Oamenii sunt egali; deosebirea dintre ei o face doar virtutea, iar nu nașterea (originea) - Voltaire (1694-1778)
Nu e exact că egalitatea ar fi o lege a naturii. Natura n-a făcut nimic egal; legea ei suverană e subordonarea și dependența - Vauvenargues (1715-1747)
Egalitatea nu există decât în matematică - Mihai Eminescu (1850-1889)
Natura
i-a făcut pe oameni atât de egali în privinţa facultăţilor
trupului şi ale minţii încât, deşi s-ar putea găsi câte un om
a cărui forţă a trupului sau agerime a minţii să fie câteodată
în mod evident mai mari decât ale altuia, totuşi, atunci când le
considerăm pe toate la un loc, diferenţa dintre un om şi un altul
nu este atât de însemnată încât cineva să poată cere pentru
sine, pe acest temei, vreun beneficiu pe care să nu-l poată la fel
de bine pretinde şi altcineva. Căci, în ceea ce priveşte forţa
trupului, cel mai slab are destulă putere ca să-l omoare pe cel mai
puternic fie printr-o uneltire secretă, fie prin unirea cu alţii
aflaţi în aceeaşi primejdie. (Thomas Hobbes)
Iar
cât priveşte facultăţile minţii (lăsând la o parte artele
bazate pe cuvinte, şi în special acea măiestrie de a proceda
conform unor reguli generale şi infailibile, numită ştiinţă, pe
care doar foarte puţini o posedă şi doar în puţine domenii, ea
nefiind o facultate înnăscută şi nici dobândită, aşa cum este
prudenţa, pe când căutăm alte lucruri), găsesc că există aici
o şi mai mare egalitate decât a forţei fizice. Căci prudenţa nu
este decât experienţă, pe care un timp egal o conferă într-o
măsură egală tuturor oamenilor, în acele lucruri pe care ei le
urmăresc în mod egal. Ceea ce ar putea face ca o asemenea egalitate
să fie de necrezut nu este decât o părere deşartă despre propria
înţelepciune, pe care aproape toţi cred că o posedă într-un
grad mai mare decât oamenii de rând (adică decât toţi ceilalţi,
în afară de ei înşişi şi alţi câţiva care îi privesc cu
ochi buni, datorită faimei acestora sau acordului în păreri).
Pentru că natura oamenilor este astfel încât oricât ar admite ei
că mulţi alţii sunt mai ingenioşi, mai elocvenţi sau mai
învăţaţi, totuşi cu greu ar crede că există mulţi la fel de
înţelepţi ca ei înşişi; căci ei au în faţa ochilor propria
înţelepciune, dar se găsesc departe de a altora. Însă aceasta
dovedeşte mai degrabă că oamenii sunt egali decât inegali. Căci,
de obicei, nu există un semn mai grăitor al distribuţiei egale a
unui lucru decât acela că fiecare e mulţumit cu partea sa. (Thomas
Hobbes, „Leviatanul”)