Veverita si nuci. MFC

Întâlnire la Miercurea fără cuvinte pe blog la Carmen,

Între vis și realitate. 

Foto de la: https://pixabay.com/users/ray_shrewsberry-7673058/

Foto de la: https://pixabay.com/users/marmixer-6762941

Da-i unui om putere

Nimic nu dezvăluie adevăratul caracter ca folosirea puterii. E ușor pentru cei slabi să fie blânzi. Majoritatea oamenilor pot suporta adversitatea, dar dacă vrei să știi cu adevărat un om, dă-i putere. Acesta este testul suprem. (...) - scria Bob Ingersoll, un jurist din secolul al XIX-lea, într-un eseu din 1884, referindu-se la Abraham Lincoln, despre care afirma că, deși a avut o putere absolută, a profitat de aceasta numai în numele binelui.

Prima despre care scriu e o femeie care nu mai e politician, dar vorba aia: o dată politician, mereu politician. A fost multe la viața ei; a trecut prin cel puțin două partide politice, a fost deputat... - greu de urmărit în cariera-i de comunicator, consilier, politician etc. Prin comparație cu ceilalți amintiți aici prin zisele lor, această femeie este una pe care o consider inteligentă, de aceea nu înțeleg de ce, uneori, dă cu bățul in baltă - probabil că și ei i s-a urcat puterea la cap? Doar întreb.

Cu ani în urmă, femeia se alăturase corului care consideră că ar fi un lucru bun ca votarea (electorală) să devină obligatorie. De curând, o revăd la tembelizor... reapărută din negura trecutului - ca mai mulți alții - ceea ce nu pare a fi semn bun: revenirea la ceea ce s-a renunțat în trecut ca fiind "nu bun" nu poate fi de bun augur (părerea mea). Și o aud zicând. De ce avem nevoie de comune cu trei mii de suflete? Care.. avem? Ea și cu cine au vreo fermă de x suflete/capete? Folosind verbul "a avea", comunele "le au", eventual, cei care locuiesc acolo - ei sunt proprietari de imobile (terenuri și/sau clădiri) și ei plătesc acolo taxe și impozite. Sau... corect ar fi: "În România sunt... comune cu trei mii de locuitori". Și de ce "suflete"? Oamenii sunt cetățeni, în democrație - populație, oameni, cetățeni... Sufletul n-are legătură cu politica. Ce vrea să pară, femeia?

Părerea altora despre cetățeni

Când cu azilele groazei (2023) ăia discutau despre loturi! Îți trimit un lot de 15... Nu 15 oameni (vai de capul lor), nu 15 cetățeni, ci un lot de 15. Unde am mai auzit "lot de oameni"? Mmmmm! Da! În cazul transportării oamenilor spre lagărele de muncă.

Un fost vicepremier afirma că și funcționarii publici sunt ființe umane... Și tot el a mai afirmat: Noi importăm și un alt tip de cultură în turism. Oamenii din Asia, de exemplu, sunt născuți să servească, între ghilimele. Pentru ei, a servi reprezintă o mare onoare. Ceea ce la noi nu prea este (...) V. aici: https://startupcafe.ro/patron-angajati-asia-servi-sluga-htm-7993

O brunetă cu plete, șefă a unui partid relativ recent înființat (partid parlamentar!) a afirmat, cândva, într-o conferință de presă, că oamenii sunt consumabile.

O altă femeie - șefă (atunci) la Camera de Comerț și Industrie BV, in perioada de tristă amintire când guvernul format din membri ai partidului democrat au mărit taxe și impozite, promulgând legi care au condus la închiderea a sute de firme - a declarat, râzând ironic, că nu e "afacere" firma cu un profit de zece mii de lei.

De curând, un vorbitor la TV a declarat ceva asemănător în aceste "zile de austeritate": o firmă cu profit de două mii lei nu merită să fie numită afacere. Acești inteligenți care-și dau cu părerea comparând, probabil, firmele unor cetățeni cu firmele unor sinecuriști (care au sute de contracte cu statul și duhnesc a politică) se gândesc, măcar o clipă, că aceste firme care nu "merită" statutul de "afacere" au angajați, au reinvestit parte din profit? Aceste firme cu profit mic și foarte mic plătesc salarii unor oameni, plătesc taxe și impozite tot mai mari, plătesc un preț tot mai mare pentru utilități etc.. Atunci când aceste firme, care nu sunt "afaceri" in mintea creață a unora, vor fi închise sute de oameni vor deveni șomeri - și statul le va plăti indemnizație de șomaj timp de șase luni, apoi nu-i va mai păsa de ei.

Prin anii 2020-2021, un individ medic din Timișoara s-a referit la femeile gravide ca fiind gestante (femele vivipare, altfel spus), iar la mulțimea de bolnavi (internați) din acei ani s-a referit ca fiind cohorte. Nu afirm că termenii ar fi profund greșiți, ci doar că au fost neinspirat aleși (cu sau fără intenție) in momente in care se urmărea obținerea încrederii cetățenilor.

Omul de rând

Sintagma om de rând continuă a fi folosită inclusiv de politicieni, jurnaliști și alții care apar la televizor, dar nu numai. De curând, am auzit-o din gura unui "analist economic" în legătură cu "reformele" economice (și nu numai) actuale: omul de rând își chivernisește bine banul.

Folosirea sintagmei e profund greșită având în vedere că într-o republică democratică oamenii sunt cetățeni, iar a spune/scrie "om de rând" arată mentalitatea vorbitorului - acest individ face diferența între oameni. Unii sunt "de rând"; ceilalți cum sunt? 

Cum s-o numi genul acesta de indivizi care când ajung să aibă bani mulți și/sau putere încep să creadă că sunt buricul Pământului?! Să le spună cineva că Pământul nu are buric.

Poate părea banală revolta împotriva unor asemenea exprimări, doar că exprimarea unora denotă părerea lor intimă despre cetățenii acestui stat, despre oameni în general. Și vor să li se acorde încredere?! Vor să conducă destine? E aproape clar: puterea îi smintește pe cei mai mulți.

Scop sau joc al intamplarii. CF

In unele culturi - cum ar fi hinduismul - se crede că omul vine in lume (se naște) cu un scop spiritual, dar Maya (iluzia) îl face să uite acest scop în momentul nașterii, devenind astfel orientat spre sine, căutând în lume fericirea, neînțelegând că fericirea eternă nu poate fi găsită în lumea exterioară. 

