6 sept. 2013

De ce ne facem semenii să plângă?



Întrebarea are multiple răspunsuri posibile și nu doresc, aici, să le aflu pe toate.
Unii, involuntar, îi fac pe cei dragi să plângă. Apoi regretă amarnic; își cer scuze, sunt iertați și mai tărziu fac la fel și iar își cer scuze. Ca și în cazul copiilor: nu e important ce l-a facut pe copil să tacă, important e ce l-a făcut să plângă!

Alții, par a se hrăni din a-i face pe ceilalți să plângă. Când au reușit să supere pe cineva până la lacrimi li se luminează chipurile și ochii le strălucesc. Sunt satisfăcuți. Acest gen de răutate nu o pot înțelege. Aș zice că nici nu vreau, dar vreau - poate reușesc să-i determin să înțeleagă că există și alte moduri în care pot fi fericiți. Sunt, oare, acești oameni, crescuți într-un mediu rău, într-o familie unde nu au auzit niciodată “te iubesc”; nu au fost niciodată mângâiați, alintați? Poate unii au avut parte de un mediu ostil în primii ani de viață, dar chiar toți? Pot fi acești oameni părinți buni dacă își rănesc semenii? Sunt ei un exemplu pentru copiii lor și pentru cei din jur? De fapt, sunt un exemplu: nu faceți ca ei!
Sunt oameni amăgitori, care vor să-și satisfacă necesitățile de moment sau să arate altora ce tari sunt ei și ajung să distrugă un suflet doar pentru plăcerea lor de moment; sunt oameni violenți, care nici nu încearcă să fie altfel doar pentru ceilalți nu-și pun mintea cu ei și îi lasă în jalea lor. Dar sunt și oameni care rănesc mereu și mereu prin răutăcisme ieftine care, adunate, pot distruge un suflet sensibil.

Cândva, în tinerețe, pe vremea când la filmele “bune” era înghesuială mare la intrarea în cinematograf, la coada pentru bilete, mulțimea mă împingea din spate și oricât mi-aș fi dorit nu puteam proteja pe cei din fața mea. O doamnă, coafată proaspăt, îmbrăcată frumos, de mână cu un domn, se întoarce spre mine și îmi spune, răstit: Nu te mai împinge în mine! M-a enervat cumplit! Ea nu-și dădea seama că în spatele meu era un puhoi de oameni?! I-am spus asta, așa cum mi-a venit atunci (ceva de genul): Te-ai moțat și nu-ți dai seama că și pe mine mă împing ații? M-a privit lung, parcă dându-și seama că am dreptate, dar am citit în ochii ei o mare tristețe și îi luceau în ochi lacrimi: practic, o jignisem. Se pregatise, poate, cu atenție pentru acea întălnire și eu o jignesc de față cu iubitul, îi stric ziua, cum s-ar spune. Mi-a părut enorm de rău dar mi s-a părut deplasat să îi cer scuze. Ce aș fi putut să-i spun atunci, cănd lumea din jur - în majoritate de vârsta mea - se amuza? În acel moment m-am trezit! Era, oricum, ceva ce nu mai făcusem niciodată - și nici n-am mai făcut de atunci înainte.
De ce să spui: dă-te mai încolo, grasule când poți spune doar dă-te mai încolo? De ce să îi spui unui necunoscut, pe strada, parcă ești moartea! când poți să taci, pentru că nu știi ce e în sufletul acelui om? Poate că e urât de la Natura dar are suflet sensibil. Uneori, un cuvânt, a împins oamenii la sinucidere, fiind picătura care a umplut paharul. Aleg să nu fiu o astfel de picătură.

Dar mi-a venit și mie rândul! Doar că mie nu-mi strică ziua astfel de oameni! Era mare înghesuiala în autobuzul care mergea spre gară și oamenii se înghesuiau înfiorător, călcându-se în picioare, să urce - oarecum, să zicem că era de înțeles, pentru că circulau rar și mai mereu erau aglomerate, pentru că așa era atunci. Lângă mine, în autobuz, erau doua valize mari - cu greu îmi păstram echilibrul pe verticală, împinsă de cei care încercau să urce, de cei care voiau să coboare. Paltonul - pentru că era iarna - se înfășurase aiuristic în jurul meu - de la atâta vânzoleală - și aveam senzația că sunt în cocon și dacă oamenii ar fi luat valizele acelea aș fi căzut. O femeie care voia să urce, strigă de pe trotuar, cu chipul schimonosit: Vopsita aia de ce nu se mișcă mai în față? M-a pufnit râsul, și în locul meu - oricum nu m-aș fi obosit să îi răspund - au strigat ceilalți: pentru ca nu poate!
Înainte de a acuza pe cineva de ceva ar trebui să ne întrebăm dacă nu exista un motiv pentru care persoana să nu facă ceea ce pare logic că ar trebui să facă. E ușor să stricăm ziua cuiva! Unii oameni au o mare sensibilitate sufletească și pot fi răniți foarte ușor.
Ar fi frumos să avem zile frumoase și să îi lăsăm și pe ceilalti să aibă zile frumoase. Iar dacă una dintre zile nu ne e frumoasă să n-o urâțim și pe a altora - pentru că ei nu au nicio vină dacă nouă ne tună și ne fulgeră.

Care ar fi răspunsul? Cel mai plauzibil (și trist) mi se pare a fi: pentru că putem.

