Angajatii acestia ai statului nu stiu ce legi sa mai
inventeze pentru ca ei sa nu munceasca; ma refer aici atat la politicieni
(peştele de la cap se împute – şi se curăţă de la coadă) căt si la slujbasii
obisnuiti, cu atributii de control, autorizari si altele de gen.
S-au gandit ei si s-au sfatuit, sa scuteasca de pârnaie pe
aceia care-s prinsi cu mâţa-n sac – adica nu-si platesc birurile – daca achita
datoria si penalizarile. Sa zicem ca e bine… Dar s-au mai sfatuit, in toamna
asta, sa bage la plata pe toti aceia care nu-si platesc intretinerea timp de 45 de zile. Gata cu chematul in judecata! Direct executare silita. Adica,
furnizorul de apa, gaz, gunoi etc. s.a.m.d. merge hopa-hopa la un executor
judecatoresc si da “cererea” – nu mai fac asta reprezentantii asociatiilor de
proprietari. Executorul, hopa-hopa, scrie ce-are de scris si trimite fraierului
hartia. Omu’ o primeste si, poate, face infarct cand afla ca in 15 zile tre’
sa-si achite datoria la intretinere.
Da, e lege din data in 26 noiembrie a.c.
La ce ma gandesc: sunt multi executori judecatoresti si
multi sunt muritori de foame, asa ca guvernantii s-au gandit sa le mai dea o
ţâţă de supt si s-au orientat spre acei multi care, unii, nu au nici dupa ce
bea apa. Ca doar nu-s miliardari cei care nu platesc, intre altele, diferitele pierderi la apa, de exemplu,
avand in vedere ca-s multe imobile vechi si foarte vechi care necesita
reparatii si… ghici! Nu sunt bani pentru reparatii.
Ma mai gandesc: furnizorii de electricitate, in special,
sunt mai multi azi, deci exista concurenta; in plus, multi politicieni (si nu
numai) detin actiuni pe ici-colo – fara incasari dividendele n-ar mai fi mari,
asa ca era necesara o lege care sa le asigure veniturile (da, stiu ca exagerez).
Au pocnit cu legea in aceia saraci care mai au inca un
acoperis deasupra capului. As zice ca cel care nu plateste pentru caldura si
blocul nu e deconectat de la retea e nedreptatit – el, probabil, ar renunta la
apa calda si caldura, sau ar folosi cat isi permite sa plateasca, dar nu poate.
In blocurile “necontorizate” separat, pe
fiecare apartament, as zice ca nu e drept sa se aplice aceasta executare.
Pentru a pretinde plata intretinerii – mai ales in anotimpul
rece – salariile ar trebui sa fie decente
si facturile mai puţin umflate cu
accize, taxe verzi si alte răhăţişuri pe care, in principal, le suporta micii
consumatori.
Intre cei cu restante la plata intretinerii sunt foarte
multi care traiesc din ajutor social, sunt foarte multi batrani singuri – adica
fara copii, fara rude care sa-i ajute - cum debita
un politician acum cativa ani. Da! Vor zice multi: “nene, consumi, platesti”. E
corect, dar stai o clipa! Câţi or fi, in fiecare bloc, cei care nu pot plati (nu e ca nu vor, ci nu
pot!). Cât de mare e suma pe care trebuie sa o plateasca? Oare chiar nu e
posibil ca fiecare sa dea de la el vreo 5 lei (mai ales in blocurile mari)
pentru a-i ajuta sa treaca iarna pe cei care dovedesc ca nu au venituri
suficiente sau nu au deloc? In imobilele unde locuiesc, in principal, oameni
saraci ce se va intampla?
Bun. Ajungem la executare. In 15 zile datornicul e obligat
sa plateasca, dar are posibilitatea sa faca o contestatie la executare. Legea asta stramba e data, chipurile, sa
vina (si) in ajutorul reprezentantilor asociatiilor de blocatari, pentru ca
procesele dureaza mult si bla-bla… Omu’ datornic face contestatie si are mari
sanse sa obtina acelasi lucru ca si până acum: esalonare sau amanare si,
uneori, anulare – mai ales pentru sumele mai vechi de trei ani si neachitate –
ăsta-i termenul general de prescriptie:
3 ani. Dar câţi dintre datornici stiu asta? Le spune cineva? Nu. Li se cer
banii si ei se vor da de ceasul mortii sa achite datorii vechi si de cinci ani
– le aduc datornicilor si mediatori, sa se inteleaga amiabil. Daca vor fi
platite datoriile mai vechi de trei ani sunt bune platite. Daca nu vor fi
platite… asociatia ramane cu paguba.
