11 sept. 2014

Ella Negruzzi, prima femeie avocat in Romania



Ella Negruzzi

Ella Negruzzi (Elena Negruzzi), fiica scriitorului și omului politic Leon C. Negruzzi (1840-1890), sora generalului Mihai Negruzzi (1873-1958), s-a născut la 11 septembrie 1876 la Hermeziu, Iași.

A urmat cursurile școlii primare, Externatul Secundar de Fete (actualul Colegiu Mihai Eminescu din Iași) și Facultății de Drept la Iași (1913). În anul 1914 face cerere să fie admisă în baroul din Iași (oraș în care, pe la 1866, bunicul ei, Costache, fusese primar). Cererea ei s-a transformat într-un lung prilej de târguieli avocățești. Avocații Baroului din Iași - minți ilustre ale neamului - s-au revoltat. Nu se mai auzise până atunci de femeie care să pledeze la bară!
Ella nu s-a descurajat și a mai făcut o cerere, apoi o a treia și mai apoi a depus contestație în instanță. Bunicul său, Costache Negruzzi, i-a lasat ca moștenire gena de contestatar, gena de luptător - se numărase printre pașoptiști, printre fruntașii unioniștilor și unul dintre primii membri ai Societății Academice Române). Unchiul, Iacob Negruzzi (care a luat-o in grijă după moartea fratelui său, Leon), fusese chiar de două ori președinte al Academiei și inițiator al mișcării junimiste.

În ianuarie 1914 în ziarul Universul scria:
Se știe că dna Ella Negruzzi, licențiată în drept, a cerut consiliului de disciplină al baroului de Iași înscrierea dumisale în acel barou. Consiliul, în unanimitate, admițând această cerere (e influența lui Iacob Negruzzi aici – n.n.), mai mulți avocați au făcut apel, care a fost admis de Curtea din Iași, pe motiv că femeile n-au dreptul de a exercita profesiunea de advocat.

Contra acestei deciziuni, dna Negruzzi a făcut recurs, care s-a judecat ieri de secția I a Curții de casație. Dna Negruzzi s-a prezentat în persoană, asistată de dnii advocați M. Ferechide și N. Polizu. Advocații, care au contestat dnei Negruzzi dreptul de a fi advocat, au fost reprezentați prin dl. advocat D. Xeni.

La dezbateri asistă foarte multă lume. […]

D. Xeni arată că atât textul formal al legii, cât și tradiția baroului nu permit femeii să facă azi parte din barou. (...) Nu contestă cultura și inteligența femeilor, dar crede că intrarea în barou ar micșora prerogativele tradiționale ale baroului, pe care generația de azi e datoare să le transmită celei de azi mărite, iar nu micșorate [...].
Așa gândeau spirite mari ale vremii. Un om de capacitatea intelectuală a lui Titu Maiorescu a rostit, într-o conferință de presă despre rolul femeii în societate, următoarele cuvinte: Cum am putea să încredințăm soarta popoarelor pe mâna unor ființe a căror capacitate intelectuală este de zece ori mai mică!
D. Polizu spune că acordarea dreptului unei femei de a exercita profesiunea liberă de advocat nu constituie nici un pericol social. Probă că în statele unde femeile au dreptul de a fi advocat, ele se achită de obligaţiunile ce şi le-au luat faţă de clienţii lor. Arată că acordându-se femeilor dreptul de a fi advocat se face un pas înainte şi la noi în ţară pentru emanciparea femeii […]

După ani de procese Ella Negruzzi a câștigat dreptul de a intra în concurs și a devenit membră a Baroului Ilfov. A profesat ca avocat în Baroul Covurlui - Galaţi şi, din 1919, în Baroul Bucureşti.

După ce prin Constituţia din 1923 s-a conferit femeilor din România dreptul de vot şi de a fi alese, Ella Negruzzi s-a înscris în Partidul Naţional Ţărănesc şi, în 1929, a fost aleasă consilier local în Bucureşti, alături de alte feministe precum Alexandrina Cantacuzino şi Calypso Botez. Ella Negruzzi a militat toată viaţa pentru emanciparea femeii, pentru promovarea culturii, împotriva războiului.

