Hotărârea. Jocul cuvintelor (Tema 208)

A terminat de legat cravata, şi-a luat cheile şi-a coborât in fugă treptele din faţa casei; a urcat in maşină şi-a demarat in trombă. Erau gesturi care nu-l caracterizau, dar in această seară se grăbea ca şi cum n-ar fi vrut să se răzgândească din hotărârea pe care a crezut c-a luat-o: să facă primul pas spre colega care-i bântuia gândurile de ceva timp. Nehotărâreade care dădea dovada când era vorba să se apropie de oameni îl determina să simtă că pierde timp preţios din viaţă, dar nu prea ştia cum să se apropie.

Se grăbea - deşi nu era deloc in întârziere - la petrecerea pe care firma unde lucra o organiza la fiecare final de an, între Crăciun şi Revelion, şi unde erau invitaţi toţi cei douăzeci de angajaţi cu tot cu directori, şi partenerii lor de viaţă.

DJ-ul angajat îşi amenajase pupitrul lângă uşa salii unde urma să se distreze cu toţii; muzica îi întâmpina imediat ce intrau. Stăpâna gândurilor lui era acolo, îmbrăcată in stilul obişnuit: blugi şi o cămaşă lungă şi largă. Contrar obiceiului. părul lung, negru, cădea in valuri, aproape acoperind-o până la talie. L-a vazut intrând - era sigur - dar imediat şi-a reluat discuţia cu cea de lângă ea. A ignorat-o şi el, aşezându-se lângă un coleg venit cu soţia; privea la cuplurile care deja dansau in spaţiul liber amenajat ca ring de dans. Timpul trecea ca fugărit de cine ştie cine sau ce, ea se mişca uşor in ritmul melodiilor, aşezata într-un fotoliu. O privea pe furiş şi simţea cum toată hotărârea lui se evapora - era mai usor să-şi imagineze şi mult mai greu să acţioneze.

Spre spartul târgului, DJ-ul i-a invitat la dans pe toţi. Aplauze, râsete, urări de bine; colegii se îmbrăţişau şi se formau cupluri, gata de dans. Doar patru erau singuri: trei colege şi el.

Hmm, yeah / Do, do, do, do, do, do, do, do, do… / Tonight I want to give it all to you / In the darkness… Kiss era una dintre trupele lui de suflet şi tocmai in acest moment DJ-ul a ales melodia “I was made for lovi’n you”. Şi o vede pe ea! Se îndreapta spre el surâzând. Nu ştia dacă in ochii ei străluceşte dorinţa sau iubirea, dar in punctul in care se afla puţin îi păsa. Dacă iubirea va dura o noapte sau o viaţă iar nu era important in acel moment. Era hotărât să se avânte şi să nu se gândească la ce ar putea urma. Trupurile lor s-au înlănţuit, mişcându-se in ritmul muzicii despre care unii ar crede că nu permite prea mult alăturarea dansatorilor. I was made for lovin' you baby / You were made for lovin' me / And I can give it all to you baby / Can you give it all to me…

Exerciţiu de imaginaţie - Jocul celor 12 cuvinte, găzduit de Edi.

Tema: citat din Nichita Stanescu, aniversat pe 31 martie: “Muzica este un răspuns căruia nu i s-a pus nicio întrebare”.

Nehotărâre. Jocul cuvintelor (208)

Absent, se ancora de un gând ambiguu, acelaşi care-i venea in minte de câtva timp. Era ahtiat după clarităţi: totul trebuia să aibă sens, să fie fără echivoc. Era un adevăr despre el şi nu se putea afilia grupurilor de oameni care aveau un aer de indiferenţă faţă de viaţă.

Femeia care îi plăcea - o colegă - era aidoma primăverii: frumoasă şi capricioasă. Spiritul lui ager sesiza fără efort toate calităţile femeii dar şi ceea ce pentru el erau defecte şi acest fapt nu îl ajuta să ia o hotărâre privind o eventuală apropiere de această fată care îi dovedise de atâtea ori că nu îi este indiferent, dar se temea că e posibil să înţeleagă el greşit.

Îşi lega alene cravata pe care o considera potrivită costumului spunându-şi in oglindă că aceasta e ziua in care va lua o hotărâre.

Exerciţiu de imaginaţie - Jocul celor 12 cuvinte, găzduit de Edi.

Cele 12 cuvinte: absent, acelasi, adevar, aer, afilia, ager, ahtiat, aidoma, ajuta, alene, ambigu, ancora.

Mănâncă. Provocare muzicală

Cântecul Eat it (1984) e o parodie după Beat it, al lui Michael Jackson (1982).

Când Yankovic i-a arătat starului versurile nu ştia la ce să se aştepte, dar Michael s-a amuzat şi i-a acordat dreptul de a interpreta parodia. In videoclip apar unii dintre dansatorii care au apărut şi alături de Michal Jackson, decorul e acelaşi şi sunt parodiate aproape toate secvenţele din videoclipul original (info wikipedia). Al doilea cântec al lui M.J. pe care l-a parodiat este “Bad” (1987) - a ieşit “Fat” (1988). 

"Weird Al" Yankovic - Eat it (vizualizare pe YT):

https://www.youtube.com/watch?v=ZcJjMnHoIBI

======================================================================

Friendship Friday! Provocarea muzicală lansată de Carmen pe blogul ei, 

Între vis şi realitate.

======================================================================

In anul 1989, Recording Industry Association of America (RIAA) a certificat Eat it ca fiind “aur” - adică a prins bine la public şi s-au vândut multe discuri. A ocupat locuri fruntaşe in diverse topuri. Yankovic are in palmares multe premii, inclusiv discuri de aur şi de platină. In cazul unor cântece, americanii fredonează parodia, unii nu ştiu care e cântecul original şi alţii ignoră originalul pentru că parodia le place mai mult.

Fair use

Alfred Matthew “Weird Al” Yankovic s-a născut la 23 octombrie 1959 şi este cunoscut pentru parodiile pe care le compune şi le interpretează după diverse melodii - in unele cazuri parodiind  “scenă cu scenă” - dar are şi multe cântece originale. Este unul dintre artiştii foarte premiaţi. Are acceptul tuturor interpreţilor ale căror melodii le parodiază.

Câteva versuri ale parodiei Eat it:

If you don't like it, you can't send it back / Just eat it, eat it, eat it, eat it

Get yourself an egg and beat it / Have some more chicken, have some more pie

It doesn't matter if it's broiled or fried / Just eat it, eat it, eat it, eat it

Don't you make me repeat it.

Have a banana, have a whole bunch / It doesn't matter what you had for lunch.

Originalul:

Michael Jackson - Beat It (originalul pe YT)

https://www.youtube.com/watch?v=oRdxUFDoQe0

Careu de păsări. Miercurea fără cuvinte

Fotografii pentru Miercurea fără cuvinte!  Un joc iniţiat de Carmen; găzduit şi de Călin Hera doi ani. Sursa foto: Braşov, oraşul sufletului meu.

 HAPPY WW!

