Parfumul Secretului

Vrei să înțelegi cât de frumos și de desăvârșit este un lucru ieșit din mâinile lui Allah? Vino în pustiu și privește cerul cu Luna și cu stelele.

Egipt e o reflectare a lumii cerești în lumea pământeană, o împletire între modern și antic. Cultul antic nu e mort total, chiar dacă adepții sunt tot mai puțini. Puterea cultului antic constă în heka - în ceea ce acum unii numesc energia vitală a Universului.

Ca turist singur în Egipt nu prea știi încotro să te îndrepți după ce ai coborât din avion și ieși din clădirea aerogării împânzită de soldați înarmați. Dar pe el îl aștepta Hamed, ghidul lui pentru perioada cât rămânea acolo pentru un schimb de experiență în materie de cultură, trimis fiind de la Ministerul de Externe. N-a prea fost încântat, dar avea ocazia să vadă Piramidele, Sfinxul și Marele Deșert.

Ghidul l-a condus la mașină apoi s-au strecurat în traficul infernal și au ajuns la un hotel mic dar luxos. Palmierii, câțiva portocali, multe tufe de vanilie și arbuști de magnolia cu parfumul lor amețitor formau un paravan extraordinar în jurul clădirii. Hotelul era denumit “Ka și Maat”. Ka este funcția creatoare, forța vitală a omului, care nu e aceeași pentru toți și nu e constantă în timpul vieții omului - îi explică ghidul semnificația. Maat înseamnă ordine, adevăr, justiție; e principiu al organizării lumii dar și al rațiunii și justiției. Ka e forța de însuflețire a lui Maat.

Egipt nu și-a spus ultimul cuvânt, nu s-a lăsat descoperit în întregime. Câte sute de ani a stat Sfinxul îngropat în nisip până a fost descoperit datorită unui vis pe care l-a avut Tuthmes IV, sub domnia căruia țara a dobândit o mare prosperitate iar cultura și civilizația au atins o strălucire greu de egalat?

Au plecat spre Piramide în chiar aceeași zi, spre seară.

- Piramidele sunt ca femeile - i-a spus ghidul. Noaptea, în lumina stelelor, au mai mult farmec, mai mult mister. Ziua, Piramidele impresionează prin monumentalism, dar noaptea… Oh! Poți înțelege numai dupa ce ajungi acolo.

Pe măsură ce distanța până la piramide se micșora emoții neînțelese îi răscoleau stomacul. Nici bine n-au coborât din mașină că un paznic îmbrăcat în uniforma militara s-a apropiat strigând ceva. Hamed i-a arătat niște documente și soldatul s-a retras în ghereta lui.

Luna, deja sus, perfect rotundă, învăluia Marea Piramidă într-o lumină de un violet pal, lumină misterioasă și rece. În fiecare colț umbrit avea senzația că e ascunsă o ființă care-l pândește. Se aștepta din clipă în clipă să întâlnească un locuitor al Egiptului antic, un preot, un soldat  sau chiar pe faraon în ținuta strălucitoare de ceremonie, în car aurit. Avea sentimentul că Timpul s-a oprit și el a trecut într-o altă realitate - o realitate mai potrivită cu inexplicabila lui stare de spirit, când totul îi părea cunoscut deși nu mai călcase în Egipt până atunci. Poate spiritul său a fost cândva prizonier în trupul unui antic egiptean. La sosire, așteptând ghidul, a avut o scurtă viziune, pe care a pus-o pe seama faptului că îi era foame și foarte cald sub razele soarelui de amiază. Văzuse o zonă aproape deșertică, multe colibe din trestie și case simple din chirpici și cărămidă; în zare un templu - sau poate un palat - și un alai de oameni bogat înveșmântați. Poate era o amintire dintr-o altă viață - gândi zâmbind.

Faimoasa piramidă părea placată în calcar, ca atunci când a fost construită, strălucitoare în lumina Lunii, un far călăuzitor pentru caravanele din deșert. Arând nisipul cu picioarele încălțate în sandale a coborât în mica vale unde se înalță Sfinxul. Ghidul a rămas lânga piramidă. În deschizătura din ceva care pe vremuri ar fi putut fi un zid a găsit un loc numai bun pentru a sta să contemple colosul din piatră.

Sfinxul, tainica și misterioasa întruchipare a unei viziuni la fel de tainice se înălța la numai câțiva metri de el. Tradiția spune că niciun om nu cunoaște data când acesta a fost sculptat într-o ridicătură de calcar, deși există glasuri care afirmă ca faraonul Khafre a dorit acest uriaș în formă de leu, să-i protejeze mormântul.

Privea încruntat spre imensul idol. Ce dorea el să spună? Îi chema pe oameni la meditație?

- Ce spui, leule? adresă întrebarea Sfinxului, cu voce tare, privind fix la fața împietrită. Ce va deveni omul? Aceasta e întrebarea la care ne obligi să medităm? Ce este omul, Sfinxule?

Amuți brusc, realizând cât de lipsite de sens erau cuvintele. Trăia într-o lume în care cuvântul și-a pierdut înțelesul și forța. Atât de multe cuvinte, atât de multe sensuri și reguli încât se rătăcise în hățișul acestora. O vorbă devenise Cuvântul. Își dorea ca oamenii să fie muți - măcar o zi - să se înțeleagă din priviri și gesturi; să fie liniște totală - măcar o oră - să audă curgerea clipelor în clepsidra Timpului. Și când, mai apoi, va fi rostit primul cuvânt oamenii să-i simtă forța. Cel care rostește să simtă că a spus ceva și ceilalți au înțeles perfect.