Am ales pentru jocul Citate Favorite, găzduit de Suzana pe blogul Floare de colț, trei citate:

Colonelul clătină aprobator din cap. Trecuse prin multe in ultimii ani de război; îndeplinise misiuni grele și mai puțin grele, însă niciuna dintre ele nu avusese caracterul acesteia. Nu se îngrijoră. Își făcuse de-a lungul anilor o filosofie simplă, militărească: Soldatul nu moare decât o dată. Nu credea în destin, nici în noroc, ci în jocul fără noimă al întâmplării. O întâmplare îl pusese, în noaptea aceea, față în față cu prim-ministrul țării. O altă întâmplare îl scăpase cândva, pe front, de la o moarte sigură. Întâmplării nu ai cum să i te împotrivești, gândea colonelul, trebuie doar să i te supui, căci ea îți pecetluiește existența.

(din și a fost ora H, de Haralamb Zincă, Editura Publisol, București 2021, p. 411)

Ochii văd doar ceea e mintea e pregătită să înțeleagă. (Henri Bergson)

Nu știu cine, sau ce, făcu să se nască întrebarea. Cum nu știu nici când a fost pusă. Nu-mi reamintesc nici că i-aș fi răspuns. Dar, într-un anume moment am răspuns "da" cuiva - sau la ceva - și începând din acel moment am fost sigur că existența avea un sens și că, in consecință, viața mea de abandon... avea și ea un scop. Începând din acel moment, am știut ce înseamnă "să nu privești înapoi" și "nu te gândi la viitor". Târât în labirintul vieții, am ajuns cândva într-un loc unde am înțeles că drumul duce către un triumf, care este o catastrofă, și către o catastrofă care este un triumf, căci a-ți angaja viața se plătește printr-un reproș și singura înălțare pentru un om se află în adâncurile umilinței. (din însemnările lui Dag Hammarskjold, in romanul Duelul morții, de Morris West, Editura Colemus, București,1994)

Superstitii despre cutit. Istorie. Colectionare

De-a lungul istoriei, cuțitul a fost un simbol al puterii, al masculinității, al curajului. Cuțitele au fost, și sunt, utilitare, arme, obiecte de valoare. Cuțitele însemnau putere și respect - in trecutul îndepărtat nu oricine avea cuțit, nu oricine avea dreptul la un cuțit ca armă. Cuțitele au servit - și servesc - ca instrumente esențiale pentru supraviețuire: vânătoare, gătit, protecție. Utilitatea lui l-a ridicat la simbol de încredere, de respect, prietenie.

Și în jurul cuțitului s-au țesut mai multe superstiții - poate din cauză că poate fi folosit (și) ca armă? Oricum, temerile născute în unii, cândva, s-au răspândit la mai multe generații.

Personal - alaturi de mulți alții - susțin că cei care au o mentalitate logică nu cred in mituri (chiar dacă le plac miturile). Se spune că superstițiile îi afectează numai pe cei care le cred.

Superstiții despre cuțit

Cuțitul oferit in dar. Cea mai răspândită superstiție legată de cuțit pare a fi cea a cuțitului oferit cadou. Nimeni nu știe să explice - fără echivoc - de ce in unele zone ale lumii s-a născut credința că a oferi un cuțit în dar duce la încetarea unei relații de prietenie, de iubire, de familie etc., la certuri. Există, totuși, un remediu: atașarea unei monede la cadoul cuțit, monedă pe care cel care primește cadoul cuțit o dă celui care face cadoul. Sau, când nu e o monedă atașată, cel care primește un cuțit oferă un bănuț celui care oferă darul. Se crede că prin acest act cadoul se transformă in achiziție și se anulează un eventual ghinion.

Obiceiul de a schimba o monedă cu un cuțit primit în dar pare a-și avea originea în vechea Anglie, unde se credea că prin a oferi o monedă in astfel de cazuri se evita orice potențial nenoroc asociat cu primirea oricărui obiect ascuțit. La fel procedează și japonezii în situația cuțitelor cadou.

Mirilor nu li se oferă cuțite ca dar de nuntă - cuțitele vor aduce necaz in casa lor și invidia celor din jur.

Nu în toate societățile oferirea unui cuțit înseamnă încetarea unei relații. Oamenii din țările Asiei Centrale, de exemplu, consideră cuțitele drept cadouri valoroase, de bun augur; ei cred că un cuțit posedă puterea de a proteja, de a alunga bolile și nenorocirea.

Cuțitul are un rol important și în unele ritualuri culturale: ceremoniile de marcare a tranziției copilului la maturitate. În astfel de cazuri oferirea unui cuțit cadou înseamnă transferul de responsabilitate și încredere de la un individ la altul.

Pentru unele triburi de nativi americani cuțitele au semnificație spirituală și ocupă un loc important în darurile ceremoniale.

In unele culturi, cuțitele însoțesc omul întreaga viață, începând cu momentul in care sunt așezate în leagănul unui copil ca talismane de protecție.

În diverse societăți, cuțitele simbolizează tăierea legăturilor cu trecutul, protecție împotriva spiritelor rele sau începutul unei călătorii.

Japonezii sunt de părere că orice cuțit, orice foarfecă aduce noroc și sperie spiritele rele. Ei consideră că a oferi un cuțit cadou înseamnă a-l proteja de rău pe cel care îl primește. Din cele mai vechi timpuri, in Japonia există tradiția de a oferi cadou un obiect tăios (de regulă un cuțit) persoanei care împlinește "vârsta critică" (yakudoshi) - sunt câțiva ani considerați dificili, cu ghinion: la femei, vârsta de 19, 33, 37 și 61 de ani, iar la bărbați vârsta de 25, 42 și 61 de ani.

În culturile orientale, cuțitele simbolizează adesea norocul și uneori sunt schimbate in timpul nunților pentru a asigura o căsătorie prosperă.

În Statele Unite ale Americii tradiția de a oferi cuțite e mai puțin formală, dar nu mai puțin semnificativă. Cuțitele sunt cadouri populare printre amatorii de petrecere a timpului în aer liber, printre bucătari și colecționari, tipul și calitatea cuțitului reflectând respectul celui care le oferă pentru experiența și interesul destinatarului. Cuțitele comemorative sunt cadouri obișnuite pentru anumite etape de referință - absolvire, realizări semnificative etc. - și sunt, adesea, gravate cu date și/sau mesaje.

Cuțitul la masă. Cuțitul se așază paralel cu lingura. Cuțitul așezat cruciș peste lingură sau furculiță e semn rău, aduce nenorociri.

Două cuțite care stau cruciș unul peste altul pe masă trebuie separate imediat; cuțitele astfel încrucișate anunță certuri in casă.

