Am acasa pe pereti apa de ploaie

Am acasă pe pereți apă de la robineți - parafrazam pe vremuri (😃) un vers dintr-un cântec al celor de la Azur (muzică lăutărească ascultată, vrând-nevrând, in localuri considerate cu ștaif): Am acasă pe-un perete/ O carpetă c-o poveste/ Cu răpirea din serai...

Da, am acasă apă pe pereți, dar nu de la robineți ci din conducta de apă pluvială.

In noiembrie 2024, in una dintre zile a plouat serios și, la un moment dat, văd pe tavan, in hol, umezeală... M-am gândit că s-au inundat vecinii de deasupra și am dat fuga la ei, să-i anunț sau/și să-i ajut.

Fiica vecinilor scotea apa din casă! Aproape toată gresia din hol era acoperită cu apă de circa un centimetru "adâncime". Părinții ei sunt foarte în vârstă așa că am ajutat-o să termine de curățat.

Conducta de colectare a apei pluviale trece prin holurile apartamentelor și e mascată (din construcție) astfel încât să pară un stâlp. Bineînțeles că știam că e acolo, dar văzând apa infiltrată pe tavan - ca punct de pornire - nu m-am gândit la această conductă. De la conductă era apa.

Vecina a chemat șeful de scară și ăsta zicea c-o fi înfundată gura de colectare/scurgere, va vedea... I-am zis că se infiltrează și la mine, și-am plecat, convinsă că omu' rezolvă.

A mai plouat cu debit mare, dar nu s-a infiltrat la noi, dar la etajul de deasupra s-a infiltrat... Apoi, a mai plouat cu debit mare, dar nu s-a infiltrat și nici vecina n-a venit să mă întrebe dacă avem apă pe pereți.

In 24 februarie luna aceasta, noaptea, latră câinele in hol, la stâlp. Ne-a pufnit râsul de cât e de zbanghiu, dar pentru că nu se potolea am zis să vedem, totuși, ce l-a apucat. Am aprins lumina și... apă pe pereți, dar și la baza stâlpului... Au rezolvat de nu se poate.

A doua zi m-am mirat, un pic, că n-a coborât vecina să-mi spună, dar n-am urcat, ci am plecat la biroul asociației de proprietari, unde era și șeful de scară "ales", între timp, președinte de asociație. Îi zic care-i treaba, și ce-mi zice el!!!!

Cum "se rezolvă" infiltrațiile de apă pluvială

Președintele asociației îmi spune că ar trebui să îmbrăcăm stâlpul in polistiren extrudat, cum au făcut vecinii de la etajul superior și nu le mai intră apa in casă.

Ce?!!! aproape casc gura de mirare. Adică, apa să se infiltreze în continuare, să macine zidăria și să crească mucegai între zid și polistiren?

Nu, pentru că adezivul și polistirenul... Pot vorbi eu cu cel care a lucrat la vecini; vă costă vreo 400 de lei.

Domnule, glumești! Vrei să pun leocoplast pe o gaură făcută de apă? Nu mă interesează să elimin efectul, ci cauza. Coloana trebuie rezolvată.

Nu înțelegeți. Blocul e vechi, garanția e numai pe 50 de ani. Apa s-a mai scurs pe lângă gura de colectare de pe terasa blocului, poate nu e acolo izolația bună, poate e înfundată conducta, poate a fost "înțepată" când unii au făcut modificări...

Să repare cine a "înțepat-o"...

Lui nu i-am zis că la asta m-am gândit, pentru că unii dintre vecini (inclusiv cel care apartament deasupra apartamentului nostru) au căptușit pe dinafară peretele holului din casă, care e comun cu camera unde e toboganul de gunoi, și s-au folosit (și) "piroane" pentru fixarea plăcilor de polistiren.

Nu putem fi siguri dacă și/sau cine.

Atunci chemați meșteri de la o firmă, să constate ce și cum, să repare, și plătim toți cei de pe tronson.

Dumneavoastră plătiți, pentru că în casă la dumneavoastră îmbracă peretele.

Mă uit la el ca la o casă arsă!!!

Nu izolez cu polistiren pentru că apa va continua să se infiltreze până la subsolul blocului și se macină zidăria.

Dar nu e stâlp de rezistență.

Nu i-am înțeles mentalitatea! Nu-i problemă că se infiltrează apă dacă nu e stâlp de rezistență - nu i-am zis și lui, înțelegând că vorbesc singură. I-am spus că fac cerere pentru rezolvarea situației, iar el îmi zice, abia abținându-se să rânjească:

Puteți face, că n-o aprob.

Fac ochii cât cepele!! Nu mai caut argumente pentru că tipul pare surd, așa că-i zic:

Coloana e comună, toți trebuie să plătească.

Dar nu aprob, insistă omu'.

Apartamentul lui e pe tronsonul cu probleme, așa că îmi pot da seama de ce insistă să nu se facă o reparație necesară și vrea cârpăceală.

Nu trebuie să aprobați dumneavoastră ce prevede legea. Îl salut și plec.

Un fel de concluzie

Unii rezolvă infiltrațiile de apă ascunzându-le sub plăci de polistiren. Poate cădea tencuiala, zidăria, lor nu le pasă pentru că nu se mai vede la ei, nu le mai ajunge apa in casă. E incredibil ce mentalitate de... cârpaci au unii! Las', că merge și așa nu e soluția cea mai sănătoasă.

Personal, mă interesează siguranța clădirii în care locuiesc, clădire care, oricum, a fost găurită și iar găurită, "reconfigurat" parterul pentru a se potrivi nevoilor magazinelor care s-au perindat pe acolo de-a lungul timpului, reconfigurarea și "modernizarea" unor apartamente și așa mai departe.

A fost un bloc rezistent, dar acum e vechi și... ciopârțit. E bine "să-ți trăiești clipa", dar când e vorba de siguranța clădirii în care locuiești poate că ar fi bine să gândești mai departe de clipă.

Nu sunt constructor, dar mi se pare de bun-simț să fie rezolvată cauza.

O astfel de rezolvare a infiltrațiilor de apă - prin peticire cu polistiren (eliminarea efectului) - e o soluție corectă și exagerez eu? 

Am deranjat frumos? MFC

Miercurea fără cuvinte, joc cu imagini găzduit de Carmen pe blogul Între vis și realitate.

De Dragobete, despre iubire

Pe unde locul mi-e drag, / Treabă n-am, dar tot îmi fac - versuri care-mi bântuiau prin minte în vremea când erau "la modă" caietele de amintiri - acele caiete care treceau din mână în mână pe la colegi și prieteni, fiecare scriind ceva, desenând sau lipind ceva ce considera potrivit. Am avut un asemenea caiet in anii de gimnaziu, dar l-am aruncat când am terminat liceul. Mdeh.

Ce vreau, de fapt să zic?! (să scriu - pentru exactitatea cuvântului). Ah, da! Azi e Dragobetele, Ziua Îndrăgostiților la români (sau... in tradiția românească?!) 

Ce aiureală. Ziua îndrăgostiților importată, ziua îndrăgostiților autohtonă. Am mai scris și cu alte ocazii: Dragobetele nu e un personaj tocmai luminos, dar a fost reabilitat - juridic discutând, când intervine reabilitarea cazierul penal e "curățat" = ca și cum persoana în cauză n-a comis vreo infracțiune. De ce n-ar fi la fel cu personajele mitologice? Apoi, nici sărbătoarea Sfântului Valentin nu are o origine imaculată. Ignorăm întunericul, ne bucuram de lumină, de sărbătoarea dragostei. Ce e dragostea?! Bătăi de inimă pentru dureri de cap.

Sursa foto: https://pixabay.com/ro/users/katesupers-15213624/

Pentru Citate favorite, jocul găzduit de Suzana pe blogul Floare de colț, am transcris mai jos texte culese cândva în agende.

Nu mai știu de unde am copiat ideea că în limba greacă există trei cuvinte pentru "dragoste", care au și sensuri diferite:

Eros - a fi îndrăgostit, dragoste fizică;

Phileo - raport prietenesc;

Agape - dragostea de sacrificiu de origine zeiască, cea care poate răbda totul, care dă și care nu cere, și care nu renunță în situații dificile.

