C.Dobrogeanu-Gherea, Studii critice, 1956, E.S.P.L.A.
[…]
“In Scrisoarea pierduta, Cetateanul turmentat si Pristanda fac posibila toata tragi-comendia politica pe care o joaca Trahanache, Dandanache, Catavencu. Cetateanul turmentat, persoana simbolica, dupa cum am zis, prin ignoranta lui, prin lipsa de simt politic; Pristanda prin faptul ca e instrumentul acestui politicianism, si e instrument pentru ca are << noua copii… unsprezece suflete… >>
Asa e continutul, asa e satira politico-sociala din Scrisoarea pierduta. E oare adevarata aceasta satira, e oare viata noastra asa de pacatoasa, nu e oare o exageratie mare aici? Desigur ca toata viata noastra politico-sociala nu e asa cum ne e zugravita in Scrisoarea pierduta; desigur ca avem si oameni cinstiti, si alegatori cari nu sunt nici ignoranti, nici betivi, alminterelea ar trebui sa desperam de soarta si viitorul tarei… Dar toate acestea nu dau nici un cuvant in contra satirei lui Caragiale; pentru ca el nu ne-a zugravit toata viata, ci o parte a vietei, o parte caraghioasa si urita. Si ca astfel de viata, astfel de anomalii exista, ba unele cari intrec pe cele din Scrisoarea pierduta, cine ar indrazni sa nege? Si o data aceste anomalii existind, cine oare ar putea sa nege dreptul lui Caragiale, de a le ridiculiza, de a le biciui, de a le expune la risul si dispretul public? Ba nu numai ca are dreptul, ci are chiar mare merit, un merit imens ca a facut asa; si nu numai merit de artist; ci si merit cetatenesc, merit de a-si fi facut datoria.”
***
***
Cata “materie prima” ar fi avut Caragiale la dispozitie de
ar fi fost martor la intamplarile din zilele pe care le traim.
Sa mai zica cineva ca oamenii se schimba! Sau ca se schimba
moravurile… Moravurile nu se schimba, doar ca unele au fost legiferate, in
sensul de a fi clar pentru toata lumea ca nu mai sunt… prohibite.
Cred ca s-a spus despre Ion Luca Caragiale tot ce se poate
spune si nu am talent pentru a reda -
mai frumos sau mai spumos - impresia pe care a lasat-o si asupra mea prin
scrierile sale.
Azi - poate coincidenta, poate nu - mi-am amintit de ce nu
ma mai uit la TV de ceva timp.
Pentru ca nu am avut de ales - asa a fost conjunctura -
urmaream unele stiri - la un post TV cu acoperire nationala - transmisii de
prin tara. Un baiat zicea de zor, fara promter si folosind cat mai putine
vocale, despre suta de ani trecuta de la moartea lui Caragiale. Si zicea ceva
de genul: “Desi au trecut o suta de ani vremurile sunt aceleasi ca atunci dar
vremea a trecut peste vremuri” Ce-o fi vrut sa zica stie numai el - si poate
afla seful lui. “Si pentru ca nu avem voie sa discutam despre alegeri - zice
acelasi tanar - ne putem referi la operele lui Caragiale si sa avem si noi
dilema cetateanului turmentat: Eu cu cine
votez?
O domnisoara intreba o doamna care astepta, in Soare, sa-i
vina randul la urcarea pe vaporasul care o plimba gratis azi: E aglomeratie
mare, nu, la plimbatul cu vaporasul pe Herastru? A evidentia evidenta mi se pare la fel de pretioasa exprimare precum
si intrebarea: V-ati speriat? Adresata persoanelor supravietuitoare ale unui
accident de circulatie (sau de alta natura) sau intrebarea: Ce ati simtit? adresata unei persoane al carei copil tocmai a fost gasit inecat.
Uneori ma intreb - retoric, altfel cum? - cine le-o da
microfonul acestor oameni?
Din alta zi, acelasi post de stiri, dar alte personaje
Din ciclul: Cand prostia-i la putere trebuie sa
te-ngrozesti, nene!
Din perlele unui primar:
- Nu, doamna - se adreseaza jurnalistei - este o minciuna frustrata!
*
- Nu e cumnatul meu! Nu exista legatura intre mine si el -
se apara acelasi primar, acuzat ca ar fi facilitat concesionarea unui teren
catre o ruda a sa. Da, e adevarat: are un copil cu sora mea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.