Meritul personal. Citate favorite

Despre meritul personal, din Caracterele (vol. I), de La Bruyère , Editura pentru Literatură, Bucureşti, 1968; traducere: Aurel Tita.

Despre mulţi inşi putem spune că numai numele e de ei. Când îi vezi de foarte aproape, nu dai pe dânşii două parale. De departe, sunt impunători.

Pentru un om fără lăudători şi fără proptele, care nu face parte din nicio şleahtă, ci e singur şi, in loc de altă recomandare, n-are decât meritul lui - cu prisosinţă - câtă îngrozitoare trudă să iasă la lumină din bezna in care se află şi să ajungă la situaţia unui prostănac înfumurat, care se bucură de trecere!

Fragmente alese pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura in joc toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte, la un moment dat. Click&Comment Monday! E sloganul acestui joc.

Despre carte

La apariţia cărţii lui Jean de La Bruyère, Caracterele sau moravurile acestui veac (1688), contemporanii au fost unanimi in a exclama: Stranie operă! […] In vrmea lui La Bruyere, romanul aştepta încă la porţile literaturii. Cu excepţia Prinţesei de Cleves a Madeleinei de La Fayette, capodoperă de analiză psihologică, genul era pur recreativ. Rari erau autorii care să-l fi învigorat prin încorporarea unor frânturi din realitatea contemporană. […] Echivalentul cărţii lui La Bruyere ar fi, mai aproape de noi sau de zilele noastre, un vast roman realist-critic, cum vor compune Balzac ţi toti scriitorii angajati pe calea deschisa de el. […] (Marivaux, Proust, Andre Gide ş.a)

La Bruyère a început prin a traduce in franţuzeste caracterele lui Teofrast, poligraf grec, discipol al lui Aristotel pe vremea când Elada antică se pleca sub jugul cuceritorilor macedoneni (sec. IV i.e.n.). Teofrast i-a servit doar ca introducător, ca paravan pentru a strecura in dosu-i propriile lui Caractere, cele ale veacului său, identice ca titlu cu ale peripateticianului mort cu aproape două mii de ani înainte, dar altceva in esenţă, compuse nu din intenţii de pur moralist, ci cu indignarea criticului social.

La aparitiţia cărţii La Bruyère a avut parte de mulţi cititori şi mulţi duşmani, exact cum i-a prezis Nicolas de Malézieu (scriitor, elenist şi matematician francez) căruia La Bruyere îi ceruse părerea. A avut şi susţinători de vază, prieteni preţuitori ai calităţii operei sale: scriitori bine văzuţi de rege ca Racine şi Boileau, prelaţi influenţi ca Bossuet şi nobili literaţi ca Rabutin de Bussy, vărul doamnei de Sevigne.

In multe dintre cugetările sale reeditează pesimismul lui La Rochefoucauld, dar rămân un document social. Din punct de vedere literar, introduc in zugravirea portretelor, principalul titlu de glorie al lui La Bruyere, reuşita lui netăgăduită, latura operei lui prin care depăşeste clasicismul şi vesteşte zorile veacului următor.

(din Prefaţa scrisa de N.N. Condeescu)

Cartea lui e aspru criticată, autorul e ironizat, cartea lui neintrând in tiparele timpului său. Autorul mediocru din 1688 e primul care a compus în mod sistematic o carte sub formă fragmentară - afirmă, trei secole mai târziu, Pascal Quignard)

Despre autor

Jean de La Bruyère s-a născut in 16 august 1645, la Paris, in familia lui Louis de La Bruyere (un slujbaş mic: controlor al rentelor primăriei pariziene) căsătorit cu Elisabetha Hamonyn, fiica unui procuror de la Chatelet, o familie din clasa micii burghezii.  

Perioada copilăriei sale şi a tinereţii nu este foarte cunoscută, dar se pare că şi-a petrecut cea mai mare parte a copilariei la ţară, probabil in provincia Vendomois. Fără ajutorul unui unchi burlac, familia, împovărată de copii, ar fi cunoscut mizeria.

Şi-a făcut studiile la un colegiu de provincie al călugărilor din ordinul Oratorienilor, cu program dominant de studii eline, la terminarea căruia tatăl îl îndrumă către studiul dreptului. La 3 iunie 1665 La Bruyere îţi susţine lucrarea de licenţă in drept şi la scurtă vreme e primit ca avocat in baroul din Paris, unde, timp de opt ani, se pare că a susţinut procese neînsemnate, ale oamenilor necăjiţi, rămânând cu totul in umbră.

Era, din fire, modest, şi nu urmărea funcţii sau bani. Cunoştea un singur om de curte, preţuitor al erudiţiei lui umaniste: Jacques Bossuet, episcopul de Meaux, fost profesor al Delfinului (fiul prim născut al regelui) şi la recomandarea căruia a ajuns să lucreze pentru prinţul Louis de Conde, ca perceptor pentru nepotul de fiu al acestuia. După moartea prinţului nu s-a mai îngrijit nimeni de educaţia nepotului in cauză dar La Bruyere a trăit acolo (castelul din Chantilly din ţinutul Valois) cea mai mare parte din ultimii săi ani, cu titlu de gentilom şi o pensie de trei mii de livre.