Ziua Cucului. Buna Vestire. Blagoveştenia

Azi să nu munceşti prin casă pentru că e ziua cucului! mă întâmpină o vecină de dimineaţă, când plimbam câinele. Şi-apoi îmi spune “Bună dimineaţa!” M-a amuzat instantaneu şi, de curiozitate, am căutat (pe repede-înainte) să aflu ce-i cu ziua cucului. Ştiam - in adolescenţă - că atunci când cântă cucul află fetele şi băieţii când se vor căsători. Azi am aflat că trebuie să reciţi: “Cucule, voinicule, / câţi ani imi vei da / până mă voi mărita / însura?” N-a fost “nevoie” să recit pentru că nu-mi amintesc să fi auzit vreodată cucul cântând. Azi aflu că “zicerea” e valabilă numai in ziua de 25 martie. Deci: dacă pasărea va cânta după rostirea versurilor fata sau băiatul mai are un an până la căsătorie; dacă pasărea tace, căsătoria poate avea loc într-un timp mai scurt - şi dacă fata şi /sau băiatul nu au vârsta legală pentru căsătorie? Fetele vor tăia creanga pe care cucul a cântat şi o vor pune in scăldătoare, sperând ca băieţii să nu le ocolească - cam greu să afli craca pe care stătea cucul!

Cei necăsătoriți ascultă cântecul cucului pentru a afla când se căsătoresc – fiecare tril echivalează cu un an.

Cucul este unul dintre vestitorii primăverii şi, prin cântatul lui la date fixe marchează succesiunea echinocţiului de primăvară şi solstiţiului de vară. In preajma echinocţiului de primăvară sosesc rândunelele şi cucul începe a cânta. Prin cântecul lui, cucul mascul îşi marchează teritoriul.

Se spune că in Ziua cucului, la primul cântat al cocoşului trebuie să avem un ban in buzunar - se va înmulţi. Se mai spune că trebuie să aruncăm un bănuţ in direcţia din care se aude cântecul, să avem noroc tot anul. In cazul in care cântecul cucului ne surprinde posomorâţi şi / sau cu stomacul gol atunci lucrurile nu ne vor merge tocmai bine in anul respectiv - in astfel de cazuri se zice “te-a spurcat cucul”. Nu e bine să avem astfel de gânduri - pasărea e lăsată de Dumnezeu, nu face rău omului; sunt convinsă că-s mulţi oameni care au auzit, in copilărie, cucul cântând (sau nu l-au auzit) şi-au ajuns la bătrâneţe, şi-au avut parte de împliniri, de căsătorie şi de ce-or mai fi vrut ei.

Strămoşii erau de părere că de existenţa acestui vestitor al primăverii, cucul, sunt legate viaţa şi sporul de muncă al oamenilor, şi mai credeau că prevestea şi moartea; dacă era auzit pe neaşteptate cântecul său, in spatele unui om - acest om trebuia să cânte: "Cucu-n spate mi-a cântat/ şi moartea m-a săgetat!" Un alt obicei vechi spune că trebuie numărat de câte ori îşi cântă cucul numele, să află curioşii câţi ani mai au de trăit.

Nu ştiam că e Buna Vestire azi, dar ştiu că există această sărbătoare şi se referă la vestea dată de Arhanghelul Gavriil (Gabriel) Fecioarei Maria despre faptul că va naşte pe Fiul lui Dumnezeu. Pornind de la Ziua cucului am aflat că azi e sărbătoare mare. Dintre sărbătorile dedicate Maicii Domnului, Buna Vestire este prima confirmată in documente; la început nu avea o dată fixă.

Prin urmare, dacă tot am făcut o cercetare, am adunat aici unele obiceiuri, superstiţii legate de această zi.

Buna Vestire sau Blagoveștenia este una dintre cele patru mari sărbători închinate Maicii Domnului. E sărbătorită cu nouă luni înainte de Crăciun, momentul nașterii lui Isus. 

Superstiții despre vreme de Buna Vestire

Dacă timpul va fi frumos, tot anul va fi bun și frumoasă va fi vremea și de Paște. Dacă se află frunza verde, anul va fi cu belșug; dacă e ceață, primăvara va fi plăcută, călduroasă, cu puține zile mohorâte.

Tradiții și superstiții de Buna Vestire

De Buna Vestire oamenii nu au voie să se certe. Cearta se consideră a fi un păcat, iar cine-l săvârşeşte in această zi va avea necazuri tot anul. Cel care gustă peştele in această zi de sărbătoare se va simţi tot anul ca peştele in apă. Unii pescari consideră ca de aruncă mămăligă in apa, in Ziua cucului, vor muri peştii.

De Buna Vestire nu e bine să ieșim din casă flămânzi sau fără bani în buzunar.

In Transilvania şi Banat, la Blagoveştenie (termenul slav pentru Buna Vestire), se obişnuia purificarea spaţiilor, se efectuau acte de alungare a şerpilor de pe lângă casă, a insectelor şi a omizilor din livezi, prin afumarea cu tămâie şi cârpe arse a cladirilor, curţilor, oamenilor şi vitelor. Pentru alungarea spiritelor rele se produceau zgomote - in Transilvania se lega un clopoţel la picior, in Banat se loveau fiare. Se aprindeau focuri in grădini şi livezi, se scoteau din lăzi straiele şi ţesăturile pentru a fi aerisite. Pentru fertilitate, se stropeau rădăcinile prunilor cu ţuică, alţi pomi fructiferi erau “ameninţaţi” cu securea sau toporul că vor fi tăiaţi dacă nu dau rod bogat. In Maramureş, gospodarii adună de prin curte lucrurile care nu mai sunt de folos şi le dau foc - ritualul e numit “Noaptea Focurilor”, şi durează până la miezul nopţii şi chiar mai mult. In Moldova, Bucovina, ziua de Blagoveştenie era considerată neprielnică pentru rodul păsărilor, animalelor şi plantelor - nu se puneau cloştile, se credea că din ouăle ouate in această zi nu ies pui sau ar putea ieşi cu două capete sau cu patru picioare; nu se semăna porumb, se opreau morile de apă ş.a.. In vest, însă, pomii erau altoiţi.

Ciobanii se urcau pe stogurile de fân și amenințau iarna cu topoarele, crezând că în felul acesta primăvara va sosi mai repede.

Femeile aprindeau focuri în fața casei, punând alături de foc o cofiță cu apă pentru ca îngerii păzitori să vină să se încălzească și să-și potolească setea.

Se scoteau și stupii de la iernat - erau trecuți pe deasupra unui foc, pentru purificare, se afumau și se stropeau cu agheasmă pentru a fi încărcați de fertilitate și de fecunditate și pentru a fi apărați de luarea manei.

Am descoperit şi o legendă (pe romaniaregional.ro). Cucul mascul, se zice, a descoperit ce ştia tot satul: că-i e necredincioasă perechea. Supărat, o părăseşte şi-i spune să-l caute, să-l strige, între Blagoveştenie şi Sânziene - şi ei nu-i mai tace gura de la echinocţiul de primăvară până la solstiţiul de vară.

In cântecele de dor şi jale cucul simbolizează nefericirea, despărţirea, singurătatea.

Din înţelepciunea lui Aristotel. Citate favorite

E hazliu - un zâmbet trist, totuşi - când spui “Aristotel” şi cineva te priveşte ciudat, pentru că n-a auzit in viaţa lui numele respectiv. Îi spui că a fost un filosof din Grecia antică, care a trăit cu muuult timp înaintea erei noastre, şi care a dezvoltat filosofia lui Platon punând, practic, bazele ştiinţei politice şi care a întemeiat şi sistematizat domenii filosofice precum metafizica, etica, retorica, logica formală; cât despre faptul că forma aristotelică a ştiinţelor naturale a rămas paradigmatică mai mult de un mileniu în Europa ce să mai zici?! Şi eşti întrebat cine este Platon! Ridici din umeri şi, eventual, spui pe scurt: Platon, Socrate, Aristotel şi alţii ca ei sunt unii dintre cei mai înţelepţi oameni care au trăit pe Terra. Lecţiile de viaţă ale celor mentionaţi nu au vârstă!

