Vals. Ziua Internationala a Dansului

In 29 aprilie, an de an, e marcată Ziua Internațională a Dansului. Pentru că tot mi-a fost amintită această zi am zis să nu las momentul să treacă, ci să profit, să scriu despre dansul numit vals. Și melodiile după care se dansează tot vals se numesc. Cea mai celebră astfel de melodie este Dunărea albastră, compusă de Johann Strauss II, fiul cel mare al compozitorului Johann Strauss - considerat tatăl valsului; fiul și-a câștigat titlul de regele valsului.

Ziua Internațională a Dansului nu e despre vals, in mod special, ci despre dans in general și e celebrată în 29 aprilie - începând din anul 1982 - pentru că aceasta e data nașterii celui care e considerat părintele baletului modern: Jean Georges Noverre (29.04.1727-19.10.1810) - dansator și maestru de balet francez care a adus o nouă concepție in arta baletului, l-a reformat și a pus bazele coregrafiei moderne.

Tot ce scriu mai jos despre vals am aflat zilele trecute, documentându-mă pentru acest text. Primul lucru aflat: valsul e de două feluri - vals vienez și vals lent. Haaabaaaar n-aveam! Hm, și mai multe stiluri: vals estonian, peruvian, francez etc.

Valsul vienez - istoric

Ce este valsul vienez

Este cel mai vechi dintre dansurile de bal actuale. Este un dans in care partenerii se întorc incontinuu, fie spre stânga fie spre dreapta, in jurul propriului ax și în jurul ringului de dans in sens invers acelor de ceasornic - deplasări continue, rotiri largi și ușoare aplecări de corp care creează senzația de plutire permanentă, de zbor în ritmul muzicii. Un vals vienez clasic are cel mult trei figuri: întoarcere dreapta, întoarcere stânga și pasul de schimbare. Dansul e relativ vioi, dinamic.

Originea valsului vienez

Originea dansului nu e foarte sigură, dar cei mai mulți cunoscători o plasează undeva prin 1520, când în Germania a apărut primul strămoș al valsului. Austria și Franța au vrut și ele vals și și-au inventat propriile forme.

In alte surse apare că își are originea in muzica populară din regiunea vestică a landului Tirol (Austria), dansul fiind numit ländler, iar alți autori asociază coregrafia valsului cu volta (sau lavolta), un dans german, de cupluri, din secolul al XVI-lea.

Pe la începutul secolului al XVII-lea valsul a început să fie dansat în palatele Curții Habsburgice, dar mai devreme a fost dansat de țăranii din Austria și Bavaria. Pe la mijlocul secolului al XVIII-lea a devenit popular in Franța un stil de dans apropiat de vals, cu mâinile la nivelul umerilor, fără a schimba perechea, cu poziția dansatorilor foarte apropiată.

Nici originea denumirii nu e sută la sută certă, dar se pare că provine de la walzen, care înseamnă a se întoarce în limba germană. S-a ajuns, totuși, la consensul că valsul vienez ar fi cel original, primul dansat cu apropierea partenerilor și care a stârnit controverse la început.

Oricare ar fi originea, până la sfârșitul secolului al XVIII-lea acest vechi dans austriac țărănesc a început a fi dansat în toată Europa, popularizat in rândul tinerilor din clasele de mijloc, dar curând și în înalta societate.

Ajungând dans de salon, s-a transformat într-un dans elegant, muzica devenind mai rafinată și orchestrată, instrumentele cele mai utilizate fiind pianul, vioara și basul.

Muzicienii și valsul

Cu trecerea timpului, valsul a devenit tot mai popular, iar curtea regală a fost determinată să construiască numeroase săli de dans. In plus, majoritatea muzicienilor au început să recunoască frumusețea noului stil și au compus din ce in ce mai multe opere pentru acest dans. Dintre aceștia, începând cu 1864, Johann Strauss II a compus exclusiv muzică de vals, propulsând astfel acest gen pe culmile popularității, muzicianul câștigând titlul de Regele valsului. In 1867 a compus Dunărea albastră, cântec considerat și azi ca imnul austriac neoficial.