A iubi e un verb activ - de ce când spui te iubesc te gândești - aș vrea să mă iubești? - el e expresia dorinței de a face ceva cuiva și nu contrariul. Uită egoismul! (Marin Preda)

Dacă înlături iubirea și gingășia dispare tot farmecul vieții (atribuit lui Cicero)

Dragostea e ca ciuperca. Nu știi dacă e bună sau rea decât după ce e prea târziu (Tristan Bernard)

Întotdeauna înainte de a te despărți de cineva drag nu te pricepi să-i vorbești, tocmai pentru că ai prea multe de spus (x = nu cunosc autorul)

Sentimentul geloziei nu pretinde neapărat dragostea (x)

Dragostea, mereu în mișcare, necesită înnoire necontenită (x)

Să nu crezi soarele-n amiezi, / Nici stelele că-s foc ceresc; / Nici adevărul să nu-l crezi, / Dar crede-n veci că te iubesc. (Shakespeare, Hamlet)

Dragostea, ca și moartea, predomină asupra veșniciei, pe care o poate înfrunta și birui (x)

A iubi înseamnă a trăi sub un alt soare, cu spaima că vei ajunge, in cele din urmă, să-l atingi (Balzac)

Într-o afacere amoroasă există două părți contractante: una care iubește și alta care primește să se lase iubită (William Thackeray, Bâlciul deșertăciunilor)

Ambalaj neconform la hrana uscata pentru caini

Pentru păstrarea calității, gustului și prospețimii pentru mai mult timp unele alimente sunt ambalate cu diferite gaze și/sau in vid. Unii angajați ai (super)magazinului de unde cumpăr cel mai des hrană uscată pentru câine par a avea obiceiul de a "înțepa" ambalajul. Desigur, nu cumpăr când nu simt că ambalajul e "umflat". Ca fapt divers: din "supermagazine" cumpăr numai când nu am de ales - prefer magazinele mici ("de cartier" sau nu) pentru că nu-mi place ideea ca "giganții" să distrugă orice comerț doar pentru că își permit să controleze prețurile (și nu numai).

De ce sunt unele alimente ambalate cu azot gaz

Pentru că astfel se mențin foarte bine prospețimea și gustul alimentelor - și durata de valabilitate poate fi mai mare.

Azotul e un gaz inert, inodor, incolor și nu menține viața. Azotul gaz din ambalajul unor alimente nu e asimilat de produs și nu dăunează sănătății, din contră, se poate spune că o protejează prin încetinirea procesului de oxidare - azotul înlocuiește oxigenul la care este expus produsul. Oxidarea e un factor important in deteriorarea unor alimente, mai ales în cazul celor mai mult sau mai puțin uleioase (chips, nuci, cafea, hrană uscată pentru animale - ca exemple). Când astfel de produse sunt expuse la aer oxigenul declanșează unele reacții chimice care produc miros și gust neplăcut. Azotul din ambalaj inhibă creșterea microorganismelor aerobe și întârzie oxidarea alimentelor.

In plus, această metodă de ambalare nu necesită conservanți chimici.

Ambalarea cu azot gaz e și o protecție pentru anumite produse in timpul transportului.

De ce in unele magazine nu mai e azot in ambalaje?

Aceasta e o întrebare la care nu mi s-a răspuns "pe bune", deși am reclamat. Cumpăr des hrană uscată (bobițe) pentru câine. Pungile, care ar trebui să fie "bombate", sunt "fleașcă". Asta se întâmplă în special în cazul "supermagazinelor" de cartier - magazine "super" in sensul că sunt mari nu pentru că (toate) produsele ar fi super.

Cred că angajații magazinului "înțeapă" pungile (in special cele care conțin o cantitate mai mare de boabe) pentru că vor să înghesuie in raft cât mai multe, să nu se deranjeze prea mult să aprovizioneze rafturile pe măsură ce se golesc.

Neglijența (sau lenea?!) acestor angajați poate atrage neplăceri (și) producătorilor/distribuitorilor respectivelor alimente pentru că gustul, mirosul, "textura" alimentelor (în speță boabelor) nu rămâne cea garantată de producător până la desfacerea pungii de cel care o cumpără. Și asta e foarte enervant pentru cumpărător, dar și pentru producător. Cu cei de la "protecția" consumatorului sunt lămurită din experiența altora.

Evident, scotocesc in raft până dau de o pungă nedeteriorată, iar dacă nu găsesc, nu cumpăr de acolo. Le-am spus, dar nu pare să fie interesați. Cred că va trebui să scriu direct producătorului sau distribuitorului mărcii pe care o cumpăr.

De ce sunt unele alimente ambalate in vid

Pentru că e scăzută cantitatea de oxigen și astfel e încetinită dezvoltarea unor microorganisme care au nevoie de oxigen.

Ambalarea in vid conservă alimentele (solide sau lichide) pentru perioade diferite de timp, in funcție de produse. Produsele alimentare se deteriorează in timp și devin necomestibile la un moment dat. Deteriorarea poate fi produsa de microorganisme care, cele mai multe, au nevoie de aer pentru a se dezvolta și respira. Ambalarea in vid reduce cantitatea de aer deci, proporțional, cantitatea de oxigen, ceea ce înseamnă că e redus foarte mult riscul de alterare din cauza bacteriilor aerobe.

Denis Papin e cel care a făcut primele experimente privind conservarea alimentelor in vid - se întâmpla în secolul al XVII-lea. Procedura conservării alimentelor in vid a început a fi folosită prima dată în industria alimentară in secolul al XX-lea.

Concluzie

Ambalarea in Atmosferă Modificată (AAM) e tehnologia prin care alimentele mai mult sau mai puțin perisabile sunt ambalate astfel încât să se păstreze mai mult timp fără a-și schimba gustul, culoarea, mirosul, textura. Tehnologia constă în a schimba compoziția aerului din interiorul ambalajului - se înlocuiește sau se ajustează cu gaze specifice (in funcție de aliment) care încetinesc alterarea.

Metoda se concentrează pe controlul concentrației de oxigen, dioxid de carbon și azot in interiorul ambalajelor.

Prin AAM se păstrează mai bine și mai mult timp alimentele, dar e și o metodă de a preveni risipa alimentară. Nu în ultimul rând, îmbunătățește siguranța alimentară.

Ambalarea in vid elimină complet aerul și, in unele cazuri, se injectează gazul potrivit pentru cea mai bună conservare.

Mă întreb: de ce unii comercianți își doresc să vândă produse care nu-și mai păstrează calitatea garantată de producător deși sunt in termenul de valabilitate? La hrana uscată pentru animale se simte imediat diferența dintre boabele păstrate în ambalaj nealterat și cele din ambalaj "înțepat". Vreau ca și animalele să își păstreze sănătatea.

Doar o idee: nu mai cumpărați produsele care ar trebui să fie în ambalaje "umflate cu aer", dar nu sunt.

Sursa foto (generată cu IA): https://pixabay.com/ro/users/biancavandijk-9606149/

Notă. Nu am urmărit să fac o analiză completă cu privire la AAM.

Editare ulterioară, ca urmare a unui mesaj din comentarii: nu toți producătorii/ambalatorii folosesc tehnologia "cu pungă umflată". Unele ambalaje au aplicată un fel de "aerisire" (valvă de degazare) - și astfel se păstrează mai bine alimentele. Valva de degazare e apreciată de unii, iar alții n-o apreciază. O bună conservare au și alimentele ambalate in pungi flexibile alcătuite din mai multe straturi laminate, straturi care sunt o barieră la oxigen și umiditate.

Anularea actelor administrative

In ianuarie 2026, premierul României spunea, între altele, cu privire la majorarea "greșită" a unor taxe și impozite: (...) avem situații în care, de exemplu, unele primării au majorat mult mai mult impozitele pe mașini față de limita pe care a stabilit-o Guvernul (...) Problema pe care o au, după ce au apărut nemulțumirile cetățenilor, este că de majorat le-au putut majora, dar legislația actuală nu le permite să le reducă la nivelul minim stabilit în legea națională.

In opinia mea, evită (cu intenție sau din neștiință) să informeze public că situația poate fi rezolvată. Hotărârile consiliilor locale, județene, primarului sunt acte administrative, și pot fi contestate (și anulate) ca urmare a încălcării legislației naționale (premierul se referă la nivelul minim stabilit în legea națională, care a fost ignorat = nerespectată această lege).

(Între timp i-au spus-o și alții premierului, dar el ar fi trebuit să știe: a fost ani de zile primar, apoi șef "la județeană")

Ce este un act administrativ

Pe scurt, un act administrativ este o hotărâre unilaterală emisă de o autoritate publică în temeiul legii, cu scopul de a produce efecte juridice. Orice astfel de act trebuie să se încadreze în limitele legislației naționale.

Cine poate contesta un act administrativ

Un act administrativ poate fi contestat de:

- orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori interes legitim;

- autoritatea publică emitentă a actului; in cazul impozitelor majorate mai mult decât prin dispozițiile legii naționale autoritatea emitentă a actului nu poate cere anularea in instanță (in acest moment nu poate nici revoca actul pentru că acesta a produs efecte juridice);

- prefect, Agenția Națională a Funcționarilor Publici, orice subiect de drept public;

- Avocatul Poporului;

- Ministerul Public (e constituit din totalitatea unităților de parchet din țară - e despre procurori).