CC BY-SA 2.5

Unele dintre ideile lui Aristotel le scriu mai jos. Sigur, de-a lungul timpului mulţi au scris, cu alte cuvinte, aceleaşi lucruri - unii chiar s-au îmbogăţit scriind fel şi fel de cărţi pentru “dezvoltare personală” in care au dezvoltat ideile celor care au trăit cu mii de ani in urmă. Bravo lor, au fost inspiraţi şi, in plus, au împărtăşit lumii din învăţăturile anticilor.

Postare pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura in joc toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte sau in altă parte, la un moment dat. 

Devenim corecţi prin acţiuni juste, moderaţi prin acţiuni temperate, curajoşi prin acţiuni curajoase.

*

Este semnul unei minţi educate să poată nutri un gând fără să îl accepte.

*

Să te cunoşti pe tine este începutul înţelepciunii.

*

Excelenţa nu este niciodată întâmplătoare, ci este întotdeauna rezultatul unei dorinţe intense, al unui efort susţinut şi al unei realizări inteligente; reprezintă alegerea înţeleaptă din mai multe posibilităţi - alegerea, nu şansa, determină destinul tău.

*

Omul înţelept nu se expune în mod inutil pericolului deoarece există puţine lucruri de care îi pasă cu adevărat; dar este dispus, în situaţii de criză, să-şi dea chiar şi viaţa - ştiind că, în anumite condiţii, nu merită să trăiască.

*

A fugi de necazuri e o formă de laşitate şi, cu toate că este adevărat că sinuciderea înfruntă moartea, sinucigaşul nu o face pentru un scop nobil, ci pentru a scăpa de necazuri.

*

Fără curaj niciodată nu vei realiza ceva in această lume. Curajul e cea mai mare calitate a minţii, după onoare.

*

Ceea ce stă in puterea noastră să facem stă in puterea noastră să nu facem.

*

Oricine iubeşte solitudinea este fie o fiară sălbatică, fie un zeu.

*

Nu trebuie să ne mai întrebăm dacă sufletul şi trupul sunt una pentru că e ca şi cum ne-am întreba dacă ceara şi imaginea imprimată in ea sunt una.

Şi casa mea unde e?

Şi casa mea unde e? Şi copiii unde-mi sunt? e legenda pe care fotograful paginii de FB Braşov, oraşul sufletului meu a scris-o pentru fotografia de mai jos. 

In februarie, şi la începutul lunii martie, iar au trecut prin oraş “tăietorii de copaci”. Au tăiat, zic ei, acei copaci uscaţi sau unii aproape dezrădăcinaţi din cauza vânturilor puternice sau ale lucrărilor executate de “pricepuţi”. Undeva, între blocuri, au tăiat un brad înalt (avea cel puţin 70 de ani) - pe care cu nici două zile înainte îl admirase cineva care a fost in vizită la noi. Azi e, mâine… puff! ca şi cum n-ar fi fost. Bănuiesc că unii dintre guguştucii care sunt prin zonă ar fi putut avea cuib acolo (am văzut un cuib in alt brad). Bradul rămâne verde tot timpul anului şi păsările care se hrănesc cu ouă (stăncuţa, coţofana, cioara grivă de exemplu - din fiecare am văzut prin zonă) au acces mai greu la cuiburile lor. Am văzut şi pescăruşi prin zonă - aceştia au şi obiceiul de a jefui cuiburile altor păsări - printre ramurile brazilor, însă, accesul nu le este facil.

Guguştiucii cuibăresc între lunile martie şi noiembrie, putând scoate 3-5 rânduri de pui - incubaţia durează 15-17 zile; apoi, puii mai sunt acoperiţi de părinţi circa 10 zile (femela noaptea, masculul ziua).

Sunt aproape sigură că multe păsări îşi pierd cuiburile, ouăle sau puii când pe oameni îi apucă febra tăierii copacilor prin oraşe; şi când cosmetizează arborii e acelaşi pericol, pentru că la ei cosmetizare înseamnă ciuntire şi nu ţin cont dacă acolo sunt cuiburi sau ba. Se dă aprobare pentru orice şi nimeni nu verifică ce fac “specialiştii” pe teren. Nu le pasă lor de oameni - eliberând autorizaţii de constuire pentru clădiri înalte între casele altor oameni - cum să le pese de păsari sau animale?!

Mi-ar plăcea să ştiu dacă lemnul din arborii tăiaţi de prin oraşe ajunge (gratis) la acei oameni care nu-şi permit să cumpere lemne de foc pentru a se încălzi iarna.

De câte ori trec prin oraş tăietorii de copaci văd prin zona verde sau pe trotuare cuiburi distruse, mai multe ouă strivite, mai multe vietăţi moarte… 

Diplomă de participare la Provocări verzi

M-am tot luat cu altele, am uitat, mi-am amintit, n-am găsit un pic de timp şi tot aşa… Pe scurt: am neglijat să mă laud cu diploma de participare la ediţia a noua Provocări verzi!

Am primit şi o felicitare personalizată!

Abia m-am descurcat să le descarc de pe mail - Rux a fost foarte amabilă şi a avut răbdare să mi le trimită pâna când am reuşit să le dibuiesc şi să le descarc.

Mulţumesc, Rux!

Sigur! Am primit şi premii. Premiile oferite participanţilor au fost prezentate de Rux pe blogul Copilărim.

Îmi place jocul! Cine mai vine la joacă?! Detaliile sunt pe site-ul Provocări verzi.

Tablou de primăvară. Provocări verzi

Deja, ziua începe să crească; şi iarba a-nceput să crească, doar timpul nu vrea să crească, adică să-şi facă rost de ore mai lungi. Cândva, in anii trecuţi - trecuţi de mult! - am citit pe undeva că ziua n-ar mai avea 24 de ore, ci vreo 23 şi un pic. O fi, n-o fi aşa, habar n-am, pot doar să-i cred pe cuvânt pe aşa-numiţii oameni de ştiinţă. Hm! Pe care dintre ei? Pe cei care afirmă că ziua are mai puţine ore sau pe cei care afirmă că ziua are tot 24 de ore?

De fapt, cu această introducere vă spun pe ocolite că n-am avut timp să meşteresc ceva mai elegant, mai… altfel (că n-am avut inspiraţie vă daţi singuri seama) dar plăcerea (cred că şi nevoia) de a-mi ocupa mintea şi mâinile cu ceva de gen o am din plin - îmi antrenez şi imaginaţia (încerc să o dezvolt, mai corect spus).  

A doua temă propusă de Rux pentru jocul Provocări verzi -martie 2019 este tablou mixed media de primvară, adică un tablou care să ilustreze primăvara, şi materialele folosite să fie diverse. Am adunat materialele - trei floricele aveam de când m-am chinuit să confecţionez lalele. 

Pe cartonul - dublu (înalt de 17 cm, lat de 10) - de la nişte şosete abia cumpărate (văzând cartonul mi-a venit ideea de “dublu”) am lipit un pom pe care, in prealabil, l-am desenat pe o cutie de ciocolată; din “foaie-spumă” am tăiat frunzuliţele şi firele de “iarbă” (am completat iarba cu creionul colorat - nu prea se vede in poză, aşa cum nu se vede nici albastrul cerului). Un fluturaş şi două floricele sunt decupate din cartonul unei cutiuţe in care nu-mi amintesc ce-a fost; “rama” e o dungă trasată cu un creion cerat verde. Mie-mi place cum a ieşit, dar nu trebuie să ziceţi ca mine. ☺

Pe cartonul doi am lipit un fluturaş decupat de pe cutiuţa amintită, o frunză uscată anul trecut, trei fire de levănţică, un fir de grâu şi floricele decorative dintr-un buchet de trandafiri; “rama” e din paie date cu auriu. Stop! Vine sor’mea pe aici şi-mi vede tabloul într-un raft de bibliotecă. Întreabă, îi zic că-i “de primăvară”, o întreb dacă-i place, ea înclină capul spre un umăr şi zice ceva ce seamănă a da, şi-apoi zice: “Grâul şi frunza arată aşa toamna”. 

