- Am plătit impozite în
valoare de 53 de mii de dolari, iar o parte frumușică din banii ăștia s-au dus
spre asistență socială, asigurările de sănătate, ajutorarea copiilor dependenți
de droguri și altele de genul ăsta.
- Și ai făcut toate astea
de bunăvoie, din generozitate?
- N-am avut nimic împotrivă,
am spus, mințind, asemenea celor mai mulți dintre concetățenii mei.
[…]
Se aștepta de la mine să
aduc firmei 2500 de ore plătite pe an. Asta însemna cincizeci de ore pe
săptămână timp de cincizeci de săptămâni pe an. Valoarea medie a onorariului
meu era de trei sute de dolari pe oră, așa că aportul meu brut pentru draga mea
firmă era un total de 750 de mii de dolari. Din asta, eu primeam 120 de mii,
plus alte 30 de mii de beneficii și se păstrau 200 de mii pentru cheltuieli
generale. Partenerii firmei luau restul, care se împărțea anual printr-o
formulă groaznic de complicată și, de obicei, dădea naștere unor lupte
serioase.
Rareori se întâmpla că
unul dintre partenerii noștri să câștige mai puțîn de un milion pe an, iar alții
câștigau chiar mai mult de două milioane. O dată ce aș fi ajuns și eu partener,
aveam să rămân în acea poziție pentru tot restul vieții. Așa că, dacă reușeam
acest lucru la treizeci și cinci de ani - și mă îndreptam cu pași mari spre
acest țel - atunci mă puteam aștepta la treizeci de ani de câștiguri glorioase
și o bogăție imensă. […]
Am privit mȃzgălelile pe
care le făcusem pe blocnotes - câștiguri și număr de ani și calea spre bogăție
- și m-am întristat. Atâta lăcomie evidentă și nerușinată. […]
*
În "Avocatul străzii",
Grisham îi apară încă o dată pe cei lipsiți de putere, a căror voce nu e
auzită. După cum se exprimă Mordecai Green (un alt avocat al străzii): Asta e
dreptatea, Michael, asta e menirea avocaților străzii. Să apere demnitatea
oamenilor. […]
- Gândește-te, un om trăiește
pe stradă, ajunge, din când în când, în adăposturi, lucrează pe undeva, pe un
salariu minim și încearcă tot ce poate să se ridice pe scara socială și să
câștige suficient pentru o viață decentă. Într-o zi, e arestat pentru că doarme
sub un pod. El nu vrea să doarmă acolo, dar orice om trebuie să doarmă undeva.
E vinovat, pentru că, în înțelepciunea lui, Consiliul orășenesc a făcut din
lipsa de locuințe un delict. Trebuie să plătească 30 de dolari, numai că să
iasă din închisoare, plus alți 60 pentru amendă. Șaizeci de dolari dintr-un
buzunar și-așa gol. Așa că omul mai alunecă puțin în jos. E arestat, umilit,
amendat, pedepsit și pus să-și recunoscă greșeala și să-și caute locuința.
Cară-te de pe străzile alea nenorocite! Asta se întâmplă în majoritatea
orașelor noastre.
(din “Avocatul străzii”, de
John Grisham, roman publicat in 1998; Editura RAO, București, 2014; traducător:
Carmen Ardelean).
₪₪₪
Citate favorite e ȋntȃlnirea săptămȃnală găzduită de Zina,
gȃndită ȋmpreună cu Ella, la care poate participa oricine scrie o
postare cu citate care i-au atras atenția ȋntr-o carte sau în altă parte și pe
care o ȋnscrie în tabelul ȋntȃlnirii de luni.
₪₪₪
John Ray Grisham Jr. s-a născut la 8 februarie 1955 in Jonesboro, Arkansas, ȋntr-o
familie modestă și numeroasă. La vȃrsta de 4 ani familia s-a mutat in Southaven,
Mississippi. In 1977 s-a licențiat in știința contabilității la Universitatea
de Stat Mississippi și in anul 1981 și-a obținut licența in drept. A profesat
atȃt in domeniul legii penale cȃt și civile. Ȋnainte ca numele său să devină
sinonim cu genul “thriller juridic modern” Grisham a lucrat 60-70 de ore ȋntr-un
mic birou de avocatură din Southaven, Mississippi. Primul său roman (“…Și vreme
e ca să ucizi”, publicat in 1988) e inspirat dintr-un caz la care a asistat și,
ascultȃnd mărturia unei victime in vȃrstă de 12 ani care a fost răpită, și-a
imaginat cum ar fi putut fi dacă tatăl victimei i-ar fi ucis pe atacatorii
acesteia. In 1983 a fost ales, ca democrat, in Camera Reprezentanților, unde a
rămas pȃnă in 1990. Ȋntre altele, este și activist, donȃnd și adunȃnd bani
pentru diferite cauze. Visul său de a fi jucător profesionist de baseball nu
s-a ȋmplinit, dar azi e comisar al Ligii Mici și peste 350 de copii au jucat pe
cele șase terenuri construite pe proprietatea sa. Este cunoscut in comunitatea
literară pentru eforturile sale de a susține tradiția literară continuă in
sudul nativ. A lăsat ca moștenire burse școlare și reședințe pentru scriitori
în Departamentul pentru Engleză al Universității din Mississippi și Programul
de scriere și creativitate progresivă. A fost editor fondator al revistei Oxford
American, devotată scrierilor literare, faimoasă și pentru subiectele despre
muzică.