Observație. E adevărat, ar putea fi un pic complicată anularea actului pentru că Legea contenciosului administrativ (L. 554/2004) nu prevede o procedură certă prin care emitentul unui act să îl poată și anula (repede, de preferință), când se impune.

Prefectul, însă, are posibilitatea de a cere anularea unui act administrativ despre care consideră că nu respectă dispozițiile legii naționale. In momentul introducerii cererii actul este suspendat (nu mai produce efecte) până la rezolvarea speței.

Procedura de anulare a unui act administrativ

Există două posibilități care, in principiu, trebuie respectate de cei care contestă un act administrativ:

1. Calea administrativă.

In termen de 30 de zile de la data comunicării actului se depune o plângere prealabilă la autoritatea care l-am emis, solicitându-se revocarea sau anularea acestuia. Autoritatea are un termen de 30 de zile pentru a soluționa plângerea. Când e cazul, pentru o cercetare mai amănunțită, termenul se poate prelungi cu 15 zile.

In cazul in care răspunsul nu e mulțumitor, persoana interesată se poate adresa instanței de contencios administrativ. 

2. Calea contenciosului administrativ

Orice persoană nemulțumită de răspunsul primit la plângerea depusă se poate adresa instanței de contencios administrativ competentă - cu o cerere în anulare - în termen de șase luni de la data comunicării actului (actul emis de autoritatea publică și de care persoana interesată e nemulțumită, nu 6 luni de la primirea răspunsului la plângere) sau de la data expirării termenului de soluționare a plângerii prealabile (pentru "siguranța admiterii", 45 de zile)

Instanța va analiza legalitatea actului și va pronunța o hotărâre.

Instanța poate respinge cererea dacă nu e îndeplinită procedura prealabilă (a plângerii către organul emitent al actului) și/sau dacă este depășit termenul legal de introducere a cererii.

Unele dintre motivele pentru anularea unui act administrativ

Actul lezează drepturile și interesele legitime ale persoanelor vizate.

Actul nu respectă dispozițiile legale în vigoare (neîndeplinirea condițiilor de legalitate). In opinia mea, se aplică perfect actelor emise pentru creșterea impozitelor locale mai mult decât prevede legea națională.

Actul nu are un temei legal valid (lipsa temeiului juridic).

Actul intra in contradicție cu acte administrative existente.

Procedura de emitere a actului administrativă fost viciată (viciu de procedură).

Sursa foto: https://pixabay.com/users/mohamed_hassan-5229782/

Pauză pentru gustare. MFC

Miercurea fără cuvinte, jocul cu imagini găzduit de Carmen pe blogul Între vis și realitate.

O poveste de divorț

Într-o frumoasă zi de toamnă doi tineri și-au unit destinele in mod oficial, in fața ofițerului de stare civilă.

S-au cunoscut pe litoral. El locuia în B, ea locuia A, destul de apropiate cele două orașe, și s-au întâlnit des, timp de aproape trei ani, apoi s-au căsătorit. Ea s-a mutat în B, unde el avea apartament și un loc de muncă bine plătit, înainte de 1989. Pentru ea a găsit un loc de muncă la fel de bine plătit, aproape de casă.

Fiind amândoi sociabili casa lor era mereu deschisă pentru prieteni și rude. Se înțelegeau aproape perfect - perfect nu se poate, dar cei doi aveau o relație armonioasă.

Apoi a venit decembrie 1989, când, împreună, au ieșit pe stradă, gloanțele șuierându-le la propriu pe lângă urechi - ei au scăpat nevătămați. Au refuzat recunoașterea calității de revoluționar, dar nu au ignorat legislația ulterioară cu privire la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor confiscate de comuniști. A fost complicat, a fost de alergat, dar in mare parte au reușit să obțină ceea ce comuniștii au confiscat in special de la bunicii lor.

Între timp părinții lui au decedat, lăsând moștenire un apartament în B și o casă într-o comună din apropiere, plus o cabană mică într-un orășel de munte.

Cei doi aveau acum mult mai mult decât strictul necesar, dar nu le plăcea ce se întâmplă în România așa că au plecat din țară în 1993 și au rămas acolo. Au ales să plece în țara unde fugise un prieten de-al lor la începutul anilor 1980 și care obținuse cetățenia statului respectiv. I-a ajutat să se instaleze, i-a ajutat să găsească locuri de muncă. Munca nu era ușoară și lucrau ilegal, dar câștigul era mare. Angajatorii aveau încredere în ei și au făcut astfel încât să îi angajeze legal - ceea ce a presupus un drum în Romania, unde au primit actele necesare, și au plecat "cu acte în regulă" de data aceasta. El a recunoscut că datorită soției a avut această baftă. Ea învățase repede limba statului respectiv (având cunoștințele de bază încă din Romania), era frumușică dar deloc cochetă și oamenii, in general, o îndrăgeau din prima clipă.

Chiar și legal muncind, nu era ușor și la un moment dat au simțit nevoia de o pauză - și-au venit în Romania, cu ideea de a se descurca pe cont propriu. Aveau acum și mai mulți bani. Au cumpărat două garsoniere și un apartament în B (unde aveau domiciliu) și o garsoniera in A, dând cu chirie toate aceste imobile. Cabana de la munte au reparat-o și acolo mergeau la fiecare sfârșit de săptămână împreună cu câțiva prieteni. După vreun an, el a vrut să plece din nou în străinătate, dar ea nu se mai simțea în stare să muncească atât de greu - avea, deja, probleme la coloana vertebrală - și au hotărât să plece numai el, iar ea să rămână și să aibă grijă de ceea ce aveau aici.

Mare a fost surpriza ei când el a revenit în România dorind să divorțeze. A fost aproape șoc, nu surpriză, pentru că, de la distanță, el nu dădu-se nici un semn că ar avea astfel de intenții. N-a încercat să își "salveze" căsătoria - el i-a spus că a întâlnit "acolo" pe altcineva. Au înaintat împreună cererea de divorț și la partaj ea a solicitat numai garsoniera din A. Apoi a aflat că el era pregătit să "obțină" totul, mai puțin garsoniera din A, și a fost extrem de surprins că ea a avut același gând, deși avea dreptul la mult mai mult. Inclusiv prietenii lui au încercat s-o convingă să ia tot ceea ce i se cuvine conform legii, dar nu s-a lăsat convinsă pentru că nu o interesau banii și proprietățile, și avea, oricum, mai mult decât necesarul.

Au plecat fiecare pe alt drum, păstrând legătura un timp, apoi ea n-a mai știut nimic de el, deși ar fi putut afla de la prietenii lui din B. Dar ce sens ar fi avut?

Anii au trecut. In 2025 a primit o înștiințare de la un notar să se prezinte pentru dezbaterea moștenirii lăsate de fostul soț. Șocul morții lui aproape că a îmbolnăvit-o - el ar fi împlinit 60 de ani în noiembrie 2025. Nu a avut putere să meargă și a împuternicit pe cineva să o reprezinte. Voia ceea ce i-a lăsat el deoarece a considerat gestul ca fiind o dovadă că o mai avea măcar în gând dacă nu și în suflet.

El revenise in România de câțiva ani, dar nu a căutat-o; era bolnav. In tinerețe, în străinătate, soția lui făcuse naveta spital-muncă-spital timp de aproape o lună pentru că lui i-au descoperit o tumoră la piciorul stâng... A scăpat cu bine atunci, dar ceva se întâmplase.

Nu se căsătorise, nu avea copii, nu mai avea rude apropiate și tot ceea ce avea a împărțit prin testament prietenilor. Fosta soție a devenit proprietara unui apartament în B și cabanei din orașul de munte (unde au trăit numai momente frumoase alături de prieteni sau numai ei doi).

Povestea e incompletă, dar n-o lungesc cu alte amănunte deoarece sunt convinsă că (aproape) oricine citește aceste rânduri poate completa "spațiile goale".

Sursa foto: https://pixabay.com/users/parentrap-2161438/

Impozitul anual pe imobile

Ceea ce facem este pentru binele
tuturor cetățenilor!

Afirmând că vor să scadă deficitul bugetar, să redreseze economia, politicienii s-au gândit ca pe lângă micșorarea unor venituri, eliminarea unor scutiri, neindexarea veniturilor cu rata inflației unde e cazul, creșterea taxelor și impozitelor in general, să introducă și o majorare bruscă, mare, a impozitului pe clădiri aruncând in disperare mii de oameni.

