20 dec. 2014

Crăciunul la nativii americani

Primul colind ar fi fost scris de un preot francez misionar iezuit (în Canada), Jean de Brebeuf, în jurul anului 1642, pentru indienii Huron. Aceştia au construit o micuţă capelă din crengi de brazi şi scoarţă în cinstea ieslei din Bethlehem (Betleem); capela simboliza grajdul în care s-a născut Isus. Animalele din jurul ieslei au fost vulpea, bivolul şi ursul. Au mai făcut şi un cort tradiţional din piei, şi-au vopsit trupurile şi feţele în culorile tradiţionale şi s-au îmbrăcat în costumele de sărbătoare.
Mulţi indieni Huron au călătorit mai mult de două zile pentru a fi acolo la celebrarea Crăciunului.
Acest colind scris iniţial în limbajul indienilor Huron a fost tradus mai apoi în franceză, fiind cel mai cunoscut şi mai vechi colind de azi, în Canada (Huron Carol).
Noaptea dinaintea Craciunului by Lynda Miller

În timpul şi, mai ales, după colonizare, mulţi nativi americani s-au botezat în religia creştină dar nu au abandonat tradiţiile strămoşeşti ajungând, practic, să le îmbine, în multe cazuri.
Alături de naşterea primului lider spiritual indian ei respectă Steaua Creştina personificată ca Isus, un om care a învăţat de la Bătrâni şi a împărtăşit celorlalţi din înţelepciunea acestora. 

În concepţia lor Crăciunul este în fiecare zi.
În fiecare zi trebuie să fii bun şi să oferi daruri celor mai puţin norocoşi şi nu trebuie să fie ocazie specială pentru a face aceasta. Dacă ai obiecte pe care nu le foloseşti le oferi celor care au nevoie de ele

Activităţile vieţii cotidiene sunt conduse în spiritul dăruirii. Dacă un vecin se opreşte la casa lor îi oferă cina; dacă nu au suficient în casă vor trimite pe cineva la un alt membru al familiei pentru a obţine cât e nevoie pentru a cinsti pe cel care le calcă pragul. Cu cât dăruiesc mai mult cu atât sunt mai bogaţi sufleteşte şi trăiesc în acelaşi spirit în care a trăit Hristos: dăruirea. La fiecare masă păstrează puţină mâncare pentru a o oferi spiritelor.

Un dar este o bucurie atunci când îl primeşti iar când bucuria trece oferi mai departe acel dar pentru ca şi alţii să cunoască bucuria. Ei explica şi copiilor că nu trebuie să arunce jucăriile care nu le plac sau de care nu se mai bucură ci să le ofere altora; în acest fel o jucărie bucură mai mulţi copii.

Nativ americanii au grijă de bătrânii lor, îi hrănesc pe toţi cei neajutoraţi şi îi respectă. De Crăciun familiile se întrunesc pentru a sta la masă împreună, pentru a discuta despre lucrurile bune, pentru a face planuri care includ pe toţi membri familiei.

Ei se roagă, dar nu în felul creştinilor; mulţumesc Bătrânilor, Marelui Spirit, îngerului păzitor, spiritelor. Se roagă pentru ca rudele care rătăcesc în Univers să revină şi se roagă ca fiul Marelui Spirit să trăiască din nou. Îşi învaţă copiii că avem totul din belşug: aerul pe care îl respirăm, apa, pământul şi energia vitală: inima. Sunt recunoscători în fiecare zi pentru toate darurile şi îi ajută pe cei nevoiaşi în fiecare zi.

Nativ americanii nu cred în a lua fără a cere. Chiar şi când culeg plantele medicinale cer plantelor permisiunea de a le lua şi au grijă să nu smulgă rădăcina pentru ca planta să poată exista şi în viitor, să fie de ajutor şi altora. Nu vânează mai mult decât le trebuie pentru a se hrăni şi oferă ofrande spiritului animalului ucis.

Multe triburi dintre cele care au acceptat creştinismul au, cu ocazia Crăciunului, dansuri destinate special acestei sărbători şi obiceiul de a oferi daruri aşa cum au facut Magii lângă iesle.

Înainte de contactul cu europenii triburile indiene din America de Nord nu ştiau de existenţa lui Isus Hristos dar de câteva sute de ani mulţi s-au creştinat şi obiceiurile introduse de misionari au fost adaptate la obiceiurile vechi, devenind parte integrantă a tradiţiilor de Crăciun de azi, aşa cum sunt în cele mai multe case americane.


