25 mai 2015

Clubul cinefililor: A Patch of Blue. Impresii de sfarsit de saptamana

Invitatie la film, de la Carmen, in Clubul cinefililor – Impresii de sfarsit de saptamana - unde sunt invitati sa participe toti cei care au placerea de a scrie despre un film sau un serial vazut recent.

A Patch of Blue (1965) este o drama romantica, in principal, e un film pe care l-am vazut cand eram pustoaica si pentru ca nu mi-l mai amiteam decat in “secvente” am bantuit pe net si l-am gasit, dar l-am vazut pe repede inainte. Fiind un film romantic poate ca nu l-as fi vazut niciodata, dar pentru ca la vremea aceea nu prea avem de unde alge, l-am urmarit. Atunci, in copilarie, am inteles doar ca oamenii care se iubesc pot depasi orice obstacol; am inteles doar ca iubirea unui om bun, altruist, poate salva pe cineva de la o viata de mizerie; am inteles atunci ca cel mai nefericit si modest om poate inflori sub soarele iubirii. 
Mi-a amintit de acest film o intamplare recenta...

Selina D'Arcey (Elizabeth Hartman) este o tanara oarba care locuieste impreuna cu mama ei prostituata, Rose-Ann (Shelley Winters), si bunicul alcoolic, Ole Pa (Wallace Ford), intr-un apartament mizer. Cu tot alcoolismul bunicul e mai uman, mai sensibil decat mama fetei.
Cand era mica, mama ei orbit-o accidental – vizandu-l, de fapt, pe tatal fetei. Selina isi petrece timpul dereticand prin apartament, spaland rufe si insirand margele pentru a rotunji veniturile familiei. Nu are prieteni, rareori iese din apartament si n-a primit deloc educatie.

Cand il intalneste pe tanarul Gordon Ralfe (Sidney Poitier) viata Selinei se schimba… Abuziva ei mama urmareste sa punea capat, neaparat, relatiei dintre cei doi.

Cuvantul cheie al filmului pare a fi “toleranta”. Poate ca ar trebui sa-l vada si toti aceia care striga la anumite marsuri "vrem normalitate, nu diversitate"...

*
Filmul a fost filmat alb-negru la dorinta regizorului Guy Green, desi in anul 1965 pelicula color era inventata. Filmul a fost lansat in plina epoca a luptei pentru drepturile civile ale comunitatii afro-americane si analizeaza o relatie amoroasa interrasiala, accentuand (si) tema “dragostea e oarba”.
Scena sarutului – de numai opt secunde – a fost scoasa cand filmul a fost difuzat in partea sudica a Americii deoarece acolo existau, inca, legi impotriva “amestecului de rase”.

Adaptat dupa romanul Be Ready with Bells and Drums al scriitoarei australiene Elizabeth Kata, filmul a fost nominalizat la cinci premii Oscar, unul fiind castigat de Shelly Winters, pentru cea mai buna actrita in rol secundar, actrita declarand in interviuri ca i-a fost greu sa rosteasca toate invectivele prevazute in scenariu si ca “o uraste pe femeia aceea” – dar i-a reusit perfect rolul, reusind sa enerveze telespectatorii. :)

Elizabeth Hartman, pentru rolul din acest film, a fost nominalizata la Oscar, fiind la acea vreme cea mai tanara actrita (22 ani) nominalizata la acest premiu. In anul 1987, la varsta de 44 de ani actrita s-a sinucis, din cauza depresiei.

*
Nu ţine de film, dar se potriveste: […] I'll paint a patch of blue / On the weather beaten / Skies for you / I'll make the sun come / Through for you, girl / You know I will // If you believe in love / Take my hand and come along / Loneliness never ends when you're / Living where you can't belong […] (Patch of Blue, Frankie Valli & The 4 Seasons, 1970)

5 comentarii:

  1. impresionanta poveste, cu siguranta un film captivant. Fiind realizat în anii '60, filmul este cu atat mai valoros, pentru ca pe acea vreme actorii erau adevarati actori, nu erau ajutati de trucuri de studio si nici de operatii estetice. Il voi cauta, multumim pentru interesantele informatii.
    Un start bun in noua saptamâna! <3 pupici de la duo pentru trio.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu placere. :)
      Sunt aproape sigura ca l-ai vazut, cu ani in urma - a fost destul de des difuzat in vremea "ciumei rosii" - dar nu-mi amintesc titlul sub care a rulat pe atunci in RO... Atunci mi-a placut povestea de dragoste; acum am inteles total altfel mesajul filmului. :)
      Multumim! Saptamana minunata sa va fie!
      Pupici cu drag de la noi pentru voi. <3

      Ștergere
    2. nu mi-am amintit decat frânturi... asa ca am vazut filmul inca o data, pentru ca merita! Din pacate nu l-am gasit pe platformele la care sunt eu abonata, dar l-am urmarit pe youTube - dejavantajul este ca prezinta filmul fragmentat. Insa mi-a placut mult! :)
      multumesc inca o data <3

      Ștergere
  2. Despre parerea filmelor si a unor filme bune : dau dureri de cap
    Eu am vazut si am plans la Forest Gump
    Poate ca despre documentare nu pot sa zic asta niciodata , am vazut si m-am invat minte , realitatea nu poti sa o eviti
    Poate vad si un concert si nu am ce regreta
    Intradevar am filme care imi plac cu adevarat dar nu le bag in seama in viata reala , ar trebuii sa ma comport altfel in alt sens cu cei ce fac cunostinta decat cel ce sunt eu insumi
    M-am tot gandit si eu nu sunt un cinefil in esenta !!
    Totusi am niste acorduri muzicale pe care nu pot sa le uit , care dupa parerea mea sunt la fel de bune ca un film intreg , ce ne place ( cum zicea Diana ) nu putem intrece masura intr-o alta directie .

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mie-mi plac filmele si nu pierd ocaziile. Mi-a placut mult Forest Gump, dar nu cred ca e un film pe care sa-l mai revad altfel decat pe repede inainte, cum am facut si cu A Patch of Blue. :)
      Anumite documentare imi plac.
      Vizionand filme nu inseamna ca ne impiedica ceva sa fim… reali.
      Da, unele acorduri muzicale pot face cat un film intreg. :)

      Ștergere