4 sept. 2013

Exemple de degradare umană



Câinii fac ceea ce sunt programați genetic să facă: apără teritoriul lor, pe al stăpânilor și pe cei care îi hrănesc și încearcă să îi ajute. Un câine hrănit de cineva pe stradă poate fi în situația de a i se căuta un stăpân - și nu se găsesc pe toate drumurile oameni care vor un câine, iar dacă vor nu și-l pot permite. Când vrem să scăpăm de câinii de pe stradă n-ar trebui să ne fie prea greu să căutăm chiar noi un loc unde să îi ducem, pe cineva care își dorește și își permite să îi îngrijească.
Chiar dacă nu iubești câinii, întreabă în jurul tău, poate vei descoperi oameni care îi iubesc și îi pot ajuta. Astfel, te ajuți și pe tine: pe stradă, liberi, vor fi mai puțini câini.

Povestea lui Bibi, una dintre vietățile salvate de cei de la APAM, din Arad.
[…] Cred ca am fost abandonata din cauza varstei, dar consider ca nu meritam aceasta soarta. Nu era vina mea ca am imbatranit. Datoria de caine de paza tot mi-o faceam. Dar, sincera sa fiu, cred ca mai bine am dus-o pe strada decat acolo unde primeam mai multa bataie decat mancare. Am petrecut ani de zile pe strada unde am avut tot felul de peripetii neplacute, mai ales ca mereu trebuia sa-mi schimb locul de cersit mancare. Asa am ajuns intr-un sat unde am observat ca cineva era interesat de mine si ma cauta zilnic sa-mi dea hrana. Am inceput sa ma simt tot mai iubita si sa prind curaj, crezand ca si alti oameni ma vor. Aici am gresit, nimeni nu ma voia. Singurii care ma iubeau si imi duceau mancare erau salvatorii mei, care imi explicau sa fiu cuminte sa nu fac nimic rau pana o sa poata ei sa-mi gaseasca un loc sigur, la cineva care are nevoie de mine. Eu nu am ascultat, am vrut sa-mi gasesc singura o casa unde sa stau, asa ca m-am asezat la o poarta si am inceput sa pazesc acolo. Dar se pare ca nu am gasit locul potrivit. Dormeam linistita si visam frumos cand deodata am simtit niste dureri infioratoare. Nu am mai reusit sa fug. Simteam cum sunt lovita cu cruzime si nu intelegeam de ce. Imi curgea sange peste tot si nu mai suportam loviturile asa ca am lesinat. Probabil ca asta a fost norocul meu: acea bruta care m-a batut a crezut ca am murit. Cand mi-am revenit din lesin simteam ca mai bine muream. Nu mai puteam sa ma misc deloc. Ma rugam sa vina salvatorii mei sa vada ce am patit si sa ma ajute. Exact asta s-a intimplat. La un moment dat i-am vazut cum ma cauta si eu nu puteam sa strig sa le spun unde sunt. Dar ei au cautat pana m-au gasit: erau disperati cand au vazut in ce hal aratam. Imediat m-au luat in brate si au urcat cu mine intr-o masina. Asa am ajuns aici unde este casa mea sper pana la sfarsitul vietii. […]

Bibi a avut noroc (deși a rămas cu un picior mai scurt și se teme de oamenii care nu sunt salvatorii ei), pentru că a fost luată din drum, dar mulți câini sunt bătuți în acest hal și, după ce reușesc - dacă reușesc - să-și revină, atacă mai întâi omul, apoi fug.
Un om rău lovește animalul și un om fără vină în acest sens ajunge să fie mușcat de câinele lovit, cândva, cu bestialitate.

Foto cu impact emotional mare. Ce (mai) pot face unii...

Putem numi om acel individ care a legat câinele cu o sfoară, care i-a pătruns în carne, sfâșiindu-i gâtul?

Mulți ar vrea să scape de câinii de pe stradă, cu orice preț. Dar cum pot să accept gândul că sunt între oameni și indivizi atât de sadici? Pot crede că acei oameni au suflet bun (că respiră știu, dar au și suflet?), că ar fi capabili de iubire, în general?

Înainte de a spune ucide! gândește-te că unii abia așteaptă să o facă. Astfel de exemple trebuie să oferim copiilor?
Nu vă imaginați că sunt cazuri izolate.