Sursa fotohttps://www.facebook.com/nativespiritstribalcommunity/photos_stream; (toate drepturile apartin artistei)

19 dec. 2014

Decembrie 1989 - decembrie 2014

Se zvoneşte că în Decembrie 1989 românii şi-au câştigat libertatea. Libertatea de exprimare, de opinie, libertatea religioasă ş.a.m.d. şi au murit mulţi oameni pentru asta, mulţi au fost răniţi şi foarte mulţi au suferit diverse (inclusiv tortura) pentru a-şi câştiga dreptul de a nu mai fi ţinuţi sub control şi pentru că nu voiau să trăiască sub imperiul fricii.

Azi, se pare că au mai ramas puţine libertăţi: cea religioasă pe primul plan; au dreptul să se înghesuie la biserică şi să construiască biserici fără număr-fără număr şi să plătească popi fără număr-fără număr, popi care nu plătesc niciun fel de impozit pe venit şi au afaceri inclusiv imobiliare cu terenuri arabile, păduri etc. ce aparţin “bisericii”. Şi mai există libertatea de-a pleca-n lume…

Altfel… eu zic că-i jale, dar majoritatea are ultimul cuvânt. Cică aşa-i în democraţie. Dar când majoritatea zice: “să mă urmărească, să mă controleze, n-am nimic de ascuns” îţi vine să-ţi iei lumea-n cap, pentru că-ţi dai seama că discuţi cu oameni care nu înţeleg principiile unei democraţii. Ei aleg un alt fel de comunism, de control, de jug.
Şi atunci îl înţeleg pe Petre Ţuţea, care a spus: Am stat 13 ani în temniţă pentru un popor de idioţi.

În septembrie, legea care permite procurorilor sa controleze la greu computerele oricui, fără mandat şi când vor ei, a fost adoptată tacit de Camera Deputaţilor şi azi a fost aprobată de Senat printr-o procedură suspect de rapidă (zic cei de la APADOR-CH).
Altfel spus, adio albumelor foto personale pe hard, adio poze cu nudul iubitei/iubitului, adio cuvinte de amor scrise întâi în ciornă înainte de a le trimite pe e-mail, adio glume, adio jurnale… Trebuie să fiţi atenţi ce site-uri accesati, ce scrieti, ce păstraţi pe hard pentru că s-ar putea ca o glumă să facă mare rău unui militar, poliţist, funcţionar public sau de altă natură, familiei si voua, in mod direct… Va trebui să vă cenzuraţi. Bineînţeles, există criptarea şi curând mai toţi vom avea datele super criptate şi vor rămâne la vedere cei care nu au nimic de ascuns: cei care nu ştiu gândi singuri, cei care n-au păreri sau n-au curaj să le exprime, cei care… vegetează, în general. Adio secret profesional, adio secret bancar, adio secret comercial, industrial etc.…

De la 1 ianuarie 2016 cine vrea cartela telefonica preplatită trebuie să-şi dea toate datele de identificare - legea intră în vigoare la 1 ianuarie 2015 şi până în ianuarie 2016 cei care au cartele preplatite trebuie să se înregistreze, altfel li se vor bloca; trebuie să se identifice şi toţi cei care se conectează la reţele WiFi. Zice generelaul SRI nu-ştiu-cum Dumbravă că România e potenţial de risc pentru statele Uniunii Europene (zic eu: alături de Belgia, Austria şi altele, care n-au astfel de reglementări).
Acest proiect de lege a fost adoptat la numai o zi după ce, prin decizia din 8 aprilie 2014 a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (C.J.U.E.), a fost invalidată Directiva 2006/24/CE a Parlamentului European, privind păstrarea datelor utilizatorilor de telefonie şi internet - cunoscută şi ca Directiva Big Brother - pe motiv că aceasta reprezintă o imixtiune deosebit de gravă şi disproporţionată în drepturile fundamentale la respectarea vieţii private şi la protecţia datelor cu caracter personal.

