Luni, 5 mai a.c., vin de la piață spre casă. Mai aveam circa 30 de metri până la bloc și aud vacarm. La ușa magazinului de la parter era oprită duba care colectează pet-uri și sticle conform programului inventat pentru reciclare. Sticlele colectate sunt aruncate într-un recipient și sunt sparte - gălăgie la max; ce naiba să mai faci? Oricum, in 11 ani, am reușit, prin intervenții majore - majoritatea vecinilor - să avem parte de ceva liniște... Inclusiv sticlele pe care le colectau - sute - erau manipulate cu mai multă atenție pentru liniște... Revin la ziua de luni.
Copiii, politicoși, au început să hăhăiască; unul dintre ei a răcnit: Ia viteză, moșulică! Noi suntem la putere! Șimomică președinte! și încă o dată, și mai tare: Șimomică președinte! (el a rostit numele, eu îl evit și în glumă). Și vacarm! Moșulică, de colo, firav, le zice: Și eu tot cu el am votat.
Eram deja aproape, am auzit perfect. Doar că n-am pufnit in râs în acel moment. Cei doi au rămas nemișcați, fracțiuni de secundă; se lăsase așa o liniște... Ca și cum și păsările au rămas cu gura căscată. Unul dintre indivizii gălăgioși a ridicat sacoșa bătrânelului, l-a bătut pe spate prietenește și i-a zis ceva, dar n-am auzit.
In ziua aceea am simțit gustul adrenalinei; toate amintirile din epoca întunecată pe care o trăisem au năvălit în mintea mea; in acel moment părea a se prefigura ceva și mai rău.
sursa foto: https://pixabay.com/users/thedigitalartist-202249/
Am scris atunci acest text, dar apoi m-am răzgândit în legătură cu publicarea. Am publicat acum pentru că tot aud in jurul meu vehiculându-se ideea că mulți tind să aleagă azi ce au respins aproape cu disperare in luna mai. Personal, a schimba acea alegere făcută în luna mai e o teribilă greșeală (a se citi "prostie"). Nu știu dacă aș avea energia necesară pentru a mă... adapta unei majorități formate din oameni ca cei amintiți mai sus.
Groaznic! Oribil...acest limbaj! Niciodata nu am folosit apelativele "moșule"sau "babă”... nici atunci cand eram tânără si nici acum, cand...in ochii multor români, sunt eu însămi o babă. Adevarul e ca mentalitatea românească stampileaza adultii mai în vârstă de 50 de ani, ca fiind bătrâni! Din punctul acesta de vedere, ma bucur ca locuiesc in Germania 😏 Aici, la 50 de ani, teoretic, poti sa te reorientezi profesional...pana la pensie mai ai cel putin 17 ani!!! Si culmea este ca de cele mai multe ori, continuarea activității profesionale poate păstra un tonus fizic și mental surprinzător de bun. Implicarea constantă, interacțiunea socială și sentimentul de utilitate contribuie nu doar la starea psihică, ci și la tonusul general.
RăspundețiȘtergereÎn loc să fie percepută ca o etapă de retragere, această vârstă poate deveni un nou început. Experiența acumulată devine un atu, iar curajul de a învăța ceva nou – o dovadă de forță interioară.
Societatea are nevoie de modele care să arate că 50+ nu înseamnă finalul drumului, ci o porțiune plină de potențial. Iar fiecare alegere făcută cu încredere poate redefini nu doar cariera, ci și felul în care ne privim pe noi înșine. Respectul de sine impune respectul societății. Dacă în familie, în școli și în mass-media persoanele cu păr cărunt ar fi prezentate cu demnitate, apreciere și recunoaștere, atunci s-ar corecta percepția distorsionată despre ce înseamnă 'a fi bătrân'.
Pentru că, paradoxal, mulți adulți trecuți de 55 de ani, din dorința de a ajunge mai repede la pensie, ajung să se perceapă ca fiind bătrâni. Se retrag mental din viața activă, își pierd încrederea în propriul potențial și își asumă un rol care nu le aparține încă.
Dar bătrânețea nu este o vârstă, ci o stare de spirit. Iar dacă societatea ar încuraja respectul pentru maturitate, experiență și contribuție, am vedea mai mulți oameni de 60+ care inspiră, creează și se reinventează.
Am deviat mult de la ideea postarii tale, Diana draga, te rog sa ma scuzi... Mda...uscaturi exista in orice padure! Mocofani și inculți au existat dintotdeauna și, din păcate, vor exista mereu! Unde lipsesc cei 7 ani de-acasă, nu mai funcționează nici regulile, nici bunul-simț. Respectul devine opțional, iar empatia – o raritate. Fără acea bază de educație primită în familie, omul rătăcește printre convenții sociale fără să le înțeleagă cu adevărat.
Cei 7 ani de-acasă nu sunt doar o expresie – sunt fundația caracterului. Fără ei, nu mai există repere clare între ce e permis și ce e demn. Și atunci, nu e de mirare că lipsa lor se simte în felul cum vorbim, cum ne purtăm, cum ne raportăm unii la alții...
Te pup draga mea Samariteana. Gânduri bune si imbratisari de la trio pentru cinque 💖🐾💞🫶🏻🤗😘💕🌞🍀
Chestiunea care m-a oripilat in acele momente a fost aceea că ne-am fi putut procopsi cu un șef de stat susținut în special de cetățeni precum cei doi incarcatori-descarcatori (ulterior am aflat că cei doi dețin societatea care se ocupă cu respectiva colectare).
ȘtergereRecunosc: folosesc "babă" și "boșorog" la adresa celor vârstnici care se iau ca boala de om - nu le-o spun in față, ci în caz că povestesc cuiva. Sor'mea, când e prezentă, mă taxează de fiecare dată - și mă străduiesc să mă lepăd de obicei. 😊
Din păcate, in Ro există în continuare mentalitatea că un om e bătrân la 50+ ani (chiar mai puțin). Cine rămâne fără muncă la 50+ ani greu spre deloc mai găsește loc de muncă - chiar și în caz de reconversie profesională...
Ai dreptate: mulți se consideră, aici, ca fiind bătrâni - mai ales dacă au 60+ ani! E adevărat, de la o vârstă, cei mai mulți oameni nu mai pot face ceea ce făceau în tinerețe, dar e absurd să zică cineva că e bătrân doar că nu mai poate căra 20 de kg in fiecare mână 😊
Sigur, nu e tocmai plăcut să ai spirit tânăr în corp mai puțin tânăr, dar rațiunea ajută omul să armonizeze acest contrast - ar trebui.
Lipsesc multora cei 7 ani de acasă, dar și (primii) ani de școală... Mocofanii pot fi înțeleși, acceptați, dar când sunt aproape de a forma o majoritate electorală cred că devine nasol...
Îți multumesc pentru interes, Carmen dragă 🌹La fel simt și eu în legătură cu vârsta.
Îmbrățișări și gânduri bune, cu drag și dor, de la cinque pentru trio! 😘🐾💞🍀💕☕💖🍁