26 iul. 2015

Parfumul florilor de munte

Pe cărările înguste şi abrupte, printre crestele semeţe de pe care zăpada nu s-a topit şi răcoarea se simte printre arborii înfrunziţi, copila se plimbă nestingherită ştiind că animalele şi păsările îi sunt prietene şi niciuneia nu i-ar da prin suflet să îi facă vreun rău. Se întâlnesc, uneori, îşi dau bineţe şi fiecare îşi vede de calea sa.

Parfumul de lemn umed, de pământ reavăn în care rădăcinile arborilor îşi înfig nemilos rădăcinile pentru a-şi trage seva încântă fiinţa micuţă, dar cu suflet în care cuprinde întreaga lume. Arborii îi şoptesc ceva, şi ea le zâmbeşte, clătinând din cap a “da” sau “nu”. Se apleacă, uneori, şi ridică o plăntuţă călcată de vreun animal mai mare, ridică un obstacol din calea furnicilor - le-ar ajuta să-şi ducă mai repede povara la muşuroi dacă n-ar şti că mai mult rău le-ar face.

Ici-colo, viorelele îi atrag atenţia cu petalele lor albastre, roz sau albe, cu parfumul discret minunat. Le mângâie, vorbindu-le. Genţienele, cu albastrul lor de cer senin, adunate în grupuri ca pentru a putea  face faţă vitregiilor vremii pe munte, nu se lasă mai prejos şi îşi mlădie cu graţie tulpinile, dorind atenţia copilei. Le zâmbeşte şi lor, îi zâmbeşte şi singurului bujor de munte dintre genţiene, pentru că pare timid între ele.

O pasăre cu pene maro înspicate se aşeaza pe o creangă de cedru din apropiere şi începe a păsări de zor, agitată. Copila îşi ridică privirea şi ascultă cu atenţie, apoi grăbeşte pasul, urmând zborul păsării către o culme. Flăcările smârdarului înroşesc coasta muntelui spre care o îndemnase zburătoarea. Parfumul florilor se simte de la depărtare, purtat pe aripile unui vânt calm. Acolo, undeva, un grup de oameni apăsaţi de câte un rucsac mare păşesc fără milă pe covorul de foc parfumat. Unul dintre ei, mai mic de statură, are o plasă cu ochiuri mici printre care strălucesc aripile aurii ale unui fluturaş. Pasărea îi şoptise că zâna-fluture, încântată de parfumul florilor roşii ca focul, n-a fost o clipă atentă şi un copilaş a prins-o în plasa lui, bucuros că va putea pune în insectar un exemplar atât de frumos. Ar putea să fure plasa copilului, dar gestul ar pune în pericol capacitatea ei de a înţelege glasul păsărilor şi animalelor, tânguirile vântului, şoaptele frunzelor, zâmbetul florilor.

Urmăreşte grupul de oameni şi când aceştia se opresc să se odihească pe marginea unui pârau repede de munte se apropie de băieţel şi se minunează de frumuseţea fluturelui. Îi explică, aşa cum ştie ea mai bine, că nu e orice fluture, ci chiar zâna-fluture şi îi spune că tare s-ar bucura toată Natura dacă eliberează fluturaşul cu aripioare ţesute cu aur din raze de soare. Băieţelul nu crede. Atunci, copila îl roagă să asculte susurul pârâului, să asculte foşnetul florilor de smârdar, să asculte glasul frunzişului care le ţine umbră. La început, băieţelul nu aude mai nimic, dar sufletul lui pur se deschide către tot ceea ce-l înconjoară şi toate simţurile redevin ceea ce erau menite să fie şi uşor înţelege el atunci că toate florile, frunzele, copacii şi chiar stâncile, îl roagă să desfacă gura plasei, să lase fluturele liber. Cu micuţele lui degeţele desface plasa şi fluturele îşi găseşte repede drumul către libertate. Împreună, copiii privesc rotirile graţioase ale fluturaşului care le mulţumeşte; se apropie uşor de fiecare în parte, apoi zboară spre cerul albastru.

Aerul devine mai înmiresmat pentru că toată Natura, de fericire, mulţumeşte copiilor.