Controlul conturilor bancare. De ANAF (adică fiscul românesc) ce să mai scriu? De ce să fie acei funcţionari mai prejos? Vor şi ei control şi cer: obligatoriu, lunar, băncile să le comunice situaţia conturilor tuturor persoanelor fizice şi juridice din România. Măsura se constituie într-o aşa numită „necesitate de înfiinţare a unei baze de date la nivelul administraţiei fiscale”, dar în fapt este o încălcare grosolană a dreptului la viaţa privată, prin supravegherea generală a întregii populaţii, pentru eventuala prindere a unor evazionişti. Mâine-poimâine vom primi de la ANAF scrisori în care vom fi sfătuiţi să nu mai cumpărăm produsul X pentru că produsul Y e mai bun.
Această propunere aduce o gravă atingere dreptului la viaţa privată prin instaurarea unei măsuri de supraveghere fiscală în masă, fără a fi justificată, şi fără să ofere garanţii şi măsuri de protecţie asupra datelor cu caracter personal colectate.

Astfel de reglementări încalcă mai multe drepturi prevăzute în C.E.D.O. 

Prevederea privind adoptarea tacită vizează, de fapt, situaţii excepţionale dar fenomenul a devenit unul curent la Senat. În ultima perioadă sute de legi au fost adoptate tacit, adică fără a beneficia de dezbateri care să ducă la eliminarea deficienţelor, de amendamente care să îmbunătăţească prevederile legislative şi de votul care să certifice voinţa politică a unei majorităţi (stirile.protv).
Alte exemple de reglementări adoptate tacit de-a lungul timpului: taxa auto, castrarea chimică a pedofililor, modificări privind statutul funcţionarilor publici şi multe altele…


Pe scurt: pe zi ce trece diferenţele între ce a fost şi ce este se estompează. Din indiferenţa, frica şi sau naivitatea majorităţii s-a ajuns atunci la acel grad avansat de îndobitocire şi din aceleaşi motive se va ajunge din nou, mai devreme sau mai târziu.

Soarele la apus

Ce este viaţa? Este strălucirea unui licurici în noapte. Este suflarea unui bivol în timpul iernii. Este mica umbră care aleargă peste iarbă şi se pierde în apus de soare. 
(din folclorul tribului indian Blackfoot)

18 dec. 2014

Taximetristul de serviciu

Farmecul vieţii se manifestă din plin încă din zori de zi când, la ora şase – plus-minus câteva minute – vecinul taximetrist îşi trânteşte portiera, se aşează la volan, ambalează motorul şi-l ţine aşa, ambalat în gol, câteva minute vara şi muuulte minute iarna (închiriază-ţi, omule, un garaj subteran, că-s destule în zonă!). Iarna bate la poarta anotimpurilor! Iarna, când zăpada îngheaţă pe parbriz o raşchetează cu simţ de răspundere în timp ce motorul toarce zgomotos – prea zgomotos în liniştea zorilor!

Fie primăvară, vară, toamnă, iarnă, vecinul taximetrist are program fix – ca un cuc de ceas – parfumând cartierul cu mirosul gazelor arse care se insinuează în dormitoare prin ferestrele deschise (vara mai ales, în zori de zi, când somnul tare-i dulce). Motorul lui trezeşte păsările înainte de vreme şi ciripesc nemulţumite din cauza duduitului motorului pe care-l turează bine, să-şi ia benzină, mai ales în zilele răcoroase (şi pe-aici e răcoare zilnic în zori de zi). Ce plăcere! Să te trezeşti în zori – când ai putea dormi încă vreo doua ore! – şi să inspiri minunatele gaze arse la şase dimineaţa, în fiecare zi – pentru că cei mai mulţi taximetrişti nu-şi iau zile libere nici sâmbăta nici duminica...

Normal că omu' trebuie să-şi câştige banii pentru existenţă! Dar mă întreb: de ce trebuie să o facă pe plămânii şi nervii altora, turându-şi motorul la nici zece metri de ferestrele celor care n-au fost inspiraţi să-şi cumpere apartamente la mare înălţime iar el ar avea alternative? Nu-i firesc! Nu-i politicos! Nu-i de bun simţ! Nu-i normal! Ah! Normal e un program la maşina de spălat!

Concluzie: motorul turat face parte din farmecul vieţii!

16 dec. 2014

Unghii lungi

Se spune că ochii şi mâinile sunt oglinzi ale sufletului.
Am văzut oameni cu ochi frumoşi a căror privire, piezişă, aproape că mă fugărea de lângă ei. Uneori am rămas, parcă pentru a mă convinge dacă sunt oameni cu doua feţe… Şi erau.

Am văzut oameni cu unghiile neîngrijite, pe motiv că locul de muncă era de asemenea natură încât nu le puteau curăţa cum ar trebui când plecau de acolo şi nici acasă. Nu. E dezinteres pentru a se informa, comoditate sau minciună.

