Bo privește, siderat, la trenulețul ușor înclinat – poate așa trebuie să fie când parcurge un traseu de munte. Glasul roților de tren – „te duc, te duc, te duc, te duc” – îl încântase mereu și-i făcea un dor de ducăăăăă!
Poate, dacă se grăbea, reușea să urce-n tren și astfel să călătorească cine știe până unde. S-a gândit și-a doua oară, impulsul el și-a controlat – știa de la părinții lui că nu e sănătos să fie impulsiv, ci mereu – dar mereu! - prevăzător, să gândească pe termen lung, să cerceteze ce și cum.
Ce nu știau părinții lui era despre spiritul său aventuros. Se străduia să le asculte sfaturile, dar firea lui era altfel. Totuși, de data aceasta a cumpănit: nu era, încă, pregătit. A lăsat trenul să treacă privind melancolic în urma lui.
Adventul fotografic 13 este despre trenuleț.
L-am montat cu zile-n urmă, dar n-am reușit să-l aduc aici pentru că n-a fost gata raportul de la controlul tehnic de calitate.