Azi, cineva și-a învățat copilul că trebuie uciși câinii vagabonzi - nu neapărat dându-i exemplu sau explicându-i cum, ci doar pentru că a rostit lângă copil: câinii vagabonzi trebuie uciși. În mintea de copil s-ar putea fixa ideea că așa trebuie.
Mâine, copilul altuia va fi ucis de câinele bătut de copilul tău, în ideea că așa trebuie.

Altele:
Doua maini, doua picioare, fara pene; Doamne, ce e?! 
Cum se numara cainii maidanezi
Nu infometati cainii maidanezi!
Animale si animale 
 

6 comentarii:

  1. Din cand in cand scriu despre cei 6 (sase)maidanezi care-i mai avem din cei 9 adusi de fiicele mele in urma cu 10-12 ani...
    Singura problema este ca din cauza ingrijirii cainilor, gazduiti in doua locatii la 15 Km una de alta, nu prea ne vizitam nepotii in California.
    PS.Despre "soarta destinului" animalelor am scris in vremuri mai tihnite:
    http://daurel.wordpress.com/2009/08/18/cand-au-impuscat-caii/

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sunteti sufletisti! :) Stiu atat de bine ce inseamna ca niste patrupede sa depinda de om incat nu iti imaginezi! Am avut caini mai mereu si erau de talie mare si nu prea gaseam pe cineva care sa aiba grija de ei pentru mai mult timp - si in vacante ajunsesem sa mergem cu randul! :))
      Nu reusiti sa gasiti niste oameni inimosi care sa fie de cuvant si sa mearga sa ii hraneasca? Fiind in curte ma gandesc ca e mai usor sa fie hraniti si atat - pentru ca nu trebuie si plimbati :) Sau trebuie? E mare pacat sa va lipsiti de placerea vizitelor la nepoti! Pe de alta parte, si nepotii - avand asa parinti inimosi - inteleg de ce bunicii vin mai rar la ei.
      Oooo! Discuta cu animalutele, sa fie cuminti, si promite-le ca le vei povesti ce cald, frumos si stralucitor e in California! :)

      Am citit "Cand au impuscat caii" si am simtit cum amintiri crezute bine ingropate au "rabufnit" dar m-a inveselit Penelopa, urmasa lui Ulise II cel Ocos :)

      Ștergere
  2. Diana...nu stiu cand am sa mai intru pe net desi voi lua laptopul cu mine dar nu stiu daca am net. Voi fi plecata pana luni, deci zile intregi. Sper sa pot publica pentru sambata HW. Macar atat.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Stiu ca ai multe de facut si iti doresc succes in toate cele si numai bine! Te astept, cu drag, sa revii, sa povestesti asa cum stii tu sa o faci!
      Pupici cu drag!
      In cazul in care nu reusesti sa postezi de HW nu-i bai! Eventual, poate ai timp sa postezi chiar si numai tabelul si cei care vor se pot inscrie. Chiar daca nu postezi tabelul, voi scrie ceva pentru HW, cu link spre blogul tau, dar cu explicatii ca nu-i tabelul acolo :)

      Ștergere
  3. Nu ne convine sa apelam la vecini, nu suntem obisnuiti cu asa ceva, desi cativa profita de faptul ca noi nu plecam niciodata toti; cel putin asa era pana acum 8 ani, cand eram patru in casa; acum suntem numai doi; nici oaspetii din provincie nu vin atat de des, parca...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. La vecini nu apelam nici noi cand e vorba despre animalute, dar ne mai ajuta unii prieteni si unele rude. In schimb... vorba ta: la noi e mereu deschisa usa. In special cateii ni-i lasa in grija, pentru ca au incredere nu doar ca vor fi ingrijiti dar chiar si rasfatati, ca la ei acasa :)
      Ei, poate ca oaspetii nu mai vin asa des ca alta data pentru ca timpul a trecut si s-au mai lenevit! Asa s-a intamplat si la noi: cu ani in urma, vara si iarna, in vacante, era du-te vino aici! Fiind la munte veneau sa scape de caldura de la ei si sa schieze - dupa caz. A fost frumos dar... timpul a trecut si oamenii s-au "lenevit", nu se mai deplaseaza usor pe distante mai mult sau mai putin lungi.
      Sanatate sa aveti si zile foarte frumoase! Sase boticuri nu-s usor de intretinut! Toata stima!

      Ștergere