Unghiile lungi la femei sunt elegante, dar nu atunci când sunt atât de lungi încât se încovoaie ca nişte gheare, gheare pe care le mai şi lăcuiesc în roşu-aprins. O femeie cu astfel de unghii-gheare, pentru mine, e dizgraţioasă şi o identific cu Baba Cloanţa - şi cel mai adesea se şi dovedeşte a fi. Pe lângă faptul că apropierea uneia cu astfel de unghii poate fi pericol fizic.

Unghiile lungi la bărbaţi sunt oribile! Desigur, tot din punctul meu de vedere. Cui îi plac, îi plac. Gusturile şi culorile nu se discută dar aceasta nu înseamnă că nu sunt discutabile.

Un bărbat cu unghii lungi numai la degetele mici ale mâinilor este scârbos, pur şi simplu! Am cunoscut unul ca acesta. Arăta bine, era curat, era inteligent şi politicos. I-am văzut unghiile din prima clipă, dar m-am abţinut să-mi manifest curiozitatea. Într-o zi, însă, l-am întrebat:
- De ce porţi unghiile aşa de lungi la degetele mici?
- E comod să mă scarpin în urechi - îmi răspunde el, cât se poate de natural, ca şi cum ar fi fost ceva de la sine înţeles, ceva ce toată lumea ar trebui să facă.
Am înghiţit în sec şi… dusă am fost. Dacă nu i-a zis altcineva el nu ştie nici azi de ce am fugit atunci.

Deşi am mai văzut destui cu unghii lungi la cele două degete mici ale mâinii mi-am amintit de acela pentru că zilele acestea am văzut în piaţă - vindea brânză - un bărbat care avea unghiile lungi la degetele mici. N-am vrut să cumpărăm brânză de la el şi de data aceasta am spus răspicat de ce, în public. N-o spuneam, dar s-a arătat cineva mirat, insistând că acea brânză este una dintre cele mai bune care se vând în piaţa aceea. Aşa o fi! Dar ştiu eu pe unde se scarpină el cu unghia? Poate că vânzatorul-producător şi-o tăia unghiile de la degetele mici pentru că m-aş mira să meargă să-şi spele mâinile după ce se scarpină-n urechi! Şi nu foloseşte mănuşi de nailon când atinge produsele!


O mai fi şi alt rost pentru care unii bărbaţi îşi poartă lungi acele unghii dar nu mă interesează - sunt dizgratioşi. Poate pun sare în mâncare?

15 dec. 2014

Buna dimineata soare!

Postare in jocul Iulisei: Buna dimineata soare!

Brad bătrân, de Ion Brad
[…]
Aştept. Mă uit în jur. Lumina joacă,
Dar roua se preschimbă-n promoroacă …
Furnicile se sperie şi ele
Şi macină lumina în măsele
În loc de ace verzi, mai cad de-a rândul
Cenuşile ce-acoperă pământul …

De ce nu vii tu, draga mea, de-acolo
Să-mi scrii pe frunte semnul lui Apolo,
Ca soarele-nflorit pe stânca frunţii
Cu tineri brazi să-mbrace iarăşi munţii?!



Să aveţi o săptămână minunată!

14 dec. 2014

Frac şi muci

Pe stradă, în peisajul cotidian, bărbaţii îmbrăcaţi elegant sunt specie pe cale de dispariţie şi când e vreunul privirea-mi fuge spre el.

Când scriu elegant nu mă gândesc la costum şi cravata! Nu! Eleganţa e ceva mai mult. Dacă omul nu ştie să-şi poarte hainele poate pune pe el orice dar elegant nu va fi.

Citind textul publicat de pandhoraa, Un accesoriu potrivit barbatilor - esarfa, mi-am amintit (un fel de a spune) două scene cu bărbaţi îmbrăcaţi frumos. Cui nu-i plac oamenii îmbrăcaţi frumos?!

Pe unul l-am văzut pe un peron. Abia trecusem de adolescenţă şi - la vederea lui - ochii mi se învârteau în cap ca girofarul. Era primăvară şi în mulţime se evidenţia un bărbat înalt, brunet, care purta balonzaid lung, culoarea oului de raţă. Sunt fan balonzaid şi îmi place să văd oamenii îmbrăcaţi cu astfel de haine. Tipul acesta era bine îmbracat, cu gust, proaspăt tuns la frizer – se vedea că o mână de profesionist a avut grija de podoaba lui capilară.

