Universul vazut de antici

Azi, 22 aprilie, se sărbătorește Ziua Planetei Pământ. E o zi dedicată Pământului de un senator american care și-a propus să-i trezească pe politicieni cu privire la protejarea mediului. Din punctul meu de vedere, nu prea i-a ieșit - politicienii dorm in continuare sforăind bani, putere, bani.

Am ales să scriu azi despre ce credeau unii filosofi, astronomi etc. ai antichității despre ce și cum cu Pământul, cu universul.

Thales (Tales) din Milet

Thales din Milet (cca. 624-546 a.C. - in alte surse alte date) s-a născut la Milet, Ionia, Turcia. Tot ceea ce se știe despre el, despre filosofia lui, a ajuns la noi prin scrierile altora. Herodot ar fi primul care îl menționează.

Thales din Milet și-a câștigat titlul de filosof prin încercarea de a oferi o descriere rațională a lumii. El pune întrebarea: care e izvorul tuturor lucrurilor? Răspunsul lui: apa. Susținea că totul se naște din apă și că pământul plutește pe apă ca un buștean. Aristotel discută această concepție in lucrarea lui, Metafizica, și subliniază că și apa pe care plutește Pământul trebuie să se sprijine, și ea, la rândul ei, pe ceva.

După toate probabilitățile, a călătorit în Egipt pentru a învăța astronomia, geometria și deprinderile practice legate de măsurarea și amenajarea pământului și a apei.

Anaximandru

Anaximandru (cca. 610-546 a.C.), e descris de Teofrast drept succesor și elev al lui Thales. De la el s-a păstrat doar un fragment din cartea care i se atribuie, Cu privire la natură. A fost primul care a îndrăznit să deseneze pe o tăbliță lumea locuită - a afirmat Agathemerus.

El vedea Pământul sub forma unui cilindru și considera că stelele sunt mai apropiate de noi decât Soarele și Luna. Aprecia că nu toți aștrii sunt la aceeași distanță de Pământ. Își dă seama că Soarele e considerabil mai mare decât Pământul. El sugera că pământul nu e susținut de nimic, ci stă deoarece se afla la o distanță asemănătoare de toate lucrurile.

Susținea că materia originară din care s-au format lumea este apeiron, o substanță fără limite, măsură ori definiție. Probabil voia să spună că apeiron-ul e infinit din punct de vedere spațial sau că e nedefinit in sensul că nu seamănă cu niciun fel de materie din universul fizic; dar e posibil să se fi gândit la ambele sensuri.

Anaximandru credea că între toate lucrurile se menține un soi de echilibru fundamental - sau stare de dreptate - probabil prin interacțiuni între contrariile cosmice: cald și rece, uscat și umed. Un pasaj din Plutarh amintește de această cosmogonie a lui Anaximandru:

El spune că ceea ce este productiv din caldul și recele etern s-a separat la nașterea lumii noastre și că din acestea s-a format un soi de glob de flăcări în jurul aerului care înconjoară pământul, ca scoarța unui copac. Când acest înveliș s-a desfăcut in anumite cercuri, s-au format soarele și luna și stelele.

Anaximene

Anaximene (cca. 585-528 a.C.), ca și Anaximandru, susținea că principiul primordial al tuturor lucrurilor este infinit, dar era gata să specifice că acest principiu primordial este aerul. Teofrast (Teophrast) unul dintre elevii lui Aristotel, relatează că Anaximene credea că și alte substanțe materiale provin din aer prin procese de rarefiere și condensare:

Rafinându-se, devine foc, îngroșându-se, devine vânt, apoi nor, apoi (îngroșându-se mai mult) apă, apoi pământ, apoi piatră; iar restul se naște din acestea. Și el spune că mișcarea este eternă și că și schimbarea e produsă de ea.

Singura rămășiță din scrierile lui Anaximene este fraza:

După cum sufletul nostru, fiind aer, ne ține laolaltă și ne stăpânește, tot așa vântul [sau respirația] și aerul cuprind întreaga lume.