După ce ai terminat de mâncat așază cuțitul și furculița paralel, pe farfurie; a încrucișa cuțitul și furculița arată că mâncarea nu a fost prea bună (e o ofensă adusă persoanei care a pregătit-o).

A amesteca în mâncare cu un cuțit - mai ales în preparatele lichide precum ciorba, supa, compotul - anunță dureri, junghiuri, înțepături, după ce mănânci.

Cine înfige cuțitul în pâine nu va avea o căsătorie prea fericită.

Cuțit căzut. Dacă îți cade un cuțit, să nu-l ridici - rogi pe altcineva să o facă (acel altcineva e ferit de negativ pentru că nu lui i-a căzut). Cine ridică un cuțit căzut sub masă va avea mare noroc (nu înțeleg dacă norocul e valabil și pentru cel căruia i-a căzut cuțitul sub masă).

Dacă scapi cuțitul pe podea e semn că vin musafiri in casă - din direcția spre care e îndreptat vârful cuțitului.

Dacă scapi cuțitul și acesta se înfige vertical în pământ e semn de noroc și bucurie sau succes. Dacă a căzut fără să se înfigă, norocul vine din direcția în care e orientat vârful cuțitului.

Alte superstiții despre cuțit

Femeia care ține sub pat un cuțit, in perioada când vrea să rămână însărcinată, are șanse mari să aibă un băiat.

Unii greci cred că cine ține sub pernă un cuțit cu mâner negru e ferit de coșmaruri.

Din istoria cuțitului

În vremuri străvechi - mii de ani în urmă - omul a folosit pietrele ascuțite ca unelte, dar și ca arme de apărare/atac. Cuțitele, cu o singură lamă, sau două, erau astfel prelucrate încât să aibă și mâner - din lemn sau piatră - decorat cu piele de animal și/sau pene. Mânerele decorate au continuat și în epoca bronzului. Cuțitele din bronz nu rezistau prea mult timp - fiind ușor de distrus și sensibile la coroziune - dar s-au dovedit superioare oricăror cuțite din piatră.

În secolele următoare, datorită progresului tehnologiei, au apărut cuțitele din fier și oțel - durau mai mult iar tăișul lor se păstra și după o perioadă mai lungă de utilizare. Metalurgia oțelului - in perioada Europei medievale - a permis evoluția cuțitelor (mici și mari) dar și a săbiilor, sulițelor, topoarelor. Totuși, cuțitele nu erau utilizate ca tacâm decât în cercuri restrânse - bogații, in special, le foloseau ca tacâm și pentru apărare.

Pe la sfârșitul anilor 1630, cardinalul francez Richelieu, a impus la curtea regală a lui Ludovic al XIV-lea, interzicerea cuțitelor cu vârf ascuțit și cu dublu tăiș pentru că detesta cuțitele ascuțite la vârf ca mijloc de a mânca și pentru curățarea dinților. Și pentru a reduce violența, cardinalul a reușit să-l convingă pe rege să interzică in toată țara utilizarea cuțitelor cu dublu tăiș - s-a ajuns, astfel, ca la mesele europene să fie standard la masă cuțitul cu un singur tăiș și vârf rotunjit. Pe la începutul secolului al XIX-lea au apărut furculițele și nevoia cuțitelor cu vârf ascuțit, la masă, a dispărut.

Cuțitele de masă, așa cum sunt cunoscute azi, au fost standardizate la începutul secolului al XX-lea, când a apărut oțelul inoxidabil - cuțitele fiind mai ușor de întreținut. Cuțitele, însă, nu sunt doar tacâmuri, sunt și piese de colecție.

Despre colecționarea de cuțite

Tradiția colecționarii cuțitelor datează din secolul al XIX-lea. Pe măsură ce a crescut interesul pentru astfel de colecții au început să apară și organizații tematice (de prin anii 1940). Sfârșitul anilor 1960 a însemnat un boom de colecționare a cuțitelor personalizate - vechi și noi - atât ca instrumente funcționale, cât și ca obiecte artistice.

Azi există o comunitate mare de colecționari de cuțite - piese istorice și obiecte contemporane - care are acces la o gamă largă de resurse: forumuri, reviste, cluburi.

Cuțitele care nu sunt suficient de vechi pentru a fi clasificate ca antichități (100 de ani vechime) dar au valoare artistică, istorică sau estetică semnificativă sunt clasificate ca obiecte de colecție - pentru a fi obiect de colecție nu înseamnă că un cuțit trebuie să fie in ediție limitată.

Colecțiile de cuțite sunt variate, în funcție de interesele, obiectivele și temele colecționarilor. Astfel, colecțiile pot fi de:

- cuțite istorice - cuțite cu importanță istorică semnificativă, cum ar fi lame din epoci specifice (civilizații antice, epoca medievală etc. sau din timpul unor evenimente globale mondiale - războaiele mondiale, de exemplu);

- cuțite culturale - katana japoneză, dirk scoțian (pumnal cu lamă lungă, cu dublu tăiș, folosit inițial de pirați, apoi în marină, ca armă), kukri nepalez (lama Gurkha) - unele dintre cele mai utilizate cuțite de luptă, dar nu numai;

- cuțite funcționale - clasificate în funcție de utilizările lor specifice: cuțite de vânătoare, de pescuit, tactice, de supraviețuire etc.;

- cuțite de artă și personalizate - in general, sunt cuțite unice, create de artizani pricepuți, din materiale deosebite (oțel de Damasc, de exemplu), cu mânere realizate din materiale exotice; sunt acele cuțite la care e apreciată mai mult frumusețea estetică, măiestria, și mai puțin utilitatea;

- cuțite de marcă - acele cuțite lucrate de producători specializați în confecționarea de cuțite; acest gen de colecție urmărește în special evoluția designului mărcii respective și progresele tehnologice de-a lungul timpului;

- colecții tematice - colecția de cuțite e construită in jurul unei teme specifice: cuțite din filme, cuțite folosite de diverse celebrități, cuțite care au câștigat premii pentru design; in general, colecțiile tematice sunt eclectice, cuprinzând diverse tipuri de cuțite, din epoci diferite;

- colecții utilitare - cuțite care servesc scopurilor practice cotidiene: cuțite de bucătărie, de buzunar, cu unelte multiple.

