29 nov. 2013

Câinele roșcat



Când mă simt copleșită de fapte, de oameni, aleg să mă retrag un timp departe de zonele aglomerate, să încarc bateriile. Eram cazata la Gaiser, un hotel din Timișul de Sus, în anul 1990. La câteva sute de metri de hotel era (este) un sanatoriu și acolo un parculeț neîngrijit dar cu bănci în stare destul de bună. Îmi plăcea să stau acolo și să citesc. Acolo se aduna și haita din zonă - erau unsprezece câini (știu pentru că i-am numărat). Într-o zi, un câine roșcat (numărul 12), cu pete sure, cu alură de lup (nu câine lup) s-a tolănit lângă o bancă, la soare. N-a trecut mult și au venit cei 11 câini și l-au luat la bătaie pe cel care ședea liniștit - și care încercase să fugă, dar n-a mai apucat. Se băteau în fața mea, la nici doi metri. L-ar fi umplut de sânge pe sărmanul căine roșcat. Privesc in jur: nimeni - tocmai de aceea alesesem locul, pentru că era lipsit de prezența umană. Am lasat cartea pe bancă și m-am ridicat. Mi-e imposibil să asist la așa ceva. M-am apropiat de haita care mă ignora. Unul dintre câini mă vede și mă latră. Apoi altul. Le strig: Sssst! și ei se
reîntorc la câinele roșcat. Era acolo și un căine mare-mare - maro închis. Am înțeles că acela e șeful haitei și pe acela trebuie să îl potolesc. Tot cu ssst! m-am apropiat. Băteam puternic din palme și începusem să-i iau cu “hei, tâmpițeilor!” S-au oprit din cafteală și mă priveau - unii încercau să mă impresioneze mârâind. Câinii rămân interziși când un om are tupeul să se dea șef pe teritoriul lor. Sunt animale de haită și simt frica iar atunci când cineva nu se sperie ei înțeleg cine e șeful haitei. Lătrau din ce în ce mai neconvingator. Nu prea știau ce-i cu mine, dar eu știam bine, așa că am început să mângâi unul, apoi altul - având grijă să nu fac gesturi largi, să nu creadă că vreau să-i lovesc - și care mai de care se înghesuia la mângâiat. Au uitat ce aveau de împărțit. M-am așezat pe bancă și mi-am văzut de citit. Câinele roșcat s-a așezat în stânga băncii, haita în dreapta. Totul a durat ceva timp, dar am povestit pe scurt.
A venit portarul de la sanatoriu și mi-a zis că nu sunt sănatoasa. Deh! O fi crezut că sunt la tratament! Din acea zi - cel puțin cât am fost în zonă - câinii aceia nu s-au mai încaierat. Le aduceam mâncare (resturi de la bucătăria hotelului) și le-o dădeam pe porții, având grijă ca cel care termina primul să nu se dea la mâncarea celor mai înceți. Câinele roșcat mă însoțea pretutindeni și oamenii care erau “de-ai zonei” îmi spuneau să am grijă că acela e un câine rău și încercau să îl alunge, împotriva protestelor mele, dar revenea mereu la mine. Nu era rău, era doar speriat. În primele zile nu mi-a permis să îl mângâi, dar apoi i-am câștigat încrederea. Le-am spus tuturor să nu-l mai alunge aruncând cu pietre după el și le arătam că mă lasă să îl mângâi. Nu l-au mai alungat, dar nu știu ce s-a întâmplat după ce am plecat. Sper că nu i-am făcut mai mult rău decât bine.

Nu vă hazardați să faceți așa ceva dacă aveți cel mai vag sentiment de teamă! Câinii vă simt. Dacă aveți ghinionul să dați de o haită în drumul vostru n-o luați la fugă - în niciun caz! Puteți face stânga împrejur (să nu vă opriți nicio clipă!), dar calm, chiar dacă vă mănâncă tălpile să fugiți - dacă v-au văzut grăbiți se vor orienta către voi. Dacă totuși vin, faceți un pas hotărât către ei, ușor aplecați în față, și bateți din palme, spunand nu!, marș! sau ce vă vine în minte, dar cu hotărâre! Câinii tot vor lătra, dar defensiv. Vă aplecați și luați ceva de pe jos - sau vă prefaceîi că luați, dacă nu e nimic la îndemână - și dați spre ei, dar lângă câine, niciodată în el!! Plecați de acolo - dar nu alergând - când ei nu mai sunt așa de cu ochii pe voi, ci adulmecă ba pe jos, ba în stânga sau dreapta… Bineînțeles, dacă vă e frică aveți mai puține șanse să scăpați dar e mult mai bine decât să fugiți și poate să mai apară cineva care să vă ajute.

În special primăvara și toamna, când femelele sunt în călduri, masculii - în special cei necastrați - sunt mai agresivi, pentru că își apără teritoriul. Mai sunt agresivi atunci când - pe aproape - o cățea are pui pe care încă îi mai alăptează - câinii apără cățeaua și puii de eventuali intruși.

Vezi si: Intamplari cu caini vagabonzi (legatura externa)

O poveste emotionanta, despre un caine credincios, puteti citi la Alex - Lumea lui Alexandru 

2 comentarii:

  1. Nici eu nu am teama de caini si procedez oarecum asemanator in prezenta celor care par usor agresivi si carora stiu in momentul respectiv ca le-am incalcat temportar teritoriul, fiind obligata sa trec prin locul unde se afla. N-am avut niciodata intamplari nefericite cu cainii desi candva unul m-a inhatat de-o cizma iar altul de pantaloni (blugi). Cred ca de atunci sunt chiar mai blanda cu ei fiindca ii inteleg, stiu ca se simt amenintati.
    Bun articolul, poate fi de ajutor.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Poti ramane stapan pe tine si pe situatie pentru ca nu ai invatat frica de caini. Si pe mine m-a "compostat" un caine, dar frica tot nu mi-a fost inoculata...
      Haitele sunt periculoase, dar oamenii trebuie sa gandeasca si sa evite - pe cat posibil zonele unde sunt haite sau sa insiste pe langa "edili" sa rezolve problema, ca de plans degeaba se plang intre ei... :) Cainii sunt chiar mai speriati decat oamenii si se simt amenintati, dupa cum corect observi... De aceea... intai ataca...
      Multumesc pentru apreciere.
      Zile senine iti doresc!

      Ștergere