Creșterea impozitului pe imobile

Cum argumentează prim-ministrul această exagerată creștere a impozitului pe clădiri (mă refer aici numai la clădiri de locuințe nu la terenuri și la clădiri cu altă destinație):

(...) in Europa, taxele locale acoperă în general toate cheltuielile primăriilor. In Romania, însă, veniturile autorităților locale acoperă doar un sfert din cheltuielile de personal.

(Între timp, premierul a început să "nuanțeze"...)

De ce consider greșit (să nu zic ipocrit) argumentul șefului guvernului:

1. In țările europene la care, probabil, se referă nivelul de trai este mult mai ridicat decât în România.

2. Impozitele sunt corelate cu veniturile.

3. In statele pe care le compară cu România situația clădirilor este cu totul alta. In România, cei mai mulți cetățeni au primit locuință de la întreprinderile in care au muncit înainte de 1989 și plăteau chirie pentru ele - ulterior au avut posibilitatea să le cumpere (să devină proprietari, altfel spus).

4. Cei mai mulți nou-proprietari și-au modernizat locuințele, le-au utilat, crescându-le astfel prețul de piață, dar nu toți au făcut asta, pentru că nu toți au/au avut bani.

5. Politicienii au majorat valoarea pe metru pătrat (baza de impozitare de anul trecut - pentru acest an) a tuturor imobilelor, tinzând spre prețul pieții pe metru pătrat în cazul clădirilor nou-construite - ceea ce este aberant, din punctul meu de vedere, pentru că:

a). o construcție veche e o construcție veche; nu cred că e firesc ca valoarea pe metru pătrat să fie crescută din pix, fără a se (mai) ține cont de materialele folosite, de vechimea clădirii și altele; premierul a nuanțat, ulterior: se va diferenția impozitul pentru clădiri mai vechi de 50 de ani;

b). valoarea de piață a unui imobil e în funcție de mai mulți factori, între care: rangul localității, zona din localitate unde se află, vechimea imobilului, materialele din care e construit, starea generală a imobilului, dotările etc. Din această valoare de piață in caz de vânzare se scade (sau se crește) prețul în funcție de aceiași factori.

Nu toți cei care locuiesc în imobile vechi și foarte vechi vor vinde. Nu toți cei care locuiesc în imobile vechi și-au modernizat imobilele - nu au bani. E aberant, din punctul meu de vedere, ca cineva să plătească impozit la o valoare crescută din moment ce in caz de o eventuală vânzare ar putea obține cel mult trei sferturi din valoarea de piață.

6. In statele europene pe care premierul le compară, probabil, cu România nu există atât de multe unități administrativ teritoriale (primării, consilii locale, consilii județene) deși numărul populației e mai mare. In plus, salariile funcționarilor din acele primării europene nu sunt la fel de mari ca cele din România - raportate la veniturile cetățenilor și, probabil, nici organigrama nu este la fel de încărcată.

7. Probabil că veniturile autorităților locale din statele pe care le compară premierul cu România acoperă toate cheltuielile, dar acolo există și descentralizare, veniturile locale nu sunt formate numai din anumite taxe și impozite și sume foarte mari ajung la "un centru", de unde banii sunt împărțiți (și) pentru unități teritoriale locale unde nu sunt acoperite - din venituri proprii - nici măcar veniturile salariale ale funcționarilor publici și angajaților administrativi.

Din anul 2027, mai zicea premierul in ianuarie, impozitul va fi calculat la valoarea de piață a imobilelor - in acest an majorându-se doar valoarea pe metru pătrat (?) și diferiții coeficienți care se aplică. Majorarea de anul viitor urmează pentru că așa s-au angajat politicienii români când au solicitat bani prin PNRR.

Citez premierul: In aproape toate țările europene impozitarea se face la valoarea de piață. Noi am rămas cu niște indicatori vechi, in care valoarea era una de tip contabil, definită, după care se aplicau diferite procente, in funcție de localitate, in funcție de zonarea (?!) localității și așa mai departe. Să de-a exemple de țări care...

1. Să nu mai afirme cineva că Uniunea Europeană "cere" aceste impozite calculate la valoarea de piață a imobilelor pentru că nu e adevărat - politicienii români sunt cei cu ideea, cei care s-au angajat, prin PNRR, să o facă; doar nu ar fi desființat câteva din sutele de agenții de stat și altele de gen unde sunt plătiți cu salarii foarte mari o mulțime de oameni, și nici n-ar fi vrut să mai "aerisească" organigramele instituțiilor de stat.

2. De ce nu rămâne România precum acele state europene în care politicienii nu vor impozitarea imobilelor la prețul de piață? Ah, da! Pentru că s-au angajat să le mărească - și nu vor (sau nu sunt capabili) să renegocieze având în vedere că aruncă în sărăcie mii de oameni.

Un fel de concluzie

Politicienii români amestecă merele cu perele și susțin că au gutui.

Politicienii români, pretinzând scăderea deficitului bugetar și redresarea economiei, s-au gândit să procedeze exact cum nu se procedează în timp de criză economică: majorare taxe și impozite. Mărirea taxelor și impozitelor blochează economia, in principiu.

Unii primari au exagerat aplicând mărirea impozitului cu 100% când legea națională permite diverse procente, in funcție de "specificul locului". Acești primari nu au motive să dea vina pe prim-ministru.

Au renunțat la a face distincția care se impune în anumite situații, iar funcționarii de la fisc le spun, senini, cetățenilor: procedura pentru neplata impozitelor e foarte simplă; este somat cetățeanul și dacă nu plătește se pune sechestru pe imobil și se scoate la licitație. Samsarii imobiliari abia așteaptă aceste licitații, să cumpere pe nimic imobile situate in zone centrale și ultra-centrale, fără să le pese că cei care nu vor putea plăti (și) impozitele vor îngroșa numărul persoanelor fără adăpost. De ce le-ar păsa? Nu e nimic personal, e o afacere - cam cum ar fi într-un stat mafiot.

Fixarea impozitelor și taxelor la cote foarte ridicate - fără a se ține cont de diferiți factori - este una dintre caracteristicile unei dictaturi. Dictatorii, in general, vor să adune foarte mulți bani in timp cât mai scurt, fără să le pese dacă birul poate fi sau nu platit de cetățeni.

Baza de impozitare (valoarea pe metru pătrat) a fost indexată până în anul 2025 cu rata inflației. Pensiile și alte venituri ale cetățenilor nu sunt indexate cu rata inflației... așa cum prevede legislația națională.

Sursa foto: https://pixabay.com/users/geralt-9301/

De dragoste, in cuvintele altora

Viața omului e ca o apă curgătoare: fiecare clipă, fiecare simțământ de fericire sau de durere se duce, fiecare imagine plăcută dispare din fața ochilor (atribuit lui Socrate)

Ce e dragostea?! S-a incercat definirea dragostei in fel și chip. Poate tocmai că nu există o definiție unică pentru dragoste unii s-au hotărât să considere că este boală și au definit-o într-un nomenclator al tulburărilor "la cap".

Când fiecare celula din noi devine o inimă, atunci suntem bolnavi. Dar numai iubirea ne încearcă în acest chip. (Lucian Blaga, Elanul insulei)

Numai ura poate să facă tot atâtea prostii ca și iubirea (? = nu cunosc autorul)

Dragostea e într-adevăr suverană, de vreme ce atunci când ne prinde in mrejele ei ne dă peste cap și cele mai ferme hotărâri (?)

Îndrăgostitul e orb față de persoana iubită (atribuit lui Platon)

Pentru că azi e ziua Sfântului Valentin, devenit ocrotitorul îndrăgostiților, copiez aici (de prin agende vechi) cuvintele altora despre dragoste, pentru jocul Citate favorite găzduit de Suzana pe blogul Floare de colț. De ce nu folosesc cuvintele mele pentru a scrie despre dragoste?! Ei, na! De ce?! Pentru că am vocabular sărac, sau, poate, nu mă interesează să analizez de ce unii își pierd capul din dragoste și/sau vor să o sărbătorească azi, iar alții vin și strică petrecerea pe motiv că iubirea este sărbătorită zilnic, atunci când există cu adevărat.

Sursa foto: https://pixabay.com/users/geralt-9301/

Fiecare înțelege iubirea după "posibilități"...

Iubirea e mai puternică decât noi. Nu alegem noi. (?)

Dragostea îndură mai ușor absența temporară sau moartea, decât îndoiala și trădarea (John Braine, Drumul spre înalta societate)

Mai bine să fii iubit și părăsit decât să nu fii iubit deloc (Alfred Tennyson)

Definiții ale dragostei

De unde am cules definițiile de mai jos nu știu, dar au fost date ca aparținând diferitelor popoare. In opinia mea, ce credeau unii e posibil să fi crezut și alții și să nu fi știut unii despre ceilalți. 😊 Plus că cei care "descoperă" ceva ce le place mai adaugă de la ei sau, pentru a fi convingători, o zicală proprie sau anonimă o atribuie vreunei personalității. Sunt mult prea multe proverbe atribuite unui popor sau altul când, in fapt, cercetătorii in domeniu nu prea se pot pronunța asupra originii unui proverb sau altul. Definițiile:

Dragostea este definiția vieții (Africa);

Dragostea e ca doua flăcări care se îmbină și se prefac în una singură (China)

Dragostea e arhitectul universului (?)

