Reforma agrară din 23 martie 1945 si altele

Și "reforma" din 1945 a fost una tipic românească: o manevră pentru imagine, in cel mai bun, fericit, caz. A reforma înseamnă, pe scurt, a schimba (in bine); a îndrepta, a îmbunătăți (o situație, o concepție etc.)

Context istoric 1945

In cadrul Convenției de Armistițiu din 12 septembrie 1944 România se recunoaște înfrântă (și) de Moscova. In teorie, un organism tripartit anglo-american și sovietic urma să monitorizeze, de la București, aplicarea Armistițiului. In fapt, din toamna anului 1944 România nu mai funcționa ca o țară liberă - fusese ocupată de Armata Roșie.

Într-un discurs la radio, generalul Rădescu i-a avertizat pe români, in ianuarie 1945, că ceea ce fac comuniștii înseamnă schimbarea ordinii de drept din Romania și instaurarea dictaturii comuniste pe model URSS. Presiunile pentru instaurarea unui guvern pro-sovietic la București au crescut.

In februarie 1945, comuniștii au organizat un miting în fața Ministerului de Interne, unde își avea biroul Nicolae Rădescu, premierul de atunci. Mitingul a degenerat în violențe. La intervenția Comisiei Aliate de Control, generalul Nicolae Rădescu a fost nevoit să demisioneze. Regele Mihai I caută un nou premier.

Cu această ocazie, ministrul adjunct de externe al URSS revine in România pentru a treia oară în șase luni - cariera lui avea un curs descendent de când fusese procuror de rang înalt în timpul marilor epurări de la Moscova. Acest "trimis" i-a cerut regelui Mihai I ca următorul prim-ministru al României să fie avocatul pro-sovietic Petru Groza, un om apropiat de liderii comuniști de mulți ani.

Cine era Petru Groza? Pe scurt: marioneta sovieticilor. Era bogat, era chiar simpatic, avea și intenții bune de când în când, nu era comunist (prin adeziune). În 6 martie 1945 a fost învestit în funcție și guvernul lui era format din comuniști, social-democrați, membri ai Frontului Plugarilor (înființat de Groza in 1933), ai Uniunii Populare Maghiare, dar și doi disidenți din partidele istorice (fără portofoliu) pentru că trebuia să de-a impresia colaborării tuturor forțelor politice. Guvernul Groza s-a autointitulat "de largă concentrare democratică". Observatorii străini erau nedumeriți și intrigați de "coloratura" noului guvern.

Prin instalarea lui Petru Groza in fruntea guvernului s-a dat startul epurărilor din toate instituțiile românești și, in primul rand, a celor de forță (justiție, poliție, comunicații etc.)

Acest guvern marchează începutul regimului comunist in România.

Reforma agrară din 1945

Încă din ianuarie 1945, Frontul Național Democrat (alianță de grupulețe politice conduse de comuniști) îi încuraja pe țărani să ocupe prin forță suprafețele de teren mai mari de 50 de hectare (membri din Frontul Plugarilor erau printre cei care luau cu japca aceste terenuri și le împărțeau diferiților, delimitându-le cu țăruși - unii dintre cei "împroprietăriți" astfel nu au avut acte pentru parcele).

Între primele legi ale Guvernului Groza a fost și Legea 187/23 martie 1945 pentru înfăptuirea reformei agrare. Se urmărea reformarea radicală a agriculturii și (între altele) împroprietărirea țăranilor săraci din România, prin mărirea suprafețelor arabile ale gospodăriilor țărănești care aveau mai puțin de 5 hectare, iar cei care nu aveau deloc primeau 5 hectare.

Foto: Țărani muncitori într-o comună, alături de comisia de reformă agrară împărțind moșia unui moșier - Fototeca online a comunismului românesc; Cota 6/1945 fotografia #W014 [23.03.2026]

Un lucru bun, ar zice mulți. Mmmm, nu tocmai. Terenurile au fost expropriate de la moșieri, de la industriași, de la țăranii mai înstăriți (in urma altor reforme) etc. și împărțite țăranilor săraci - guvernanții se asigurau, astfel, că între țărani săraci și ceilalți va fi scandal, adică neînțelegerile îi vor ține ocupați și nu vor observa cum li se trage... țara de sub picioare.

