2017-02-28

Bătrânul şi motanul

ceas de buzunar vintage

La un text despre singurătate, Ella a amintit intr-un comentariu despre singurătatea oamenilor vârstnici… Cuvintele ei mi-au amintit o discuţie purtată de două persoane sub fereastra apartamentului nostru. Daaa, nu e politicos să tragi cu urechea la ce vorbesc alţii, dar nu părea a fi un secret. Am vrut să văd şi persoanele dar erau ascunse de tuia mândră care se înalţă in apropiere.

Poate că nu sunt exact toate cuvintele folosite de domnul in cauză dar ideea e aceeaşi şi m-au amuzat vorbele lui in aceeaşi măsură in care m-au şi întristat. Discutau despre ce mai fac şi despre alte “mărunţişuri” cotidiene. La un moment dat, unul dintre ei spune:

- Eu mi-am luat un motan. Toţi cei care veneau pe la mine voiau doar să fie ascultaţi, dar nu îi interesa cum îmi este mie. Alţii veneau doar pentru a-şi atinge un scop. Aşa că am luat un pisoi mic pe care l-am găsit in faţa blocului. Acum stau de vorbă cu el. El se urcă pe televizor şi comentez cu el despre ceea ce mă deranjează sau despre ceea ce-mi place. Uneori îmi răspunde printr-un miorlăit.

Am început să înţeleg când îi place ceva, când nu-i place; ştiu când îmi spune că îi este foame, când vrea să îşi facă nevoile… Vine şi doarme lângă mine; ziua, uneori, se aşază in poala mea, se bucură când ajung acasă, adulmecă sacoşa şi se gudura pe lângă mine ţinându-şi coada ridicată.

De când am motănelul nu mă mai simt singur. Este cel mai sincer prieten pe care îl poate dori cineva.

Mi-ar fi plăcut să văd faţa interlocutorului care-l asculta pe bătrânelul care vorbea despre motan ca şi cum ar fi fost un prieten uman. Pe de-o parte era amuzant, dar pe de alta parte m-a intristat concluzia la care a ajuns acel domn vârstnic care spunea că toţi cei pe care îi credea prieteni erau doar oameni care veneau la el pentru că se plictiseau acasă, dar pe el nu îl invitau la ei.

Într-un fel, e tristă o astfel de situaţie, dar dacă trăim mult există posibilitatea să rămânem tot mai singuri cu fiecare an care trece. Cei care nu au avut copii sau care nu au nepoţi ajung să fie foarte singuri la un moment dat. Prietenii mor înaintea lor şi lasă un gol imens in viaţa supravieţuitorului. Bătrânelul de sub fereastra apartamentului nostru pare a fi găsit un prieten de nădejde.

Zisese că şi-ar fi dorit un câine, dar nu a luat unul deorece nu era sigur că i-ar fi putut oferi plimbările care erau obligatorii pentru că bolile pe care le are îl împiedică uneori să iasă din casă.

10 comentarii:

  1. Spune tu acum ... Sa nu-i dai acelui batranel o îmbratisare? (zise tinerica din mine!😅) A stiut cum sa-si "omoare" singuratatea si sa-si faca si un prieten! ♥ Vai ce-mi place cand bineva gaseste solutia optima! :))
    Daca ai stii cati batrani sunt "singuri" si aici, uitati de copii si de nepoti ptr ca toti sunt ocupati ... Si stii care e cel mai trist adevar? Un caine este scos afara de cel putin 4 ori pe zi de stapan, un batran care necesita asistenta merge afara ... poate de 4 ori într-o luna! Vezi tu, de aceea îmi place sa fac voluntariat macar o data pe luna! pupici si multumesc de articol! ♡

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ba da! Merita o imbratisare, cu tot dragul! Se spune ca la batranete omul isi arata adevaratul caracter, pentru ca nu mai are putere sa sustina toate mastile. :) Unii devin ursuzi si/sau agresivi, altii... ca batranelul acela. Bine, agresivi pot deveni si cand se altereaza creierul... si nu mai are legatura caracterul. :(

      Si aici sunt, foarte multi! Unii (cei mai multi) zac in casele lor, altii prin azile - daca au pensia suficient de mare sau cei care au "grija" de ei isi permit. Inteleg atunci cand este grav bolnav si e dificil de ingrijit acasa pentru ca e nevoie de ingrijire profesionala, dar multi sunt in putere...
      Si mai sunt cei care isi lasa casele unora, in schimbul ingrijirii - unii au noroc, altii ajung in strada sau in azil...

      De-ai sti cat ma bucur ca esti voluntar! Stii exact cum e... Parca vibreaza sufletul cand vezi cum li se lumineaza chipul atunci cand le dai atentie... Si cate povesti au de impartasit, si cu cata placere povestesc despre cum a fost cand erau ei tineri, despre cum a fost in razboi s.a.m.d.
      Pe masura ce scriu aici imi tot revin in minte povesti... Imi doresc sa gasesc timpul de a le asterne in cuvinte scrise; unele povesti sunt tragice, altele vesele...

