În căutarea puiului de pisică

Într-o seară, spre noapte, pe la ora 23 auzeam un tânguit de pisoiaș. Era deja a treia sau a patra seară de când se auzea - mi-au zis ceilalți. Bătea vântul și norii scuturau câteva picături răzlețe de ploaie. Mi-era tare greu să merg la culcare știind că un suflețel captiv în blaniță se tânguie de foame sau de frică. Sunt tare neajutorați când sunt mici! Și când devin adulți, dar mai ales când sunt mici. Au ca dușmani naturali nu doar câinii, păsările de noapte, șobolanii, ci și oamenii cu suflet hain. În zonă nu erau decât câini și oameni - după știința mea.

M-am hotărât să ies în bezna nopții cu o porție de mâncare specială pentru pisici - din porția motanilor noștri grăsuni. Categoric nu s-ar fi supărat să își împartă mâncarea cu străinii și de aceea nu i-am întrebat.

Am pus mâncarea într-un recipient din plastic și dă-i cu spor în căutarea pisoiului. Bineînțeles că nu mai mieuna când am ajuns în zona unde mi se părea că s-ar putea afla. Noaptea, sunetele sunt înșelătoare; puțini pot localiza, exact, locul sursei de zgomot. Am trecut pe pilot automat și îmi concentram auzul. Degeaba! Sunetul părea că vine ba din beciul blocului din dreapta mea, ba din tufele aflate pe marginea căii de acces spre garajul subteran al blocului din cealaltă parte, ba din pom și iar din beci și tot așa. Cert e că am localizat o anumită arie și, după vreo douăzeci de minute, m-am hotărât să las vasul cu mâncare pe o bordură, în parcare - poate simte pisoiul mirosul și găsește păpica. Dacă nu, o mânca-o altă pisică.

Cu sufletul mai împăcat și conștiința mai liniștită am revenit în casă. Pisoiul nu se oprea din tânguit! Dar nu știam cum să-l găsesc și am trecut la somn. Ziua l-am căutat, dar nu se vedea pe nicăieri vreun pui de pisică și nu se auzea mieunatul acela ce părea că vrea să sfâșie inima celor mai slabi de înger. Dar cum s-a lăsat noaptea, cum a început să se tânguie. Și iar i-am dus mâncare și am lăsat-o între tufe, de data aceasta. Ziua iar liniște. Și povesteam tuturor despre puiul de pisică tânguitor, rugându-i să mă anunțe în caz că-l zăresc în plimbările lor sau când stau pe bancă, la umbră. A treia zi, rugându-mă de cineva să mă anunțe dacă-l vede, îmi spune: “Vezi că-i pui de cucuvea!” Cum să fie cucuvea? holbez ochii. Cucuvele între blocuri?! Și-mi explică omul că noaptea își hrănesc cucuvelele puii și, da, au ajuns și printre blocuri. No, asta-i bună! Umblam cu mâncare pentru pisici să hranesc cucuveaua! Dar n-am fost convinsă, așa că am căutat pe net, să mă asigur că despre pui de cucuvea e vorba. Și mare mi-a fost mirarea când am găsit nu doar sunetul ci și încă cel puțin unul care voia să hrănească un pui de cucuvea crezând că e pui de pisoi.

Am căutat să hrănesc puiul de pisică! Acum știu de ce nu l-am găsit. Am hrănit vreo pisică - să-i fie de bine, că nu i-a stricat. Și am mai aflat ceva: cum face cucuveaua! Până atunci nu mai auzisem sau dacă oi fi auzit am uitat sau n-am băgat de seamă. Acum nu mai uit!