Desființarea proprietății particulare a dus la un lung șir de nenorociri: violența mergând până la omor. A fost încurajată tensiunea între categoriile de țărani și s-a recurs la acte de terorizare a populației - bande înarmate erau îndreptate împotriva celor care refuzau să-și cedeze bunurile.

In fapt, reforma a fost un mare pas înapoi în calea progresului pentru că a distrus marile proprietăți agricole în care se aplicau tehnologii moderne și mecanizarea era la scară destul de mare. Nou-împroprietăriții nu aveau mijloacele financiare de a lucra pământul folosind tehnologia... N-au avut timp nici să se plângă, nici să se pregătească. După ce le-au aruncat în ochi praful egalității, in 1949 comuniștii au trecut la colectivizare și desființarea proprietății asupra pământului - și le-au luat tot ce le-au dat; le-au lăsat doar casa și curtea. Se poate spune că intenția comuniștilor nu a fost nicio clipă reforma agrară.

În concepția comuniștilor despre mijloacele de producție proprietatea trebuia să fie comună, a tuturor celor care le foloseau. Proprietatea privată era demonizată, fiind sursa tuturor relelor: "omul era exploatat de către om". In mediul rural, unde pământul reprezenta principalul mijloc de producție, trebuia ca proprietatea privată să fie lichidată - așa s-a întâmplat în Uniunea Sovietică (după 1918, dar mai ales după 1921, când Lenin, care aproba o formă de proprietate privată în agricultură, n-a mai fost) și toate țările ocupate militar după 1945. Și în 1949 s-au desfășurat violențele ca în 1945-1949, cât a durat "reforma agrară".

In 1946, din cauza "secetei", românii au suferit de foame - de fapt, țăranii erau spoliați de rezervele lor prin jafurile practicate de Armata Roșie (ocupația sovietică a durat din 1944 până în 1958). Unii reușeau să păstreze ceva provizii îngropându-le pe te miri unde.

Reforma agrară din 1864

Sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza, guvernul condus atunci de Mihail Kogălniceanu, a promulgat Legea rurală, in 23 aprilie/5 mai 1864, menită să reformeze agricultura. Țăranii clăcași erau eliberați de obligațiile față de boieri și erau împroprietăriți cu pământ.

Deși cu multe lipsuri, reforma a rupt legăturile cu economia și societatea de tip feudal. Terenurile expropriate nu puteau depăși 2/3 din moșie. Au fost desființate monopolurile feudale din interiorul satelor; loturile erau distribuite țăranilor în funcție de numărul de vite deținute; țăranii erau eliberați de sarcinile feudale: claca, dijma sau podvezile. Dar! Țăranii erau obligați să achite anual o sumă, timp de 15 ani, pentru terenurile repartizate și nu aveau voie să le vândă timp de 30 de ani decât către comună sau vreun alt sătean. In plus, legea stabilea și o plată - ca despăgubire - către proprietari.

O mare parte din loturile împărțite proveneau din moşiile obţinute prin secularizarea averilor mănăstirești.

Un lucru bun, și această reformă. Mmmmm, mda - mult mai bună decât cea a comuniștilor, mai ales că a fost primul pas spre modernizare in Principatele Române și mai mulți bani în visteria statului. Oamenii n-au mai fost "sclavi" pe moșie. Dar!

Prin statutul de proprietari țăranii deveneau contribuabili la bugetul de stat și taxele erau mari (cu statul nu puteau negocia cum o făceau cu moșierii); acestor taxe li se adăugau despăgubirile pe care le aveau de plătit pentru terenul primit. In plus, pământurile acordate au fost insuficiente necesităților reale ale familiilor; țăranii împroprietăriți nu au fost sprijiniți pentru a deveni fermieri moderni (agricultura a rămas mult timp la un nivel înapoiat, dezvoltându-se in cazul suprafețelor mari).

Pe scurt: țăranii au fost nevoiți să facă față unei poveri fiscale foarte mari. Cei mai mulți nu au reușit - au fost nevoiți să fugă la sud de Dunăre din cauza poverii fiscale excesive. Adăugând și faptul că aplicarea legii s-a făcut cu multe abuzuri nu e de mirare că au avut loc numeroase frământări sociale, culminând - s-ar putea spune - cu răscoala din 1907, de la Frământați.