Privesc luuuung aranjamentul şi-i dau dreptate: pe o parte e primăvară, pe cealaltă parte e toamnă in toată regula. L-am lăsat aşa, Uf! Zău dacă ştiu unde-mi era plecat neuronul când lipeam simbolurile toamnei pe carton, la o temă despre primăvară!! Şi-a trecut ziua momentelor penibile! 

Ziua internaţională pentru eliminarea discriminării rasiale

De Ziua internaţională pentru eliminarea discriminării rasiale (21 martie) scriu o poveste adevărată.

Se întâmpla într-o vară, într-un parc mare din centrul oraşului, parc in care o porţiune era amenajată pentru copii: leagăne, tobogan, groapă de nisip şi altele.

Era duminică şi mulţi părinţi sau bunici erau acolo cu cei mici. Copiii, deşi nu se cunoşteau, s-au împrietenit imediat şi căutau să se joace împreună. Două fetiţe blonde, cu ochi mari şi albaştri, venite cu părinţii, nu vorbeau româneşte o boabă, dar acest fapt nu a fost o barieră in comuicarea cu ceilalţi copii. Se alergau, fugeau la părinţi şi cereau “un leu” pentru vata de zahăr pe băţ care se vindea la un mic stand aflat pe una dintre alei, apoi făceau coadă să treacă prin “labirintul” suspendat şi să coboare pe tobogan, se înghesuiau să ocupe vreun leagăn sau se învârteau pe rotativă - fiecare grup alesese altceva.

La un moment dat, in parc a intrat o familie cu două fetiţe brunete, cu ochi mari şi negri, cu zâmbetul pe buze, cu codiţe lungi împletite cu funde strident colorate. Purtau bluziţe albe şi fuste lungi, cu multe flori, in culori puternice. Străluceau de curăţenie şi bucuria le era întipărită pe chip. Mama şi tata erau şi ei curaţi: ea cu bluză albă şi fuste lungi colorate, el in pantaloni negri, cămaşă albă şi pălărie cu boruri largi şi tari. Cei doi adulţi, zâmbitori, s-au aşezat pe o bancă unde era mai mult loc liber, lângă două bunici - acestea, in mai puţin de un minut, s-au ridicat şi şi-au chemat nepoţii, să plece acasă. Cei mici nu şi nu, că mai vor să stea, că abia au venit. Bunicile au avut ultimul cuvânt.

Fetiţele brunete au urcat să se dea pe tobogan - toţi copii care făcuseră coadă acolo s-au împrăştiat prin parc şi toboganul a rămas numai pentru cele două, care au privit surprinse copiii care se îndepărtaseră, apoi au urcat iar pe tobogan, dar nu cu aceeaşi tragere de inimă. Părinţii lor vedeau ce se întâmplă şi stăteau stingheri pe bancă - nimeni nu vorbea cu ei, nimeni nu se juca cu fetiţele lor. Nimeni, până când cele două blondine au lăsat rotativa şi s-au dus glonţ la tobogan; una dintre ele, cea mai mică, avea vată de zahar pe băţ şi le-a oferit celor doua brunete, brunetele au privit spre părinţii lor şi apoi au rupt din zahărul de pe băţ. Gheaţa a fost spartă şi veselia a luminat din nou chipul celor două micuţe brunete. Toate patru vorbeau, pe limba ei fiecare, şi numai ele ştiu cum se înţelegeau. Cele două blondine n-au fost îndemnate de părinţi să faca gestul pe care l-au făcut; părinţii lor s-au apropiat de banca celorlalţi doi şi tânăra femeie - blondă şi ea - a întrebat in româneşte dacă li se permite să stea acolo. Zâmbind din nou, cei doi bruneţi le-au făcut loc.

Florile zâmbesc. Miercurea fără cuvinte

Fotografii pentru Miercurea fără cuvinte!  Un joc iniţiat de Carmen; găzduit şi de Călin Hera doi ani. Sursa foto: Braşov, oraşul sufletului meu. 

HAPPY WW!

Suflecată pân’ la brâu

Conform calendarului pe care îl consult uneori (in ultimul timp cam des) pentru 18 martie, adică azi, se anunţă Ziua momentelor penibile. Momentele penibile sunt hazlii, mai ales când se întâmplă altora şi, in general, după trecerea timpului.

Am in minte o imagine pe care mi-e greu s-o uit - unele imagini sunt greu de uitat, dar nu-mi dau seama de ce; sigur, când e ceva extraordinar înţeleg, dar fleacurile nu înţeleg de ce, unele, nu le uit. Aşa este şi acum. De ani de zile am in memoria fotografică imaginea unei femei care a ieşit de la toaleta unui complex de agrement cu partea din spate a fustei agăţată in elasticul ciorapilor. E vorba despre fostul complex de agrement “Favorit” din Poiana Braşov unde, in tinereţe, semnam aproape zilnic condica. Într-o sâmbătă eram la etaj, unde erau mesele de biliard şi pentru că jucam prost biliard stăteam pe tuşă când jucau “profesioniştii”. Pe atunci nu fumam, aşa că-mi pierdeam timpul privind oamenii de la înîlţime. Şi-o văd pe această femeie, in rochie de seară, mergând mândră spre uşa restaurantului unde avea loc o nuntă (motivul pentru care eram la etaj, deasupra barului de zi). Am râs cu poftă, şi aşteptam să-i spună cineva şi ei! Clienţii îşi dădeau coate, se auzeau exclamaţii şi chicoteli. Nimeni nu-i spunea că are fundul expus. Am vrut să strig la ea, dar mi-a fost ruşine, mai ales că nu eram sigură că îşi dă seama că e vorba despre ea şi mai avea câţiva paşi până să intre in restaurant şi cine ştie câţi nuntaşi îi vedeau chiloţii până ajungea la masa ei. Am alergat pe scări in jos ca nebuna, printre oameni, şi-am ajuns-o când era cu mâna pe clanţa uşii. Abia am reuşit să-i spun despre ce-i vorba. Sărmana! S-a înroşit la faţă atât de puternic încât am crezut că face apoplexie. A dat din cap in semn de mulţumesc - cred - şi şi-a lăsat in jos poalele fustei.

Poate că acum, că am scris despre, să uit - mi se întâmplă, cam de regulă, ca după ce scriu despre unele să le uit.

