La începutul Timpului pe Pământ era foarte frig şi foarte întuneric.
Nori uriaşi, groşi, cenuşii opreau lumina şi căldura să ajungă pe Pământ. Cerul
era atât de jos încât animalele abia se puteau mişca, ţinându-şi picioarele şi
gâturile îndoite, păsările zburau la înălţimi foarte-foarte mici, pe distanţe
scurte; doar şerpii erau fericiţi pentru că trăiau târându-se.
Animalele dădeau ocol pamantului pentru a găsi ceva hrana şi
dura foarte mult până reuşeau să-şi potolească foamea cu ceva fructe de pădure
sau frunze .
Ursul a obosit atât de tare de la atâta umblătură încât şi-a săpat o vizuină şi
a învăţat să doarmă lungi perioade de timp.
La un moment dat păsările au decis că s-au săturat. Au
organizat o adunare a tuturor vietăţilor şi toate s-au hotărât să îşi unească
forţele şi să adune prăjini cu care să împingă cerul cu nori cât mai sus. Cu
mic cu mare au pornit să adune prăjini şi când au găsit suficiente păsările au început
să împingă cerul. Foloseau prăjinile sprijinindu-le în cate un bolovan mic la început,
apoi în dealuri mici. Tot împingând şi strecurându-se au ajuns în vârful unui
munte mic. Era încă foarte întuneric dar măcar elefantul putea să-şi ridice trompa
iar cangurul se putea deplasa şi el. Şi tot împingând au ajuns pe cel mai înalt
munte unde, cu mare efort, au dat cerului un ultim impuls spre înălţimi. Cerul
a ţâşnit în sus şi tot ridicându-se norii s-au împrăştiat şi un potop de lumină
şi căldură s-a pogorât asupra Pământului.Cerul s-a colorat în lumini roşii şi
galbene. Acesta a fost primul răsărit.
De fericire privighetoarea a început să cânte zburând spre
lumină. Lumina caldă a început să crească încet, devenind tot mai mare, arzând
ca o torţă şi luminând Pământul, alunecand spre vest, stingându-se încetişor şi
revenind în fiecare dimineaţă.
(prescurtare după o poveste aborigenă – Australia )
Postare in jocul Iulisei: Buna dimineata soare!