Anaximene își învăța discipolii că pământul este plat și atârnă in aer, că stelele sunt implantate ca niște cuie în cristalin, iar corpurile cerești se mișcă în jurul pământului așa cum se învârtește o pălărie in jurul capului nostru. Explica producerea cutremurelor referindu-se la alternarea pământului între uscăciune și umezeală. Când se usucă, pământul se crapă și este scuturat de vârfurile care se rup astfel și cad înăuntru. Ploaia se produce când aerul se îngroașă pentru a forma nori, care sunt apoi comprimați până când se stoarce umezeala din ei. Grindina e rezultatul coalescenței apei și zăpezii când se amestecă vântul cu umezeala. Aerius relatează că Anaximene a afirmat despre Soare că e plat ca o frunză și că toate corpurile cerești sunt focuri aprinse care au printre ele și corpuri pământești.

Anaximene nu numai că s-a străduit să găsească explicații naturale pentru toate fenomenele, dar, prin concepția sa că aerul ține legate atât sufletele oamenilor cât și lumea, pare să sugereze o unitate organică ce îmbrățișează tot ce există, inclusiv ființele omenești.

Pitagora

Pitagora (571-496 a.C. - alte surse notează că s-a născut cândva între anii 590-570 a.C.) a fost matematician și gânditor mistic. S-a născut, probabil, in Samos, o insulă în largul coastelor Ioniei, dar și-a petrecut o mare parte a vieții la Crotona, in sudul Italiei.

Pitagora e cel care denumește cerul Cosmos.

Întreg Universul e conceput de Pitagora ca o sferă, de la el și de la pitagoreici pornind teoria sferelor și a mișcărilor perfect circulare ale planetelor (care inițial a reprezentat o aproximație utilă, pentru ca mai târziu să devină total nesatisfăcătoare pentru explicarea mișcărilor din sistemul planetar)

Teza după care Pământul nu se află imobil in centrul Universului, ci în mișcare, in jurul unui foc central, apare pentru prima dată - susțin unele surse - in istoria gândirii umane în cadrul școlii pitagoreice. Ideea sfericității impunându-se in Grecia cam între 550-450 a.C.

După pitagoreici Pământul e un corp ceresc, care, ca și alte corpuri cerești, se mișcă pe traiectorii circulare in jurul focului central.

Din moment ce Pământul și-a pierdut situația privilegiată in Univers, nimic nu împiedică pe pitagoreici să formuleze ideea pluralității lumilor.

Anaxagora din Clazomene

Anaxagora sau Anaxagoras (c. 500-429 a.C.) s-a născut la Klazomenai, Izmir, Turcia, și s-a stabilit la Atena, in anul 460 a.C. A incercat să explice rațional fenomenele astronomice din natură, negând existența zeilor. Concepea Soarele ca un glob de metal incandescent și Luna ca un corp întunecat, cu munți și șesuri; a explicat in mod corect fazele Lunii, eclipsele de Soare și de Lună, precum și apariția meteoriților.

Pentru a arăta de ce Soarele, Luna și ceilalți aștri despre care afirma că se rotesc în jurul Pământului nu cad pe suprafața sa, Anaxogara spunea că era din același motiv pentru care piatra din ghiocul praștiei nu cade pe mâna care o rotește, ci descrie un cerc în jurul ei. Adăuga, de câte ori avea ocazia, că un cult religios închinat aștrilor nu are niciun sens. A fost întemnițat și numai protecția ilustrului său elev, Pericle, l-a scăpat de condamnarea la moarte.

A făcut și afirmații care s-au dovedit greșite: Soarele e mai mic decât Pământul, Luna e cam de mărimea Peloponezului (actuala peninsulă Moreea din sudul Greciei).

Pentru cum a explicat fenomenele cerești a fost considerat ca precursor al lui Laplace și Newton.

Parmenide din Eleea

Parmenide (c. 515-470 a.C), conform lui Teophrast, ar fi susținut și el teoria sfericității Pământului. Plutarh scria că Parmenide ar mai afirmat că Luna, mișcându-se în jurul Pământului, iluminează nopțile cu o lumină împrumutată.