Să nu vă imaginaţi că n-am avut parte de momente penibile! O-hooo! Amintesc doar una. Pe strada Republicii, o stradă comercială (să zicem) din centrul oraşului, la intrarea dinspre parcul Titulescu, între clădiri se formează curenţi puternici de aer, chiar dacă nu bate vântul, şi nu se simt. Nu ştiam, până când, într-o zi de vară, am trecut pe acolo îmbrăcată cu fustă cloş, lungă cât să imi acopere genunchii, din material mătăsos, uşor. Ce şi-au zis curenţii?! Hai s-o facem pe asta de baftă! Şi m-au făcut! Fusta s-a ridicat aşa cum se deschide o paraşută in cădere. Uimită, am tras in jos de poalele fustei, partea din spate s-a lipit automat de mine. Dă-i şi caută marginile, s-o las in jos şi in spate. Se ridica in părţi! Şi tot aşa. Îi zic prietenului de lângă mine, râzând: “Ajută-mă!” Şi el, de colo: “Ce să fac?” “Ţine de poalele fustei!” Dar n-a mai fost nevoie - am reuşit singură să înfăşor fusta in jurul picioarelor, in timp ce mă deplasam lângă peretele unei clădiri, să ies din raza de acţiune a curenţilor de aer. De atunci, nimeni nu m-a mai văzut îmbrăcată in fuste/rochii cloş făra să am o bluza lunga (sau o haină) care să oprească poalele fustelor să-şi facă de cap! 

Vă doresc să aveţi parte de cât mai puţine momente penibile! 

De la japonezi citire. Citate favorite

Soarele nu ştie cine e corect. Soarele nu ştie cine e greşit. Soarele luminează fără scopul de a încălzi pe cineva anume. Cel ce s-a găsit pe sine e asemenea unui soare.

Nu-l reţine pe cel ce pleacă, nu-l alunga pe cel ce vine.

Râurile adânci curg liniştit.

Soţul şi soţia trebuie să fie asemenea mâinii şi ochilor: când mâna doare, ochii plâng, iar când ochii plâng, mâna şterge lacrimile.

Fericirea vine în casa în care se râde.

Săgeţile nu zboară spre faţa care zâmbeşte.

Marea e mare pentru că nu desconsideră râuleţele mici.

Fără oameni simpli nu există oameni mari.

De şapte ori verifică înainte de a avea dubii despre un om.

Repede este acelaşi lent, dar fără întreruperi.

Chiar dacă niciodată nu vei avea nevoie de sabie, trebuie s-o porţi toată viaţa.

Victoria îi revine celui care va răbda cu jumătate de oră mai mult decât rivalul său.

=======================================================================

Postare pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura in joc toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte sau in altă parte, la un moment dat. Click&Comment Monday! e sloganul acestui joc.

=======================================================================

Încearcă să faci tot ce poţi, în rest lasă-te în voia sorţii.

După ce ai gândit - hotărăşte-te, după ce te-ai hotărât - nu te mai gândi.

Se întâmplă uneori că frunza se îneacă, iar piatra pluteşte.

Toţi bărbaţii sunt porci

Nu! Nu, nu, nu! E prostească această afirmaţie! Am ales acest titlu tocmai pentru că este şocantă afirmaţia, mai ales când o mamă o spune fiicei ei in vârstă de 5 ani (poate şase ani? poate patru? nu mai ştiu sigur).

S-a întâmplat pe la mijlocul anilor 1990, când am reîntâlnit o cunoştinţă din anii 1980, pe care nu o  mai întâlnisem de vreo zece ani. Se mutase cu chirie in blocul unde locuim şi ne-am întâlnit într-o alimentară. Mi-a făcut plăcere revederea pentru că ne-am înţeles bine la vremea când băteam aceleaşi drumuri. M-a invitat la o cafea. Ştiam că se măritase şi avea o fetiţă, dar atât. Am cumpărat un suc şi o cutie cu bomboane şi am urcat la ea. Fetiţa ei, o minune de copilă cu ochi aproape negri şi păr blond, ondulat. Soţul nu era acasă, dar îl cunoşteam, pentru că fusese coleg de şcoală cu o amică (îl cunoşteam e un fel de a spune pentru că nici nu ştiu dacă i-am ştiut vreodată numele de familie deşi ne învârteam in aceleaşi cercuri). Fetiţa părea tatăl ei in miniatură (doar culoarea părului diferea). Foarte volubilă, copila mi s-a cocoţat pe genunchi şi se juca cu brăţările mele. Două i-am făcut cadou ei, că prea îi plăceau. In fine… Din vorbă in vorbă, gazda a ajuns să-mi spună că s-a măritat doar pentru că a rămas gravidă şi nu-i place deloc deoarece soţul o lasă prea mult singură acasă pe motiv că are de lucru şi alte cele. Nu aveam ce comenta, pentru că nu era viaţa mea. Am întrebat-o doar dacă o loveşte. A negat şi părea sinceră - nici nu l-aş fi putut vedea pe soţul ei că e genul care loveşte femei, pentru că era foarte politicos, foarte atent cu femeile - un om fin şi timid - dar aparenţele pot înşela. Era foarte pornită împotriva soţului şi împotriva bărbaţilor in general. Şi zice copilei, la un moment dat:

- Cum sunt bărbaţii, iubito?

- Toţi babaţii porci - zice micuţa, râzând.

De mă lovea c-o sticlă-n cap şi nu cred că m-aş fi simţit aşa cum m-am simţit!

- O învăţ de mică! Să ştie că toţi bărbaţii sunt porci şi proşti şi trebuie să-şi bată joc de ei.

Dădeam din buze ca un peşte!

- Cum să faci aşa ceva?! Am zâmbit strâmb, încă sperând că glumeşte!

- Sunt porci! se enervează. De parcă tu n-ai şti!

- Nu, nu ştiu! Oameni şi oameni, doar atât! Faptul că tu ai întâlnit unii care ţi-au făcut, probabil, rău, nu înseamnă că toţi sunt ca cei întâlniţi de tine. Am întâlnit şi eu amărâţi, dar nu-i bag pe toţi in aceeaşi oală. Tata, de exemplu, nu e porc.

- Taică-meu e! M-a dat afară când am rămas gravidă!

- Îmi pare rău, dar asta nu îţi dă dreptul să afirmi că tatăl meu e porc, sau ca prietenul meu e porc, sau că unchii mei sunt porci!

- Eşti proastă! îmi zice.

- Aşa să fie - dau din umeri. Acum plec. Multă sănătate îţi doresc.

Am mai întâlnit-o prin cartier şi ne salutam cu răceală. Mă simţeam aiurea de câte ori o vedeam şi m-am bucurat foarte mult când s-au mutat. N-am mai auzit nimic de ea de atunci. 

Amintirea întâmplării s-a insinuat in mintea mea (alături de altele) după ce am citit rândurile scrise de Poteci de dor la o postare pe care am publicat-o zilele trecute.

(dialogul a fost mai lung, multe cuvinte au fost altele, dar esenţa este cea pe care, sper, am reuşit să o accentuez).

O întâlnire baraj. Jocul cuvintelor (207)

Femeia alături de care era de câţiva ani îl presa să o conducă la primărie pentru căsătorie. Însurătoarea nu făcea parte din planurile lui de viitor la acel moment. La 30 de ani încă mai copilărea, se simţea plin de încredere in forţele proprii şi nu-si dorea un astfel de angajament pe termen lung. Într-o căsătorie sunt de luat prea multe decizii care implică şi pe altcineva, şi-apoi,.s-ar fi simţit ca un păstrăv agăţat la capăt de fir in undiţa unui pescar începător. El, in faţa altarului! Scena îl amuza. Şi-a amintit un vers din poemul “Libertate”, al lui Edward Thomas:”Nu e nimeni mai puţin liber decât cel care nu face nimic şi nu are altceva de făcut”. Poate că nu-şi amintea corect cuvintele dar se-ntreba dacă e un gând aleatoriu sau subconştientul încearcă să-i transmită ceva.

