Am citit câteva romane scrise de Jules Verne, dar - in tinerețe - nu s-a numărat printre scriitorii preferați (ecranizările după romanele lui erau altceva); vorba 'ceea: Ai citit romanul X? Nu; aștept să iasă filmul.
Jules Gabriel Verne s-a născut la Nantes, in 8 februarie 1863 și a decedat la Amiens, in 24 martie 1905. A scris și poezii, și piese de teatru, dar pentru mine e romancier. Se spune despre el că e un precursor al literaturii științifico-fantastice. Primul roman care i-a fost publicat este Cinci săptămâni în balon (1863). Se mai spune că este al doilea în rândul celor mai traduși autori, după Agatha Christie.
Postare înscrisă în jocul Citate favorite găzduit de Suzana pe blogul Floare de colț.
In timpul războiului de secesiune al Statelor Unite, un nou club foarte influent se întemeie in orașul Baltimore (...) Se știe cu câtă energie s-a dezvoltat instinctul militar la acest popor de armatori, comercianți și mecanici. Simpli negustori și-au părăsit tejgheaua pentru a se improviza căpitani, colonei, generali, fără a mai trece prin școlile militare de la West-Point; ei au egalat în curând în "arta războiului" pe colegii de pe vechiul continent și, ca și ei, au repurtat victorii, risipind din plin ghiulele, milioane și oameni.
Dar domeniul in care americanii i-au întrecut îndeosebi pe europeni a fost știința balisticii. Nu pentru că armele lor ar fi atins cel mai înalt grad de perfecțiune, dar ele prezentau dimensiuni neobișnuite și aveau, in consecință, o bătaie la distanțe necunoscute până atunci.
Faptul nu trebuie să uimească pe nimeni. Yankeii, acești primi mecanici ai lumii, sunt ingineri, așa cum italienii sunt muzicieni și germanii metafizicieni prin naștere. (...) De aici, aceste tunuri gigantice, mai mult sau mai puțin utile ca mașinile de cusut, dar la fel de extraordinare și cu atât mai admirate. (...)
Deci, in timpul acestei teribile lupte dintre nordiști și sudiști, cei mai favorizați erau artileriștii; ziarele Uniunii le celebrau cu entuziasm invențiile și nu exista negustor cât de neînsemnat, nici un booby (gură cască -n.t.) cât de naiv care să nu-și bată capul, zi și noapte, cum să calculeze traiectorii nesăbuite.
Iar când un american are o idee, el caută un al doilea american care s-o împărtășească. Dacă-s trei, ei aleg un președinte și doi secretari. Dacă-s patru, numesc un arhivar și biroul funcționează. Când sunt cinci, convoacă o adunare generală și grupul este constituit. Astfel s-a întâmplat și la Baltimore. Primul care a inventat un nou tun s-a asociat cu primul care l-a turnat și cu primul care l-a strunjit. Acesta a fost nucleul Gun-Clubului. La o lună de la înființarea sa, el număra o mie opt sute treizeci și trei de membri efectivi și treizeci de mii cinci sute șaptezeci și cinci de membri corespondenți.
O condiție sine qua non era impusă oricui voia să intre în asociație, și anume, să fi imaginat sau, cel puțin, să fi perfecționat un tun; in lipsă de tun, o armă de foc oarecare. Dar, pentru a spune totul, inventatorii revolverelor cu 15 focuri, ai carabinelor cu pivotare sau ai pistoalelor-sabie nu se bucurau de o mare considerație. Artileriștii aveau întâietate in toate împrejurările. (...)
Gun-Clubul odată fondat, e lesne de închipuit ce a produs în această direcție geniul inventiv al americanilor. Mașinile de război căpătaseră proporții colosale și proiectilele ajungeau dincolo de granițele permise, tăind in două pe plimbăreții inofensivi. (...)
Trebuie menționat, de asemenea, formidabilul mortier inventat (...) la care rezultatul a fost mult mai ucigător, pentru că lovitura sa de încercare a omorât trei sute treizeci și șapte de persoane - ce-i drept, din pricina exploziei mortierului. (...)
Se admite necontestat următorul calcul, obținut de statisticianul Pitcairn: împărțind numărul victimelor căzute sub ghiulele (in total, ale armelor nou încercate) cu acela al membrilor Gun-Clubului, el găsi că fiecăruia dintre aceștia îi revine omorârea unei "medii" de două mii trei sute șaptezeci și șase și ceva de oameni.
Apreciind o asemenea cifră, este evident că unica preocupare a acestei societăți savante era nimicirea umanității într-un scop filantropic și perfecționarea armelor de război, considerate ca instrumente ale civilizației.
Era o reuniune de îngeri exterminatori, rămânând însă cei mai buni fii ai lumii. (...) Pitcairn a calculat deopotrivă că în Gun-Club nu exista întreg decât un braț la patru persoane și două picioare la șase inși.
Și s-a ajuns la pace... și membrii Clubului se plictiseau.
- E îngrozitor! spuse într-o seară bravul Tom Hunter, in timp ce picioarele sale de lemn se carbonizau in șemineul fumoarului. Să nu faci nimic! Să nu speri nimic! Ce existență plicticoasă! Unde sunt vremurile când tunul te trezea in fiecare dimineață cu detunăturile sale vesele? (...)
- Cum?! strigă J. T. Maston civice răsunătoare. In ultimii ani ai vieții noastre nu vom mai întâlni un nou prilej pentru a încerca bătaia proiectilelor noastre? (...) Nu va apare nici un conflict internațional care să ne permită să declarăm război vreunei puteri de peste Atlantic?
Președintele Clubului va convoca adunarea generală și le va propune - in lipsa unui război - să trimită o ghiulea in Lună. Propunerea a fost întâmpinată cu mult entuziasm...
Es un genial libro. Te mando un beso
RăspundețiȘtergereYo opino igual. Te mando un beso
Ștergere