Pe rând, trei frați s-au stins din viață. Când avea vârsta de 12 ani rămâne orfană de mamă și e nevoită să renunțe la școală pentru a avea grijă de tată, de frați, de casă - ziua făcea treburile casei, noaptea citea și învață pentru a nu pierde contactul cu ceea ce îi plăcea cel mai mult să facă.
Nu am cultură oficială, decât două clase secundare. Am învățat și citit singură tot ce am vrut să știu, i-a scris într-o scrisoare lui Gheorghe Bogdan-Duică (critic literar, membru titular în Academia Română, 1919).
La vârsta de 17 ani moare și tatăl. Toți copiii sunt împrăștiați pe la rude; Elena ajunge la Brăila, la un frate al mamei ei.
La vârsta de 18 ani se îmbolnăvește grav și e internată la Spitalul Colțea din București. In timpul convalescenței stă la fratele ei mai mare, stabilit în București, dar apoi e nevoită să muncească pentru a se întreține. Ajunge in casa ziaristului și omului politic Gh. Panu, unde îl întâlnește pe dramaturgul I. L. Caragiale care, aflându-i povestea vieții, ar fi exclamat: O viață de roman, subiect de dramă.
Timp de doi ani va fi guvernantă in casa lui Caragiale, având grijă de copiii acestuia. Aici cunoaște o mulțime de scriitori și ziariști, toți având un rol în deciziile ei ulterioare.
Il cunoaște pe economistul Francisc Farago și se va căsători cu el. In 1898 debutează în viața literară cu un reportaj semnat cu pseudonimul Fatma. A scris epigrame, apoi a devenit cunoscută pentru poeziile pentru copii. Istoricul Nicolae Iorga, bun prieten și sfătuitor, a convins-o să renunțe la pseudonim și să semneze cu numele real. Adevăratul debut e in 1902, cu poezia Gândul trudiților, publicată în ziarul România muncitoare.
Alaturi de soțul ei trăiește puțin timp în orașele Constanța și Brăila - e perioada in care renunță la pseudonim (1903). In 1905, soțul e numit director al Băncii Populare și Craiova și se va muta acolo.
In 1907, familia adoptă un băiat, Mihnea. Elena scrie in această perioadă volume întregi de literatură și poezie pentru copii (Bobocica, A ciocnit un ou de lemn, ca exemple)
După răscoale țărănești din 1907, împarte familiilor țăranilor uciși banii primiți de la Nicolae Iorga pentru poeziile publicate. Pentru că s-a "asociat" cu răsculații a fost întemnițată, pentru puțin timp - a scăpat de închisoare datorită intervențiilor lui Iorga.
In 1908 obține marele premiu al Academiei Române pentru volumul Șoapte in umbră. E recunoscută drept cea mai mare poeta a vremii.
In 1913 naște o fată, Cocuța/Coca (Ana Virginia nume de botez) - pentru ea și pentru Mihnea va scrie, in 1913, volumele Copiilor și Pentru copii.
Premii și distincții obținute: Premiul International Femina (1924), Premiul Neuschotz al Academiei Române (1927) - pentru Ziarul unui motan (1924) - Premiul Național pentru Literatură (1938). Pentru merite literare, regele Carol al II-lea îi oferă medalia Bene Merenti - clasa I și Ordinul Meritului Cultural - Cavaler clasa a II-a.
In 1921 e numită la conducerea Fundației Alexandru și Aristia Aman, din Craiova, unde va rămâne 30 de ani. Pe lângă fundație înființează o Universitate liberă, un loc unde intelectualii se puteau întâlni și ține prelegeri. Pentru a fi mai aproape de colaboratori își mută locuința în curtea fundației.
Dintre poeziile ei îmi sunt mai cunoscute Cățelușul șchiop, Gândăcelul, Motanul pedepsit, Doi frați cuminți.
Se stinge din viață în 4 ianuarie 1954, la Craiova, după o lungă suferință.
Imi plac foarte mult poeziile ei si ale Otiliei Cazimir. Au un farmec aparte!
RăspundețiȘtergere