8 comentarii:

  1. Ei, Diana ! Sunt oameni care se hranesc cu raul produs altora, cu supararea produsa altora... Astia fac raul in mod aproape constient. Altii, din prostie...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am intalnit oameni care fac rau numai de dragul de a face! Si nu mi-a venit sa cred! Cei pe care nu-i ajuta mintea mai-mai ca i-as putea intelege, dar cei mai multi se iau dupa altii - dupa cei care nu vor sa-si "murdareasca mainile" facand personal rau...

      Ștergere
  2. Diana dragă, pot spune că sunt la vârsta la care nu mai reacționez la orice scâncet, mai ales când vine din direcții ... cețoase! (ca să folosesc un titlu cu răsunet de la Povestea noastră, mare și frumoasă participare am avut!) M-au făcut destule persoane, inclusiv așa zișii prieteni, să plâng. Cum spuneam, sunt la vârsta și înțelepciunea la care nici nu-i mai aud: am învățat să-i simt pe cei care vor să facă rău din plăcere și prostie, cum bine spune Zina. Și nici nu mai acord oricui prietenia mea, am învățat să spun NU, atunci când simt că trebuie. Ignor, delete! Și mă simt mult mai bine așa. Și mai am o vorbă (cunoscută): decât să fac un rău, mai bine fac un bine sau tac și nu spun nimic. De ce să tot dezgropăm morții, de ce să ne tot amintim de rău?! Privește înainte și nu repeta greșelile, asta-i deviza omului înțelept și cinstit, și le-aș recomanda și altora să facă la fel.
    Kundalini, odătă poate stăm noi de vorbă despre meditație, yoga, alte tehnici de purificare și obținere a seninătății și a unui spirit mult mai curat. Dar asta-i altă poveste! Te pup, să ai o seară frumoasă! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :) In ceea ce priveste varsta... eu ce sa mai zic?! :)
      Prietenii ne fac cel mai adesea sa plangem, dar nu stiu cat au aceasta intentie. Se zice ca prieten bun iti este acela cu care iti permiti sa te certi :) Cred ca e adevarat. Pentru ca, altfel, de ce ne-am certa cu necunoscuti? Avand putini prieteni recunosc ca nu am avut parte de rele de la ei. M-am "certat" cu unul dar ne-a trecut... dupa vreo cativa ani si prietenia a devenit foarte stransa. Ne ciondanim din cand in cand cu prietenii dar nu ne suparam iremediabil - e ca si cum ne-am supara pe frati si asa ceva cred ca e nefiresc: sa ne suparam iremediabil pe frati.
      Am credinta ca pentru a scapa de trecut trebuie sa il luam cu noi in viitor (proverb arab se zice ca ar fi) :) Chiar daca nu amintesc trecutul acesta exista si - in buna masura - sunt si "produsul" celor rele de care am avut parte.
      Kundalini! :) Surprinzator ecou a avut in mintea mea modul in care te-ai adresat! Asa, cumva, parca m-ai proiectat deasupra a tot si toate! Ca veni vorba: am fost - si sunt - atrasa - de ideea obtinerii... serenitatii... :) Dar, cat de lunga mi-ar fi viata, cred ca n-o voi atinge! Sunt excesiv de impulsiva (atunci cand nu mi-e lene)! :)
      Pupici! Vacanta frumoasa va doresc sa aveti!

      Ștergere
    2. e stiut lucru ca vorba rea sapa si lasa rani adanci care dor mai tare poate tocmai pentru ca nu se vad...
      unii dintre noi invata sa-si cantareasca cuvintele si sa le cunoasca valoarea,altora nici prin gand nu le trece...ce ar fi de facut?
      poate candva se va inventa vaccinul impotriva vorbelor care ranesc...cine stie?
      nu ne impiedica nimeni sa speram :)

      Ștergere
    3. Pandhora! Ce surpriza minunata! :) Sunt atat de bucuroasa sa te "revad" aici incat aproape ca mi-am uitat gandurile! :)

      Daaa... vaccin! :) Am vazut in "calatori in timp", parca, efectul unui elixir al adevarului... Exista si in "realitate" substante care "ne smulg" adevarul asa ca... de ce nu si unul care sa inhibe rautatile.
      Ai exprimat excelent efectul vorbei rele in sufletul omului. Auzim datorita unor functii din creier si reactionam la nivel sufletesc... Sau, poate, tot la nivel de creier? Ei! Cred ca e prea devreme sa "filosofesc"! Dar imi place cum ai sintetizat ideea.

      Ștergere
  3. Adevarat, sunt oameni care fac rau dintr-o placere diabolica. Nu stiu ce-i indeamna, probabil vreo dereglare, altfel nu-mi explic...
    Am cunoscut astfel de oameni si inca mai dau de cate unul. Unii o fac cu zambetul pe buze. par sa se simta bine, se "ingrasa" din raul facut altuia.
    Ce surpriza sa o vad pe Pandhora :)
    O salut, poate mai trece pe aici :)



    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pe masura ce avansez in viata imi dau seama ca sunt prea multi cei carora pare ca le face bine raul celorlalti. Poate erau si inainte, dar nu-mi dadeam seama! Cred ca ai dreptate: trebuie sa fie, cumva, dereglati. Doar daca nu sunt rosi de neputinta de a avea si ei o viata frumoasa... sau, pur si simplu, de-a avea o viata! :( A exista nu inseamna a trai.
      M-a bucurat nespus vizita Pandhorei! :) Abia astept sa revina, dupa ce incheie - cu succes - proiectele!

      Ștergere