Ziua iubitorilor de cărți

Lectura e pentru spirit ce este exercițiul pentru trup. (Joseph Addison)

Azi este Ziua internațională a iubitorilor de cărți! Să nu existe neînțelegeri: este ziua pasionaților de lectură, a iubitorilor de cărți de citit! La mulți ani tuturor acestora! Și la cât mai multe cărți de citit, dar - mai ales! - cât mai mult timp pentru citit, pentru că sunt mulți cei care își doresc să citească și nu prea reușesc să „rupă” câteva ore pentru a se „pierde și regăsi” între filele unei cărți.

Personal, nu-mi plac cărțile în format electronic - am citit câteva pentru că nu le puteam avea altfel, dar... nu știu, nu-mi „cad” bine. Plus că luminozitatea ecranului îmi afectează vederea. Gata cu personalul; trec la accelerat - adică... folosesc cuvintele altora, pentru că eu cam bat apa-n piuă. Îi dau cuvântul lui Mircea Eliade:

Despre lectură s-a spus că este un viciu nepedepsit. Cuvântul acesta de spirit ni se pare puțin exagerat. Voluptatea lecturii antrenează câteodată stări sufletești primejdioase - dar asta nu e vina cărții - ci a cetitorului. Sunt climate primejdioase pentru anumiți oameni slabi. Nimeni nu va osândi Alpii sau Carpații pentru accidentele nefericite care au costat viața atâtor oameni slabi, nepregătiți, sau prea încrezători în propriile lor resurse. Este absurdă, așadar, critica globală împotriva lecturii și a cărților. Se pare că anumiți oameni, anumite creiere sau temperamente nu rezistă lecturii. Cultura, pentru aceste categorii umane, este o adevărată nenorocire; foarte curând, asemenea oameni devin abstracți, uscați, livrești. Își pierd frăgezimea sentimentelor și curajul inteligenței. În locul omului simplu, apare omul mediocru, omul abstract, semidoct. Dar aceste victime ale lecturii, justifică încă o dată puterea de selecție naturală a cărții. Într-adevăr, hrana spirituală acumulată în cărți nu e făcută pentru oricine. Anumiți oameni nu rezistă lecturii - după cum alții nu rezistă climei alpine sau alcoolului. [...] 

Unii rezistă în fața unei biblioteci întregi, alții sucombă după prima duzină de volume citite.

Ce înseamnă a rezista lecturii? Înseamnă a-ți păstra frăgezimea, spontaneitatea, elanurile inițiale. Într-un cuvânt, înseamnă a nu te anchiloza, a nu îmbătrâni, a nu deveni abstract. Ați văzut ce rigizi și ce abstracți sunt semidocții, aceste victime ale lecturilor insuficiente? Ați observat că marii lectori, marii savanți și creatori, sunt infinit mai vii, mai personali, mai umani decât oamenii care au cetit în viața lor o duzină-două de cărți, din ale căror coperți nu izbutesc să iasă și cu ale căror formule încearcă să rezolve toate misterele lumii?

(din „Arta și tehnica lecturii”, 24 august 1935)

[...] distracția și odihna omului modern, mai ales a aceluia care nu îndeplinește o muncă bine organizată, este mult mai dificilă ca în vechile societăți. Nevoia de fantastic, de feerie și aventură, nevoie specific și organic umană, este satisfăcută astăzi prin cinematograf, sport și romanul detectiv. Acei oameni care pot încă ceti basme și legende, sunt mai fericiți decât noi. Ei se pot odihni plutind în fantasticul pur, într-un fantastic sănătos, mai ales.

(din „Distracție și odihnă mentală”, 14 august 1935)

Fragmente copiate din cartea „Taina Indiei”, Editura Icar, București, 1992.

Postare inscrisa in jocul Citate favorite, pe blogul Suzanei.

Despre cărţi şi scriitori. Ziua internaţională a scriitorilor

Azi este Ziua Internaţională a Scriitorilor. Le aduc un modest omagiu scriind ceea ce trei dintre autorii preferaţi (români) au scris despre cărţi şi scriitori. Am ales, evident, doar fragmente din ceea ce aceştia au scris despre cărţi, autori, lectură.

Marin Preda spunea că o carte bună e aceea care transmite, într-o modalitate estetică acceptabilă, un adevăr social şi psihologic.