La Chantilly, înfăţişarea lui distrată, gesturile lui lipsite de ostentaţie, persoana lui aparent ştearsă i-au permis vreme de mulţi ani să studieze netulburat nobilimea şi pe linguşitorii acesteia, să-şi completeze astfel repertoriul social pe care avea să-l publice.

Celebrul moralist francez moare la 11 mai 1696, la Versailles. E înmormântat in biserica Saint-Julien, dărâmată in 1797.

Dezvoltare personala. Un citat pe zi

Ziua de joi i-a fost atribuită lui Jupiter datorită echilibrului pe care îl insuflă acesta, armoniei în familie, cumpătarii în toate, dar insuflă şi simţul critic dezvoltat, tradiţionalist şi conservator - zic astrologii.

Dacă poţi să-ţi începi ziua fără o ceaşcă de cafea, să te bucuri de viaţă şi să nu iei în seamă durerile sau oboseala, să te abţii de la văicăreli şi să nu-i oboseşti pe cei din jur cu problemele tale, să mănânci în fiecare zi aceeaşi mâncare şi să fii recunoscător pentru asta, să-l înţelegi pe omul drag, chiar şi atunci când el n-are timp pentru tine, să nu iei în seamă învinuirile omului iubit, atunci când lucrurile nu merg chiar cum ai fi vrut tu, să-ţi păstrezi calmul, atunci când eşti criticat, să te porţi la fel cu un prieten bogat ca şi cu unul sărac, să te descurci fără minciună sau înşelătorie, să-ţi controlezi stresul fără doctorii, să te relaxezi fără băutură, să adormi fără tablete, să spui sincer că n-ai idei preconcepute faţă de culoarea pielii cuiva, convingerile religioase, orientarea sexuală sau politică, asta înseamnă că ai atins nivelul de dezvoltare al câinelui meu. 

Ambiţie

sursa

Trei oameni la o masă, într-o tavernă. Unul era ţesător, altul tâmplar, al treilea plugar.

Spuse ţesătorul:

- Azi am vândut un giulgiu fin pe care am primit două bucăţi de aur. Să bem vin!

- Iar eu, zise tâmplarul, am vândut astăzi cel mai bun sicriu pe care l-am făcut. Vom mânca şi o friptură bună lângă vin.

- Eu am săpat doar un mormânt, zise plugarul, însă stăpânul meu m-a plătit dublu. Să mâncăm şi turte cu miere!

Toată seara vânzarea a mers bine căci ei comandară în multe rânduri vin, carne şi turte; şi toţi se veseliră.

Hangiul îşi freca mâinile de bucurie şi zâmbea nevestei lui, căci oaspeţii aveau dare de mână.

Când plecară luna se înălţase deja şi ei merseră pe drum cântând şi chiuind. Hangiul şi hangiţa rămaseră în pragul uşi, privind în urma lor.

- Ah, spuse hangiţa, ce oameni! Atât de generoşi şi de veseli! Numai de ne-ar putea aduce norocul asta în fiecare zi! Atunci fiul nostru n-ar mai fi nevoit să se spetească muncind în fiecre zi în tavernă. I-am putea oferi o bună educaţie, ca să devină preot!

(Kahlil Gibran, “Nebunul”)

Invata sa te regenerezi. Forta Naturii

Cu inceputul fiecarei primaveri, pe planeta noastra isi reincepe actiunea forta, care porneste si iradiaza de la soare. Ea patrunde in tot ceea ce este organic si in primul rand in om – cel mai inalt, cel mai complex si totodata cel mai susceptibil organism intelectual. […] La ivirea primaverii se produce si in noi un fel de “naparlire”! Atunci eliminam vechea substanta care nu mai poate fi asimilata acum si intuim o alta noua, in cazul in care, se intelege, acordam fortei regeneratoare posibilitatea de a actiona binefacator asupra noastra. In acest timp e bine ca trupul nostru sa inceteze a mai lucra, asa cum inceteaza la animale, pentru ca tot ce e viu are nevoie si de odihna.

Dar cum sa faca omul modern asa ceva? Cum sa-si neglijeze indeletnicirile, sa se priveze de painea cea de toate zilele pentru a se da pe sine “reparatiei primaverii”? Hotararile omenesti nu sunt intotdeauna cele mai firesti. Atunci cand natura ordona “la odihna”, omul raspunde “la munca”, aruncandu-se singur in oceanul suferintelor.

Nu exista granita intre spirit si materie! Materia este expresia gandului accesibil simturilor noastre externe.

Nu trebuie sa fim mereu “in plina uniforma de parada”; cateodata, ba chiar adeseori, trebuie sa ne luam libertatea de a lasa sa se mai odihneasca bunele noastre maniere, ale corectitudinii si ale cerebralului si a spune tot ce ne trece prin cap, prostii, trivialitati chiar, fara sa ne fie teama ca vom fi supusi unei critici oarecare, unei atitudini dispretuitoare.

Trebuie sa vrem sa ne pastram nepasarea inerenta tineretii, tinuta, vioiciunea, gratia si puterea trupului nostru.
(In zarea nemuririi, Prentice Mulford, Ed Lotus, Bucuresti 1992; traducere de Alexandru E. Russu)

Invata sa te regenerezi! :)