Johann Strauss II (25.10.1825-03.06.1899) a creat cel mai frumos vals din istoria muzicii (deși nu sunt mare amatoare de muzică clasică, aș putea asculta în buclă Dunărea albastră). Lucrarea lui ajunsese senzația vremii, devenind cunoscută în toată lumea. Strauss a concertat cu valsul său la multe curți regale, in fața capetelor încoronate.

Valsul e legat de Viena prin muzica familiei Strauss, dar valsurile vieneze au fost consacrate și de alți compozitori celebri de muzică clasică, transformând un simplu dans de țară în opere pline de vervă.

Valsurile lui Frédéric Chopin diferă de valsurile vieneze anterioare, fiind compuse pentru concerte nu pentru dans, dar cunoscătorii recunosc influența. In Rusia, Piotr Ceaikovski a folosit valsul în unele dintre baletele lui: Lacul lebedelor, Frumoasa din pădurea adormită, Spărgătorul de nuci. La celebritatea valsului a contribuit și Josef Lanner.

Decăderea și noua glorie a valsului

In concursurile internaționale, până în anii 1940 valsul vienez a continuat să fie popular. Mișcarea și sentimentele anti-germane au făcut ca valsul să fie aproape eliminat din seria de dansuri standard existente în competiții. In 1950, Paul Krebs și soția sa Margit au câștigat cu acest stil de dans la campionatele profesionale germane și au fost invitați să ofere o reprezentație pentru British Dance Council. Cei doi au dansat atât de frumos un vals vienez încât membrii consiliului au înțeles adevărata valoare a dansului și au readus valsul la statutul pe care îl are și astăzi.

Valsul lent - istoric

Ce este valsul lent

Este un dans lin, progresiv, caracterizat prin mișcări lungi, cursive, întoarceri continue și urcări și coborâșuri, dansatorii alunecând pe ringul de dans aproape fără efort. In mare parte ritmul e lent, dar muzica impune adesea mișcări puternice și dinamice din partea dansatorilor.

Originea valsului lent

In prima jumătate a secolului al XIX-lea, valsul a fost introdus in Statele Unite, alături de dansuri precum Mazurka, Varșoviana și Polka, devenind cunoscut ca round dance.

Prima atestare documentară e din Massachusetts, anul 1834, despre un profesor de dans care făcea parte din protipendada orașului Boston: Lorenzo Papanti. Invitat la o petrecere organizată de doamna Otis Beacon Hill a făcut o demonstrație de vals vienez.

Deoarece acest vals era destul de pretențios pentru dansatorii de ocazie compozitorii au început să scrie muzică de vals cu ritm mai accesibil și astfel, in 1870, a apărut o formă mai lentă a rapidului vals vienez.

Valsul acesta lent a fost cunoscut la început ca Boston - caracterizat de întoarceri lente, cu mișcări lungi și alunecare, partenerii ținându-și mâinile unul pe șoldurile celuilalt.

Boston e la originea valsului englez, cunoscut astăzi ca vals lent pentru a fi deosebit de valsul vienez și de valsul francez. Varianta modernă a dansului a apărut în jurul anului 1910, fiind elaborată de profesori de dans din Anglia.

Dansul Boston a dispărut odată cu sfârșitul primului război mondial, dar e considerat precursorul valsului de stil internațional cunoscut astăzi ca vals lent.

Valsul - critici și nemulțumiri

Cei mai mulți maeștri ai dansului se opuneau acestui dans și pentru că-l considerau o amenințare la adresa profesiei lor. Era un dans ușor de învățat, nu precum menuetul și alte dansuri practicate la curte, care erau mai dificil de învățat pentru că aveau figuri complexe și maeștrii aveau un rol important inclusiv în conducerea dansului la petreceri. In plus, menuetul și celelalte dansuri țineau dansatorii la o lungime de braț, abia atingându-și degetele (cel mult să se țină de mâini), iar valsul a permis partenerilor să-și pună brațele în jurul celuilalt in timp ce se învârteau pe ringul de dans.

In forma de bază a valsului, perechile dansau în poziție depărtată, uneori chiar lateral unul față de celălalt, dar succesul dansului a fost garantat de faptul că era pentru prima dată când se putea dansa in cuplu - până atunci dansurile se practicau cu toți ceilalți dansatori, cu un maestru de ceremonii care ghida dansatorii astfel ca fiecare să facă același pas.