Mircea Eliade este de părere că orice se întâmplă in viaţă poate constitui un roman, şi in viaţă nu se întâmplă numai omoruri, căsătorii sau adultere, se întâmplă şi ratări, entuziasme, filosofii, morţi sufleteşti, aventuri fantastice. Orice e viu se poate transforma in epic, orice a fost trăit sau ar putea fi trăit. O mare creaţie epică reflectează in bună parte şi mijloacele de cunoştere ale epocii, sensul vieţii şi valorile omului, cunoaşterile ştiinţifice, filosofice. ***

E cu desăvârşire inutil să cetim acele sute de cărţi care nu ne spun nimic, care nu ne emoţionează, nici nu ne îmbogăţesc, acele sute de cărţi mediocre, seci şi uneori dăunătoare. Asemenea cărţi se recunosc repede; după zece sau douăzeci de pagini. Se recunosc prin fluviul lor mediocru de fapte nesemnificative, prin personagiile ireale, abstracte şi inerte, prin mediocritatea analizelor, prin truismele filozofice şi limba literară lipsită de orice valoare. (Mircea Eliade, Arta şi tehnica lecturii, conferinţă din 24 august 1935)

*

Scrie bine acel scriitor care, înainte de orice preocupare teoretică (tendinţă, artă pentru artă etc.) simte nevoia de a scrie, aşa cum un muzicant simte nevoia să facă muzică sau un matematician să gândească matematic: “simte nevoia”, adică: nu poate trăi altfel, nu poate trăi fără să scrie. Publicarea, difuziunea, succesul sau insuccesul cărţilor pe care le scrie sunt elemente secundare. Ele pot promova o vocaţie literară, sau o pot atenua; in niciun caz nu o pot decide, nici zădarnici. […] Creaţiile artistice alcătuiesc un model ideal pentru omul ca atare, nu pentru faptul că in ele acesta îşi alege modelul care trebuie imitat - ci pentru că o creaţie artistică înseamnă exprimarea unui act de libertate, şi omenirea se îndreaptă (cu câtă trudă şi cât sânge!) către eonul libertăţii creatoare, a unui nou mod de a fi in Univers.[…] (Mircea Eliade, in Scrisul şi misiunea literaturii, eseu publicat in Luceafărul, mai 1949)

*

Grija pentru unitate şi sistem n-au avut-o şi n-o vor avea nicicând acei care scriu în momente de inspiraţie, când gândul este o expresie organică şi personală ce urmează fluctuaţiile şi variaţiile dispoziţiei nervoase şi organice. Unitatea perfectă, preocuparea de sistem şi de consecvenţå indicå o viaţå personalå cu puţine resurse, schematică şi fadă întocmai ca şi contradicţiile din capriciu sau dintr-un paradox facil. Numai contradicţiile mari şi periculoase, antinomiile interioare irezolvabile dovedesc o viaţă spirituală fecundă, deoarece numai in ele fluxul şi abundenţa lăuntrică îşi pot găsi moduri de realizare. […] Tot ceea ce este formă, sistem, categorie, cadru, plan sau schemă, considerate ca aspecte şi tendinţe de absolutizare, rezultă dintr-un minus de conţinuturi şi productivitate, dintr-o deficienţă de energie lăuntrică, dintr-o sterilitate a vieţii spirituale. Marile tensiuni ale acesteia ating haosul şi nebunia exaltării absolute. Nu există viaţă spirituală fecundă care nu cunoaşte stările haotice şi efervescenţa din paroxismul stărilor maladive, când inspiraţia apare ca o condiţie esenţială a creaţiei şi contradicţiile ca manifestări ale temperaturii interioare. Cine nu iubeşte stările haotice nu e creator, iar cine dispreţuieşte stările maladive n-are drept să vorbească de spirit. Numai ceea ce răsare din inspiraţie are valoare, ceea ce izvorăşte din fondul iraţional al fiinţei noastre, din zona intimă şi centrală a subiectivităţii. Tot ceea ce e produsul exclusiv al muncii, al silinţei şi al efortului n-are nici o valoare, iar produsele exclusive ale inteligenţei sunt sterile şi neinteresante. Mă încântă îngrozitor elanul barbar şi spontan al inspiraţiei, curgerea bogată a stărilor sufleteşti, sclipirea şi palpitaţia intimă, lirismul esenţial şi paroxismul vieţii spirituale, care fac din inspiraţie singura realitate valabilă in ordinea condiţiilor de creaţie. (Emil Cioran, in Pe culmile disperării, 1934)

Despre lectură. Citate favorite

Omul rămâne toată viaţa cu câteva superstiţii logice, câteva scheme mentale, prin care se încăpăţâneză să judece lumea şi spiritul. Oare s-ar putea evita această monstruoasă pipernicire sufletească? Noi credem că da. Şi nu prin cărţi, nu numaidecât prin ceea ce se numeste cultură - ci prin alimentarea continua a tuturor forţelor sufleteşti de care dispune omul, orice om normal. Nu e nevoie de cine ştie ce filozofie ca să ne dăm seama de rolul covârşitor pe care îl are in viaţa de toate zilele meditaţia, contemplaţia, bucuria, tăcerea, singurătatea - ca să nu mai vorbim de rugăciune şi de toate acele exerciţii spirituale in legătura cu ea. […]