Pentru mai multe informații:

- https://nobliecustomknives.com/ro/knife-collecting-a-comprehensive-guide/

- https://destepti.ro/istoria-si-evolutia-cutitului-de-la-arma-la-instrument-utilizat-pentru-a-manca/

Sursa foto: https://pixabay.com/users/willipuschel-8152266/

Ruginiu de toamna. RiO

În jocul Reflexii in oglindă, inițiat de SoriN, găzduit azi de Carmen, pe blogul Între vis și realitate, am venit cu imaginea unui peisaj de toamnă, imagine descărcată de aici: https://pixabay.com/ro/users/leolo212-15013188/

Nici frumusețea primăverii și nici cea a verii nu are grația pe care am zărit-o in al toamnei obraz. (John Donne)

Pisici si frunze. MFC

Miercurea fără cuvinte pe blog la Carmen, Între vis și realitate.

Sursa foto: https://pixabay.com/users/miezekieze-607096/

Asasinate notorii ale legionarilor din Romania

Asasinatele par a fi fost caracteristica principală a Mișcării legionare fondată de Corneliu Zelea Codreanu (zis și Căpitanul). S-a numit în mai multe feluri: Legiunea Arhanghelul Mihail (înființată în iunie 1927, când ruptura dintre discipolul Zelea Codreanu și profesorul său A. C. Cuza a devenit ireconciliabilă), Garda de Fier, Totul pentru Țară. Istoricii caracterizează această grupare ca fiind o organizație paramilitară teroristă de orientare naționalist-fascistă, cu un caracter mistic-religios, anticomunist, antisemit, anticapitalism, antimasonic.

Susținând că îndeplinesc o misiune divină, legionarii aveau să promoveze asasinatul și eliminarea celor care se împotriveau cauzei sfinte. În timp, au întocmit liste negre cu numele celor care erau împotriva doctrinei pe care o propovăduiau, și care trebuia să fie înlăturați.

Ca organizator al tineretului ieșean cu idei radicale s-a impus un anume Corneliu Zelea Codreanu (născut în 1899)  care deși lupta împotriva împământenirii străinilor - mai ales a evreilor - făcea parte din aceeași categorie, el având în arborele genealogic polonezi, unguri, germani - abia în 1902, tatăl lui, Ion Zelea Codreanu, și-a schimbat numele Zelinschi (Zelinski) in Zelea Codreanu.

În deceniul al treilea, la inițiativa lui Zelea Codreanu, au avut loc mai multe incidente violente cu populația evreiască din localitățile Iași, Huși, Bîrlad, Botoșani, Cernăuți, Pașcani. Autoritățile au intervenit, iar Zelea Codreanu va reacționa violent, asasinându-l pe prefectul Manciu.

Constantin Manciu

Prefectul Poliției din Iași, este împușcat în cap de Zelea-Codreanu, in 25 octombrie 1924. C. Manciu a fost numit în funcție de ministrul Justiției, G. G. Mârzescu; era ofițer în rezervă, in Regimentul 10 Vânători, in caz de mobilizare urmând să fie numit șef al Atelierului de reparație al Corpului III de armată. Prefectul avea puteri depline și profita din plin de câte ori avea ocazia - și avea des. Uciderea lui, in public, a favorizat doar pe ucigaș (încurajându-l in demagogia lui), pentru că lucrurile nu s-au schimbat în bine.

Zelea-Codreanu era student la Iași în anii 1920; in 1923 a înființat Liga Apărării Național Creștine, mișcare politică extremistă care promova doctrina național-creștină; organizația a inițiat mai multe proteste îndreptate împotriva unui număr prea mare de etnici străini studenți în universitățile din țară (vizați erau în special etnicii evrei). Mișcarea a fost cunoscută sub numele de Numerus Clausus. Între studenți și autorități au avut loc mai multe confruntări dure în care studenții (inclusiv Codreanu) au fost agresați de polițiștii. În luna mai 1924, soldați și polițiști fac o descindere care se sfârșește cu arestarea a zeci de studenți care sunt închiși în beciurile Poliției, eliberați ulterior la presiunea exercitată de părinți și profesori. Un student, Comerzan, face plângere penală împotriva prefectului poliției; procesul a avut loc în octombrie 1924, iar Codreanu s-a prezentat ca avocat al studentului. La ieșirea din sediul judecătoriei, Codreanu îl ucide pe prefect, împușcăndu-l in cap, și, cu alte două gloanțe, rănește grav un comisar și un subcomisar. E arestat, iar procesul e strămutat la Turnu Severin. La presiunea străzii inculpatul a fost achitat, considerându-se că a fost legitimă apărare la provocările repetate ale prefectului.

Cu prilejul campaniei electorale din toamna anului 1933, legionarii au comis mai multe acte de violență (Valodin, Eschi-Baba, Iași, Tulcea, Constanța), noul guvern liberal in frunte cu I. G. Duca hotărând să dizolve Garda de Fier - decizie care a fost luată și la presiunea externă a statelor democrate (Franța, Anglia), care apreciau că legionarii constituie o agentură a Germaniei naziste in România (in viitor se va observa că au avut dreptate)

Ion Gheorghe Duca, prim-ministru

a fost asasinat pe peronul gării din Sinaia in 29 decembrie 1933.

El s-a înscris în Partidul Național Liberal in 1907, și a avansat repede in cariera politică: deputat, ministru, președintele partidului (in decembrie 1930, după moartea lui Vintilă Brătianu), președinte al Consiliului de Miniștri ș.a.

A fost unul dintre cei mai hotărâți opozanți ai întoarcerii in țară a principelui Carol al II-lea, plecat in exil cu Elena Lupescu, dar, cu toate acestea, in 14 noiembrie 1933 a fost desemnat prim-ministru și a acceptat - un compromis, din cauză că scena politică internă și internațională era foarte agitată la acel moment.

Prima misiune a cabinetului său a fost aceea de a organiza alegerile. I.G. Duca își propusesem: stabilizarea economică în urma marii crize (1929-1933), asigurarea ordinii interne și respectarea legilor. Conflictele între forțele de ordine și legionari - care, cum ziceau reprezentanții guvernului, urmăreau schimbarea pe cale revoluționară a ordinii legale în stat și instaurarea unui regim social și politic neconform Constituției și tratatelor de pace. Aceste conflicte au dus la interzicerea presei legionare și la arestarea unui număr mare de membri ai Gărzii de Fier (denumire adoptată în 1930); Legiunea Arhanghelului Mihail a fost scoasă în afara legii, dizolvată (in 9 decembrie 1933) - legionarii nu mai puteau participa la alegeri (in 1931 au participat și Codreanu a obținut un loc în parlament, ca deputat de Neamț, in urma unor alegeri parțiale ulterioare organizate după ce unul dintre deputații aleși inițial s-a retras). Alegerile din 1933 au fost câștigate de liberali, dar în campania electorală s-au întețit conflictele între forțele de ordine și legionari și în urmă schimburilor de focuri au murit mai mulți legionari.

