Ce dorim in viata

Cati pot raspunde la intrebarea: Cine sunt eu?

E foarte important sa cunosti ce vrei pentru a sti unde sa ajungi – a spus nu-mai-stiu-cine. Posibil si probabil ca dreptatea este de partea lui in ceea ce priveste aceasta chestiune care s-ar putea traduce si prin “a da vietii forma”.

Sunt unii care – probabil – traduc gresit din alte limbi sau doar nu pricep mare lucru dar vehiculeaza ideea – falsa, zic – ca trebuie sa stim ce vrem de la viata. Ce sa vrem de la viata? Viata o avem. Viata e Timp si timpul se misca repede. Ne imaginam ca-l masuram si stim ca timpul nu poate fi masurat, dar avem nevoie de “fragmentari” sa stim cand sa muncim, cand sa dormim, cand sa ne relaxam prin activitati placute… A trebuit sa incepem sa masuram timpul desi Natura ne-a inzestrat cu cel mai performant ceas: ceasul biologic. Dar nu ne mai permitem sa urmarim acest ceas pentru ca societatea – asa cum e structurata – nu ne mai permite.

Revenind. Cand aud pe cate unul intreband: “ce vrei de la viata?” am tendinta sa tip. Nu avem ce sa vrem de la viata. Viata nu ne da nimic. In timpul vietii – da! – putem obtine cate ceva, dar nu de la viata! Ce-i poti cere vietii? E ca si cum ai cere respiratiei sa-ti dea ceva. Ce ti-ar putea da respiratia?

Sa avem o directie in viata, da! Care sa fie aceasta directie? Raspunsul il poate gasi fiecare in momentul in care va reusi sa-l cunoasca pe cel din oglinda. Ce vrea omul din oglinda? Sa lucreze intre opt si zece ore si sa nu se poata bucura de viata si de ceea ce are in viata? Vrea bani omul omul din oglinda? Vrea omul din oglinda ca toata viata sa asculte de altii, sa execute ordine, sa urmeze turma? Vrea omul din oglinda sa exercite o meserie, o functie doar pentru ca e banoasa sau pentru ca asa s-a intamplat sa fie sau vrea sa fie ceea ce este: un artist, daca asa simte?

Cati dintre noi se aseaza linistiti si se intreaba ce vor cu adevarat sa obtina? Ce vor cu adevarat sa devina si ce sunt dispusi sa faca pentru a obtine? Si ce sunt dispusi sa piarda pentru a obtine? E usor sa fii condus de altii, in directia aleasa de ei dar ajungi la batranete si iti spui: Si cu asta ce-am facut? Te intrebi de ce n-ai ales sa faci ceea ce ti-ai dorit la un moment dat… Ajungi la o anumita varsta si simti ca nu ai sens in lume – te simti strain in propria-ti viata, in propria-ti familie si ai tendinta sa lasi totul balta, sa fugi si sa faci ceea ce simti ca trebuie sa faci. Dar esti prins in structura artificiala si consideri ca trebuie sa faci ceea ce asteapta ceilalti de la tine: sa fii responsabil, sa nu visezi cu ochii deschisi. Ai familie, ai un loc de munca bun si trebuie sa te sacrifici pentru familie, pentru copii. Dar a te anula ca personalitate nu te ajuta sa te simti mai bine, ba din contra: acumulezi noi frustrari. Si ajungi sa nu-ti mai placa in viata ta, sa nu-ti mai placa in familia ta, sa te consideri neinteles de cei din jur cand, de fapt, esti primul care nu se intelege.

Isi imagineaza multi ca li se datoreaza respect doar pentru ca au ajuns intr-o anumita pozitie sociala (prin munca, nu altfel). Dar se inseala: nimeni nu le datoreaza respect; respectul trebuie castigat zi de zi si indiferent cat de straluciti se cred acesti oameni daca le lipseste onestitatea si curajul moral nu vor avea niciodata respectul cuiva – doar de teatru ieftin vor avea parte, de lingusitori care vor sa-si pastreze pozitia care depinde de cel lingusit. Orice capacitate intelectuala ar avea cineva nu va castiga respectul oamenilor daca are un caracter slab.

J.R. Miller a scris: Singurul lucru care se intoarce din mormant alaturi de cei indoliati si refuza sa fie ingropat este caracterul omului. Ceea ce este omul supravietuieste fiintei sale. Visurile se destrama, ocaziile se pierd, societatile se naruiesc si oamenii sunt raniti cand cineva nu are caracterul potrivit pentru a-si proteja talentul.