Dragostea e lucrul cel mai dulce și cel mai amar (Grecia)

Dragostea e un ocean; cel care nu știe să înoate se îneacă (Turcia)

Dragostea e stofa naturii brodată de imaginație (Franța)

Dragostea e sarea vieții (Anglia)

*

Să nu te descurajeze nimic cât timp mai poți iubi (Ungaria)

Dragostea sare din ochii celui care vrea s-o ascundă (Germania)

💌 Happy Valentine's Day! 💌

Din Poarta destinului, roman de A. Christie

Postern of Fate (1973) e ultimul roman scris de Agatha Christie, dar nu ultimul publicat - în românește, Poarta destinului, Editura Litera, București, 2025.

Soții Tommy și Tuppence Beresford (Thomas și Prudence) sunt protagoniști în numai cinci romane scrie de Agatha Christie.

In acest roman, Tommy și Tuppence tocmai au cumpărat o casă veche într-un sat englezesc, dorind să își trăiască în liniște bătrânețea. Au trecut prin două războaie, și-au crescut copiii, au fost spioni internaționali și, împreună, au avut o mulțime de aventuri. Acum au vârsta de șaptezeci de ani și se bucură de casa nou cumpărată și mica grădină unde, cu ajutorul unui localnic bătrân, Tuppence plantează flori și legume.

Făcând ordine în mansarda casei, aranjând prin bibliotecă, Tuppence răsfoiește cărți care îi amintesc de copilărie. In una dintre ele dă peste o serie de sublinieri aparent aleatorii, dar în mintea ei se nasc unele idei - când notează literele subliniate in carte acestea formează un mesaj: "Mary Jordan nu a murit din cauze naturale...". De aici, cei doi pornesc cercetările și constată că la șaizeci de ani de la moartea necunoscutei (pentru ei) Mary Jordan, dușmanii acesteia sunt încă gata să ucidă.

Am ales din acest roman unele fragmente și le copiez aici pentru jocul Citate favorite găzduit de Suzana pe blogul Floare de colț.

Un "remediu" împotriva sughițului este menționat în povestea cuiva care discută despre persoane cunoscute care s-au înecat cu diverse și au murit, și despre persoane care nu se pot opri din sughițat și mor - pentru că nu știu poezioara: Hâc aici, hâc dincolo, hâc și-n următorul oraș, încă trei hâc și o ceașcă de ceai. (...) Și-n timp ce spuneți poezia trebuie să vă țineți respirația - explică personajul.

Cei doi soți, constatând că în casa pe care au cumpărat-o pentru că le-a plăcut s-au petrecut evenimente importante, vor să afle istoricul acesteia chiar dacă, zic chiar ei, nu are rost. Tommy își caută foștii colegi din vremea când era spion și e trimis la o persoană oficială despre care se spune că știe multe. Ideea este că aproape nimeni nu crede că au ajuns în acea casă întâmplător, ci ar fi in misiune. La fel consideră și acest domn Robinson care a acceptat să îl întâlnească pe Tommy, dar se preface că îl crede:

- Vă înțeleg. Nu doriți decât să cunoașteți adevărul. Nu pot să vă contrazic, asta-i natura umană. Curiozitatea ne mână să explorăm, să facem eforturi să zburăm pe Lună, să ne interesăm de descoperiri subacvatice, să scoatem gaze naturale din Marea Nordului, să găsim rezerve de oxigen in mare, și nu doar in copaci sau păduri. Am aflat o grămadă de lucruri ca specie. Doar din curiozitate. Dacă n-am fi curioși am fi ca niște țestoase. Ele duc o viață foarte tihnită. Hibernează toată iarna, iar vara nu mănâncă nimic altceva în afară de iarbă. Nu au o viață interesantă, dar e foarte pașnică. Pe de altă parte însă...

- Pe de altă parte, am putea fi comparați cu mangustele.

- Bravo. Văd că l-ați citit pe Kipling. Mă bucur. In zilele noastre, puțini știu să îl aprecieze (...)

Autoarea romanului Poarta destinului face referire la povestirea Rikki-Tikki-Tavi, publicată inițial separat, in 1893, și inclusă ulterior în Cartea junglei - autorul relatează faptele eroice ale unei tinere și curajoase manguste din India colonială.

- Adevărul este că-s exact ca țestoasa. Realizez foarte bine care e situația. Suntem bătrâni și, deși suntem sănătoși pentru vârsta noastră, nu vrem să ne amestecăm in vreo problemă. Vrem doar să...

- Am înțeles, zise domnul Robinson. Nu vă mai scuzați atât. Vreți să știți adevărul. La fel ca mangusta, vreți să știți (...) M-am apucat de tânăr. Să-mi bag nasul peste tot adică, să vreau să rezolv chestii.

- Iar acum sunteți cel mai bun.

- Cine v-a spus așa ceva? întrebă domnul Robinson. Nici pe departe.

- Ba îmi permit să va contrazic, zise Tommy.

- Zău, spuse domnul Robinson, unii ajung in vârf, iar alți sunt împinși de la spate să ajungă acolo. Aș zice că mie mi s-a potrivit a doua variantă, mai mult sau mai puțin. Am fost silit de la niveluri înalte să mă implic in anumite afaceri. (...) Probabil că va pot oferi unele răspunsuri. Dacă am presupune că s-a întâmplat ceva acum mulți ani care s-a aflat și care este posibil să fie de interes și astăzi, ceva care să furnizeze oarece informații despre ce se întâmplă în prezent, nu am exagerat (...)

Într-o magazie din curte erau o mulțime vechituri, între care și un căluț balansoar cu o gaură în burtă, o jucărie botezată Mathilde (nimeni nu mai știa cine a numit-o astfel)

- Am putea să o vopsim și poate ăia micii ai lui Deborah se vor juca pe aici data viitoare când vin pe aici.

- Dar nepoții noștri au deja o mulțime de jucării și cadouri.

- Nu contează, spuse Tuppence. Copiilor nu le plac in mod deosebit cadourile scumpe. Se joacă mai degrabă cu o bucată de sfoară veche sau cu o păpușă de cârpă, cu un ghemotoc căruia-i zic ursuleț, dar e o zdreanță dintr-un covoraș pe care cineva a cusut niste bumbi negri pe post de ochi. Copiii au propriile idei despre jucării.

Colonelul Pikeaway îi spunea lui Tuppence:

- Istoria are tendința de a se repeta, doamnă Beresford. Mai devreme sau mai târziu toți constatăm asta. (...) au pus iar anumite lucruri în mișcare. Au fost organizate întâlniri secrete. Banii au redevenit o chestiune importantă - de unde proveneau și unde ajungeau. (...) Planuri ascunse, pregătite din timp. Un decor pregătit astfel încât țara asta să fie controlată și condusă de o anumită figură politică. De un om cu reputație, care pe zi ce trece își câștiga din ce in ce mai mulți adepți. Vechiul truc al încrederii pus din nou în funcțiune. Un om de mare integritate care vrea doar pace. Nu un fascist - oh, nu! Doar o ideologie asemănătoare. Pace pentru toți și recompense financiare pentru cei care sunt dispuși să coopereze.

- Vreți să spuneți că este posibil ca astfel de lucruri să se mai petreacă în zilele noastre? Tuppence făcu ochii mari de mirare.

- Ei bine, suntem în stadiul in care știm, mai mult sau mai puțin, ceea ce voiam și trebuia să aflăm. (...)

- S-a terminat, zise domnul Crispin (alt ofițer implicat în operațiunea secretă). Nu aveți de ce să vă faceți griji. Regiunea țării în care locuiți a fost curățată, viesparul a fost neutralizat.

Idei, bani, fapte. Citate favorite

In multe dintre romanele sale, Agatha Christie face și anumite "analize", observații, critici pe care le introduce in dialogurile personajelor. Sigur, și alți scriitori de romane polițiste, de spionaj, thrillere etc. fac asta, dar îmi place când citesc diverse observații in romanele scrise de Agatha Christie. Nu mă întrebați de ce pentru că nu știu să răspund.