Legionarii își arogaseră o "misiune divină", și promovau asasinatul și eliminarea tuturor celor care se opuneau cauzei "sfinte". Prin acțiunile sale, I. G. Duca s-a opus. Carol al II-lea, la două zile de la terminarea alegerilor - cu victoria PNL - l-a convocat pe Duca la Sinaia, sub pretextul destituirii guvernatorului Băncii Naționale. În vagonul alăturat, din trenul in care era, se aflau și asasinii săi. După o întrevedere de două ore cu regele, la întoarcere, legionarii au aruncat o grenadă in calea lui (au fost răniți doi dintre însoțitorii prim-ministrului); in panica momentului, un legionar a tras o rafală de cinci gloanțe în capul prim-ministrului, care a murit pe loc. Cei trei asasini au fost condamnați pe viață, dar nu au apucat să-și ispășească pedeapsa pentru că au fost asasinați cinci ani mai târziu, alaturi de alti legionari (între care și Codreanu), in noaptea de 29 spre 30 noiembrie 1938, în pădurea de la Tâncăbești.

Asasinii lui I. G. Duca au fost numiți de presă "Nicadorii" - acronim format din literele de început ale numelor acestora: Nicolae Constantinescu, Ion Caranica, Doru Belimace. La proces au luat vina asupra lor, au recunoscut calitățile prim-ministrului, de bun român și de om capabil, dar pentru că era francmason și vândut străinilor, politica lui a condus la dizolvarea gărzilor legionare din țară, așa că au hotărât să îl suprime.

După acest asasinat a fost declarată legea marțială; mii de legionari au fost arestați, dar liderul Codreanu, despre care se presupunea că a ordonat uciderea, nu a fost prins. Între liderii arestați era și generalul Zizi Cantacuzino (zis Grănicerul). Procesul s-a desfășurat la Consiliul de Război București în aprilie 1934. Ucigașii au fost condamnați la pedeapsa cu închisoare pe viață, dar liderii legionari arestați au fost eliberați.

Mihai Stelescu, ucis pentru trădare

A fost jurnalist și om politic de extremă dreaptă, deputat din partea Gărzii de Fier ales la alegerile generale din 1933, unul dintre cei mai mari militanți ai mișcării legionare și apropiat al lui Zelea Codreanu.

În timpul unei tabere de muncă organizată în Basarabia, a atras de partea lui câțiva legionari pe care i-a convins că Zelea Codreanu, Căpitanul, nu mai e util partidului și a conceput un plan de eliminare a acestuia, folosind cianura. Unul dintre complotiști a crezut că a fost demascat și a mărturisit totul.

Stelescu a fost judecat in Consiliul de onoare al legiunii, găsit vinovat și exclus din Legiune, primind șansa - de la Codreanu - să se reabiliteze printr-o bună conduită, dar Stelescu a continuat să-l denigreze. În anul 1936, Stelescu era internat la Spitalul Brâncovenesc din București; in 16 iulie, un grup de zece legionari au intrat în spital și l-au asasinat pe Mihai Stelescu cu zeci de focuri de armă, după care i-au ciopârțit cadavrul cu topoare. Ulterior, Decemvirii, s-au predat Poliției asumându-și întreaga răspundere. Opt dintre ucigași au fost condamnați la muncă silnică pe viață, doi la câte zece ani de închisoare.

Opt dintre Decemvirii s-au predat imediat: Ion Caratănase (student, vicepreședintele centrului studențesc), Ștefan Curcă (student), Iosif Bozânta (avocat in Oradea), Gavrilă Bogdan (student), Ion Atanasiu (student la teologie), Radu Vlad (student la teologie), Ion State Grigore (șofer), Ion Pele, iar doi s-au predat a doua zi: Ștefan Georgescu (student la teologie) și Ion Trandafir (student la chimie).

Armand Călinescu, prim-ministru

A. Călinescu era licențiat în filosofie, doctor în drept și științe economice (titluri obținute la București și Paris), prim-ministru din partea Partidului National-Țărănesc.

A fost asasinat în 21 septembrie 1939 - in timp ce se deplasa spre casă, cu automobilul, de la Ministerul Apărării - un grup de opt legionari a tras asupra lui mai multe gloanțe. Asasinii au fost prinși și executați în locul unde au săvârșit asasinatul. Carol al II-lea a dorit o răzbunare cruntă, motiv pentru care, in zilele următoare, jandarmii au ucis 105 membri importanți ai Mișcării Legionare și 147 de legionari aleși la întâmplare de prin fiecare județ (in total 254 de persoane); cadavrele celor astfel uciși au fost lăsate în văzul lumii mai multe zile.

În ianuarie 1931, pe baza datelor furnizate de Armand Călinescu, guvernul național-țărănesc dizolva Garda de Fier. Declară Călinescu mai târziu: (...) cunoșteam, din investigațiile Siguranței statului, care erau ideile reale care circulau în mintea membrilor Gărzii de Fier și eram în drept să le socotim periculoase pentru ordinea publică. Cu acea ocazie au fost arestați sub învinuirea de complot împotriva siguranței statului și deferiți justiției mai mulți lideri legionari, între care și Codreanu.

Între timp, guvernul PNȚ a căzut, iar tribunalul a dat un verdict de achitare. Din nou, "băieților" lui Codreanu și A. C. Cuza li s-a dat apă la moară, având posibilitatea să continue cu demagogia lor, cu ațâțarea instinctelor primare și specularea prejudecăților păturilor puțin educate, cu atacurile vehemente și interesate împotriva regimului parlamentar, cu apologia dictaturii bâtei și, mai ales, cu violarea normelor constituționale elementare și cu teroarea. În cursul anului 1933, conflictul dintre Călinescu și Gardă a devenit public și ireconciliabil, iar numele lui Armand Călinescu va rămâne scris pe listele negre ale mișcării legionare până în momentul uciderii lui.

În anul 1937, lui Armand Călinescu, alături de amicii lui politici, îi va fi dat să trăiască rușinea "pactului de neagresiune" Maniu - Codreanu (Maniu, adeptul parlamentarismului și alianțelor tradiționale a strâns mâna "căpitanului", partizanul dictaturii teroriste și al orientării țării spre Reich); Maniu sperase să tragă foloase din conflictul iscat între Carol și Codreanu. Mai pe față, mai pe ascuns, Călinescu făcea opoziție - din interior - lui Iuliu Maniu și adepților lui.