Îşi aştepta iubita, urmând să-i spună simplu că dorinţa ei de-a se mărita nu va avea parte de transpunere in fapt cu el. De fapt, nu prea ştia cum să-i spună că îi place relaţia lor aşa cum este, şi era in pană de idei.

Geamul opac al restaurantului îl ferea de privirie trecătorilor aşa că-şi lăsa privirea să colinde prin parcul de peste drum, unde se adunau studenţii - şi studentele, desigur - in pauzele dintre cursuri. Dinspre bucătăria localului se auzea vocea tărăgănata a unui prezentator de ştiri; n-a avut timp să se concentreze la vocea celui de la radio pentru că iubita tocmai intrase şi se apropia făcând slalom printre mese, unduindu-şi şoldurile strânse in fusta scurtă şi strâmtă. Şi-a pus masca omului bucuros de revedere şi s-a ridicat s-o întâmpine.

Exerciţiu de imaginaţie - Jocul celor 12 cuvinte, găzduit de Eddi.

Cele 12 cuvinte: libertate, aleatoriu, pana, radio, incredere, decizii, masca, vers, opac, scena, fir, transpunere.

De ce Ziua îndrăgostiţilor

De ce Ziua Sfântului Valentin? De ce Ziua lui Dragobete? De ce nu?! Aşa cum e o zi a copilului, a ciocolatei etc. poate fi şi o zi a îndrăgostiţilor. Desigur, latura comercială este mai accentuată in cazul unor sărbători şi mai puţin accentuată in cazul altora. Ziua îndrăgostiţilor este una datorită căreia comercianţii au încasări mai mari; dar şi de ziua femeii cresc încasările, şi de ziua mărţişorului, şi de ziua copilului, şi de ziua mamei, şi de ziua tatălui, şi de Crăciun ş.a.m.d.. Să fie pragmatici cei care sunt împotriva sărbătorii, dacă nu se pot bucura pentru bucuria altora: încasările mai mari ale comercianţilor aduc la bugetul local (şi de stat) bani mai mulţi; bani mai mulţi la buget înseamnă ceva mai bine pentru comunitate.

Împotriva unei zile dedicate special îndrăgostiţilor se merge pe ideea că dragostea e (ar trebui să fie) sărbătorită in fiecare zi. Femeia, bărbatul, copilul n-ar trebui sărbătoriţi/cinstiţi in fiecare zi?! Se mai face o distincţie - care, din punctul meu de vedere, nu face cine ştie ce diferenţă: “îndrăgosteala” nu este iubire. Probabil că nu - e o stare de euforie care-l face pe îndrăgostit să simtă “fluturaşi” in stomac, e ca un foc care mistuie; iubirea e calmă, e răbdătoare, e ceva mai profund. Îndrăgosteala e primul pas spre iubire - se poate dezvolta ca iubire sau focul se poate stinge şi gata. Fie şi aşa. Şi atunci, de ce să nu existe şi o zi dedicată persoanelor îndrăgostite? In acel moment, in acea zi, doi oameni sunt îndrăgostiţi unul de celalalt şi simt că nu pot trăi unul fără celălalt - că viaţa îi poate contrazice mai tărziu e altă chestiune. In acel moment ei sunt îndrăgostiţi şi de “Ziua îndrăgostiţilor” sunt sărbătoriţi; se sărbătoresc între ei.

Ziua îndrăgostiţilor nu este o zi in care se sărbătoreşte iubirea, neapărat, ci o zi in care se sărbătoresc îndrăgostiţii - adică, oamenii care in acea zi simt că sunt îndrăgostiţi. Doi oameni îşi declară dragostea (şi) in această zi, alături de alte mii de oameni îndrăgostiţi. E ceva rău in asta?!

Cine doreşte să sărbătorească într-un mod deosebit e liber să o facă şi particip cu drag la astfel de sărbători (deşi nu sunt fan); cine doreşte să nu sărbătorească e liber să n-o facă, dar mi-ar plăcea să nu strice plăcerea celor care sărbătoresc (hm, nici nu prea cred că le strică plăcerea pentru că îndrăgostiţii n-au timp - şi nici nu prea pot - să privească mai departe de ei). Celor care sărbătoresc această zi le spun, cu drag, “Happy Valentine’s Day” sau “Dragobete fericit” - după caz; celor care nu sărbătoresc le urez de bine, cum fac atunci când îi întalnesc in oricare zi din an.

E vreo greşeală in raţionamentul meu privind Ziua îndrăgostiţilor? De ce aş “milita” / comenta / cârcoti împotriva unei sărbători de gen?

Îndrăznesc să fac o afirmaţie: cei care se laudă in ziua Sfântului Valentin şi/sau de Dragobete că au o viaţă plină de iubire şi nu au nevoie de astfel de zile pentru a-şi manifesta dragostea, pentru a o sărbători, şi vorbesc împotriva sărbătorii in sine şi/sau împotriva celor care sărbătoresc poate că ar trebui să se analizeze mai profund deoarece iubirea adevărată e generoasă, îi face pe oameni altruişti, mai buni. Un om bun, un altruist, nu poate (nu ştie!) să critice alegerile de acest gen ale altora. Părerea mea. Are cineva argumente contra? Argumente care ţin strict de iubirea care leagă doi oameni într-o relaţie amoroasa, fără referire la religie, comerţ şi mai ştiu eu ce. De ce e “greşit” o astfel de sărbătoare?

De ce am publicat tocmai azi acest text? Pentru că este Ziua somnului! ☺ Îndrăgostiţii se comportă, uneori, ca nişte somnambuli - şi sunt drăgălaşi. 

Să iubiţi, să fiţi iubiţi! Indiferent că sărbătoriţi sau nu.  

Ziua Iubirii este (ar trebui să fie) in fiecare zi.

Sufleţele de prin Braşov

Fotografii pentru Miercurea fără cuvinte!  Un joc iniţiat de Carmen; găzduit şi de Călin Hera doi ani. Sursa foto: Braşov, oraşul sufletului meu.

HAPPY WW!

Trei lalele. Provocări verzi

Am senzaţia că abia am clipit de câteva ori şi deja e luna martie! Primăvara se străduieşte să îşi intre-n drepturi dar iarna nu şi-a retras, încă, întreaga-i trenă.

Rux ne invită la joc din nou, la Provocările primăverii - martie 2019. Sunt propuse două teme: 1. Lalele şi 2. Tablou mixed media de primăvară. (pentru detalii vizitaţi, vă rog, blogul amintit mai sus).

M-am străduit să desenez un tipar pentru lalea dar n-am reuşit mare lucru. Am decupat un material pe care nu ştiu cum să-l denumesc - un fel de foaie din spumă poliuretanică, subţire, foarte moale şi uşor de lucrat. După ce am montat florile am întrebat pe unii-alţii: “ce flori sunt acestea?” Pentru că toţi au zis “lalele” am mers mai departe şi am lipit florile pe un rotund (9 cm diametrul) din carton verde, lucios, căruia i-am montat şi un “suport”, tot din acelaşi fel de carton, recuperat de la o cutie de bomboane.

Etimologii par a fi de părere că termenul “tulipa” (din franceză) îşi are originea in turcescul “tulbend” care ar deriva din cuvântul persan “delbend”, care înseamnă turban.

E numită şi Floarea inimii, fiind asociată cu Iubirea. O legendă persană spune că unul dintre sultanii Persiei îşi arăta dragostea pentru aleasa inimii dăruindu-i lalele de un roşu aprins, ca simbol al iubirii lui puternice. Punctele mici şi negre de la baza florii arătau că inima sultanului se transforma in cărbune de la focul iubirii sale.

