joi, 2 august 2018

Prietenul imaginar

Aud - şi citesc - cum că cei care au credinţă in divinitate (indiferent cum s-ar numi aceasta) au un prieten imaginar, ceea ce - in opinia lor - ar fi o problemă psihică sau pe acolo.
Sunt copii care au un prieten imaginar, căruia îi povestesc una-alta, căruia, uneori, îi cer sfatul. Da, ei sunt copii şi crescând îşi uită prietenul imaginar şi zâmbesc uşor ruşinaţi când, peste ani, cineva aminteşte de acel prieten imaginar al lor.
Se scrie/scandează pe ici-colo să nu ucidem copilul din noi. Unii zic că nu l-au ucis şi nu au prieteni imaginari, pentru că nu au avut vreodată, au uitat că au avut sau neagă că ar fi avut... Aţi observat că sunt copilaşi care, jucandu-se, par că vorbesc singuri? Bebeluşii gânguresc chiar şi atunci când nu e cineva in raza lor vizuală. Unii nu ucid copilul din ei şi păstrează prietenul imaginar, prieten care are acelaşi rol ca şi in primii ani ai copilăriei.
A avea un prieten imaginar - indiferent care este acesta, dacă nu frizează patologicul - nu e grav, din contră! E mai sănătos să ai cui destăinui - fără reţineri - cele mai intime gânduri, dureri, frustrări (şi chiar bucurii) decât să le porţi in tine până când zambetul
dispare din ochi, până când sufletul se încarcă şi creierul începe să dea rateuri, fiind încărcat cu mii de chestiuni care macină liniştea sufletului şi a minţii cum picătura de apă macină roca cea mai dură.
Că acest prieten imaginar (incluzând şi ideea criticilor credincioşilor) se numeşte Dumnezeu, Iehova, Buddha, Allah, Merlin, Mafalda sau Cici contează mai puţin, pentru că ar putea fi numele subconştientului şi nu e nimic greşit in a-ţi explora subconştientul - şi cum nu toţi suntem specialişti... discutăm cu prietenul nostru imaginar.
Unii îşi exprimă gândurile cele mai intime in scris, reuşind să-şi elibereze mintea (şi sufletul) de dureri sau frustrări - îşi simt povara înlăturată numai aceia care sunt sinceri cu ei, neascunzând sentimente atunci când îşi scriu gândurile, dorinţele, durerile... atunci când nu îşi reprimă sentimentele care e posibil să îi copleşească scriind cu sinceritate despre ceea ce îi doare... Un sentiment reprimat cândva poate fi blocajul care împiedică omul să acţioneze aşa cum ar vrea, cum simte la un moment dat. Un sentiment reprimat cândva trebuie exprimat - chiar şi după ani şi ani... Dacă, in trecut, un om a trăit momente in care ar fi vrut să plângă (de exemplu) dar s-a abţinut din cine ştie ce motive (sau n-a putut plânge) s-o facă acum, să retrăiască acele momente şi să plângă, sau să ţipe... Dacă a vrut să spună cuiva ceva dar s-a abţinut, s-o facă acum, in scris; să scrie tot ce ar fi vrut să spună, să descrie ce ar fi vrut să facă, să manifeste sentimentele care se nasc, apoi să rupă hârtia şi s-o arunce, fără să citească. Sentimentele reprimate nu trebuie lăsate să strice prezentul şi, implicit, viitorul. Un jurnal poate fi un prieten imaginar, dar caietul păstrat poate ajunge să fie citit şi de alţii - e un motiv pentru care foarte mulţi dintre cei care ţin jurnale evită să scrie chiar totul… La paginile adresate pritenului imaginar trebuie să se renunţe imediat.
Avantajul unui prieten imaginar este şi acela că nu dezamăgeşte, păstrează secretele care îi sunt împărtăşite.
Să nu-mi ziceţi că n-aţi avut vreodată un moment in care să fi gândit: ”ce-ar trebui să fac? cum să fac?” Vă întrebaţi subconştientul, practic... aşa cum alţii aleg să creadă că se adresează cuiva care îi poate sfătui... care le poate da un semn despre cum sau ce ar trebui să facă.
Nu toţi oamenii sunt super-puternici şi atât de înţelepţi încăt să ducă, zâmbind, orice povară le pune viaţa in spate şi să li se pară un fulg. Unii au nevoie de sprijin - chiar aşa imaginar cum îl consideră alţii - şi nu cred că e ceva greşit in aceasta.
Problematic devine atunci când oamenii încep să se certe cu privire la prietenii lor imaginari. 