Armand Călinescu și alți câțiva fruntași părăsesc Partidul Național-Țărănesc, trecând de partea lui Carol al II-lea, sperând să oprească mișcarea legionară și să împiedice aservirea țării de către Reich. Din păcate, in dictatura regală, partidele care s-au perindat la conducere au promovat o politică de desființare treptată a drepturilor și libertăților democratice. Carol al II-lea hotăra singur sau consultându-se uneori cu membrii camarilei.

Călinescu era hotărât să facă tot ce putea pentru a reprima agentura hitleristă. Carol e convins, și în aprilie 1938, organele de stat au trecut la arestarea masivă a principalilor șefi legionari, in frunte cu Codreanu. După o întrevedere cu Hitler, in Germania, Carol a înțeles că indiferent ce atitudine ar fi adoptat în relațiile cu Reichul, Berlinul nu renunță la intenția de a aduce Garda de Fier la putere - in consecință, ordonă uciderea lui Zelea Codreanu; in 29 noiembrie 1938 ordinul este executat.

O parte dintre căpeteniile gărzii s-au salvat refugiindu-se in Germania și, in 1939 (după ocuparea Cehoslovaciei in martie) se regrupau, pregătindu-se sub îndrumarea directă a gestapoului. Foarte util a fost și ajutorul dat gărzii din interiorul țării, ajutor oferit de vârfurile politice și economice cele mai reacționare.

De la Berlin, Horia Sima a dat directiva Armand Călinescu trebuie să moară. Au avut loc mai multe încercări de asasinare, toate dejucate sau ratate, ceea ce i-a iritat pe cei din Berlin. E trimis la București Dumitru (Miti) Dumitrescu, instruit special de gestapo să preia conducerea "operațiunilor". Din echipa morții fac parte Miti Dumitrescu, frații Cezar și Traian Popescu, Ion Moldoveanu, Ion R. Ionescu, Ion Vasiliu - toți din Ploiești - și un alt complice, Marin Stănculescu, care avea sarcina să facă recunoașterea locului și după atentat să se retragă.

Armand Călinescu era, în politica internă, un adept al sistemului parlamentar burghez, iar în cea externă un susținător al alianțelor tradiționale cu Franța și Anglia. Este considerat... călăul democrației românești interbelice, eminența cenușie din spatele dictaturii carliste - a adus, însă, asasinarea lui ceva bun pentru cineva?

Un an mai târziu, in septembrie 1940, Garda de fier și generalul Ion Antonescu acaparau puterea, cu sprijinul Berlinului și a vârfurilor reacționare din țară. Teroarea și asasinatul s-au abătut cu furie asupra forțelor democratice, a tuturor adversarilor fascismului și hitlerismului. (din revista Magazin istoric, Anul I, nr. 7, octombrie 1967)

Masacrul de la închisoarea Jilava

În noaptea de 26 spre 27 noiembrie 1940 sunt uciși 64 de deținuți din închisoarea Jilava.

În septembrie 1940, generalul Ion Antonescu și Garda de fier acaparaseră puterea și obținuseră decretul regal prin care România era declarată stat național-legionar (in 14 septembrie).

Horia Sima, șeful legionarilor, e numit vicepreședinte al Consiliului de miniștri. În ziua de 26 noiembrie era programată deshumarea celor 14 legionari asasinați în pădurea de la Tâncăbești, între care și Zelea Codreanu, pentru a li se face o înmormântare creștinească. Legionarii au susținut că, fără premeditare, îndurerați și furioși, cei care săpau după osemintele camarazilor, au hotărât să plece spre închisoarea Jilava, unde erau închiși cei considerați vinovați pentru toate cele întâmplate membrilor mișcării legionare, și unde așteptau până să le vină rândul să fie judecați la tribunal. Au pătruns în închisoarea Jilava, închisoare păzită de militari, și au împușcat pe unii dintre deținuții politici aflați acolo și considerați autori principali ai crimelor săvârșite împotriva căpitanului și legionarilor sub fostul regim. Tuturor celor împușcați li s-a mai tras câte un glonț în cap pentru ca ucigașii să fie siguri de rezultat. (http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Masacrul_de_la_Jilava)

Între cei uciși în acea noapte s-au numărat și:

Mihail Moruzov, printre primii arestați. Era fondatorul - și șeful - Serviciului Secret de Informații al Armatei (1924) și era considerat o persoană "incomodă" deoarece, din funcția sa de șef a acestui Serviciu avea cunoștință despre toate evenimentele din timpul regimului carlist și participase la toate jocurile de culise ale Palatului Regal.

Gheorghe Argeșanu, fost prim-ministru, general de armată, om politic, ministru al Apărării Naționale, președinte al Consiliului de miniștri, susținător al regimului monarhic autoritar care, după asasinarea lui Armand Călinescu a acceptat, din funcția de prim-ministru, misiunea ordonată de șeful statului de a coordona represaliile împotriva legionarilor. (http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Gheorghe_Arge%C5%9Feanu)

Victor Iamandi, absolvent al Facultății de Drept și al Facultății de Litere din Iași, membru în Partidul National Liberal; a deținut portofolii in mai multe ministere, inclusiv în Ministerul Justiției - in calitate de ministru al justiției a aprobat măsurile anti-legionare. A fost susținător al regelui Carol al II-lea, căruia i-a devenit consilier în noiembrie 1939. (http://galeriaportretelor.ro/item/victor-iamandi-3/)

Au mai fost asasinați Gabriel Marinescu (fost ministru de Interne, fost prefect al Poliției Capitalei), Ion Bengliu și Ștefan Gherovici (foști comandanți ai Jandarmeriei), și foarte mulți foști agenți de poliție și foști jandarmi. În aceeași noapte de 26/27 noiembrie au mai fost asasinați la sediul Prefecturii Poliției Capitalei și în pădurea Balota-Vlăsia alți oficiali din Poliție.

În dimineața de 27 noiembrie 1940, au fost ridicați de la domiciliu și duși la sediul Prefecturii alți înalți demnitari: Constantin Argetoianu, Gheorghe Tătărescu, Ion Gigurtu (foști prim-miniștri), Mihail Ghelmegeanu (fost ministru de Interne), generalul Constantin Ilasievici și colonelul Victor Marinescu - toți acuzați de participarea la prigoană legionară in timpul lui Carol al II-lea. Din declarațiile lui Argetoianu rezultă că salvarea lor a fost apelul telefonic făcut de soția lui către Alexandru Rioșanu, subsecretar la Interne, care s-a prezentat la sediul Prefecturii și a cerut eliberarea demnitarilor - aceștia au rămas adăpostiți in sediul Ministerului de Interne până la 2 decembrie.