Ella Negruzzi a devenit o apărătoare consecventă a celor oropsiţi de soartă. S-a remarcat în perioada interbelică ca o militantă pentru drepturile femeilor, punând bazele, împreună cu alte două intelectuale, Maria Baiulescu şi Elena Meissner, Asociaţiei Emanciparea femeii, al cărei preşedinte a fost. Asociaţia a urmărit emanciparea civilă şi politică a femeii prin prisma dezvoltării acesteia în toate domeniile şi ocuparea de funcţii în raport cu pregătirea şi capacitatea fiecăreia. Şi-a concentrat atenţia asupra femeilor de la sate, iniţiind cercuri culturale şi fondând cămine culturale unde a arătat sătencelor cum să-şi organizeze gospodăria şi cum să-şi educe copiii.

După instaurarea fascismului în Germania, Ella Negruzzi s-a manifestat ca o luptătoare împotriva războiului, făcând parte din organizaţia Grupul avocaţilor democraţi, înfiinţată în 1935. A înfiinţat organizaţia Frontul feminin (1936), organizând numeroase întruniri şi conferinţe menite să contribuie la antrenarea femeilor în acţiunile pentru apărarea drepturilor lor economice, politice, sociale şi culturale.
A avut și o bogată activitate publicistică, a scris articole feministe în diverse publicaţii juridice.
Jurist de seamă şi luptătoare pentru emanciparea femeii în România, Ella Negruzzi s-a stins din viaţă la Bucureşti, pe 19 decembrie 1948.

Sursa foto wikipedia.org
Mai mult aici:

  •  http://www.revistafelicia.ro/articol_1011705/romance_remarcabile__ella_negruzzi_-_prima_femeie_avocat_din_romania__lupta_pentru_barou.html
  • http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Ella_Negruzzi
  • http://www.istorie-pe-scurt.ro/ella-negruzzi-prima-femeie-avocat-din-estul-europei/

9 sept. 2014

La vestiar, numai cu minorul de acelasi sex



Feriţi-vă de gândul că aveţi nişte virtuţi pe care nu le mai are nimeni. (Lev Tolstoi)

În data de 8 septembrie a.c. la Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării s-a discutat un caz neobișnuit în România. După ce în urmă cu ceva ani s-au supărat unii români că o femeie de religie musulmana a intrat într-o piscină aproape îmbrăcată - din cauza religiei - acum, o familie formată din doi tați a avut de înfruntat nemulțumirile unora.

Plângerea a fost înaintată Consiliului de cei doi tați și de asociația Accept (organizaţie care apără drepturile omului şi are un interes legitim în combaterea discriminării îndreptată împotriva unui grup de persoane).

În data de 29 martie 2014 un client al unui club dintr-un hotel de lux din București, care folosea şi el vestiarul, și-a arătat nemulțumirea față de prezența unei fetiţei de 3 ani, acolo (fiica a doi homosexuali). Acestui client i s-a mai alăturat unul și amândoi au jignit părintele în prezența fetiței.
Tatăl în cauza a încercat să explice bărbatului că este vorba despre un copil în vârstă de 3 ani, şi că în Europa cei mici sunt admişi în vestiarele de sex opus până la vârsta de 7 ani, însoţiţi de un părinte. I-a spus şi că are gemeni, că are un partener şi că nu există o mamă care să însoţească fetiţa în vestiarul dedicat femeilor, dar scandalul a continuat.

Cel agresat susține că în acea zi (și în altele) erau în vestiar și alți tați cu fiicelor minore dar acestora nu li s-a reproșat nimic… Adulților heterosexuali nu le-a păsat deloc de sentimetele copilei al cărui tata a fost agresat verbal și nimeni nu a intervenit.

Clubul a hotărât să lipească un afiș potrivit căruia părinţii care vin însoţiţi de copii minori nu pot să mai utilizeze facilităţile vestiarului corespunzător sexului lor, pentru a echipa copiii de sex opus, indiferent de vârsta acestora. Practic, nu mai putea să o schimbe pe Lucrezia, fetiţei nemaifiindu-i permis accesul în vestiarul bărbaţilor. Noua regulă - afişată astfel încât oricine ajungea la sala de sport să o poată vedea - nu se regăsea în contractul încheiat de membri cu clubul de fitness, ca prestator de servicii. Dar conform unui punct din Contract (pct.I.15), fiecare membru trebuia să respecte pe lângă Regulamentul Intern de Funcţionare al clubului şi orice reglementări speciale, afişate şi/sau amplasate în diferite zone ale centrelor de sănătate.