Deșertul se întindea în fața lui, întunecat și misterios. Ce ascundea vălul de beznă? Se cocoță pe una dintre labele Sfinxului, scrutând întunericul. Gândurile țâșneau din adâncul conștiinței sale ca și cum Heru-Khut, spiritul Sfinxului, încerca să comunice cu al lui. Singur, cu stelele clipind misterios, liniștit și fericit părea că se ridică în văzduh, contemplând Lumea din înălțimi negre. Nu se mai simțea al nimănui - colosul stâncos îi ținea de urât.

Horus al orizontului era asociat cu Sfinxul care-și ține buzele strânse, impunând liniștea și secretul. Thot, zeul înțelepciunii și al învățăturii secrete care transmite lumina, mascând-o totodată pentru a nu fi orbitoare, revarsă asupra lui cunoștința misterioasă a forțelor psihice și ale înțelepciunii spirituale; din acel moment omul a devenit o “voce adevarată”, fiind pregătit să-și sacrifice vorba și să păstreze liniștea. Acela care cunoaște secretul nu vorbește. Acela care vorbește nu cunoaște secretul.

În vremuri mai spiritualizate, oamenii se puteau înălța până la contemplarea efectivă a Enigmei. Acum, spiritul închis în materie nu mai poate face acest lucru decât dacă omul se lasă condus de intuiție, învățând să-și lase spiritul să circule liber. Sfinxul trăiește acum în interiorul oamenilor și le pune întrebări pe care le lasă fără răspuns.

Plecă de lângă Sfinx. Martorul civilizațiilor care s-au perindat de-a lungul secolelor îl privea tăcut, cu ochi orbi. Ciopârțit de oameni și ros de vânturi și nisip, Sfinxul se înalță sfidător și rămâne mut la întrebările oamenilor. Întruchipează forța leului, înțelepciunea omului și seninătatea unui zeu. Omul e destinat să stăpânească animalul din sine și să-l supună: In om, sufletul nu poate muri - spune Sfinxul.

Aștepta dimineața în deșert. Va rămâne în nisip până ce orizontul se va lumina, și va sta la pândă - asemenea Sfinxului care privește spre Orient - să prindă, treaz, secunda în care Focul luminează lumea, eliberând-o de himerele care o stăpânesc. Va percepe clipa de adevăr în care mintea e golită de lumesc și în care ochiul cuprinde Tot. Aștepta momentul în care Focul își scoate haina și rămâne lumină pură.

Înspăimântătorul, feericul ținut de nepătruns nu-l mai speria. Splendoarea și măreția pustiului îi copleșeau sufletul și se simțea cuprins de sentimentul nimicniciei, dar nu nega fericirea pe care o resimțea. Ajungeau până la el adieri parfumate de smirnă, mosc și lămâie…

Ankh, Tutankhamen's Aroma of Intrigue e un parfum din coleția Scent of Time și a fost lansat în anul 2008, fiind derivat din celebra și misterioasa substanță Kyphi, denumirea grecească (Kapet = kp.t. în egipteană). E o compoziție delicată de esențe de ierburi amestecate, cu note de citrice și trestie parfumată, rășini, miere și note lemnoase amestecate perfect, care dau iluzia parfumului de tămâie arsă - un dar al zeilor, un tribut pentru Tutankhamon, faraonul copil.

Kyphi era tămâia de trei ori arsă: în zori, pentru a saluta soarele, zeul Amen, la prânz, când soarele era în cel mai înalt punct și la apus, pentru a-i aminti zeului să revină. Plutarh scria ca preoții egipteni ardeau în zori tâmâie, la prânz mirt și la apus Kyphi (tămâie specială și foarte scumpă). În antichitate parfumurile și tămâia erau numite “dătători de viața”.

E greu de spus ce ingrediente, exact, conținea Kyphi, dar creatorii parfumului Ankh afirmă că au reușit să le identifice. Plutarh a scris despre puterea miraculoasă a produsului compus din substanțe aromatice care ajută împotriva anxietății, pentru un somn bun cu vise frumoase. El enumera ca ingrediente: miere, vin, chiparos, șofran, stafide, smirnă, ienupăr, cardamon și plante roșii aromatice.

Câteva biluțe din tămâia Kyphi au fost găsite în Sala Mare a Templului de la Edfu, între Aswan și Luxor, pe Nil (Hapi) și, vechi de 3000 de ani, sunt păstrate în muzeul din Cairo.

Prima referire la Kyphi o găsim în Textele Piramidelor, care datează din dinastiile 5 si 6, Regatul Vechi.

Hieroglifa ankh era simbolul vieții veșnice. Ankh e crucea egipteană, crucea ansată, crucea coptă sau crucea Tau. Zeii din Egipt au fost adesea reprezentați cu această cruce: purtând una în fiecare mâna ori având brațele încrucișate peste ea, pe piept. Unele teorii susțin faptul că Ankh reprezenta răsăritul soarelui. Bucla simbolizând soarele, linia orizontală simbolizând orizontul, iar linia verticală simbolizând traiectoria Soarelui.

Cutia aurie a parfumului Ankh reprezintă masca mortuară a lui Tutankhamen, faraonul copil a cărui moarte este, încă, învăluită în mister, deși exista mai multe teorii.

Pentru Clubul Condeielor Parfumate gazduit de Mirela, pe tema aleasa de Alexandra Cristea