27 nov. 2013

Prima Cruciadă, inițiată în 27 noiembrie 1095



Cruciadele au fost expediții militare ale feudalilor apuseni cu scopul de a cuceri și coloniza regiuni din Orientul Apropiat, îndeosebi Palestina și Ierusalimul. Au apărut într o societate aflată în plină expansiune politică și militară și sunt o întregire a procesului de colonizare petrecut în Europa și au participat toate clasele și păturile sociale. Expedițiile au fost însoțite, la început, de o ideologie creștină. Proclamate ca războaie sfinte au fost organizate în numele eliberării așa numitelor locuri sfinte (locurile unde s-a născut, a trăit, a murit și a reînviat Cristos), în principal Ierusalimul și împrejurimile sale, de sub dominația musulmană. Caracterul religios al cruciadelor explică de ce conducerea lor a revenit papalității al cărei rol, pe plan internațional, se afirmă în secolul al XI-lea.

Prima Cruciadă (1096-1099) e considerată a fi expediția sărăcimii, condusă de Petre Pustnicul și Walter cel Sărac, și expediția cavalerilor grupați în patru corpuri principale de oaste, conduse de: Godefroy de Bouillon, ales mai târziu comandant suprem al armatei; Hugo de Vermandois, fratele regelui Filip I și Robert Courtheuse, fiul lui Wilhelm Cuceritorul; Robert al II-lea de Flandra; Bohemund de Taranto și Tancred de Sicilia.
Cunoscută azi ca fiind Prima Cruciadă - deși abia în secolul XIII a apărut termenul cruciadă, la 100 de ani de la cucerirea Ierusalimului - aceasta a fost primul război în care creștinii au plecat să ucidă în numele lui Dumnezeu.
În 27 noiembrie 1095, la Conciliul de la Clermont, papa Urban al II-lea a declanșat această cruciadă, declarând război sfânt împotriva musulmanilor care ocupaseră Țara Sfântă, dorind să recâștige controlul asupra zonei. Urban al II-lea a fost primul papă care a propus în mod public ideea unei Cruciade pentru recucerirea Țării Sfinte, cu celebrele: Deus vult! (Dumnezeu o dorește!). Ceea ce a urmat a rămas în istorie drept o perioadă sângeroasă de confruntări sub văl religios sintetizată prin termenul de cruciade.
Papa a cerut nobilimii și clericului francez să preia controlul Ierusalimului din mâinile musulmanilor. Franța, a afirmat el, era suprapopulată, iar în ținutul Canaanului curgeau laptele și mierea. A vorbit despre violența și desfrâul nobililor și a afirmat că soluția pentru rezolvarea unor probleme de ordin social era de a întoarce săbiile în serviciul Domnului: Fie ca hoții să devină cavaleri - ar fi zis el. A vorbit despre răsplată, atât pe Pământ cât și în Cer, unde iertarea păcatelor era oferită oricui ar fi putut muri în lupta pentru creștinism. Mulțimea a fost cuprinsă de entuziasm frenetic, strigând Deus vult!
Ceea ce a început ca un apel făcut cavalerilor francezi s-a transformat repede într-o migrație pe scară largă și într-o cucerire de teritorii aflate în afara Europei. Majoritatea celor care au răspuns apelului nu erau cavaleri, ci țărani, săraci și fără pregătire militară, însă cărora această expediție le oferea o evadare de la greutățile zilnice și o descătușare a pietății personale, neîngradită de autoritățile ecleziastice și laice. Au plecat în expediție (deși papa Urban a încerca să interzică) femei, copii, bolnavi, călugări. Relatările despre abuzurile musulmanilor asupra pelerinilor creștini care se îndreptau spre Ierusalim și alte locuri sfinte din Orientul Mijlociu au întărit zelul cruciaților. Nu doar cavalerii, dar și țăranii și nobilii din diverse țări ale Europei Occidentale, fără a avea o conducere centralizată efectivă au plecat, pe uscat și pe mare - în august 1096 - spre Ierusalim și au ocupat orașul în iulie 1099, înființând Regatul Ierusalimului și celelalte state cruciate*.