Îmi plac nespus de mult romanele lui Grisham, dar și filmele făcute dupăunele dintre ele. Pe acesta nu l-am citit, așa că mulțumesc pentru semnalare.
RăspundețiȘtergereSeară minunată și săptămână excelentă!
Cu drag!
ȘtergereSi mie-mi plac. Totusi, "Campionul din Arkansas" (cu recenzii foarte bune) nu mi-a placut - nu a fost genul pe care-l asteptam. :) Am vazut doar "Firma", "Clientul", "Cazul Pelican", "...Si vreme e ca sa ucizi" ecranizate (din 9) - romanele mi-au placut mult mai mult.
Multumesc, Zina draga! Seara frumoasa iti doresc si saptamana excelenta! :)
Cred ca "The Firm" cu Tom Cruise a fost facut dupa aceasta carte. Cartea nu am citit-o dar filmul l-am vazut. Nu pot face o comparative pentru ca nu stiu … dar sunt aproape sigura ca este mult mai buna cartea!
RăspundețiȘtergereSeara placuta si o saptamana excelenta!
Muah! 😊 Pupicios! 😘😘😘
P.S Sa rezolvat problema cu centrala termica? Pupici <3
"Firma" e alt roman. Ai dreptate sa crezi astfel: sunt mult mai bune romanele. Cartile mi-au placut mai mult decat filmele care s-au facut dupa ele, si pe care le-am vazut (filme pe care le consider super, dar nu prin comparatie cu romanele).
ȘtergereMultumesc, Ella draga! Seara frumoasa si saptamana excelenta iti doresc sa ai si tu! Pupici! <3
P.S. Abia la sfarsitul saptamanii se rezolva. :)
Ai dreptate, "Firma" este facut dupa "Firma" … 😅
ȘtergereCartea asta se pare ca nu are "film"!
Zi placta si cu spor!
Muah! 😊 Pupicios! 😘😘😘
Ar fi interesant sa faca un film si dupa acest roman... dar pare ca si producatorii americani incep sa caute castigurile mai mari pentru investitii mici.
ȘtergereMultumesc, Ella draga! Zi frumoasa si cu spor iti doresc sa ai si tu!
Pupicios! <3
Mi-e cumva cunoscut subiectul, dar nu mi-e clar de unde. Poate am citit o recenzie! Oricum, legislatiile pe astfel de subiecte cred ca au infinite carente si desi ar putea avea un scop util indivizilor, ii afunda si mai mult. Este oare o prostie sau nu? Continua sa-mi fie neclar. Desi, 'prostiile' care genereaza astfel de efecte, pot avea si alte cauze.
RăspundețiȘtergereMultumesc pentru recomandare, draga Diana! Pupicei! O saptamana frumoasa!
E posibil sa fi citit vreo recenzie si e posibil sa fi citit ceva de gen pe tema, pentru ca se tot discuta / scrie despre diferentele dintre "clasele sociale" si ce se poate face pentru a nu mai fi asa de mari...
ȘtergereLa prima vedere, anumite legi (date cu scopul de a ajuta anumite persoane) pot parea ca mai mult incurajeza oamenii sa "stagneze" la un anumit nivel social, doar ca, analizand cazurile, individualizandu-le, concluzia este alta, de cele mai multe ori. Cauzele din spatele "esecurilor sociale" sunt mai multe, asa cum ai amintit.
Cu drag!
Multumesc, Suzana draga! Saptamana minunata iti doresc sa ai si tu! Pupici! <3
Mi-a scapat aceasta carte, ma bucur ca ai impartasit-o cu noi. Referitor la bani, suntem o societate axata doar pe facut bani, in timp ce valorile adevarate nu mai conteaza.
RăspundețiȘtergereCu drag! :) Sa stii ca nu e un roman la fel de "spectaculos" ca "Firma", "Clientul" s.a. semnate de el, dar trateaza o problema sociala tot mai grava in unele state din SUA.
ȘtergereOh, banii! Sunt importanti, nimic de zis, dar unii prea masoara totul in bani si vor sa-i castige cu orice pret. :(
Ce frumoas subiect in perioada sarbatorilor. Hai sa fim mai buni si sa ne gandim si la cei mai putin norocosi de langa noi. Fain romanul lui Grisham. Multumesc. O seara buna! Pupiciii
RăspundețiȘtergereMultumesc pentru apreciere, Ina.
ȘtergereCu drag! :) E un roman mai altfel decat cele cu care m-a obisnuit, dar mi-a placut tare mult.
Zi frumoasa iti doresc! Pupici!
Si mie imi place tare mult Grisham. Citeam foarte mult in liceu cartile lui. Nu am mai citi de ceva vreme nimic din ce a scris. Nu ar fi rau sa incep cu avocatul strazii!
RăspundețiȘtergereSi mie! :) Imi place atat de mult incat cumpar cartile semnate de el fara sa le mai... rasfoiesc. :)
Ștergere"Avocatul strazii" e un roman interesant - aproape ca suna ca un indemn (asa mi s-a parut).
Diana, mulţumesc mult, tocmai m-ai convins să cumpăr cartea. Mi-au plăcut în mod deosebit citatele.
RăspundețiȘtergereSă ai o zi bună!
Cu placere, Potecuta! :)
ȘtergereE, aproape, un "roman social".
Multumesc! O zi buna iti doresc sa ai si tu!