Se plimba omul pe acel peron, calm… Şi cum îl priveam cu atenţie – dar numai cu coada ochiului – doar ce-l văd că-şi suflă nasul în degete, direcţionând mucoasele spre dalele peronului. Apoi îşi bagă mâna în buzunar, să se şteargă. Mi-a trecut brusc de eleganţa lui!

Pe un bulevard, iarna, din direcţie inversă venea agale un domn vârstnic, înalt, cu trup zvelt, îmbrăcat cu palton negru lung, o pălărie cochetă şi fular albastru înnodat cu eleganţă între reverele paltonului. Mi-am spus în gând că e înviorător să ştiu că există bărbaţi de vârsta a treia care se dichisesc. Acum ştiu că sunt mai mulţi doar că nu-i văd pe toate drumurile. Nici bine nu mi-am terminat gândul când omul şi-a suflat nasul în degete, şi-a scuturat mâna apoi a şters-o de un capăt al fularului, capăt pe care l-a folosit şi să-şi şteargă nasul de eventuale urme, cu gesturi pline de eleganţă, desigur.


Şi, uite-aşa, încet-încet, am înţeles ce voiau să-mi transmită părinţii atunci când - copil fiind - îmi spuneau că, uneori, aparenţele înşeală.

13 dec. 2014

Crăciun, de Hannes Stein

Crăciunul este ca un autobuz care soseşte năvalnic în staţie, în vreme ce semaforul arată roşu; dar traversezi şi te miri că te loveşte o maşină. Decembrie vine în fiecare an. Şi în fiecare an, în decembrie, se apropie ameninţător data de 24. Şi în fiecare an te arăţi uluit: cum aşa, din nou sărbătorile? Aşa că începi cu doar două zile înainte, să spargi cardul de credit şi să cumperi, panicat şi angro, cadouri pentru tanti Frida, pentru noul prieten al surorii şi pentru cei mici şi dragi. […] Noul joc de computer pe care şi-l doreşte Max (trei ani) pentru moment nu mai există în stoc, din păcate. N-ai habar dacă potenţialul cumnat s-ar simţi stânjenit de un exemplar ilustrat din Kamasutra, lăsat pentru el pe măsuţa de cadouri. Dar să nu zică nimeni că n-a fost prevenit la timp, şirurile de Moş Crăciuni din ciocolată păzesc încă din august rafturile supermarketurilor, ca un avertisment mut. Vitrinele sunt împodobite de pe la mijlocul lui septembrie cu ghirlande argintii şi ramuri de brad din plastic. […] Iar semaforul arată roşu, cât se poate de limpede. De vină eşti doar tu! Moşul stă la volanul autobuzului de Crăciun şi râde – şi are dreptate când opreşte exact în dreptul zebrei pline de pietoni.

Însă în centrul sacru al terorii, dacă îmi este îngăduit oximoronul, se află sărbătoarea propriu-zisă de Crăciun, când obligatoriu se adună grupuri de oameni altfel străini şi plini de aversiune unii faţă de alţii, dar cu legături de rudenie, ca să stea alături sub brazii împodobiţi şi să sărbătorească, în armonie. Iar evenimentul ia o turnură cât se poate de neplăcută în Germania. Pentru că, spre deosebire de Anglia, unde scopul principal este să te ghiftuieşti, spre deosebire de America Latină sau de creştinii arabi, unde Crăciunul rămâne o sărbătoare populară şi zgomotoasă, multicoloră şi veselă, germanii aşteaptă sa fie dominaţi de pace şi de sentimente profunde; o reţetă sigură pentru crime cu toporul şi alte asemenea tragedii domestice. Cele mai mari catastrofe au loc când 24 decembrie cade joia şi trebuie să petreci patru zile la rând în sânul familiei, un adevărat dezastru programat, care poate fi ţinut în frâu doar cu multă mâncare grea. Procesele complicate de digestie astfel puse în acţiune aduc membrii familiei într-un soi de narcoză culinară, împiedicându-i să se năpustească unii asupra celorlalţi. Fiţi înţelepţi, rezistaţi oricăror tentaţii, pregătiţi pentru Crăciun doar crap umplut, gâşte grase cu găluşte de cartofi şi cârnaţi de Franconia! Şi evitaţi orice plimbare în scopuri digestive!


(din volumul Enciclopedia lucrurilor care mă sâcâie zilnic. Mic tratat pentru intelectuali agasaţi, Ed Nemira, 2007)