Filolaus (Philolaus) din Tarent

A fost primul filosof care a atribuit mișcare Pământului. Atribuie nu numai Pământului, ci tuturor astrelor, o formă sferică, singura formă perfectă. Despre Pământ afirma că nu are nici sus nici jos și nu e centru al Universului.

Philolaus (c. 450-400 a.C.), pitagoreician, a spus că Pământul, Soarele și Luna sunt planete și se învârt în jurul unui foc, dar de pe pământ nu se poate vedea focul pentru că un obiect se învârte în jurul focului între Pământ și foc. Potrivit acestor afirmații, revoluția Pământului în jurul acestui foc e de 24 de ore.

Susținea că nouă corpuri cerești se rotesc în jurul unui foc central, cel mai aproape de centru, antichton sau antipământul, o planetă invizibilă, apoi Pământul, Luna, Soarele, cinci planete, după care urma sfera purtătoare a stelelor fixe. Dincolo de acest strat exterior, un zid din eter fierbinte închidea universul din toate părțile. Acest foc exterior era o a doua sursă de lumină.

Eudoxus (Eudoxius) din Cnidus (Knidos)

Astronom, matematician, filosof, Eudoxus (n. c. 395-390 a.C - d. c.342-337 a.C. - sau 408-355 a.C.?) e autorul teoriei omocentrice, teorie schițată de Pitagora și reluată de Platon.

Afirma în anul 370 a.C. că o sferă uriașă se învârte în jurul Pământului și că în această sferă sunt mai multe sfere transparente interconectate. Scrierile sale nu s-au păstrat, dar contribuțiile sale sunt cunoscute de la alți antici care i-au studiat teoriile. Între altele, Eudoxus a contribuit la identificarea constelațiilor.

A conceput un model cu 27 de sfere pentru a explica mișcările planetelor și Lunii in jurul Pământului. Mai târziu, marii gânditori ai antichității măresc numărul de sfere și complică tot sistemul. Calippus adoptă un număr de 35 de sfere, Aristotel ajunge la 55.

A susținut faptul că planetele cunoscute atunci (Mercur, Venus, Marte, Jupiter, Saturn), Soarele și celelalte stele, se rotesc în jurul Pământului care e fix. Considera că mișcarea fiecărui corp ceresc e dirijată după un anumit număr de sfere - teorie prin care explică mișcarea retrogradă a planetelor.

Aristotel

Aristotel (384-322 a.C.) s-a născut la Stagira, in peninsula Calcidica din nordul Greciei. La vârsta de 18 ani pleacă la Atena și devine discipolul lui Platon.

Concepe sistemul de planete folosind 55 de sfere imaginare. Aduce probe valide privind sfericitatea Pământului. A susținut geocentrismul și imobilitatea Pământului, și ideea de perfecțiune și eternitate a corpurilor cerești cunoscută ca armonia mișcărilor perfecte.

Heraclit (Heraclid) din Pont

Heraclit (388-355 a.C.), filosof și astronom grec, e cel care a afirmat că Pământul se rotește în jurul axei sale, de la vest la est, o dată la 24 de ore, ceea ce duce la iluzia rotației diurne a cerului. Se poate spune despre el că e inițiatorul teoriei heliocentrice, dar aspectul e contestat.

Contemporan cu Aristotel, un nonconformist notoriu, detronează Pământul de pe poziție sa de centru al revoluției tuturor planetelor, cel puțin pentru orbitele planetelor Mercur și Venus și dă acest rang Soarelui.

Autorii din antichitate au spus despre el: el face ca Pământul să se rotească în jurul său însuși în decursul unei zile, in timp ce cerul e in repaus. El mișcă Pământul ca o sfârlează, de la Vest la Est, in jurul propriului său centru; el face ca Venus să se rotească în jurul Soarelui și nu al Pământului; el face ca eliptica să fie descrisă de către Pământ, iar Soarele dobândește rolul unei stele fixe.