Politica în cluburi similare din Europa şi SUA stabileşte o vârstă maximă între 5 și 9 ani pentru copiii care pot avea acces în vestiarul corespunzător sexului opus, dacă sunt însoţiţi de părinţi aparţinând acestui sex. Dar la acest club zis de lux nu se ia în considerare practica din alte state. Li s-a sugerat celor doi să folosească toaleta publică pentru a schimba copiii în echipamentul de înot și invers, pentru a nu deranja pe ceilalți membri.

Sesizați despre caz, cei de la Protecția copilului au trimis un răspuns care contrazice afirmația reprezentanților clubului care afirmau că se pune în pericol siguranța copilului:
...primordială este siguranţa copilului care poate fi asigurată cel mai bine dacă acesta este însoţit de un părinte/persoană de îngrijire. [...] Persoanele în măsură să evalueze impactul unei astfel de situaţii asupra copilului sunt chiar părinţii săi întrucât cunosc cel mai bine nivelul şi nevoia de intimitate, de spaţiu personal precum şi credinţele privind nuditatea care sunt împărtăşite în interiorul familiei. (Adresa nr.1066/SJ/RP/28.05.2014)

sursa foto: YouTube
Din punctul meu de vedere ceea ce se întâmplă este bătaie de joc, discriminare ordinară. Personal, nu sunt de acord ca familiile homoparentale să înfieze copii dar dacă este permis - și chiar recomandat, pentru a diminua numărul copiilor crescuți prin orfelinate - nu înțeleg de ce să facă cineva circ pe această temă. E dreptul lor, și-au asumat responsabilitatea, sunt părinți, trebuie respectați, dincolo de părerile personale.
Mi s-a replicat, când am vorbit unora despre acest incident, că unii nu se simt în largul lor să-și arate organele genitale în fața copiilor. Ok, dar atunci ar fi trebuit să se interzică tuturor și înainte de acest moment și ar trebui să se amenajeze vestiare destinate special acestor cupluri care - fie vorba - nu sunt așa de multe iar când vor fi amenajarea vestiarelor va trebui făcută - dar, poate, până atunci, ceilalți cetățeni vor deveni mai luminați la minte, vor vedea și dincolo de vârful nasului.
Mai avem mult până departe…

Articolul poate fi citit pe gandul.info

Brassaï, artist fotograf



Autoportret

Gyula Halász jr., cunoscut ca Brassaï (brașovean, în maghiară), pseudonim pe care l-a adoptat în anul 1931, s-a născut în 9 septembrie 1899, în Brașov, fiul lui Gyula Halász senior (scriitor, ziarist și specialist în literatura franceză) și al Matildei Verzár (descendenta unei familii armene maghiarizate).
A fost artist fotograf, pictor, sculptor, cineast şi publicist francez de origine maghiară transilvăneană.

La vârsta de 3 ani a ajuns la Paris pentru prima dată, în vremea când tatăl lui a predat la Sorbona. Liceul cu profil real l-a absolvit la Brașov, în anul 1916 și a studiat apoi la Academia de Arte din Budapesta, dar și-a întrerupt studiile din cauza primului război mondial, fiind înrolat în cavaleria austro-ungară la Sibiu, unde a rămas până la sfârșitul conflagrației - în unele surse se afirmă că ar fi dezertat și ar fi fugit la Budapesta. După război a fost un timp atras de idealurile revoluționare ale extremismului politic de stânga și în timpul Republicii Sovietice Ungare (republica celor 133 de zile) s-a înrolat în armata roșie maghiară a lui Béla Kun, ca operator telefonist, fiind luat în august 1919 prizonier de armata română, fiind închis o scurtă perioadă după înfrângerea bolșevicilor.

Pentru că cei plecați din țările învinse în războiul abia încheiat nu erau primiți în Franța - unde își dorea să ajungă - a plecat în Germania, unde a fost primit, alături de alți intelectuali din estul Europei. În anul 1920 a ajuns la Berlin, ca trimis al unor ziare din Ungaria și Transilvania și și-a reluat studiile la Academia de Arte Frumoase. În anul 1924 s-a stabilit definitiv la Paris. Scriitorul francez Jacques Prévert și americanul Henry Miller au devenit unii dintre cei mai apropiați prieteni ai săi. Alături de ei a frecventat cluburile de noapte, cafenelele și cabaretele din arondismentul 14 în cartierul Montparnasse.