Din romanul Poarta destinului, publicat la Editura Litera, București, 2025, tradus de Adela Crăciun, am copiat fragmentele de mai jos pentru că am cam aceeași părere, și prezint această cam aceeași părere in jocul Citate favorite găzduit de Suzana pe blogul Floare de colț. Evident, sunt o mulțime de alți oameni care știu cam care-i "mersul lumii".

Discuția lui Tommy cu un colonel în rezervă, despre domnul Robinson, un funcționar public de rang înalt căruia îi place să-și bage nasul peste tot.

Zicea colonelul Pikeaway:

- Nu cred că Robinson ți-a dat prea multe detalii. (...) O să-ți spun eu câteva fapte. Știi deja ce se întâmplă în lume - aceleași lucruri care s-au petrecut dintotdeauna. Violență, escrocherii, materialism, răzvrătirea tinerilor, înclinația spre violență și o porție bună de sadism, aproape la fel de rău ca pe vremea Tineretului Hitlerist.

Ei, și când vrei să descoperi ce anume nu funcționează cum trebuie nu doar in țara asta, ci în toată lumea, constați că nu-i deloc o treabă ușoară. Piața Comună e un lucru bun. Întotdeauna am avut nevoie de așa ceva, întotdeauna ne-am dorit-o. Condiția însă este că trebuie să fie o Piață Comună reală. (...) Europa trebuie să se unifice (...) Prima chestiune este că, atunci când ceva nu merge cum trebuie, e obligatoriu să poți identifica problema, iar din punctul acesta de vedere balena palidă este foarte priceput.

- Vă referiți la domnul Robinson?

- Da, la el. Au vrut să-i acorde un titlu nobiliar, să știi, dar nici n-a vrut să audă. Și bănuiesc că ți-ai dat seama ce urmărește el.

- (...) vreți să spuneți că-l interesează doar banii.

- Corect. Nu că ar fi o persoană materialistă, dar știe tot ce mișcă despre bani. Știe de unde provin, știe încotro se duc, de ce se duc unde se duc și știe cine e in spatele afacerilor. In spatele băncilor, in spatele preluărilor unităților industriale mari, și află cine este responsabil de anumite învârteli, al averilor uriașe făcute din droguri, cine sunt dealerii, care sunt drogurile trimise în toată lumea, care sunt comercializate și produc o grămadă de bani. Bani care nu folosesc doar la cumpărarea unei case mari și a două mașini Rolls-Royce, ci bani din care se fac mai mulți bani și distrug concepte vechi. Conceptul despre onoare, despre comerțul onest.

Nimeni nu vrea egalitate, toată lumea vrea ca cel puternic să-l ajute pe cel slab. Cel bogat trebuie să-l finanțeze pe cel sărac. Cei onești și buni trebuie ridicați pe un piedestal și admirați. Finanțe! Întotdeauna a fost vorba despre finanțe. Ce întreprind, unde se duc, ce sprijină, cât de lipsite de transparență sunt. Sunt persoane de care ați auzit, oameni din trecut care dețineau putere și inteligență și le-au folosit pentru a obține bani și resurse, iar unele dintre activitățile lor erau secrete, dar acum a venit momentul să le deconspirăm (...)

Problema este că nimeni nu știe cu adevărat totul. Credem că știm totul pentru că avem o experiență în spate. Războaie, revolte, pace, forme noi de guvernare. Credem că le știm pe toate, dar chiar le știm? Știm tot despre războiul biologic? Știm tot ce se poate despre gaze, despre poluare? Chimiștii au și ei secrete, la fel marina, forțele aeriene - știu chestii pe care noi nu le știm. Iar asta nu e o caracteristică a epocii moderne, unele există din trecut. Unele au fost la un pas de a fi definitivate, dar cercetarea în domeniu a fost stopată. Nu a existat timp fizic. In schimb, totul a fost notat, a fost așternut pe hârtie sau încredințat anumitor persoane, iar acelea au avut copii, copiii lor au avut copii și poate unele lucruri au fost transmise mai departe (...) tot timpul se întâmplă câte ceva. In țări diferite, in războaie, in Vietnam, in războaiele de gherilă, in Iordania, in Israel, chiar și în țările subdezvoltate. In Suedia și în Elveția - peste tot. (...) Ceva a fost plănuit, dar n-a fost niciodată dus la bun sfârșit. Idei. Nu trebuie decât să cauți în trecut.

Și în Evul Mediu oamenii visau să zboare. Își făcuseră unele idei despre zbor. Egiptenii antici, parcă, aveau și ei unele idei. Nu au fost niciodată dezvoltate. Însă când ideile au fost transmise mai departe, de îndată ce au ajuns într-o perioadă în care au încăput pe mâinile cuiva care avea mijloacele și capacitatea intelectuală de a le dezvolta, atunci a fost posibil să se întâmple orice - bun sau rău. 

Ulterior, avem impresia că unele dintre lucruri care au fost descoperite - războiul biologic, de exemplu - nu pot fi explicate decât prin prisma unui proces secret de dezvoltare, despre care s-a crezut că nu-i important, dar nu a fost deloc așa. Cel pe mâna căruia a ajuns a adus niște modificări proiectului astfel încât să producă efecte extrem de înfricoșătoare. Astfel de lucruri pot schimba caracterul omului, pot chiar transforma un om bun într-un monstru și de obicei motivul este același. Banii. Banii și ceea ce poate fi cumpărat cu ei, ceea ce poți face cu ei. Puterea pe care ți-o dau banii.

Rozătorul de cutii. MFC

Pentru Miercurea fără cuvinte, jocul găzduit de Carmen pe blogul Între vis și realitate.

Imobile neingrijite supraimpozitate

Prin dispozițiile codului fiscal al României primarii au primit "dreptul" (încă de prin anul 2016) să supraimpoziteze până la 500% clădirile și terenurile neingrijite din localitățile unde au fost "aleși"...

Teoretic sună perfect! O mulțime de capete pătrate au strigat "excelent! vom avea o localitate elegantă!" Dar, hai să gândim - măcar un pic. Se conturează ideea: "ok, oamenii vor reuși să plătească acest impozit - semiconstituțional, analizând mai atent - dar tot nu vor avea bani să își cosmetizeze imobilele". Pe scurt: la ce ajută acest impozit? Eventual, "edilii" vor recondiționa unele clădiri din patrimoniul localității - pe banii tuturor - clădiri care, după reabilitare, vor fi închiriate (de regulă) unor agenți comerciali (să fie recuperate sumele și să fie și ceva venit la bugetul local, desigur)...

In multe localități există o mulțime de imobile (clădiri și terenuri) aflate în proprietatea statului (a localității) care arată jalnic de zeci de ani. Acest impozit extra-majorat se aplică, evident, și acestor imobile. Bun. Făcând asta, primarii vor plăti aceste extra-impozite din banii tuturor cetățenilor? O mulțime de primari se smiorcăie că nu au bani pentru conservare, recondiționare, renovare de clădiri și amenajare terenuri... Probabil că vor contracta (alte) împrumuturi de la bănci comerciale. Cetățenii trebuie să înțeleagă asta, să accepte, și să fie de acord cu plata acestor împrumuturi și/sau extra-impozite plătite de instituțiile de stat care au în proprietate astfel de imobile de care ei, ca cetățeni, nu se bucură în vreun fel? Doar întreb.

In Municipiul Brașov se aplică extra-impozite - între 50 și 500% - pentru terenurile și clădirile neîngrijite. Starea imobilelor e constatată de Poliția Locală (???!!!) Brașov și majorarea impozitului e aplicată de Direcția Fiscala Brașov. Primăria ajută proprietarii prin programul "monument istoric" - împrumuturi de la bănci cu dobândă zero. Ignorând amănuntele despre aceste împrumuturi întreb: cei care nu locuiesc într-o clădire declarată monument istoric ce fac?

Bineînțeles, un proprietar are și anumite obligații: să aibă grijă de proprietate, între altele. Cei care au ajuns în imposibilitatea de a se mai îngriji de proprietate cum o făceau cândva ce ar trebui să facă? Să se mute în stradă? Unii abia au bani să-și asigure traiul zilnic. Cei care nu își permit, financiar vorbind, să plătească aceste impozite exorbitante vor ajunge să le fie vândută locuința la licitație? Ăia pe care îi numim (pompos și inadecvat) reprezentanții cetățenilor, și care elaborează legi "pentru binele tuturor", ne anunță că "externalizează" recuperarea datoriilor cetățenilor către stat adică, vor pune recuperatorii să-i hăituiască pe oameni.

Se știe: in cazul unor astfel de licitații prețul de pornire e destul de mic, iar dacă se ajunge la a doua sau a treia licitație pentru același imobil prețul va fi de-a dreptul bătaie de joc.

