniunea Europeană acesta trebuie să fie conştient că renunţă la suveranitate in domeniile ce cad sub incidenţa tratatelor comunităţii internaţionale. Abandon de suveranitate, altfel spus - o delegare (transfer) de suveranitate de la naţional la comunitar, conform Tratatului de la Maastricht, care se referă la: uniunea monetară şi economică, politica externă şi de securitate comună, cetăţenia europeană, procesul de democratizare, colaborarea în domeniul politicii interne şi juridice. Acest tratat de aderare a fost semnat de România in aprilie 2005.