Lectura este pentru omul contemporan un viciu sau o osândă. Cetim ca să trecem examenele, ca să omorâm timpul sau cetim din profesiune. Lectura ar putea implica şi funcţii mai nobile. Lectura ar putea fi un mijloc de alimentare spiritulală continuă - nu numai un instrument de informaţie sau contemplaţie estetică. Să luăm un exemplu. Sunt atâtea cărţi stenice in literatura universală, atâtea cărţi care-ţi comunică sete de viaţă, de faptă, de bărbăţie. Sunt asemenea cărţi care au valoarea unui tonic, a căror lectură depăşeşte bucuria intelectuală sau estetică a unei simple cărţi bine gândite şi frumos scrise. Să ne amintitm bunăoara de Martin Eden, al lui Jack London, sau de Un om sfârşit, a lui Giovanni Papini. Aceste cărţi au o discutabilă valoare estetică sau morală - dar lectura lor e covârşitoare. Sunt cărţi tonice, şi oricine le citeşte îşi simte forţele sufleteşti îmbogăţite, dorul de muncă şi de luptă exaltat. Asemenea cărţi ar trebui cetite in orice moment de secetă sufletească, in acele momente de oboseală, de zdrenţuire totală, pe care le cunoaşte fiecare dintre noi. […]

Marea problemă a lecturii rămâne, fireşte, asimiliarea cărţilor cetite. Sunt oameni care, cetind, asimilează atât de personal substanţa cărţii, încât nu o mai memorează, nu reţin nici amănunte, nici schema generală. Îşi amintesc de o carte ca de o melodie; păstrează numai starea sufletească provocată sau precipitată de lectură. Alţi oameni citesc şi reţin; nu e vorba de memoria lor, de virtutea de înregistrare a episoadelor şi a personagiilor, ci de bucuria pe care au descoperit-o in materia cărţilor cetite, de putinţa păstrării acestei bucurii. Cunosc lectori prodigioşi, cari nu pot vorbi decât foarte vag, foarte general, despre cărţile cetite. Şi sunt alţi cetitori cari cunosc mai puţin o carte, şi care totuşi pot spune lucruri admirabile despre această carte, memorează şi comentează cu o adresă uimitoare. Speciile acestea de cetitori nu trebuiesc confundate. Noi apreciem, e drept, pe aceia care au memoria vie a cărţilor, care pot vorbi despre autorii favoriţi, pot cita copios pasagii întregi şi întreprind oricând exegeze. Dar nu e mai puţin adevărat că cei mai preţioşi cetitori sunt aceia care uită cărţile, care asimilează atât de personal gândurile sau emoţiile autorilor cetiţi, încât nici nu-şi mai amintesc de unde le-au luat. Asemenea cetitori izbutesc să transforme funcţia aceasta dificilă a lecturii într-o funcţie organică, naturală, imitând gestul naturii, după cum se ştie, natura nu păstrează niciodată contururile şi formelor asimilate, memoria lor, ci transformă necontenit substanţa.

Toată tehnica lecturii constă in virtutea aceasta a transformării substanţei cărţilor. Ceea ce se numeşte asimilare este tocmai procesul obscur care transformă problemele şi personagiile unei cărţi, într-o dramă la care participă lectorul, şi după sfârşitul căreia el se regăseşte mai adâncit, mai îmbogăţit, mai experimentat. Mi se pare că Paul Valery definea astfel cultura: ceea ce rămâne după ce se uită totul. Nu e nici un paradox in această propoziţie enigmatică. Într-adevăr, poţi uita anii şi toţi domnii istoriei, toate bătăliile şi toate cuceririle ei dacă ai cetit odată o istorie universală, îţi rămâne o viziune precisă a mersului omenirii, a tragediei şi a demnităţii omului, şi această viziune greu de exprimat şi greu de formulat este o experienţă personală a cărei valoare şi adâncime nu o mai poate nimic suprima.

Un om care ştie să citească nu înseamnă numai omul care recunoaşte şi cultivă cărţile bune - ci mai ales înseamnă omul care ştie să recunoască şi să evite cărţile mediocre şi lecturile inutile. E inutil să cetim acele sute de cărţi care nu ne spun nimic […] şi care pot fi recunoscute după primele zece sau douăzeci de pagini. Se recunosc prin fluviul lor mediocru de fapte nesemnificative, prin personagiile ireale, abstracte şi inerte, prin mediocritatea analizelor, prin truismele filozofice şi limba literară lipsită de orice valoare.

[fragmente din conferinţele lui Mircea Eliade: Tehnica şi educaţia culturii spiritului (14 iunie 1935), Arta şi tehnica lecturii (24 august 1935) - adunate in volumul Taina Indiei - texte inedite, ediţie îngrijită de Mircea Handoca, Ed. Icar, Bucureşti, 1992.

₪₪₪

Postare pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura in joc toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte sau in altă parte, la un moment dat. Click&Comment Monday! e sloganul acestui joc.