Puțină istorie: naționalizarea

Naționalizarea întreprinderilor, atelierelor etc., cabinetelor medicale, spitalelor, farmaciilor etc., locuințelor, terenurilor a avut loc pe întreg teritoriul României, începând in anul 1948 - ideea venind de la dictatorul Stalin din Kremlin. Altfel spus, aproape totul trecea, forțat, din patrimoniul particular in patrimoniul statului. Desigur, cu "despăgubiri" - ca și azi: "justă despăgubire" pentru exproprieri in interes național... Ar fi de râs, dacă n-ar fi de plâns.

Legea 119 din 11 iunie 1948 pentru naționalizarea intreprinderilor industriale, bancare, miniere, de asigurări, de transport, hoteluri etc. a fost ținută "la secret" până în ziua de 11 iunie, când, dimineața, a început aplicarea dispozițiilor.

Naționalizarea instituțiilor sanitare particulare s-a făcut prin Decretul 302/1948.

Prin decretul 92 din 19 aprilie 1950 au fost naționalizate imobilele care aparțineau industriașilor, moșierilor, bancherilor, marilor comercianți și celorlalte "elemente ale marii burghezii". Statul s-a substituit in toate drepturile foștilor proprietari, iar locatarii - inclusiv foștii proprietari - au devenit chiriași ai statului (dacă n-au plecat din țară). Camere/apartamente din aceste imobile de locuit au fost repartizate, după nu mult timp, oamenilor aduși în orașe pentru a munci in fabrici - in cele vechi și în cele noi. Din acel moment majoritatea imobilelor de locuit au început să devină ruine - statul era proprietar, a statului era obligația de întreținere; muncitorii, oricum, nu aveau bani suficienți pentru așa ceva, dar nici nu se deranjau - erau și prea mulți in spațiile respective și nu se înțelegeau care cât să de-a și rezumau: "să facă Statul, proprietarul, 'că plătesc chirie" - Statul nu făcea, imobilul se ruina.

In Brașov, mai ales în Centrul Vechi, sunt construcții - imobile de locuit - care au o vechime cu mult peste suta de ani. Având în vedere că din anul 1950 și până în 1989 (și mai apoi, in mai multe cazuri) nimeni nu s-a deranjat mai mult decât, eventual, să zugrăvească pereții exteriori, vizibili din stradă, foarte multe clădiri sunt într-o stare jalnică. Proprietarii originali le-ar fi întreținut, statul nu s-a deranjat, și nici prea mulți dintre chiriașii Statului.

Multe dintre clădirile vechi sunt declarate "monument istoric"... Aceste clădiri au un regim special de renovare: trebuie păstrat stilul, trebuie folosite anumite materiale etc. - altfel spus, e și mai scump decât o renovare obișnuită. 

Prin naționalizare, comuniștii au dorit să distrugă tot ce au făcut "exploatatorii" și "elitele intelectuale", au vrut să șteargă orice urmă a existenței acestora. Acum vin niște unii care "s-au ajuns" pentru că au călcat în politică (ei fiind, cum voiau comuniștii, cu "origini sănătoase") și impun cetățenilor impozite nesimțite pentru că nu au azi bani să refacă ce au vrut comuniștii să distrugă începând cu anul 1948... Chiar și în cazul în care unele imobile de locuit au fost redobândite de foștii proprietari (unii fiind înghesuiți într-o debara când restul casei aparținea unor reprezentanți ai "clasei muncitoare"), "ciocoii" de azi, politicieni în special, dar și "afaceriști" îmbogățiți din contracte cu statul, uită că mulți dintre acești (foști) proprietari au avut, ani mulți, interdicție să se angajeze sau să lucreze in domeniul in care erau calificați, au avut interdicție pentru pensie, iar copiii lor aveau interzis la studii superioare (inclusiv la liceu) - pentru că nu aveau "origine sănătoasă". Mai târziu s-au mai schimbat lucrurile, dar a fost un pic cam prea târziu.

Clădirile naționalizate de comuniști povară pentru locatarii de azi

E obrăznicie, pur și simplu, ce fac unii consilieri locali în frunte cu primarul - nu doar in Brașov. Nu le pasă că cei mai mulți dintre locatarii acestor imobile sunt vârstnici care au "origine sănătoasă", au venit din sate, din sărăcie, să muncească în fabrici (și acum au pensii de mizerie), au cumpărat - cu efort financiar - locuințele in care au trăit aproape o viață și care nu au fost revendicate de foștii proprietari...

Această creștere nesimțită a impozitelor pare a fi un ajutor oferit samsarilor imobiliari. Mai sunt și făcute publice adresele imobilelor "neîngrijite", să nu mai depună mare efort de cercetare cei interesați de clădiri în centrul orașului... Acum, cu așa impozite nesimțite, consilierii locali în frunte cu primarul, au cea mai bună scuză de a vinde multe clădiri către "jmecheri" îmbogățiți din contracte cu statul: "nu sunt bani pentru renovare și nu vrem ca banii cetățenilor orașului să fie risipiți pentru impozite"...

Sursa foto: https://pixabay.com/ro/users/faceguard-18421/

Justețea impozitelor extra-majorate

In general, aceste impozite uriașe sunt întâlnite în dictaturi, ca pedeapsă pentru cetățeni, pentru a-i ține cât mai strâns sub control.

Codul fiscal permite consiliilor locale să majoreze impozitul pe imobile cu până la 500% inclusiv pentru cele încadrate ca "neîngrijite" - o dispoziție injustă, in opinia mea deoarece în majoritatea clădirilor neîngrijite locuiesc oameni cu venituri mici și foarte mici, impozitul împovărându-i și mai mult. Impozitul se dorește o "stimulare", o presiune fiscală pentru îngrijirea imobilelor. Un om cu venituri mici nu se simte stimulat, ci pedepsit. Un împrumut la bancă este refuzat din cauza venitului mic, iar primăria nu îl ajută dacă nu locuiește într-un monument istoric.

Primăria ajută în cazul monuentelor istorice și dacă omul nu reușește să plătească ratele ce se va întâmpla? Va deveni chiriaș la stat?

Pe de altă parte, statul acordă ajutor financiar persoanelor cu venit foarte mic (dintre care mulți locuiesc în clădiri neîngrijite). Altfel spus: li se iau 2000 de lei anual și li se oferă 600 de lei anual (un fel de exemplu - "ajutoarele" fiind foarte mici, devenind nesemnificative in acest context)

Primăria trebuie să constate starea imobilului, printr-o comisie, să someze proprietarul să rezolve și dacă acesta nu se conformează se aprobă majorarea impozitului. Când somația vine, de exemplu, in luna ianuarie și impunerea in februarie, nu prea se poate spune că există o somație...

In opinia mea nu există un just echilibru între interesul public și cel individual. Nu e corect să presezi fiscal oameni care oricum sunt săraci și nu au bani nici măcar pentru a plăti autorizația de... renovare - nu mai zic de materiale și forța de muncă.

Concluzie 

Pentru că legea (codul fiscal) permite, "edilii" din Brașov s-au gândit să-și bată joc de unii cetățeni, prin extra-majorarea impozitului pe imobil, într-o perioadă în care taxele și impozitele sunt crescute - pe cale de consecință prețurile mărite - veniturile diminuate, unele facilități fiscale pentru anumite cazuri eliminate... S-au gândit că e momentul cel mai potrivit să fie sărăciți serios și mai mulți oameni. Nu-i interesează pe "edili" că unii nu își permit financiar ce vor ei - le-ar spune "mută-te unde-ți permiți" ("că avem noi cu ce rezolva casa ta" - asta nu le-ar spune în față, desigur). 

Ni se tot spune că "România e o țară de proprietari" (ca și cum ar fi ceva rău să ai asigurat măcar un adăpost). Vor să îi transforme în chiriași la Stat pe cei care nu-și permit modernizarea, renovarea locuințelor? O naționalizare mascată, altfel spus.

Departe de mine gândul să neg adevărul despre anumite clădiri, dar ceea ce fac acești indivizi într-o perioadă economică atât de grea pentru cei mai mulți cred că e mai mult decât nesimțire - e răutate pură.

Se tot spune: "in alte țări... bla-bla". Unii compară România cu alte țări numai când impun taxe mai mari, dar când e vorba de venituri, de predictibilitate, de posibilitate oricui de a câștiga bani cât să trăiască fără a sta la mila statului nu mai compară România cu alte țări.

Parlamentarii sunt, toți, o apă și un pământ... concentrați spre interesul propriu și/sau de grup. De n-ar fi așa, alta ar fi situația și acum, și în general: mai bună.

Zambile roz. RiO

După o pauză lungă de blog - nedorită in mod deosebit, dar benefică - vin cu poza unor zambile roz. La mijlocul lunii ianuarie am primit un ghiveci cu trei bulbi de zambile - culmea (sau nu) au crescut și au făcut flori. Le-am fotografiat ieri, special pentru jocul Reflexii in oglindă inițiat de SoriN și găzduit azi de Carmen pe blogul Între vis și realitate.