14 comentarii:

  1. Eu nu am intalnit o situatie de care ai vorbit in ultima fraza. Identific 'prietenul imaginar' cu Spiritul nostru, desi majoritatea oamenilor nu stiu daca simt ca propria inspiratie vine de la el. Doar se spune ca atunci cand vrei sa rezolvi o problema cere ajutorul la culcare si in zilele urmatoare sau chiar dimineata ai putea avea o solutie. Subiectul e cam delicat. Dar copiii sigur vad ce adultii au uitat si in nici un caz nu cred ca are de a face cu vreo problema psihica. E o modalitate de manifestare fascinanta. Am reusit sa observ cate ceva la nepotica noastra. Pare sa fie o mica poteca de inceput a evolutiei lor.
    Interesant subiectul si cred ca mai sunt multe alte idei conexe!
    Pupici si o seara... fascinanta, Diana draga! <3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E un subiect vast....
      Ultima fraza se refera la un domn care mai toata viata lui a... vorbit singur cand avea ceva important de facut, cand avea probleme s.a.m.d. Zicea ca e mereu cu cel mai bun prieten al lui (si facea cu ochiul). :) Cine-l auzea zambea. Implinise varsta de 80 de ani cand un nepot i-a zis ca-i "dus cu pluta" - s-a enervat foarte tare si a inceput o cearta care s-a generalizat in familie. El sustinea (stiu de la una dintre nurorile lui) ca numai datorita acestui prieten (imaginar, pentru toti ceilalti) nu si-a luat lumea in cap din tinerete... (povestea e mult mai lunga, dar, pe scurt: au vrut sa-l interneze) Acum e trecut in nefiinta.
      Zilele trecute mi l-am amintit in contextul unei discutii despre Dumnezeu si parerea unuia (aceeasi parere o a multi, doar ca nu-i cunosc personal) :) ca divinitatea este "un prieten imaginar". "Si de-ar fi asa; ce?" am intrebat... Ei, si de acolo... s-a pornit o discutie care a ajuns pana la "teoriile" lui Freud. :) Fiecare si-a argumentat opinia pana in panzele albe! Si-am ajuns sa nu mai inteleg nimic. :) Si-am incercat, ulterior, sa-mi notez argumentele... Fiecare afirmatie pare sa nasca o noua intrebare. :)
      Multumesc, Suzana draga! Zile senine iti doresc sa ai! Pupici! <3

      Ștergere
    2. Oamenii au reactii foarte ciudate cand intalnesc persoane diferite de felul lor de a fi. Ideea uniformizarii ma sperie. Iar gandiri ca cele de care vorbesti ma rezum la a spune ca sunt tare triste...
      Oamenii chiar nu gandesc argumentele celorlalti ca variante posibile.
      ... Mai dezbatem!
      Pupicei si un final de saptamana frumos! <3

      Ștergere
    3. Exact! E uimitor (negativ) :) cum fiecare se agata de propria-i parere de parca ar fi universal valabila si (pare ca) incearca sa convinga si pe altii ca doar ei detin adevarul. Mi se pare fascinant (poate ca nu e tocmai cuvantul potrivit) ca... toti au dreptate! (in destul de multe puncte). E adevarul lor, format din propriile trairi, experiente de viata etc.. :) Si cum nu toti avem aceleasi experiente, nu percepem viata, lumea, in acelasi mod... ramanem diferiti. :) (ceea ce e bine)
      Multumesc, Suzana draga!
      Un frumos sfarsit de saptamana iti doresc sa ai si tu! Pupici! <3

      Ștergere
  2. Baietelul meu nu a avut niciodata un prieten imaginar, dar cand se juca mai vb singur. Cred ca e o chestie ok pana la urma si vorbitul cu cineva imaginar atata timp cat esti copil, cand cresti nu prea da bine.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mai vorbesc si unii adulti singuri... chiar daca nu dau impresia ca vorbesc cu cineva vazut numai de ei - si nici nu sunt ceea ce tindem sa numim "nebuni". :) E drept ca nu da bine, mai ales daca se intampla in public.

      Ștergere
  3. De cele mai multe ori,cand nu gasesc solutii practice la problemele apropiatilor,
    sau a celor ce ma preocupa,apelez la Spiritul Cel mai Inalt,pentru un cuvant,un
    gand,seara,la culcare,si a doua zi,sau a ...patra,ma "clarific"!Uneori,spiritul
    fiecaruia,nu e suficient.
    Grea tema ti-ai ales,draga Diana,cu milioane de posibilitati,totul e sa le cauti!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cred ca tema m-a gasit. Intr-o discutie destul de recenta, dorind sa sustin parerea unei amice, "am apasat acceleratia" si m-am zapacit de tot! :) Discutia, insa, a fost una foarte interesanta si cei care am participat la ea avem tendinta sa o continuam de cate ori ne intalnim. :) Insa, pentru ca am fost la un pas de a ajunge (si noi) la cearta in acea seara... evitam. :)
      Foarte adevarat: sunt milioane de posibilitati.
      Zile senine iti doresc, Natalia draga!

      Ștergere
  4. Mi-au placut gandurile tale <3. Asa e. Totul e bine pana apare cearta..... Hm poate si cearta ar avea ceva pozitiv in ea daca nu ar fi luata asa in serios :)))))). In joaca, pana si cearta era amuzanta..