Prima cruciadă a dat semnalul începerii unei lungi perioadă de violențe împotriva evreilor în cadrul Culturii europene. Deși antisemitismul exista în Europa de secole, Prima cruciadă reprezintă primul caz de violență în masă îndreptată împotriva comunităților evreiești. Predicile din timpul cruciadei au dus la creșterea sentimentului antisemit. Unii predicatori îi considerau pe evrei și musulmani ca dușmani ai lui Cristos, oameni cu care trebuia luptat și care trebuiau convertiți la creștinism. Mulți oameni nu considerau necesar să călătorească mii de kilometri pentru a se lupta cu necredincioșii, când necredincioșii erau atât de aproape de casă. La începutul verii anului 1096, o armată germană de aproximativ 10.000 de soldați condusă de Gottschalk, Volkmar, și Emicho, s-a îndreptat către nord prin valea Rinului, în direcția opusă Ierusalimului, și a început o serie de pogromuri, pe care unii istorici le numesc primul Holocaust.

Celelate cruciade: Cruciada a II-a (1147-1148); Cruciada a III-a (1189-1192); Cruciada a IV-a (1202-1204); Cruciada a V-a (1217-1221); Cruciada a VI-a (1228-1229); Cruciada a VII-a (1248-1250); Cruciada a VIII-a (1270).
Dintre cele opt cruciade două sunt considerate mai importante: prima, în care a fost recucerit Ierusalimul (care nu mai fusese sub conducerea creștinilor de 461 de ani) și a patra, în care a fost cucerit Constantinopol de la Bizantini.

Nota:
*) Statele cruciate au fost o serie de entități feudale create de cruciații occidentali în Asia Mică și în Țara Sfântă (Israelul și Palestina antice și moderne). Primele patru state cruciate au fost create în Levant imediat dupa succesul primei cruciade:

1. Comitatul de Edessa, fondat în anul 1098, care a rezistat până în anul 1144;

2. Principatul de Antiohia, fondat în anul 1098, care a rezistat până în anul 1268;

3. Comitatul de Tripoli, fondat în anul 1104, care a rezistat până în anul 1288 (în 1109 a fost cucerit de musulmani);

4. Regatul Ierusalimului, fondat în anul 1099, care a rezistat până în anul 1291, când ultima sa capitală - Acra - a fost cucerită. Regatul Ierusalimului avea mai multe state vasale, cele patru mari seigneuries fiind: Principatul din Galileea; Comitatul de Jaffa și Ascalon; Senioria Transiordaniei; Senioria Sidonului. Calicia Armeneasca exista cu mult timp înainte de organizarea primei cruciade, dar a primit statutul de regat de la Papa Inocențiu al III-lea (n. 1160 sau 1161 - d. 16.07.1216).

4 comentarii:

  1. O pagina fascinanta din istoria lumii. Unii le vad ca pe niste expeditii glorioase, altii le contesta, caci au dus si mai tare la adancirea conflictului dintre crestini si musulmani.
    Sarut mana pentru lectia de istorie! :-)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E, cu adevarat, fascinanta acea perioada din istoria omenirii. Tragedia este - cum remarci si tu - adancirea conflictului inter religios.
      Cu placere si multumesc.

      Ștergere
  2. M-au intristat de cand ma stiu cruciadele si tot ceea ce-a fost legat de ele. Religia a facut mult rau de-a lungul timpului si s-a folosit de oameni, de sentimentele lor, de intoleranta...de tot.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Prima data cand am aflat despre cavalerii "cruciati" a fost in serialul "Ivanhoe" - unde cavalerul din rolul principal o iubea pe Rebecca, fiica unui evreu. ;) "Tineam" cu arabii si cu evreii, dar mereu castigau ceilalti! ;)
      O, da! In numele divinitatilor s-a varsat sange de cand e lumea si pamantul! Si se va mai varsa... Se vede clar si azi, doar ca, acum, se varsa sange in numele... democratiei si impotriva terorismului! Cică!

      Ștergere