Fotograf profesionist devine abia în 1929, după ani întregi în care disprețuise fotografia, dar nu deschide vreodată un atelier specializat.
La îndemnul prietenului Andre Kertesz (1894-1985), cutreieră Parisul noaptea cu aparatul de fotografiat, prin locurile pustii, de-a lungul canalului Saint-Martin. Pentru a-și măsura timpul în care trebuia să pozeze, fuma țigări diferite în funcție de luminile și umbrele locurilor fotografiate.


Brassai (Gyula Halasz)
Place de la Concorde from Automobile Club
From "Paris by Night", 1933
© Mme G. Brassai
A eternizat în opera sa viaţa de noapte a Parisului din anii 1930. Prietenul său, Henry Miller, l-a numit ochii Parisului. În 1933 i-a apărut primul album, cel care-l consacră: Parisul noaptea, însoţit de un text de Paul Morand, album care i-a adus un mare succes, mai ales în mediul artistic.
Acest album, ale cărui 64 de clișee originale s-au pierdut în timpul celui de-al doilea război mondial, a avut o puternică influență asupra fotografiei citadine nocturne, iar Bill Brandt, cu al său A Night in London, e descendentul direct al lui Brassaï, la fel cum artistul brașovean este considerat, în istoria fotografiei moderne, succesorul lui Eugène Atget, fondatorul fotojurnalismului modern.

O parte dintre fotografii le-a consacrat înaltei societăţi şi celebrităţilor epocii - celebrităţi intelectuale, de teatru şi operă. A creat portrete, devenite clasice, ale lui Salvador Dali, Pablo Picasso, Henri Matisse şi Alberto Giacometti, ale lui Jean Genet, Henri Michaux, Jean Paul Sartre şi Simone de Beauvoir.

A scris 17 cărți, numeroase articole și un roman: Povestea Mariei (Histoire de Marie) (1948), prefațat de Henry Miller. În îngrijirea editurii Universității din Chicago au apărut în traducere engleză Scrisorile către părinți și Conversații cu Pablo Picaso (1964).

Deși mai toată viața a trăit la Paris a fost mereu mândru de originea sa transilvăneană.
În Souvenirs de mon enfance (1952) evocă locul nașterii sale: Sunt născut în Transilvania, la 9 septembrie 1899, la orele 9 seara. Doar nouă sau multiplu de nouă există în data mea de naștere. Această cifră m-a urmărit toată viața. Am locuit totdeauna la numărul 81. (...) înconjurat de păduri de brazi, cu turnurile și zidurile sale, cu acoperișurile sale înclinate, cu biserica sa gotică, supranumită Neagră, Brașovul, orașul meu natal, este un oraș medieval, ultimul din Occident. (...) Tatăl meu, care a studiat la Sorbona, era profesor de literatură franceză. Adora Parisul si anticarii, pe Sarah Bernhardt, secolul al XVIII-lea, enciclopediștii și moraliștii francezi. Are acum 80 de ani și compune poeme mamei mele în vârstă de 75 de ani.

Brassaï a încetat din viață în 8 iulie 1984, la Èze, Alpes Maritimes, pe Coasta de Azur și e înmormântat în cimitirul Montparnasse, Paris.

În anul 2000 văduva sa, Gilberte (născută Boyer), cu douăzeci de ani mai tânără decât Brassaï, a organizat o mare expoziție în cinstea operei și amintirii sale, la Centrul Pompidou.
Ea a murit în anul 2005 și e înmormâtată alături de el.

Surse info: wikipedia.org, romlit.ro
Sursa foto Place de la Concorde: Profotos.com
Sursa foto autoportret: Licensed under Fair use of copyrighted material in the context of Brassaï via Wikipedia - http://en.wikipedia.org/wiki/File:Brassai-123.jpg#mediaviewer/File:Brassai-123.jpg;

8 sept. 2014

Să fiu sincer!



Care mai de care folosește cuvântul sincer cam prea des, când n-ar trebui folosit - părerea mea. În gura politicienilor, în special, se aude foarte des cuvântul sincer.
Sinceritatea trebuie manifestată dar nu prin declarații de genul: sunt un om sincer

Să vă spun sincer, sunt…
Spune-ne nesincer!

