24 mar. 2014

La o cană cu ceai



- Sensei, de ce trebuie să fac ceai? Nici măcar nu-mi place ceaiul...
- Nu-l faci să-l bei, îl faci să înveți răbdarea, să înveți să-ți disciplinezi sufletul. Trebuie să lași afară toate necazurile și grijile vieții atunci când începi prepararea ceaiului, pentru că ceaiul trebuie preparat și băut într-o atmosfera calmă. Atmosfera trebuie să fie una de căldură sufletească, de liniște, o detașare de cotidian cu păstrarea realității imediate.
Crearea armoniei între persoane, între obiecte, între persoane și obiecte, respectul față de reguli, față de persoane, față de sine, și curățenia - interioara și exterioară - sunt căile care conduc spre o viață senină, liniștită.
Mișcările, și în cazul preparării ceaiului, trebuie învățate cu corpul și nu cu mintea, la fel ca în kendo, când trupul și katana devin una. Ai ales kendo, nu poți omite sadō.
Aducând trupul și mintea la o stare de calm, eliminând toate acele gânduri fugare care îl tulbură pe neinițiat în fiecare momet, îți aduci spiritul la starea de seninatate și poți învăța mai ușor, poți ajunge să cunoști oamenii și realitatea mai ușor, să vezi totul clar.
Să înveți cu înflăcărare și în grabă nu înseamnă decât că îți forțezi memoria să execute o anumită muncă într-un timp determinat. Liniștea interioară profundă te ajută să înveți cu adevărat. Calea ceaiului te învață liniștea. Spiritul trebuie lăsat să-și urmeze calea, intuiția, natura sa. Vei învăța să observi oamenii și vei învăța să le cunoști sentimentele și temperamentul dintr-o singură privire, știind exact în cine poți avea încredere și în cine nu. Trebuie să te lași condus de spirit, nu de minte - corpul execută corect indicațiile spiritului. Nu învăța memorând și nu te lăsa tulburat de ceea ce te necăjește - mai repede regăsești drumul pierdut atunci când umbli încet, cu atenție, decât atunci când o iei la fugă, disperat și zăpăcit... Aceasta înveți prin Calea ceaiului.
- Mai apoi vei învăța să bei ceai dintr-o ceașcă goală...


Creatoarea apei de toaletă Geisha O-Cha de Aroma M, este Maria McElroy.
O activitate obișnuită, prepararea ceaiului, devine meditație, dans, artă. Ceaiul verde (o-cha) este inima acestui parfum delicat, răcoritor, potrivit pentru zilele călduroase; își păstrează parfumul predominant, nedevenind floral. Mai are în compoziție portocală dulce, salvie, lemn de palisandru și vanilie.

Text scris pentru Clubul Condeielor Parfumate găzduit de Mirela, pe tema propusă de Silving.

 

10 comentarii:

  1. Fascinantă incursiunea ta în lumea extrem orientală în care ceaiul e aproape o religie, făcând parte din viața spirituală. Mă gândeam, când am scris prima oară o poveste parfumată a ceaiului, că englezii și irlandezii rămân cei mai mari consumatori de ceai, dar la modul material: beau ceai mult și adaugă o paletă întreagă de prăjiturele acolo. Foarte bine, e rece la ei și e sănătos ceaiul fierbinte!
    Ceremonialul ceaiului, o artă, alături de celalalte arte precum haiku, kendo sau ikebana, creează starea pe care ai descris-o aici atât de frumos:”Aducând trupul și mintea la o stare de calm, eliminând toate acele gânduri fugare care îl tulbură pe neinițiat în fiecare momet, îți aduci spiritul la starea de seninatate...” Minunat!
    În Japonia această cultură a ceaiului propagă valorile autentice japoneze, dar mai ales chintesența sufletului într-o purificare catharsică, iar a participa la un astfel de ceremonial se spune că este un privilegiu.
    Geisha O-Cha al Mariei McElroy este o poezie ca ambalaj, iar ca mireasmă pare foarte răcoros și plăcut, mi-ar plăcea să-l găsesc și să-l inspir sau chiar să-l am.
    Diana, sper să bem într-o toamnă arămie, un ceai povestit îndelung, poate la Cluj, cine știe! Cu mare drag! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cand am citit care e tema am intrat in panica! :))) Mie nu-mi place sa beau ceai si in cercul apropiatilor nu e nimeni care sa bea ceai altfel decat atunci cand se simte rau. :) Am cautat pe net un parfum... cu ceai si m-am straduit... Apoi mi-am amintit ca am asistat la "ceremonia ceaiului" prezentata de Asociatia "Musashino" din BV... N-am retinut mai nimic atunci, n-am inteles mai nimic, dar s-a conturat, cumva, esenta... :)
      Si cultura japoneza ma fascineaza, dar nu indraznesc sa afirm ca o si inteleg. :) Un lucru stiu cu certitudine: intuitia e cel mai bun ghid, in general. Iar alungarea "gandurilor fugare" e unul dintre cele mai bune lucruri pe care ar trebui sa le invatam. In plus, lasand intuitia sa ne ghideze putem reusi si in arta. Banuiesc ca tu stii despre ceea ce scriu: cand creezi gandul tau nu e concentrat pe ceva anume, ci parca te ghideaza o "mana invizibila", lucrarile venind mai mult din suflet decat din minte.
      Mi-ar placea sa povestim un ceai! Chiar mi-ar placea! Acum cateva luni o prietena m-a rugat sa merg cu ea la Cluj - voia sa asculte slujba tinuta de nu-stiu-care arhiepiscop... I-am zis ca... ce-o sa fac pana sta ea la slujba?! Uitasem total ca esti si tu pe acolo... N-o sa mai uit!
      Zile fericite iti doresc, cu drag!

      Ștergere
  2. succes, sunt mare amatoare de ceai!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc!
      Amatoare de ceai nu sunt, dar stiu despre proprietatile diferitelor plante si pentru ce - si cand si cum - trebuie utilizate.

      Ștergere
  3. Daca ai stii cate am învatat din povestioara ta........ nici mie nu-mi place ceaiul, deci acum am înteles "esenta"
    Multumesc, sa stii ca m-ai pus pe ganduri! :)
    pupici Diana!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :) Pe mine m-a uimit ca am reusit sa imi amintesc ceea ce am vazut si invatat cand am asistat la o prezentare a "ceremoniei ceaiului".
      Dar ceai beau numai cand nu mi-e bine - din fericire foarte-foarte rar! - si nu mi-l fac singura atunci.
      Cu placere! :)
      Pupici cu drag!

      Ștergere
  4. Nu am asociat pana acum prepararea ceaiului cu linistea, desi, de un timp, imi prepar zilnic ceaiuri aromate...
    Am "cujetat" putin: au dreptate japonezii !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Au dreptate japonezii. :) Si multa rabdare! Am vazut cum pregatesc ceaiul... Si noi, asistența, eram muti-muti... In sala era o liniste perfecta - se auzea numai "zgomotul" facut de cea care prepara ceaiul. Sigur, in ziua de azi nu se mai practica in modul in care se practica in urma cu mult timp - mai ales ca pentru "ceremonie" e necesara o camera separata, dedicata special pentru aceasta operatiune.

      Ștergere
  5. Povestea ta imi aminteste de romanul Shogun scris James Clavell. Japonezii sunt sau erau un popor care detineau cheia spre suflet. Casa ceaiului si toata traditia de preparare si savurare a ceaiului cred ca le aducea liniste si regasirea sinelui.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :) Corect! In acel roman am citit si despre cum sa bei ceai dintr-o ceasca goala. O adevarata filosofie! :) Mie mi-a placut cel mai mult "Nobila Casa" - dintre romanele pe care le-am citit, scrise de J. Clavell. In acel roman am aflat despre "copacul strigatelor" (ceva de genul) :)

      Ștergere