Eratostene din Alexandria (din Cyrene, Libia de azi)

Eratostene (276, Cirene - 194 a.C., Alexandria, Regatul Ptolemeu - Egipt), matematician, poet, muzicolog, atlet, geograf și astronom s.a., membru al Academiei din Alexandria, e considerat fondatorul geografiei matematice. El a măsurat aproximativ circumferința planetei Pământ și înclinația axei acestei planete.

Aristarh (Aristarchos) din Samos

Aristarh (310 a.C, Samos, Grecia - 230 a.C., Alexandria, Egipt) a fost astronom și matematician grec. O singură lucrare a lui s-a păstrat: Despre dimensiunile și distanțele Soarelui și Lunii - o lucrare în care încerca să determine, prin observații, distanțele până la Lună și Soare - i-a reușit destul de corect. In ceea ce privește concepția lui cosmologică, i se atribuie teoria unei mișcări combinate pentru Pământ.

A fost primul care a susținut că Pământul și alte planete se învârt în jurul Soarelui, că Pământul se învârte în jurul axei sale o dată la 24 de ore. Elaborează schema primului sistem planetar heliocentric (anul 288 a.C.) A arătat imensa depărtare a stelelor față de Pământ, subliniind că dimensiunea cercului descris de Pământ în jurul Soarelui e ca un punct față de distanțele până la stele - de unde se putea deduce ideea că sistemul nostru planetar e doar o insulă infimă in spațiul cosmic. A fost ridiculizat pentru convingerile sale. Cei mai mulți filosofi greci considerau Pământul o planetă statică in jurul căreia se roteau celelalte planete.

A suferit osânda grea a exilului, după ce stoicul Cleantes, discipol al lui Zenon, ceruse chiar să fie demascat ca hulitor al zeilor deoarece încercase să mute vatra lumii.

Apoloniu din Pergam (Perga)

Apoloniu (n. 262 a.C. in Perga, Antalya, Turcia - d. 190 a.C. in Alexandria, Egipt) a fost astronom și geometru, aparținând Școlii din Alexandria. A introdus teoria mișcării circulare uniforme a corpurilor cerești in jurul Pământului considerat imobil. A introdus noțiunile de excentric și epiciclu. Excentricitatea orbitală e o măsură a abaterii (deformării) orbitei eliptice a unei planete sau a unui satelit de la forma perfect circulara.

In locul sferelor cerești folosește deferenți și epicicluri pentru a explica mersul planetelor. Prin parcurgerea de deferenți și epicicluri se puteau reprezenta unele neregularități ale mișcărilor planetare, dar era o soluție aproximativă, geometrică și nu fizică.

Prin deferent se înțelege un cerc mare pe care se deplasează centrul epiciclului planetelor aflate într-o mișcare uniformă. Apoloniu a plasat acest cerc cu centrul nu in Pământ, ci pe linia Pământ - Soare. Prin epiciclu se înțelegea un mic cerc suplimentar, al cărui centru se afla pe orbita principală a planetei.

Hiparh (Hipparchus)

Hiparh (c.190 in Niceea, Turcia - 125 a.C. in Rodos, Grecia), astronom, matematician, geograf, e considerat unul dintre marii astronomi ai antichității și fondatorul astronomiei științifice. A alcătuit un catalog de stele care cuprindea pozițiile a peste o mie de stele, clasificate pe șase mărimi stelare (clasificarea stelelor după strălucire). A introdus determinarea poziției unui punct pe suprafața Pământului cu ajutorul latitudinii și longitudinii geografice. A determinat durata anului stelar și a calculat destul de precis distanța dintre Pământ și Lună. A descoperit fenomenul de precesie al echinocțiilor - deplasarea în lungul eclipticii a punctelor echinocțiale vernal și autumnal.

In timpul șederii în Insula Rodos conduce observații astronomice și, in baza acestora, determină durata anotimpurilor și constată faptul că mișcarea Soarelui in jurul Pământului nu e uniformă; descoperă neregularități și în mișcarea Lunii.