Profesorii Nicolae Iorga și Virgil Madgearu nu au avut aceeași șansă, și au fost asasinați în noaptea 27/28 noiembrie 1940.

Procesul celor implicați în asasinate s-a desfășurat în iulie 1941; condamnările au fost: moartea, pentru cei mai mulți, muncă silnică pe viață, ani de închisoare (cinci au fost achitați). Ancheta, însă, nu a stabilit cu exactitate lista asasinilor, nici modul în care au acționat și nici cine a dat ordinul.

Nicolae Iorga, consilier regal

- istoric, critic literar, documentarist, enciclopedist, memorialist, poet, dramaturg, parlamentar, ministru, profesor universitar și academician, a fost asasinat în noaptea de 27 noiembrie 1940. Valoarea lui ca intelectual nu cred că poate fi negată, dar a fost acuzat - pe drept - de antisemitism; asasinarea lui, însă, nu poate fi justificată - a fost un act de violență gratuită.

Fiind consilier regal, in urma unui schimb de replici in 1938 (Zelea Codreanu l-a acuzat într-o scrisoare că are o atitudine ambivalentă și nu încurajează suficient sentimentele naționaliste), istoricul a depus o plângere la poliție împotriva legionarului și acesta a fost condamnat la zece ani de muncă forțată pentru ultraj adus unui demnitar în exercițiul funcțiunii. Această plângere ar fi servit ca motiv pentru declanșarea procedurii judiciare împotriva liderului legionar care, in final, a fost omorât. Uciderea lui Iorga a fost răzbunarea legionarilor pentru moartea Căpitanului - l-au considerat autor moral.

Nicolae Iorga a fost ridicat de la locuința sa de un grup de legionari și ucis cu mai multe focuri de armă lângă Strejnicu. Horia Sima a negat că ar fi ordonat asasinarea omului de cultură și l-a considerat vinovat de moartea acestuia pe un alt legionar, Traian Boeru. Acest Traian Boeru a emigrat în Germania ulterior, unde s-a îmbogățit și, prin anii 1960 (când Sima era în Spania), a cerut o judecată formală pentru a se dezvinovăți. El recunoaște, totuși, că a fost prezent când Nicolae Iorga a fost luat de acasă.

In zi de crudă foamete / Fiindu-le lehamite, / În marginea țării întregi/ Au vrut s'ucidă pe moșnegi. / Iar ei au zis: Nu fiți păgâni, / Răbdați puțin pe cei bătrâni: / De-a lungul căii morților / Ei sunt in pragul porților. (Nicolae Iorga)

Virgil Madgearu

A fost un economist român, sociolog și politician de stânga, membru important in Partidul Țărănesc și al succesorului său, Partidul Național Țărănesc. Poziția lui era total antifascistă. Cu toate acestea, animat de dorința de a salva țara de la un faliment previzibil, economistul se angajase să vină în ajutorul guvernului condus de generalul Ion Antonescu. Acest aspect, și înțelegerea dintre Iulie Maniu și Zelea Codreanu, ar fi trebuit să-l pună la adăpost de "răzbunarea legionară" (credea profesorul) - știa că, in 1936, la Congresul studenților legionari, se constituise și o "echipă a morții" care avea o listă cu numele celor care urmau a fi "pedepsiți". Probabil că legionarii nu i-au uitat izbucnirea din Parlament in ziua când omagiul lui A. C. Cuza adus lui Hitler îl călcase pe nervi pe deputatul Madgearu: Eu fac apologia lui Hitler, pentru că ea duce la pace, nu la război. Deputatul s-a repezit la orator și, bătând cu pumnii în tribună, strigase revoltat: Nu permit ca acest nume să se pronunțe în Parlamentul român. E drept, in acele zile nu-și imaginase că viitorul îl va sili să trăiască într-un stat național-legionar câtă vreme mai existau un Maniu, un Brătianu, un Mihalache...

În ziua de 27 noiembrie 1940, pe la ora 14, in fața locuinței economistului a oprit o mașină neagră din care au coborât cinci indivizi, legionari, care apoi au intrat în casă, cerându-i lui Virgil Madgearu să îi însoțească la Poliția Capitalei pentru o declarație, o formalitate, și în cel mult o oră va fi înapoi acasă. Li s-a cerut să se legitimeze, doi au făcut-o, dar tot nu i-a crezut. Virgil Madgearu a acceptat să plece cu ei după ce și-au dat cuvântul de onoare de legionari că de-ar fi fost după ei nici n-ar fi trebuit să plece.

Profesorul a urcat pe bancheta din spate, dar mașina nu s-a îndreptat spre sediul Poliției, ci în direcție opusă, spre Snagov - a oprit în pădurea Snagov. Trecuse de ora 15. Legionarii l-au somat pe Virgil Madgearu să coboare și l-au condus la câteva sute de metri, departe de șosea, unde l-au împușcat.

Zgomotele împușcăturilor au fost auzite de un pădurar, care s-a gândit că sunt ceva braconieri și a alergat spre locul unde s-au auzit focurile de revolver. I-a întâlnit pe legionari când aceștia reveneau la mașină și le-a spus că nu au voie să tragă cu revolverul în pădure. Unul dintre asasini a răspuns pădurarului să nu se amestece că ei vor să se distreze împușcând ciori. Paznicul pădurii a notat numărul de înmatriculare al mașinii apoi a pornit în direcția de unde veniseră indivizii. A descoperit un corp uman căzut cu fața în jos. A anunțat imediat autoritățile.

Ancheta a demarat greu, se mișca și mai greu, fiind obstrucționată de aproape toate structurile decizionale - Mișcarea Legionară era la putere și relațiile dintre generalul Ion Antonescu și Horia Sima nu începuseră să se deterioreze. Abia după ce au fost înlăturați legionarii din conducerea țării ancheta a prins contur. S-a stabilit că aceeași "echipă a morții" l-a asasinat și pe Nicolae Iorga: Traian Boeru, Ion Tucan, Ștefan I. Cojocaru, Tudor Duca, Ștefan Iacobuță. Cei cinci lucrau la Institutul Național al Cooperației, unii având chiar funcții de conducere.

