2015-02-20

Alimentele, legenda urbana si teoria conspiratiei

Despre unele alimente s-a spus de rau inca de pe la inceputul secolului XX cand a inceput sa se dezvolte puternic industria alimentara si incepusera sa circule informatii (fiind citati specialistii) despre cat de daunatoare ar putea fi anumite produse care ne hranesc, fiind infestate cu fel de fel. Se teseau povesti despre oameni care au murit in chinuri sau au ramas cu sechele severe dupa ce au consumat cine stie ce produs animal sau vegetal. Se incerca inlocuirea alimentelor naturale, produse “acasa”, cu cele fabricate de marii producatorii si vandute prin magazine specializate sau “universale” si care ofereau mai multa siguranta in ceea ce priveste sanatatea consumatorului. Taranilor care aveau gospodarii li se cereau din ce in ce mai multe autorizatii si instalatii pentru a ramane “pe piata” si nu mai aveau voie sa vanda nici chiar vecinilor produse proaspete precum carne, oua, lapte si produse din lapte, legume si fructe etc.. Motivul invocat: “siguranta publica”. Este, totusi, mai usor sa verifici conditiile in care vecinul de la care cumperi lapte isi creste animalele decat sa verifici de unde iau fabricile lapte (atunci cand il folosesc, totusi).
S-a inventat mai apoi pasteurizarea si a aparut pe piata “lichidul cu gust de lapte” care nu se strica repede si asa s-a intamplat cu multe produse: bomboane cu gust de alune, gem cu gust de capsuni… Despre iaurturile cu fructe aflate in comert unii spun ca nu-s sanatoase deoarece fructele fermenteaza in iaurt – suntem sfatuiti sa cumparam iaurt simplu si sa amestecam fructele la momentul consumului. As zice ca nu-i o mare problema fermentatul: iaurturile cu gust de… nu mai fermenteaza de fel… Iaurtul de azi e defect de la inceput pentru ca animalele sunt crescute in ferme industrializate, hranite cu furaje “imbunatatite”, apoi laptele trece prin procesul “tehnologic” de pasteurizare, omogenizare, degresare iar la final, golit de toate substantele nutritive, este amestecat cu chimicale menite sa-i dea gust si sa-l faca dulce (scrie pe ambalaje ce contine). Se vinde iaurt care combate balonarea si ajuta pentru buna functionare a colonul, care ajuta digestia etc.… Iaurtul acela simplu, fara aditivi si care lasa multa apa (zer) la suprafata e bun la toate cele pentru care acum exista si se recomanda “iaurturi specializate”. Practic, azi iaurtul e produs dupa aceeasi reteta chimica de toti producatorii dar sunt diferite ambalajele si chimicalele (unele fiind ceva mai scumpe).
Vrei sa scazi vanzarile unui producator, lansezi zvonuri de genul: iaurtul cutare contine un compus utilizat in industria detergentilor sau cine stie ce bacterii care n-ar avea ce cauta acolo… Castravetii de nu stiu unde sunt contaminati cu nu stiu ce, bananele care n-au lungimea standard de x centimetri si sunt curbate n-au ce cauta la vanzare etc.
Ai mai multa incredere sa cumperi produse lactate, carne, fructe, legume, vin, tuica, sirop, compot, gem, paine etc. de la micii producatori pe care ii cunosti decat din magazine.
Sarea fara iod produce dezechilibre chimice in organism – si s-a introdus obligativitatea sarii iodate excluzandu-se din start ideea ca unii nu au voie sa consume iod si altii, poate, au iodul aproape de limita maxima admisa in organism pentru o buna functionare. Amintesc si sfatul medical: fara sare! Organismul uman nu-si poate procura necesarul de sare din alimentele (care ar trebui sa fie naturale) si poate intra in dezechilibru – cercetati ce se intampla cand organismul e lipsit total de sare, nu ma credeti pe cuvant. O legenda urbana zice ca s-a impus sarea iodata pentru a echilibra, oarecum, dezechilibrele care au loc din cauza aditivilor, colorantilor etc. alimentari si a tuturor medicamentelor “naturiste” recomandate de medicii care au contract cu marile companii farmaceutice.