    Cand am regasit animatiile nu ma mai puteam conecta deloc la ele. Si imi amintesc ca eram foarte trista. Si apoi am zis ok.... ma straduiesc sa fac acest episod pana la capat. Nu il inchid stau si ma uit - Anne of Green Gable. Si recunosc ca primul episod mi se parea foarte plictisitor. Nu aveam rabdare. Dar minunea s-a intamplat si nu pot exprima in cunvinte fericirea aceea de la final cand ma simteam ca in copilarie. Eliberarea si nu stiu... nelimitarea.

    Iti trebuie curaj sa fii tu cu adevarat. Nu e usor. Dar si cand reusesti.... :D


    Pupici cu drag :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :) "Cearta universaliilor"! :))
      Ai dreptate: prea se supara unii imediat, ca si cum o "batalie intre idei" ar fi... "atac la persoana. :)
      *
      Nu functioneaza link-ul... :( "Anne of Green Gables" nu e despre un copil trimis de la orfelinat la o ferma si, din cine stie ce eroare, in loc de baiat a fost trimisa o fata?! Daca da, tin minte ca mi-a placut foarte mult filmul (esentialul il mai tin minte din film si impresia pe care mi-a lasat-o). :) Acum am aflat ca e si film de animatie (mie-mi plac! Am revazut, de curand, Heidi!) :) Si foarte mult mi-a placut si serialul "Povestiri din Padurea Verde! Am dat de film pe YT, tradus in Ro) :) O sa-l revad cat de curand. :)
      Voi avea si eu rabdare cu filmele japoneze - adevarul e ca-mi plac filmele mai... alerte. :) Daca sunt si samurai pe acolo sau... ninja, si mai bine!
      *
      Oh, da! E nevoie de curaj pentru a fi exact ceea ce suntem. :) Ups! :) Asta e: aproape ca suntem obligati sa purtam din cand in cand - mai mult sau mai putin - o masca, in anumite situatii.
      Pupici cu drag! <3

      Ștergere
    2. Ba da, despre asta e! :) Si eu am descoperit anime-ul tarziu. Dar sa stii ca idee ca e facut o parte de acelasi artist care a lucrat la Heidi (si care e parte din Studio Ghibli), daca nu ma inseala memoria.. :))). Nu stiu de ce nu a mers linkul. Il repun: Anne .

      De povestiri din Padurea verde nu imi amintesc nu imi amintesc [ poate doardaca am vazutceva cand eram foarte mica..]. dar l-am gasit pe yt si ma voi uita. multumesc :*

      Sunt cateva si cu batai.. hahaha - filme japoneze vreau sa spun.. si stiu doua mai sangeroase asa... :)))).

      masti de teatru no... :P

      Pupici cu drag :*

      Ștergere
    3. Functioneaza link-ul! :) Am gasit lista episoadelor si am aruncat o privire la primul. Am trecut "pe lista" serialul de desene si am salvat adresa la care-l gasesc pe blogul tau, sa stiu unde sa merg. Avand in vedere ca n-or fi termeni foarte complicati voi intelege usor, desi nu e subtitrat (cu cititul in engleza ma descurc mai usor). :)
      Povestiri din Padurea Verde e foarte vechi... Eu eram mica atunci cand se difuza la TV. :) Mi-a placut, si imi place, pentru ca e despre... buna intelegere / vecinatate intre animalele din padure, despre viata lor (ceva mai putin) s.a.m.d. Si ma face sa zambesc!
      Am vazut unul "sangeros" (nu tocmai japonez, pentru ca e facut de un american - parca): Ninja Assassin (actorii "esentiali" sunt japonezi sau de origine japoneza). L-am vazut cu mai multi ani in urma... :)
      Pupici cu drag! <3

      Ștergere
  5. Ce ciudat...aici si in scoala, si in gradinita, i-au incurajat pe copii sa aiba prieteni imaginari, ca sa exploreze creativitatea, constiinta de sine..Evident la unii copii a prins, altii si-au facut prieteni reali...Nu vad cum ar putea oamenii sa zica de un altul ca e dus cu pluta pt asta...
    Poate ca e lipsa de acceptanta, toleranta, intelegere..si asta vine din educatie si civilizatie.
    Gura lumii in schimb ar trebui ignorata daca tot nu face ceva bun.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Foarte interesant! Am aflat o noutate de la tine, despre incurajarea copiilor de-a avea un prieten imaginar.
      Lipsa capacitatii de intelegere, lipsa de empatie, cred ca sunt cauze pentru intoleranta - unele dintre ele, pe langa lipsa educatiei si altele. Din pacate, empatia nu se poate invata (chiar daca se poate... mima; dar cati rezista o viata prefacandu-se?)
      Cred ca invatam destul de tarziu - daca nu suntem invatati / indrumati de mici - sa ignoram gura lumii.

      Ștergere