Nimeni nu vrea sa fie singur, dar sa fii cu cineva numai pentru a nu fi singur e bine numai la inceput, pentru ca nu ai avut rabdare sa astepti. Avansand in Timp n-o sa-ti mai placa si vei incerca sa gasesti ceva si pentru tine, pentru sufletul tau. Si poate vei gasi, dar te vei abtine sa iei pentru ca ai, deja, responsabilitati – obligatii, cum ar zice unii. Cand n-ai asteptat si, totusi, se iveste ceea ce crezi ca ti se potriveste vei ezita – vei ezita pana vei pierde ocazia. Sigur, te vei intreba: dar daca nici ceea ce am gasit acum nu ma va multumi? Ei, aici e o problema! Pentru a sti sigur ca e ceea ce-ti doresti cu adevarat trebuie doar sa te cunosti, adica sa intelegi “semnele”, sa crezi in ceea ce instinctul iti spune. Instinctul rar ne inseala dar pentru ca suntem adulti ezitam sa credem in instinct – punem mare pret pe ratiune. Ratiunea e buna, dar instinctele sunt si mai bune.

Cum poti ajunge sa te cunosti? Sunt multe metode, sunt multe teste psihologice care pot fi facute – dar testele nu sunt decat “fire calauzitoare” si la intrebari trebuie sa raspunzi cat se poate de sincer. Puteti crede ca sunt oameni care raspund la unele intrebari despre ei asa cum ar vrea sa fie si nu asa cum sunt? Va puteti imagina ca exista oameni care sa se minta in asemenea hal atunci cand discuta… cu ei, in singuratatea unei camere? Dar asemenea oameni exista!

Cati oameni aleg sa urmeze cursurile unei facultati sau scoli pe care absolvidu-le ar munci ceea ce isi doresc? Cati oameni isi recunosc sincer numarul de prieteni adevarati? E uimitor cum sunt unii care afirma ca ei au zeci de prieteni! Si aproape ca ti-e mila de ei – mai ales ca sunt oameni ajunsi la asa-numita varsta a doua. Cati oameni se intreaba ce talente au si isi dezvolta aceste talente? Multi isi fixeaza o tinta si fac totul pentru a o atinge dar putini se intreaba daca tinta respectiva se afla in directia buna. Cati oameni au curajul sa iasa din rutina in care se zbat de ani si pe care aproape ca au ajuns sa o deteste dar altceva au impresia ca nu mai pot face, ca nu mai au timp sa faca sau ca nu mai are rost sa faca?

Care sunt prioritatile? Care sunt nevoile si care sunt problemele?

Sunt numai cateva intrebari la care raspunzand sincer putem gasi o directie noua, mai multumitoare, poate, daca nu ideala. Evident, intrebarile acestea – si multe altele – trebuie sa isi puna mai ales cei care simt ca se plafoneaza, cei care simt ca sunt blazati si / sau nemultumiti. Despre ceilalti putem spune doar atat: Fericitilor!

Cand stim ce vrem, cand avem principii ferme si ne cunoastem valoarea – cand cunoastem valorile – cand stim ce drum vrem sa urmam in viata vom fi mai siguri pe noi, vom sti cand sa spunem “da” si cand sa spunem “nu” si vom ajunge la foarte putine compromisuri. E pacat sa facem un compromis cu eternitatea!

Atunci cand vom ajunge sa il cunoastem bine pe omul din oglinda vom avea o directie clara in viata, nu vom fi captivi in relatii care ne secatuiesc si vom fi fericiti in pielea noastra fara a mai juca teatru ca suntem ceea ce ne dorim sa fim desi in adancul sufletului si al constiitei stim ca nu e asa.

Cu totii ar trebui sa ne consideram eroii vietii pe care o traim! Sa avem curajul de a iesi din zona de confort, de a face – macar din cand in cand – ceva ce nu facem in mod obisnuit.

Cei care nu stiu raspunsul la intrebarea: Ce vrei sa obtii in viata? sunt intr-o mare incurcatura.

Viata e scurta (da, e truism). Acum esti aici maine… cine stie?! Intotdeauna exista “un maine” dar nu – neaparat – pentru toti. Mai tineti minte vorba aceea: nu aduce ziua ce aduce ceasul? Si pentru ca tot am ajuns la… picaturi de intelepeciune: traieste clipa! e singura care ne apartine – spune un proverb arab.