Reforma agrară din 1921

Reforma din 1921 intervine după Marea Unire din 1918 și au fost legi diferite pentru vechiul regat (Moldova, Muntenia, Dobrogea, Oltenia), Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș.

A fost cea mai amplă reformă din Europa, după primul război mondial - au fost expropriate peste șase milioane de hectare, din care mai mult de jumătate terenuri agricole. Prin lege puteau fi expropriate suprafețe cultivabile mai mari de 100 de hectare, cu excepția viilor, pădurilor, plantațiilor de pomi roditori, lacurilor, bălților și a pământului irigat. Marii proprietari au rămas, per total, cu mai puțin de jumătate din cât au avut.

In 1917, regele Ferdinand a promis, pe front, pământ pentru cei care nu aveau, pentru văduvele de război... ca un act de justiţie socială dar și o recunoaștere a contribuției țăranilor la războiul pentru întregire națională.

Legea a avut urmări benefice pentru țărani (au prosperat, și-au trimis copiii la școală în orașe) și a contribuit la dezvoltarea generală a țării, deși unii țărani s-au îndatorat peste măsură - la bănci și cămătari - pentru a face față noilor provocări. A intervenit mai apoi criza economică mondială - unul din aspectele acesteia a fost scăderea vertiginoasă a prețurilor cerealelor - și s-a intervenit cu legea conversiunii datoriilor agricole (1932) și legea pentru organizarea și încurajarea agriculturii (1937).

A fost, in ansamblu, o reformă bună (cea din 1921), benefică și pentru țară și pentru țărani. Apoi... au venit comuniștii. După ce au făcut prăpăd au pus lucrurile în mișcare, au creat cooperative (unde lucrau, in mare parte, foștii proprietari de teren agricol - oameni care au azi pensii de mizerie) etc. Și apoi, din 1990, au venit alt gen de comuniști, care au distrus cam totul, in favoarea lor și acoliților lor - dacă e să analizez modul cum s-au făcut retrocedările și împroprietăririle.

Un fel de rezumat

In 23 martie 1945, prim-ministrul Petru Groza impus de comuniști inițiază procesul de reformă agrară prin care s-a urmărit împroprietărirea țăranilor și distrugerea averilor mari - câte mai erau după reforma din 1864 (sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza) și cea din 1921 (sub domnia regelui Ferdinand I de Hohenzollern-Sigmaringen).

Toate aceste reforme au produs frământări sociale, unele violente. Pe termen lung se poate spune că au fost utile, cu tot prețul mare plătit de foarte mulți oameni...

Nu știu cât de utile au fost cele făcute de comuniștii care au fărâmițat terenurile împărțindu-le celor care nu aveau, apoi luându-le cu forța pentru a le grupa în cooperative, apoi... retrocedându-le... fărâmițându-le din nou și distrugând, astfel, ce făcuseră bun alt gen de comuniști (din 1949 in 1989). 

Ocupația sovietică a durat din 1944 până în 1958. Românii au cam suferit de foame din cauza jafurilor Armatei Roșii, dar și a colectivizării care a dat peste cap calendarul culturilor, recoltărilor, fluxurilor de producție, la care se adăuga - in multe cazuri - nepriceperea celor care conduceau cooperativele. In plus, producția agricolă (și nu numai) românească ajungea în Uniunea Sovietică mult peste despăgubirile de război hotărâte prin Tratatul de Pace de la Paris (1947).

Și... Poate ar fi bine să nu uităm: militarii în termen, angajații din fabrici, elevii și studenții prestau muncă serioasă în agricultură - pentru că, la un moment dat, majoritatea agricultorilor au fost, practic, obligați să lucreze în fabrici. Bună reformă agrară au făcut comuniștii.

Din 1990, politicienii români o țin tot într-o reformă; reformează in toate domeniile și... nu vedem rezultatele (rezultate bune, evident, pentru că despre bine e vorba în reforme). Pare a fi bine pentru alții (și, probabil, pentru câțiva de pe aici) pentru că de la atâtea reforme cresc importurile la te miri ce - și asta nu-i bine pentru economie și, implicit, pentru majoritatea cetățenilor. Atunci când valoarea bunurilor importate e mai mare decât cea a bunurilor exportate deficitul balanței comerciale a României crește, și deficitul nu e bun. Poate n-ar fi extra-rău deficitul dacă n-ar fi și datoriile făcute de politicieni (dar asta e altă poveste).