Laleaua are mai multe semnificaţii, dar mesajul principal este de iubire sinceră şi nelimitată; e un simbol al declaraţiei de iubire - mai ales laleaua roşie. Laleaua galbenă “zice”: in zâmbetul tău se ascunde lumina soarelui (dar poate fi şi simbolul unei iubiri disperate); laleaua portocalie simbolizează simţămintele de înţelegere şi apreciere reciprocă între doi oameni.

La răscruce. Jocul cuvintelor (206)

Detectivul Bagdeseamă s-a întors la muzeu după întâlnirea cu necunoscutul care i-a oferit o carte de vizită cu scriere rondă, tipărită cu tuş de culoare roşie. Colegii lui mai erau acolo; unul dintre ei împrăştia un praf alb in zona unde fusese tabloul; căutau amprente şi alte eventuale urme lăsate de hoţ. S-a apropiat de detectivul care conducea ancheta şi i-a sugerat să caute tabloul in depozit. Acesta l-a măsurat de sus până jos şi a remarcat urmele de verde-iarbă de pe costumul alb; i-a oferit un zâmbet sarcastic şi l-a tratat cu spatele, preocupat de hârtiile dintr-un dosar pe care-l purta cu el. Bagdeseamă a ridicat din umeri şi a ieşit din muzeu. S-a dus acasă şi şi-a schimbat costumul pătat cu un altul, tot din ţesătura de in dar galben pai. A sunat la numărul de telefon tipărit pe cartea de vizită şi, înainte de a putea articula o silabă, vocea de la celălalt capăt - ca şi cum ştia exact cine sună - i-a dat întâlnire la ora nouă seara, in păduricea de la marginea oraşului. Mai erau două ore până atunci. Bagdeseamă s-a aşezat pe un fotoliu şi urmărea firele de praf care se jucau pe o rază de soare care pătrundea printre perdele. Nu-i era prea drag locul de muncă actual, dar se descurca încercând să se facă remarcat cât mai puţin.

Păduricea era pe o movilă şi mai multe poteci duceau într-acolo. A ales una la întâmplare şi urca încetişor, cu mâinile la spate. Posibil ca tânărul necunoscut să fie deja acolo şi să-l urmărească. Mai erau câteva minute până la ora stabilită. Detectivul a găsit un ciot de copac şi s-a aşezat, nu înainte de a întinde o batistă pe trunchiul înnegrit de mucegai.

Soarele n-a coborât sub linia orizontului dar la liziera păduricii s-a aprins un felinar electric - părea a fi singurul din zonă, lucind ca un far in ceaţă in concurenţă cu cea mai rămas din lumina zilei.

Când a trecut de ora nouă, detectivul a sunat la numărul scris pe bucata de carton primită. “Numărul apelat nu este alocat” - i-a zis o voce de femeie. Ar fi fost prea frumos să fie el cel care află o poveste deosebită şi, poate, prinde un hoţ de talie mondială, apoi îşi dă demisia din poliţie şi abandonează onorabil o profesie pe care n-a dorit.o. Privea in gol spre mica vale pe care cortina nopţii începea să o ascundă. Când a sunat telefonul a avut o tresărire de bucurie, dar vocea colegului l-a dezămăgit şi mai mult - era solicitat la şef, de dimineaţă, să spună de unde ştia că tabloul era in depozit. Probabil că şi-a sfârşit cariera de poliţist înainte de a o începe. A rămas aşezat pe buturuga înnegrită de mucegai, compunând in minte conţinutul demisiei pe care o va prezenta şefului. Se simţea ca in faţa unui zid de netrecut, dar avea mina unui om care tocmai a luat o hotărâre importantă - prima din viaţa lui.

Exerciţiu de imaginaţie - Jocul celor 12 cuvinte, găzduit de Eddi.

Cele 12 cuvinte: ronda, zambet, far, culoare, imprastia, mina, drag, poteci, noua, raza , minute , posibil.

Fragment de scrisoare. Seneca. Citate favorite

Pentru ce ne plângem de natură? Ea s-a purtat cu bunăvoinţă: e lungă viaţa, dacă ştii să o foloseşti. Altminteri, pe unul îl stăpâneşte o avariţie nesăţioasă; pe altul o hărnicie sârguincioasă in treburi de prisos; unul se îmbată cu vin, altul e amorţit de toropeală; pe un altul îl oboseşte ambiţia, depinzând mereu de părerile celorlalţi, pe altul patima nesăbuită a negoţului îl duce către toate pământurile şi toate mările, in speranţa de câştig; plăcerea armelor îi chinuie pe unii, întotdeauna ori preocupaţi să-i pună in primejdie pe alţii, ori neliniştiţi să nu fie ei puşi in primejdie; sunt unii pe care îi consumă, printr-o servitute de bunăvoie, o plecare in faţa superiorilor fără aşteptarea vreunei recunoştinţe; mulţi sunt ocupaţi fie să jinduiască la soarta altora, fie să se vaite de a lor; cei mai mulţi, care nu urmăresc nimic precis, sunt şovăielnici, inconstanţi şi nemulţumiţi de ei - ei sunt azvârliţi din cauza uşurătăţii lor spre planuri mereu noi; unii nu şi-au stabilit principii după care să se călăuzească pe drumul vieţii, ci soarta îi surprinde in timp ce lâncezesc şi cască - e atât de clar că aşa se întâmplă, încât nu pun la îndoială adevărul din cuvintele pe care cel mai de seamă dintre poeţi le-a rostit parcă într-un fel de oracol: “Partea din viaţă pe care o trăim cu adevărat este subţire”. Căci tot restul existenţei nu este viaţă, ci doar timp.

(Epistole către Lucilius, Seneca)

======================================================================

Postare pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura in joc toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte sau in altă parte, la un moment dat. Click&Comment Monday! e sloganul acestui joc.

======================================================================

Lucius Annaeus Seneca (Seneca sau Seneca cel Tânar, n. cca. 4 i.Hr – d. 65), filosof stoic roman. A fost exilat pe insula Corsica pentru adulter cu o nepoată a împăratului Claudius; după revenirea din exil a fost perceptor al împăratului Nero care, mai târziu, i-a cerut să se sinucidă, ceea ce Seneca a şi făcut: şi-a tăiat venele. Principalele sale scrieri etice sunt “Scrisori morale”, o utilizare timpurie a formei epistolare.

Lucilius cel Tânar (secolul I), e cunoscut in principal din scrierile lui Seneca, mai ales din “Scrisorile morale” care îi sunt adresate. La momentul in care Seneca scria epistolele Lucilius era procurator (şi, posibil, guvernator) al Siciliei in timpul domniei lui Nero. Pare să fi fost originar din regiunea Campania. 

Ziua Internaţională a Femeii

Ziua Internaţională a Femeii este sărbătorită in data de 8 martie in aproape toate statele din lume. Tot in data de 8 martie este şi Ziua Naţiunilor Unite pentru Drepturile Femeilor şi Pacea Internaţională.