Vă urez un sincer bun venit!
Ah! Să înțeleg că urezi de bine și nesincer? De ce mai urezi?

Sincer?
Nu, nene, nesincer! Minte-mă! Ador mincinoșii!

Îți spun sincer că…
O spui de parcă n-ai obiceiul să fii sincer!

Și mai zic unii despre adevărata sinceritate! Există și sinceritate neadevărată? Nu, din punctul meu de vedere; există sinceritate onorantă și sinceritate dezonorantă.

Sinceritatea e o calitate, deși sinceritatea exagerată poate deveni jignitoare și, din calitate, sinceritatea devine defect. E greșit să-i spui șchiopului că-i șchiop și - chiar dacă o gândești - e greșit să-i spui unei femei bătute de soț că așa-i trebuie dacă nu vrea să se despartă.
Afirmațiile caustice pe care unii le numesc sincerități sunt, de fapt, manifestări ale mândriei.
Cât de sincer e acela care spune adevărul doar pentru a-și ușura sieși povara? Cât adevăr nedrept se regăsește în fraze precum: Vreau să fiu cu tine, dar nu te iubesc. Voiam să știi adevărul? Astfel de oameni nu sunt onorabili - sinceritatea lor este un defect și nu trebuie onorată.

E cinstit acela care pretinde noului partener în amor o sinceritate deplină privind numărul, identitatea, calitatea partenerilor din trecut? Poate fi considerat sincer acela care răspunde? Cui folosește o astfel de sinceritate?

Atunci când cineva își începe propozițiile cu sincer am tendința de a crede opusul pentru că pare a căuta timp să-și formuleze răspunsul pe care crede / își imaginează că-l vreau.
Exemplu banal. Întreb: Cum îmi stă în această rochie? - Sincer, mie îmi place. Înțeleg că, de fapt, nu-i place, dar îmi citește pe față că mie îmi place și crede că doresc doar o confirmare, deși în realitate vreau o altă părere.

Cu sinceritate, despre minciună:
Nu sunt supărat că m-ai mințit, sunt supărat că de acum încolo nu te pot crede. (Friedrich Nietzsche)

Buna dimineata soare! Exista Dumnezeu?



- Există Dumnezeu? intreabă Înțeleptul într-o zi.
- Da - răspund discipolii în cor.
- Greșit - spune Înțeleptul.
- Nu - răspund discipolii.
- Din nou greșit.
- Atunci care este răspunsul? întreabă discipolii.
- Nu este niciun răspuns.
- De ce?
- Pentru că nu este nicio întrebare.
Mai târziu el explică:
- Daca nu poți să spui nimic despre el, pentru că este mai presus de cuvinte și gânduri, atunci cum poți întreba ceva despre el?
Morala: O persoană care îl caută disperată pe Dumnezeu este ca un pește care caută apa.

Demonstrație, din scrierile lui Anthony de Mello (n. 4 septembrie 1931, Bombay, India - d. 1 iunie 1987, New York), preot iezuit, scriitor.


Sursa foto: Turism de Aventura, albumul Kenya 2011

6 sept. 2014

Nicolae Filimon, creatorul lui Dinu Paturica



Nicolae Filimon, unul dintre fondatorii romanului românesc, primul critic muzical român, cronicar teatral, s-a născut la 6 septembrie 1819, la București. A fost autor de nuvele romantice şi realist-satirice şi primul critic muzical român. A scris un jurnal de călătorii pe Dunăre, şi prin Occident, în Ungaria, Austria şi Italia. Cea mai importantă operă a sa este romanul Ciocoii vechi şi noi sau Ce naşte din pisică şoareci mănâncă, apărută în 1863. Romanul este o frescă a societăţii româneşti la începutul secolului XIX.
Poate n-ar fi devenit faimos dacă nu l-ar fi creat pe Dinu Păturică, eroul primului roman realist românesc, un arivist din stirpea lui Julien Sorel, personajul principal din romanul Roșu și negru al lui Stendhal (Henri-Marie Beyle: n. 23 ianuarie 1783, Grenoble - d. 23 martie 1842, Paris).

Ciocoii vechi şi noi este un act de acuzare, un denunţ al epocii care încorporează şi forţa unui document. Nicolae Filimon şi-a cunoscut bine timpul, moravurile, practicile şi straturile sociale, contemporanii”.