Gripa aviara care a dus aproape de faliment o multime de mici producatori sau vanzatori dar si simpli gospodari. Pretutindeni, voci autorizate, scandau despre oamenii care se imbolnaveau si mureau pe capete; in unele state cetatenii erau filmati cu masti la nas si gura – ce-ar fi facut americanii din statele unde esti amendat daca porti masca inlocuri publice? Gospodariile oamenilor au fost golite de pasari si pasarile ucise “la faţa locului”, traumatizand adulti si copii deopotriva, totul in numele sigurantei publice. Carnea de pasare de prin magazine, fast-food-uri etc. era confiscata pe motiv de “siguranta” si se discuta peste tot despre faptul ca trebuie bine fripta sau fiarta carnea de pui si atunci nu e pericol pentru om. Si atunci de ce mama naibii distrugi carnea puilor deja taiati si congelati?
Multi au trecut la uciderea porumbeilor, pe motiv ca sunt purtatori de salmonela si de gripa aviara… N-a avut succes dorinta autoritatilor de a ucide porumbeii de prin orase si n-a avut succes nici inchiderea tuturor podurilor cladirilor asa ca au trecut la nivelul urmator: sperierea cetatenilor cu boli care se transmit la om si le pun viata in pericol. Prin hrana si frica masele pot fi usor manipulate.
Produsele alimentare modificate genetic. Propaganda pentru astfel de culturi e chiar agresiva si se sustine ca productiile vor fi mai mari – pentru ca plantele nu vor fi atacate de daunatori – si oamenii mai sanatosi. Atunci cand despre un proiect nu prea se mai aude cel mai adesea inseamna ca e in derulare, pe muteste. Vorba aia: cainii latra caravana trece.
Faina bio alba cu agent de crestere contine grau, agenti de crestere (fosfat monocalciu, bicarbonat de sodiu). Monocalciu fosfat este folosit pentru o multime de animale de ferma si pasari de curte pentru a preveni boli cauzate de lipsa mineralelor (fosfor si calciu) in dieta animalelor. Asigura buna functionare a sistemului imunitar. In primul rand se folosesc pentru animale ierbivore – scrie pe un plic de monocalciu fosfat furajer (pe pungile de faina nu scrie asta). Cu faina minune orice gospodina e zâna: daca nu iese gogoasa iese clatita.
Fast-food. La aparitie au fost ceva exceptional si reclamele agresau neuronii tuturor. Au existat multime de povesti (si filme) in care se pomovau: mancai bine, rapid si ieftin, sa te poti intoarce repede la activitati productive sau la distractie. Azi se trage tare spre ele ca produsele sunt daunatoare sanatatii si obezitatea oamenilor (prin dezechilibre hormonale) porneste de la produsele fast-food.
Mezeluri roz. In era comunista, mai ales, circula legenda urbana despre parizerul facut cu hartie igienica roz. Dintre cei care “lucrau” la fabrica spuneau ce vedeau… Poate era asa (desi e putin probabil) sau, poate, se urmarea ca oamenii sa nu fie foarte nemultumiti ca mai dispare un aliment de pe piata (fiind in perioada cand alimentele incepusera sa nu se mai gaseasca prin magazine).
De curand, in 2013, un angajat al unei fabrici de mezeluri a reclamat ca in fabrica unde a lucrat a vazut o muncitoare care a rasturnat in malaxor un bax de hartie igienica roz. Se vehiculeaza ideea ca se foloseste hartia igienica deoarece este mai ieftina decat celuloza alimentara.
Si despre crenvursti se tot spune ca au in continut si o cantitate de hartie igienica roz (intre altele). Sunt si retete “de groaza” care au fost date publicitatii cu privire la ceea ce se pune in anumite produse de carmangerie. Pai nu-i mai bine sa cumparam astfel de produse de la cei care le fac “in casa” si despre care stim ca respect reteta?! Sau… tocmai aceasta este si ideea propagandei agresive impotriva marilor producatori?!

Legende urbane in toata splendoarea lor, pentru ca fiecare dintre aceste “note” are in jurul ei o multime de povesti spuse de cineva care se pricepe, de cineva care a vazut pe cineva care…, de cineva care a aflat de la cineva care stie si, nu in ultimul rand: e adevarat pentru ca scrie in ziar, pentru ca a zis la TV…! Folosirea in exces a aditivilor, agentilor de tot felul, colorantilor etc. cred ca e daunatoare in alimentatia zilnica si chiar poate duce la cresterea numarului de oameni care ajung sa sufere o anumita forma de cancer – dar si cancerul… multe legende urbane circula pe seama bolii, una dintre ele referindu-se la dorinta gigantilor farmaceutici de a vinde cat mai multe medicamente (si cat mai scumpe) iar pentru cercetari guvernele aloca munti de bani…
Sau, poate sunt teorii ale conspiratiei…

Se poate broda pe tema pana la terminarea paginilor de Internet.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.