Virgil Madgearu era cunoscut ca fiind unul dintre cei mai consecvenți adversari politici ai regimurilor extremiste și a plătit cu viața. (http://www.madgearu.ro/desprenoi/virgilmadgearu.html)

Masacrul din ianuarie 1941

În ianuarie 1941 se termină cu statul național legionar - legionarii respectaseră prea puține dintre condițiile care le-au fost impuse când Ion Antonescu a adus la putere Mișcarea legionară (ML), ceea ce îl nemulțumea tot mai mult pe general. În plus, Antonescu voia ca excluderea evreilor din societate să se facă treptat, pentru a nu perturba funcționarea economiei și vieții sociale. Legionarii însă, profitând că aveau pozițiile de "comisari pentru românizare", jefuiau și torturau evrei, și se răzbunau pe foștii lor adversari politici. Poliția legionară (care dubla poliția oficială) și Corpul Muncitoresc Legionar (structura creată în octombrie 1936 pentru a înregimenta muncitori din toată țara) erau printre entitățile care subminau autoritatea statului.

În contextul asasinării unui ofițer german la București (de un cetățean grec, despre care oficialii au spus că era agent englez), in ianuarie 1941, conflictul dintre ML și Antonescu se accentuează; legionarii ocupă sediul Poliției din București, primăria capitalei, sedii de poliție, sedii de prefecturi, mai multe ministere și alte poziții strategice. Cu armata și jandarmii de partea sa, in principiu, Antonescu e defensiv inițial (știa că mulți ofițeri simpatizează cu legionarii) dar în seara de 22 ianuarie intervine împotriva rebelilor - pentru că Hitler a ales să îl sprijine pe el, nu Garda.

In timpul rebeliunii legionare din București, in cartierele Dudești, Văcărești, in alte zone intens locuite de evrei - Calea Rahovei, Șoseaua Pantelimon, de exemplu - au loc razii ale legionarilor cărora li se alătură vecini și indivizi puși pe furt. Sunt jefuite locuințele, magazinele atelierele românilor-evrei, și mulți oameni sunt reținuți și transportați în sedii ale organizației sau alte locuri controlate de legionari - reținerile s-au făcut fie pe baza unor liste, fiind vizați și lideri din organizațiile evreiești, fie la întâmplare de pe stradă sau din case.

Dintre evreii torturați in sediul Corpului Muncitoresc Legionar (Dumitru Groza era șeful muncitorimii legionare) din Calea Călărașilor un grup de 90 de oameni a fost dus în pădurea Jilava și executat - oamenii au fost încărcați in două camionete și duși la marginea satului Jilava, peste râul Sabar, unde legionarii care au însoțit camionetele cu trei automobile i-au scos pe oameni din camionete rând pe rând și i-au executat trăgând de aproape. Opt dintre oameni au reușit să fugă, dar majoritatea erau răniți și au fost repede prinși de legionari sau săteni și duși la primăria Jilava, apoi escortați din nou în pădure și executați, in seara zilei de 22 ianuarie. Sunt cunoscute 84 de nume; trei oameni au scăpat și au depus mărturie.

În 23 ianuarie, o parte dintre oamenii reținuți în 20 ianuarie și închiși la Prefectura Poliției au fost transportați la Abatorul Comunal de pe Splaiul Dâmboviței și uciși - se vorbește despre 15 victime, dar sunt cunoscute numai 11 nume ale celor care au fost uciși cu bestialitate.

Patrulele legionare rețineau oameni încă din 20 ianuarie. Peste 120 de evrei au fost uciși în zilele pogromului.

Printre cei bătuți și jefuiți in acele zile a fost și scriitorul român de origine evreiască Felix Aderca (1891-1962)

După rebeliune, cu sprijinul serviciilor de informații naziste, Horia Sima și mai mulți lideri ai Legiunii au fugit în Germania. Legionarii prinși în țară - câteva mii - au fost judecați în diferite procese și trimiși la închisoare.

Un fel de concluzie

Unii istorici par a fi de părere că legionarii au dat dovadă de un fanatism unic in istoria poporului român. Unele dintre asasinatele pe care le-au organizat au avut răsunet și la nivel internațional. Legionarii dominau prin teroare - părea a fi ceva gen: erai cu ei sau împotriva lor, neexistând o cale de mijloc. Oficialii arestau, condamnau, executau legionari, legionarii organizau atentate - un fel de "cerc al crimei". Nu legionarii au promulgat legile împotriva cetățenilor români de origine evreiască, dar s-au folosit din plin de acestea.

Surse info:

- Magazin istoric, Anul I, nr. 7, octombrie 1967

- Revista Dosarele istoriei, an II, nr. 4 (9), 1997

- Noiembrie însângerat, asasinarea lui Madgearu și Iorga, de Haralamb Zincă, Editura Publisol, București, 2021

- https://razboiulpentrutrecut.wordpress.com/2016/08/27/a-c-cuza-parintele-fondator-al-antisemitismului-fascist-romanesc/

- https://adevarul.ro/stiri-locale/iasi/cel-mai-mare-scandal-politic-din-istoria-iasiului-1412232.html

- https://www.libertatea.ro/stiri/crimele-legionarilor-care-au-ingrozit-romania-asasinatele-carora-le-au-cazut-victime-i-g-duca-armand-calinescu-nicolae-iorga-si-virgil-madgearu-5112427

- https://adevarul.ro/stiri-locale/suceava/asasinarea-lui-nicolae-iorga-marele-istoric-roman-1760172.html

- https://adevarul.ro/stiri-locale/focsani/cine-au-fost-decemvirii-asasinii-sadici-care-au-1843198.html

- https://historia.ro/sectiune/general/asasinarea-lui-duca-2247024.html

- https://www.scena9.ro/article/masacru-antisemit-bucuresti-jilava-legionari-ianuarie-1941

Rămas bun, Albinuță

La "căsuța cu zorele" nu voi mai vedea "chipul scris" al celei pe care o știam ca "Albinuța"... Nu mai este în lumea aceasta, dar spiritul ei va rămâne viu în amintirile mele.

Am citit blogul ei cu mult timp înainte de a îndrăzni să las un semn că am fost acolo... Mă bucur că am întâlnit-o! Mă bucur că i-am spus cât de mult o apreciez. Am aflat multe de la ea, și am învățat multe.

Prea multe nu am a scrie pentru că ceea ce simt nu pot reda in cuvinte.

Condoleanțe celor care au iubit-o. Ieri, 12 septembrie, a fost condusă pe ultimul drum.

Zbor lin, Albinuță!

Căsuța ta virtuală are acum obloanele închise:

https://zorele.wordpress.com/

Felina mica, felina mare. MFC

Miercurea fără cuvinte la Carmen, Între vis și realitate.

https://pixabay.com/users/kingsroz-1073757/

https://pixabay.com/users/alexas_fotos-686414/

Toamna se numara bostanii. MFC

Miercurea fără cuvinte, joc cu imagini la Carmen - Între vis și realitate.

https://pixabay.com/ro/users/noname_13-2364555/

https://pixabay.com/ro/users/couleur-1195798/