      Cat de plastica - si perfect aleasa! - e comparatia cu plimbatul cainelui... Si ce trist suna. :(
      Cu placere! Dar eu trebuie sa-ti multumesc, pentru ca tu ai declansat amintirile. :) Multumesc.
      Pupici! <3

      Ștergere
  2. E bine cand gasesti solutii bune pentru singuratate la batranete.Cazuri destul de rare.Greu cu batranii,nici nu te invita,dar nici nu vin cand ii inviti,numai se vaita...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :) Drept este! Sunt si cei pe care ii amintesti tu. :) Celor mai multi , insa, le face placere cand cineva le calca pragul. Unii poate ca nu invita pentru ca se tem de un eventual refuz - gandind ca toata lumea-i ocupata si nu are timp de ei. Iar cei care nu raspund invitatiei... poate ca sunt obositi de greul vietii.
      Numai bine iti doresc!

      Ștergere
  3. E tare bine cand oamenii gasesc solutii atunci cand au o problema. Si un mic sufletel de pisica, chiar poate fi o parte din solutie. Cat priveste singuratatea oamenilor cred ca se manifesta cam la toate varstele, dar spre batranete e cumva mai trista pentru ca rezolvarea ei este complicata.
    Dar cred ca tine si de firea oamenilor. Stii cum se spune, batranetea trebuie sa ne-o pregatim mai din timp. Dar cati gandesc in felul acesta...
    O zi minunata, Diana draga! Pupici!<3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cei care gasesc solutii cred ca sunt... luptatorii, optimistii si cei care se bucura de sanatate mai buna la varsta senectutii, si sanatatea - din pacate - nu depinde exclusiv de noi.

      Ooo, da! De firea oamenilor ţine! Cu revenire la cele ce am scris in paragraful de mai sus: am vazut oameni varstnici (si nu numai) bolnavi, dar cu un drag de oameni si de viata cum nici la cei sanatosi si in putere nu am intalnit prea des. Ii face boala sa aprecieze viata altfel? Nu stiu si, poate, nici nu conteaza.

      Ne pregatim din timp dar oamenii din jurul nostru mai pleaca - in alta ţară, in alta lume... Important este sa socializam in continuare. (tare nu-mi place cuvantul socializare in context dar altul nu am gasit). :)

      Multumesc, Suzana draga! Ziua minunata sa iti fie! Pupici! <3

      Ștergere
  4. Of, ce realități triste... Și câți sunt asemenea acelui bătrân de la fereastra ta. Atunci când oamenii nu mai știu să ofere atenție, compasiune, înțelegere, iubire și omenie.... reușesc aceste minunate ființe necuvântătoare, cu devotamentul lor necondiționat și sincer.
    Numai bine, dragă Diana! :-)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multi sunt asa... prea multi... E adevarat ca batraneii pot fi sacaitori dar nici sa fie abandonati nu mi se pare drept. Chiar si numai gestul de a le acorda prioritate de trecere pe-o alee sau cedarea locului intr-un autobuz cred ca le-ar face sufletul sa zambeasca macar pentru acea clipa... Unele animalute, insa, le ofera sufletul lor pe tava. :) Chiar si pisicile, despre care se spune ca nu-s tocmai... sufletiste. :) Un suflet e un suflet, indiferent cui apartine. :)
      Multumesc, Alex draga! Ziua minunata sa iti fie!

      Ștergere
  5. Multe adevaruri dureroase razbat din povestea pe care ai redat-o !E o mare bucurie ca si-a gasit echilibrul,bunicutul si pisicul ! Din pacate,constat ca noi,oamenii,suferim din ce in ce mai mult, de lipsa de empatie,de indiferenta
    fata de semeni,ne inchidem intr-o carapace dorind sa nu suferim pentru altul
    si ajungem la un egoism devorator de suflete !
    Multumesc pentru aceasta sensibila poveste !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. O doamna mi-a spus candva ca oamenii batrani devin invizibili... Pe masura ce-au trecut anii am inteles exact la ce se referea. :)
      Batranii din... neamul meu :) n-au fost niciodata abandonati: copiii si-au luat parintii oriunde au ajuns, le-au gasit loc si in casele lor, nu doar in viata si suflete. Este, poate, motivul pentru care greu mi-a venit a crede cati batranei sunt uitati de familie...
      Ce tragic suna, dar cat e de adevarat in multe cazuri: "egoism devorator de suflete".
      Cu placere. Iti multumesc si eu, Natalia, pentru popasul tau aici, reusind sa reduci la esenta ceea ce eu as reusi (poate) sa spun in zeci si zeci de cuvinte. :)
      Iti doresc, cu drag, sa ai o zi minunata!

      Ștergere

Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.