Care-i parfumul Naturii fericite? E cel al florilor de munte! :) Poate că “Swiss Army Mountain Water Perfume”, captată în sticluţă de Swiss Army, o companie cunoscută pentru fabricarea diverselor unelte necesare supravieţuirii în orice condiţii, şi nu numai, vă ajută să vă faceţi o idee: o apă de parfum care evocă frumuseţea munţilor, a pajiştilor alpine, un parfum care poate fi purtat oricând, de toate femeile. Un parfum cu note de bergamota, violete, cedru, fân şi altele.

In Clubul condeielor parfumate, Povestea merge mai departe, Mirela a predat ştafeta Vienelei.

10 comentarii:

  1. Te regasesc la fel de sensibila si plina de imaginatie. Ai adus o poveste care ar sta extraordinar de bine in orice carte pentru copii, dar si pentru adultii care au uitat sa fie copii si sa aiba grija de natura. Iti multumesc!
    Cred ca la ultima plimbare pe la munte am vazut un bujor, fara sa stiu ca e bujor. M-am mirat de frumusetea lui, cred ca l-am si pozat si am plecat mai departe. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc pentru apreciere, Vienela.
      Pe Ciucas, pe Rodna (si prin alte zone) sunt "covoare" de smardar. E o “nebunie” de frumusete pe care n-am mai vazut-o de prea multi ani… Smardarul e bujor de munte, si mai e bujorul de padure… De fapt, sunt mai multe tipuri de plante care sunt numite, popular, “bujori”, asa ca (aproape) sigur un bujor ai fotografiat. Imi place alura lor… usor salbatica, de parca ar fi (unii) ciufuliti de vant. :)
      E bine ca l-ai “cules” numai cu obiectivul aparatului, mai ales daca era singur si… timid. :)

      Ștergere
    2. Da, sigur smardar am vazut. L-am recunoscut in imaginile de pe google. :)
      Nu mai culeg de mult flori de munte, desi recunosc ca o faceam candva. :)

      Ștergere
    3. De cules, putem culege daca chiar e una careia nu-i putem rezista, dar sa nu ne lacomim... :) si sa lasam radacina in pamant, sa iasa plante si in anii urmatori. Din pacate, cei mai multi le smulg, pentru ca se... grabesc. :( Iar tu, sigur nu esti intre cei grabiti sau lacomi :) Nici eu nu-s grabita si lacoma. :)

      Ștergere
  2. Chiar m-ai facut sa-mi fie dor de munte.... de muntele de acasa! :)
    Iti doresc o saptamana placuta!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. "Muntele de acasa"... Am senzatia ca ai pus in cele trei cuvinte o mare incarcatura de dor.:)
      Multumesc. Zile fericite iti doresc!

      Ștergere
  3. Muntele, un templu care cere respect și admirație, grijă și venerație, un loc unde întotdeauna merg cu bucurie și mă întorc cu nările înmiresmate de aerul tare și parfumat! Frumoasă poveste, minunat parfum de fân, violete și cedru, Diana dragă! Mult succes la scris, te îmbrățișez! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc, Mirela!
      Si muntele, si marea cer respectul omului. Uneori, cand aud despre accidente pe munte sau pe mare, ma gandesc ca acei oameni au platit tributul pentru ca nu au respectat Natura... E doar un gand, fugar... :) Cand e vorba despre natura, muntele imi place cel mai mult! La inaltime aerul e mai curat, parca si gandurile se limpezesc pe crestele muntilor...
      Succes in ceea ce intreprinzi! Pupici, cu drag!

      Ștergere
  4. Tare frumoasa povestioara ta. Ce poate fi mai important decat libertatea! A noastra si a tuturor
    fiintelor din jurul nostru! Iar daca e inconjurata de parfumul florilor de munte este chiar minunat!
    O zi frumoasa sa ai!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Libertatea, daaa... Oooof! :) In varf de munte chiar am senzatia unei libertati depline. Mai greu (sau, si mai greu!) :) e cand revin "in lume" (cand reveneam, ca n-am mai fost de ceva timp "in varf de munte") :)
      Multumesc, Suzana! Zile fericite iti doresc!

      Ștergere