In plus, daca mai multi se pot lupta cu asociatia, prea puţini fac faţă giganţilor.
Executarea. Sa
zicem ca se ajunge la punctul in care executorul intra-n casa si incepe sa
evalueze obiecte (asta in cazul celor care nu au conturi, pentru a le popri,
sau salarii sau… ceva venituri). Ce valori pot avea in casa acei oameni care
nu-si pot plati intretinerea? Anumite bunuri
nu pot fi executate silit, dar uneori se intampla sa fie executate si omu’
nu se opune, pentru ca nu stie: cele de uz personal sau casnic strict necesare
datornicului si familiei sale (aragaz, frigider, ca exemple); obiectele de cult
religios, daca nu sunt mai multe de acelasi fel; alimentele necesare
datornicului si familiei sale pe timp de doua luni daca datornicul se ocupa
exclusiv cu agricultura, animalele destinate obtinerii mijloacelor de existenta
si furajele necesare pentru aceste animale pana la noua recolta; combustibilul
necesar datornicului si familiei sale calculat pentru 3 luni de iarna;
alocatiile de stat si indemnizatiile pentru copii, ajutoarele pentru ingrijirea
copilului bolnav, ajutoarele de maternitate, cele acordate in caz de deces,
bursele de studii acordate de stat, diurnele si orice alte asemenea
indemnizatii cu destinatie speciala, stabilite prin diverse legi; bunurile
declarate neurmaribile prin alte dispozitii legale. Daca datornicul are un câine (de rasa sau nu), îi vor vinde câinele
la licitatie? Dar daca are pisica de rasa (sau nu) sau hamster, sau papagali
sau canari…?
Ce ar ramane de
executat? Telefoane mobile, televizoare, casetofoane, aparate de radio,
vase, vesela, pături, covoare, bibeloruir, bijuterii, tablouri, mobila, carti
etc. Dar, pentru ca furnizorul sa-si acopere “paguba” trebuie ca aceste obiecte
sa fie vandute – intr-o zi cu soare si cu cer senin si pasari cântătoare. Dupa ce sunt vândute (sau
inainte) executorul isi ia partea. Daca vor fi vandute la licitatie exista
niste costuri, care vor fi acoperite… In final, furnizorii care emit facturi
umflate lasa in saracie lucie un om,
dar ce recupereaza s-ar putea sa nu acopere (in unele cazuri) “paguba”.
Executorii judecatoresti nu se vând ieftin.
Am auzit texte de genul: nu
poti plati intretinerea la bloc, muta-te la ţară. Sunt convinsa ca multi ar
alege aceasta varianta daca ar avea unde sa se mute… la ţară, dar n-au aceasta
posibilitate. Ce le-ar ramane?! Cerul liber? Canalele?
Sunt curioasa cum se va proceda, pentru ca fiecare trebuie
executat pentru “cota” ce datoreaza. Furnizorii vor cere de la asociatii lista
datornicilor?
Oare chiar merita sa fie data pe piaţă o astfel de lege? Motivul acestei legi? Cârcotaşă cum
sunt, as zice ca scopul este de a asmuţi, din nou, cetăţenii unii impotriva
altora.
Ghiciţi cine-s jmecherii?
₪ ₪ ₪ ₪ ₪ ₪ ₪
Prin Legea nr. 225/2016 pentru modificarea şi completarea
Legii serviciilor comunitare de utilitati publice nr. 51/2006, factura emisa pentru serviciile de
utilitati publice constituie titlu executoriu. La utilitati publice sunt incadrate:
alimentarea cu apa si canalizarea; alimentarea cu energie termica in sistem
centralizat; salubrizarea localitatilor; iluminatul public; transportul public
de calatori.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.