Cei care au criticat valsul cel mai vocal au fost moraliștii. Poziția foarte apropiată a trupurilor partenerilor și întoarcerile rapide erau de neconceput - apropierea trupurilor era considerată imorală, in public, la acea vreme. Liderii religioși și conducătorii conservatori din comunitatea austriacă îl considerau vulgar și păcătos. Valsul era supranumit dansul interzis. 

In 1797, criticul german Salomon Jakob Wolf a publicat un pamflet împotriva dansului, cu titlul: Dovada că Waltzing este principala sursă de slăbiciune a corpului și a minții în generația noastră. Intr-o altă revistă, din 1799, valsul era descris ca fiind un dans in care doamnele își ridică rochiile astfel încât să nu le târâie pe jos și pentru a nu le călca în picioare.

Pe cât era de criticat în Austria, pe atât de popular era. In anul 1806 s-a deschis Zum Sperl, și în 1808 Apollo - locuri unde puteau dansa vals vienez sute de dansatori.

In Anglia a fost introdus in anul 1812, devenind cunoscut sub numele de Valsul German. In anul 1816, valsul a fost inclus la un bal din Londra, organizat de Prinț. Evenimentul a fost criticat în editorialul din The Times. In 1818, Madame de Genlis (1746-1830), scriitoare de origine franceză, guvernantă a familiei regale franceze, a scris in una dintre cărțile sale: O tânără, îmbrăcată sumar, se aruncă în brațele unui tânăr. O strânge la piept și o cucerește cu atâta impetuozitate încât în curând își simte inima zbătându-se violent. Asta este ceea ce ei numesc vals! In 1833, un manual britanic de bune maniere recomanda ca numai femeile căsătorite să danseze vals, fiind considerat imoral pentru tinerele necăsătorite. In 1866, tot nu era acceptat, fiind criticată moralitatea valsului într-o revistă englezească. Generația conservatoare a continuat să dezaprobe dansul, dar Regina Victoria îl iubea, și era o bună dansatoare, așa că a continuat să-l promoveze.

Pentru tineri, valsul era un dans preferat și a continuat să fie dansat.

Un fel de rezumat

Valsul a apărut undeva in Germania sau Austria, prin anul 1520, ca dans popular preferat de săteni, dar și-a făcut repede loc în saloanele cu pretenții.

Aspru criticat de lideri religioși și lideri conservatori avut succes in saloane - era preferat de tineri (care pentru prima dată puteau dansa împreună, cu trupurile apropiate, fără să schimbe partenerii) și promovat chiar de regina Angliei, Victoria.

A câștigat teren ca urmare a Congresului de la Viena, la începutul secolului al XIX-lea (1814-1815) și a faimoaselor compoziții ale familiei Strauss (tatăl și fiul cel mare) și ale lui Josef Lanner.

Balurile vieneze își au originea în secolul al XVIII-lea, in perioada Imperiului Habsburgic, când aristocrația organiza astfel de ceremonii la curtea imperială. După Congresul de la Viena balurile au fost accesibile și burgheziei. In secolul al XIX-lea, valsul vienez a devenit elementul definitoriu al acestor recepții, tradiție existentă și în prezent.

Astăzi, la Viena, in fiecare an se desfășoară Sezonul Balurilor. Peste 450 de baluri au loc numai în Viena, anual, cu începere din 11 noiembrie și până de Mardi Gras, punctul culminant fiind în ianuarie și februarie. Aceste baluri sunt organizate de diferite asociații (ca exemple: a vânătorilor, a medicilor, a cafenelelor etc.) Balul din ajunul Anului Nou deschide, de regulă, sezonul și Balul de la Opera de Stat îl închide.

Sursa foto: https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Vals_(dans) (domeniu public)

Surse folosite pentru text:

https://stop-and-dance.ro/vals_vienez.html

https://www.lotusdance.ro/nunta/exploreaza-lumea-prin-magia-dansului/vals-vienez/

https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Vals_(dans)

https://lilianabudau.weebly.com/vals.html

https://www.descopera.ro/cultura/20332383-johann-strauss-ii-regele-valsului-vienez

https://logadance.ro/dansuri/standard/vals-lent/

https://danielpetre.ro/despre-stilul-de-dans-vals-lent/

https://danielpetre.ro/blog/valsul-o-istorie-controversata/

https://dance-pizazz.com/waltz/