S-a bazat pe concepția lui Apoloniu, ceea ce i-a permis să calculeze tabele destul de exacte pentru acea vreme ale mișcării Soarelui și Lunii, prevăzând de asemenea, cu un grad înalt de precizie, pozițiile viitoare ale planetelor, menținându-se in cadrul sistemului geocentric. Ordinea componentelor sistemului planetar devine astfel (de la centru): Pământ - Lună - Mercur - Venus - Soare - Marte - Jupiter - Saturn - stelele. Ordinea a fost determinată după legea cu cât o planetă are o perioadă de revoluție mai îndelungată, cu atât este vorba de o planetă mai îndepărtată. 

A scris cel puțin 14 lucrări, dar numai trei din Comentariile despre Fenomenele lui Eudoxius și Aratos s-au păstrat până azi.

Claudiu Ptolemeu

Claudiu Ptolemeu (90/100 d.C. - 160/170 d.C.), astronom, cartograf, matematician, fizician, filosof și muzician, a dezvoltat modelul lui Hiparh care va domina astronomia până la Copernic. A observat refracția luminii stelelor in atmosferă și explica în mod logic teoria geocentrică care, din punct de vedere matematic, nu e absurdă.

Un fel de concluzie

Dintre cei amintiți mai sus numai Heraclit, Aristarh din Samos și Hiparh s-au gândit la un sistem planetar heliocentric, dar toți au avut contribuții importante în domeniul astronomiei, ajungând la teoriile lor prin observație, și fără instrumente de mare precizie prin care poate fi observat cerul, de exemplu.

In antichitate s-a făcut diferența între stele și planete și s-a precizat, in final, că forma Pământului e sferică (Pitagora, Anaxagora, Parmenide, Filolaus, Eudoxus, Aristotel și următorii), planeta ajungând să fie privită că un corp ceresc, considerat in general de a ocupa o poziție centrală (sistem geocentric). Filolaus a fost primul care a afirmat că Pământul se mișcă.

Au fost făcute primele măsurători (Eratostene, e unul) ale dimensiunile Terrei și a primelor distanțe cosmice - depărtarea Lunii de Pământ și circumferința Pământului sunt singurele masuri determinate sigur (Hiparh)

Soarele, Luna și planetele constituie un sistem a cărui limită nu trece de orbita celei mai îndepărtate planete care poate fi văzută cu ochiul liber: Saturn. Celelalte stele sunt considerate a fi fixe pe o sferă care înglobează sistemul geocentric (Anaximene).

Progresele astronomiei au fost împiedicate cu înverșunare de concepția religioasă.

Notă

Lista nu are caracter exhaustiv - am ales să amintesc numai acei antici despre care aveam deja notițe și cărți.

Anii între care au trăit cei pe care i-am amintit mai sus diferă - mai mult sau mai puțin - în funcție de diferitele surse. Vârsta anticilor este calculată, in general, după lucrările scrise sau alte documente  (unde s-au păstrat) sau după ce au scris alții despre ei. La fel se întâmplă în cazul numelor proprii.

Poate, dacă nu ar fi fost distrusă biblioteca din Alexandria (Egipt) ar fi stat un pic altfel lucrurile, având mult mai multe informații despre savanții antichității și scrierile lor. Azi, doar două cauze ale distrugerii sunt susținute de cercetători: distrugerea parțială e atribuită războiului civil dintre Cezar și Pompei, in anul 48 a.C.., iar o aripă a bibliotecii a fost distrusă de creștini în anul 391 d.C., in urma edictului dat în acel an de împăratul Theodosius prin care religiile păgâne erau scoase în afara legii.

Imaginile sunt de pe Wikipedia.

Bibliografie: Mic dicționar al filosofiei occidentale, de Diane Collinson, Editura Nemira, București, 1995. Notițe din Figuri ilustre al antichității, Editura Tineretului, București,1967, dar și din alte cărți pe care nu le-am notat când am ales ideile de reținut.