Am înscris link-ul in tabelul din 8 ianuarie.

Ce auzi și ce înțelegi. Citate favorite

Fiecare înțelege ceea ce poate din ceea ce aude, citește sau vede - unii par a înțelege numai ce vor...

Jumătate din omenire aude numai ceea ce-i place, iar cealaltă nu se preocupă să asculte ceea ce se vorbește (Dr. Merek Vance, personaj de roman și film).

Probabil că celor mai mulți ni s-a întâmplat să înțelegem greșit, să fim înțeleși greșit - ține de natura umană; nu?

Gura omenească e poarta deschisă catastrofelor (Musashi, de Eiji Yoshikawa)

O simplă discuție rezolvă orice astfel de neînțelegere. Problemele încep când oamenii refuză să discute.

Vorbele cele mai frumoase ajung de batjocură, când cel care le aude e un cap sucit. (Goethe)

Sursa foto: https://pixabay.com/users/oldiefan-740865/

In vechile agende in care copiam citate din cărțile/revistele pe care le-am citit am o mulțime de gânduri ale altor oameni; erau scrise de alții, dar dădeau formă de cuvânt unor sentimente/emoții/idei pe care le aveam in acel moment și nu le puteam defini. In timp, unele sentimente/idei s-au schimbat - și mă distrez citind ce mi s-a părut foarte important in tinerețe. Din acele agende am copiat aici câteva citate (care îmi par valabile și azi), pentru jocul Citate favorite găzduit de Suzana pe blogul Floare de colț.

Fiecare înțelege și prețuiește numai ce-i este accesibil: Nu e minune că vorbesc și eu în felul meu; toți, fiind mulțumiți de ei înșiși, își închipuie că numai ei sunt oameni de treabă; și câinelui nu-i pare nimic mai frumos decât câinelui, boului decât boul, măgarului decât măgarul și porcului decât porcului. Nu sunt sigură, dar cred că e un citat copiat din unul dintre volumele Vieți paralele, de Plutarh, pentru că e între alte citate din acel volum - nu mai știu care pentru că am notat doar "Vieți paralele", nu și numele celor despre care am citit și nici pe cel al autorului.

Eu sunt responsabil pentru ceea ce spun, nu pentru ceea ce înțelegi - spunea Massimo Troisi (1953-1994), actor de comedie, scenarist, regizor italian.

Cel care admite cu ușurință o teză, o respinge cu aceeași ușurință. Dacă am îmbrățișat-o din pasiune, pasiunea se stinge, dacă am îmbrățișat-o din admirație și exaltare, timpul are grijă să tempereze și să banalizeze totul, dacă am făcut-o din interes, centrul de interes se schimbă... (din Marile religii, coordonator Philippe Gaudin, Editura Lider, 1995)

Visez o iarna frumoasa! MFC

Iarna in Miercurea fără cuvinte, Între vis și realitate, la Carmen.

https://pixabay.com/users/ssun4u-5247241/

https://pixabay.com/users/pilotbrent-5698603/

https://pixabay.com/users/michasekdzi-16296060/

Întrebări și răspunsuri. Bancuri seci

Ador bancurile seci! Cele scrise mai jos e posibil să fie deja pe multe site-uri, dar nu unul sub altul, cum le-am ordonat, cândva, într-o agendă.

Foto: https://pixabay.com/users/ractapopulous-24766/

Varianta scurtă la scrisoarea a III-a:

- Tu ești Mircea?

- Nu.

- Ce au făcut strămoșii noștri după ce au trecut Dunărea?

- Și-au uscat hainele.

- Un om mergea pe cal și deodată a căzut. De ce?

- S-a terminat calul.

- Știi cum se cheamă un câine fără picioare?

- Nu se cheamă, pentru că nu vine.

- De ce cântă un cocoș cu ochii închiși?

- Să vadă lumea că știe versurile pe de rost.

- Cum se numește un pirat "pensionat"?

- Ex-pirat.

- Ce este căsătoria?

- O fortăreață: cei de afară vor să intre, cei dinăuntru vor să iasă.

- Crezi că mă ceri în căsătorie? Nu, mi te oferi să-mi fii soț.

- Ce trebuie să aibă un bărbat, ca femeia să nu-l părăsească niciodată?

- Ghinion.

- Pe o scară de 1 la 10, cât ești de curioasă?

- De unde ai luat scara?

- Iubi, ți-am luat un cățel.

- Merci, iubi. Ce e, Husky?

- Nu, usturoi.

- Frumoaso, urci la mine să bei un ceai?

- Dar bere nu ai?!

- Dacă ai fi un domn mi-ai ceda locul?

- Dacă ai fi o doamnă n-aș ezita!

- Am nasul prea mare?

- Nu! Ai fața prea mică.

- Cum se obține mai multă lumină în casă cu ajutorul apei?

- Spălând geamurile.

- Ce diferență e între un hairstylist și un frizer?

- Vreo 2000 de lei.

- Care e diferența dintre un avocat bun și un avocat excelent?

- Un avocat bun cunoaște legea, un avocat excelent îl cunoaște pe judecător.

- Cum a fost friptura? întreabă ospătarul.

- Clasa întâi. O spun ca un profesionist ce sunt...

- Sunteți bucătar?

- Nu, cizmar.

- Domnule doctor, am mereu impresia că sunt câine.

- De când?

- De când eram cățeluș.

- Bulișor, unde ai pus culegerile de matematică?

- In bibliotecă, pe raftul cu cărți horror.

- Ai citit vreodată Shakespeare?

- Nu; cine l-a scris?

- Cum recunoști un prost în sala de curs?

- E singurul care șterge in caietul lui când profesorul șterge tabla.

- Cum îți câștigi banii?

- Dau de lucru polițiștilor.

- In ultimul timp tot primesc scrisori de amenințare...

- De ce nu reclami la Poliție?

- Nu are rost, scrisorile sunt de la Fisc.

Am mai câștigat un an

Am mai câștigat un an: anul trecut, 2025. Îmi doresc să câștig și acest an, și mulți, mulți alții! Doresc la fel tuturor! Sănătate, toate cele necesare și mult în plus, noroc! Se spune că "norocul și-l face omul". Mmmm, poate, uneori. Se mai spune că "norocul e de la sarsailă" - nu prea cred, dar ce știu eu; de ce n-ar fi cum cred eu? Norocul e de bine. Când crezi cu putere în ceva se realizează; nu-i așa?! Puterea gândului.

Bilanț pentru anul trecut nu fac - in general nu fac astfel de bilanțuri - și nici listă cu "de făcut" in anul 2026 nu fac - in general nu fac astfel de liste. Din mai multe motive nu fac astfel de liste, dar principalul motiv ar fi că "pun singură presiune pe mine". Faptul că planurile nu-mi ies e bonus! Când afară plouă și/sau bate vântul cu putere e dovada că Universul râde cu lacrimi de planurile mele și/sau se scutură de râs.

Din când în când am mai exemplificat cum (nu) iese ce plănuiesc, dar am exemple noi. De Crăciun ne-am propus să rămânem pe lângă casă, să lenevim. În 25 decembrie așa a fost; in 26 am fost în oraș și... ne-am întâlnit cu niste rude pe care nu le-am mai văzut de ani! Ne-au invitat în noua casă pe care au cumpărat-o lângă oraș... Am rămas acolo peste noapte, și am rămas acolo până în 28 decembrie (sau 29, nu mai știu). Nu aveam telefonul la mine - plecasem de acasă numai pentru câteva ore; in principiu, am început (din nou) să nu mai iau telefonul cu mine decât atunci când e musai și, astfel, am o grijă mai puțin - partea (oarecum) neplăcută este că se umple cu mesaje și/sau apeluri pierdute...

Reveniți acasă am fost, cumva, in criză de timp cu pregătirile de Revelion, dar n-a mai fost nevoie: in 30 decembrie o prietenă ne-a anunțat că a murit mama ei. Altele au fost pregătirile, iar în prima zi din an am fost la priveghi, a doua zi la înmormântare... Bulversare totală și gust ușor amar in suflet.

Am șchiopătat (la figurat) la început de an, am ținut tableta mai mult închisă, telefonul mai mult descărcat, m-am ocupat de Tomi, am citit (mai mult sau mai puțin), am devorat reviste Rebus și am avut, in general, multe - spre foarte multe - activități administrative ignorate cam prea mult timp.

E, deja, februarie... N-am idee unde eram când a zburat timpul lunii ianuarie - poate eram chiar pe aripa Timpului (ce să zic și eu?)