Când auzi/citeşti “pace internaţională” zâmbeşti strâmb. Această “campanie pentru pace” aduce unora destui bani. Îi vezi pe cei care promovează pacea - aflaţi pe culmi politice, de regulă - înconjuraţi de gărzi de corp înarmate. Să promovezi pacea, se pare, este ceva foarte periculos. Şi, cum să nu fie?! Doar se discută despre puterea cuvântului! Cine ştie câţi oameni vor fi influenţaţi şi vor refuza să mai pună mâna pe o armă pentru a ucide şi a risca să fie ucişi? Haida-de! N-o să se întâmple in veci aşa ceva; sunt - au fost şi vor fi - mulţimi de oameni care-şi vor vinde şi copii pentru bani. Cum să fie vreodată pace când multe state subdezvoltate au bogăţii naturale la care râvnesc “marile puteri”? Cum să fie vreodată pace când milioane de oameni sunt dependenţi de fel şi fel de droguri periculoase şi traficanţii nu ezită să ucidă pentru a-şi proteja producţia şi comerţul? Cum să fie pace când producătorii şi vânzătorii de armament ar falimenta dacă nu ar mai fi războaie? Pe scurt: haida-de! Pace internaţională nu va fi nicicând - şi nici n-a fost… de curând. Pace mondială (internaţionala) înseamnă că nu mai sunt războaie nicăieri in lume). Au fost şi vor fi.

Cu pacea mondială am lămurit-o. Cum o fi cu drepturile femeilor?

Încă mai sunt oameni care afirmă că femeia trebuie să fie supusă bărbatului; in mintea acestora, femeia e făcută să aibă grijă de soţul ei, de casă şi de copii. Trebuie să-şi asculte tatăl, fraţii, unchii soţul (după caz0, să nu le iasă din cuvânt şi să facă atâţia copii câţi… se întâmplă. Când nu-şi ascultă soţul, tatăl etc., aceştia sunt in drept s-o pună la punct - cu o plama, cu un pumn, aşa consideră unii.

Drepturile femeilor cuprind, între altele: dreptul la integritate şi autonomie fizică, dreptul de a nu fi supuse violenţei sexuale, dreptul la vot, dreptul de a deţine funcţii publice şi de a încheia contracte legale, drepturi egale in familie, dreptul la muncă, dreptul de reproducere, dreptul de a deţine proprietăţi, dreptul la educaţie.

Drepturile femeilor par a fi tratate oarecum separat din cauza prejudecăţilor istorice şi tradiţionale cum că femeile sunt inferioare bărbaţilor.

La mulţi ani de 8 martie!

Să vă distraţi super fain! 

Şamponul care a spălat prietenia

Sunt multe moduri in care poate fi pus punct unei prietenii - sau a ceea ce credeai că este o prietenie. Un mod banal am cunoscut de curând, in micul cerc in care mă învârt. Una dintre fete, prietenă la cataramă - din adolescenţă - cu o alta, a plecat să muncească in străinătate. De Crăciun, a revenit in ţară, să-şi vadă familia, să-şi întâlnească prietenii şi amicii. A adus pentru fiecare câte ceva - mărunţişuri fără valoare materială dar oferite cu drag. Celei mai bune prietene i-a oferit, între altele, un şampon special pentru sensibilitatea scalpului - şi-a permis să-i ofere şampon pentru că erau foarte bune prietene. Ce-a făcut prietena?! S-a simţit jignită şi şi-a arătat nemulţumirea cu voce tare, afirmând că nu era nevoie să care pentru ea ceva ce şi-ar fi putut cumpăra singură aici, pentru că, deşi nu munceşte in străinătate, nu e o sărăntoacă ce nu-şi poate permite un şampon scump, iar dacă s-a bucurat şi a fost entuziasmată mereu de toate fleacurile care i-au fost oferite nu a fost pentru că nu şi le-ar putea permite, ci pentru că veneau de la o persoană dragă, dar şamponul a fost capacul care a dat fiertura-n foc. S-a ridicat şi a plecat, fără pachet, lăsându-şi prietena in lacrimi. Printre sughiţuri, aceasta încerca să ne explice că nu a vrut să ne jignească oferindu-ne acele lucruri, că şi-ar fi putut permite să cumpere ceva mai costisitor dar s-a gândit să nu ne… jignească!

Ce să-i spui fetei?! Cum să o consolezi pentru acel gest de neînţeles al prietenei ei? Cât de greu era pentru aceea care a refuzat darul să înţeleagă că nu avusese cineva intenţia să o jignească? Cred că fiecare om din lume se bucură atunci când primeşte orice dar oferit cu sinceritate de la cineva drag (sau chiar mai puţin drag), şi nu se bucură pentru că a primit ceva ce nu şi-ar putea cumpăra singur, ci pentru gestul celor care oferă. E drept, unii interpreteaza bucuria greşit, crezând că cei care nu au plecat să muncească in străinătate sunt atât de săraci încât nu-şi pot permite un anume fleac (sau chiar ceva de mare valoare) - şi nu se gândesc deloc că acei oameni poate că n-au vrut să aibă acel ceva, dar se bucură pentru că vine de la cineva care s-a gândit la ei când l-a cumpărat. Aici, însă, nu era despre acel gen de oameni, ci despre unii care se cunoşteau bine (sau ar fi trebuit să se cunoască bine, dar vorba aceea: nu putem cunoaşte, cu adevărat, pe cineva).

Uite-aşa, o prietenie de aproape patruzeci de ani s-a desfăcut într-o clipă. Poate că se vor împăca - prietenii se mai ceartă.

Acum, cealaltă încearcă să se justifice, şi ne spune că n-ar fi fost vreo problemă dacă darul nu ar fi fost oferit public (adică, in casa la cineva, unde ne-am întâlnit cu toţii pentru că cea venită din străinătate nu avea timp să se întâlnească separat cu fiecare). Aş zice că ar fi trebuit să ne cunoască, dupa atâţia ani, şi să nu ne considere “public”, pentru că nimănui nu i-ar fi trecut prin cap că ea nu şi-ar putea permite un şampon. In plus, toţi cei aflaţi acolo ştiam că are probleme cu scalpul, pentru că nu făcuse un secret din asta. Adevărul este că nu înţeleg reacţia celei care a primit şamponul. 

Mult nisip. Miercurea fără cuvinte

Fotografii pentru Miercurea fără cuvinte!  Un joc iniţiat de Carmen; găzduit şi de Călin Hera doi ani. Sursa foto: Adventure Travel Romania. 

HAPPY WW!

Pastile pentru zâmbit

Culmea insistenţei: Să tot formezi o parolă greşită până când computerul va ceda şi o va accepta.

*

Cât ar fi de perfecte, computerele nu vor putea niciodată înlocui prostia umană.

*

Elevul care a promovat cu medie mare bacalaureatul anul trecut s-a hotărât să scrie o carte: “Cum a-m loat bacu”.

*

Un sergent se adresează trupei de 20 de soldaţi:

- Am de făcut o treabă uşoară, ca pentru leneşi. Cine e cel mai leneş să ridice mâna.

Nouăsprezece dintre soldaţi ridică mâna.

- De ce n-ai ridicat mâna, soldat? îl întreabă pe cel care n-a ridicat mâna.

- Prea mare deranjul, sergent.

*

La o bază militară, pentru al doilea an la rând, exerciţiile anuale de tragere cu arma au fost anulate, dar proba de alergare nu. Nedumerit, unul dintre soldaţi îşi întreabă camarazii:

- Numai mie mi se pare ciudat că nu îi interesează cât de bine tragem cu arma dar sunt extrem de interesaţi de cât de repede putem alerga?

*

Doi avocati intră într-un bar şi comandă nişte băuturi, apoi fiecare îşi scoate un sandviş din servietă şi începe să mănânce. Barmanul îi vede şi îi atenţionează:

- Vă rog să mă scuzaţi, dar in bar nu e permis să vă consumaţi propriul sandviş!

Cei doi se uită unul la celălalt, ridică din umeri, fac schimb de sandvişuri şi continuă să mănânce.