Filosofii despre filosofie. Citate favorite

Nu se poate învăţa filosofia, se poate doar învăţa să filozofezi.

(Immanuel Kant)

A hotărî dacă viaţa merită sau nu a fi trăită, înseamnă a răspunde la problema fundamentală a filosofiei. (Albert Camus)

Filosofia (sau filozofia) e un cuvânt care-şi are originea in limba greacă: philo – dragoste şi sophia – înţelepciune = dragoste de înţelepciune. Dicţionarele explicative acceptă ambele forme de scriere – filoSofie şi filoZofie – ca fiind corecte, dar filosofii au altă parere, susţinând că scriind cu Z ar fi “dragoste de întuneric”, “zophos” însemnând “întuneric”. Trecând peste etimologie, filosofia este una din principalele forme ale manifestării spiritului uman. Primele gânduri filosofice îşi au rădăcinile în mitologie. Miturile încercau să dea răspunsuri şi explicaţii cauzale unor lucruri şi fenomene naturale încă neclare: cutremur, fulger, foc etc., precum şi despre om şi univers, căutând interpretări şi răspunsuri logice la aceste întrebări. Primii filosofi au fost matematicieni, fizicieni şi practicienii ştiinţelor naturale (wikipedia).

Postare pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura in joc toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte, la un moment dat. 

Zicea Aristotel că a filosofa înseamnă atât a căuta să afli dacă trebuie sau nu să filosofezi, cât şi a te dedica contemplaţiei filosofice.

Mulţi au considerat – şi consideră – filosofia ca fiind “o pierdere de timp”, dar mai toţi indivizii îşi pun – sau pun - întrebări ce par că nu pot avea răspuns sau nu au unul satisfăcator; aproape toţi căutăm răspunsuri şi ne întrebăm “de ce?” “cum?” "de unde venim?" etc. Facem afirmaţii, căutăm explicaţii. Chiar şi “pierderea timpului” are o filosofie.

Spunea Cicero: Nu există nicio afirmaţie atât de absurdă încât să nu se găsescă un filosof care să o facă. Şi aşa au luat naştere mai multe curente in filosofie. De exemplu, atomismul logic (dezvoltat mai ales de Bertnard Russel), care susţine că toate adevărurile sunt dependente de un strat de fapte atomice şi că lumea este alcătuită din fapte extrem de simple, uşor de înţeles. Sau deconstructivismul (denumit astfel de filosoful francez Jacques Derrida); se susţine că niciun text nu este un tot armonios, ci conţine mai multe înţelesuri contradictorii şi ireconciliabile; că orice text are mai multe interpretări pe care el însuşi le leagă şi a căror incompatibilitate este nereductibilă – pe scurt: cititorul este cel care decide in ultimă instanţă înţelesul lecturii, şi nu textul in sine. Cu alte cuvinte, la întrebarea pe care o auzeam des in anii de şcoală: “Ce a vrut să spună autorul?” fiecare cititor ar putea da un alt răspuns, la fel de corect, dar… neacceptat, in general, de profesori.

Tot Cicero a spus că filosofia este medicina sufletului.

Ce părere avea Petre Tuţea despre filosofie?

În Evul Mediu s-a formulat de către filozofii şireţi teoria adevărului dublu: secundum fidem – adevărul după credinţă şi secundum rationem – adevărul după raţiune, ca să aibă cale liberă pentru filozofie. Adică să rătăcească până îi ia dracul… Că poţi, în filozofie, să rătăcesti până devii năuc. Ce-au realizat filozofii prin autonomia lor? Nimic! N-au nici un adevăr.

Lucian Blaga i-ar fi dat replica: Ţine de natura unei filosofii să nu fie niciodată definitivă.

Antistene, întrebat ce folos a avut el din filosofie, ar fi dat următorul răspuns: Putinţa de a mă întreţine cu mine însumi.

Aristip, întrebat ce a câştigat din filosofie, ar fi răspuns: Putinţa de a mă simţi în largul meu cu oricine. Un altul îl întrebă ce avantaj au filosofii, şi el răspunde: Dacă n-ar mai fi legi, noi am trăi tot ca acum. Când Dionysios l-a întrebat de ce filosofii se duc la casele bogătaşilor în timp ce aceştia nu-i vizitează pe filosofi, răspunsul lui Aristip ar fi fost: Cei dintâi ştiu de ce au nevoie, iar ceilalţi nu.

A nu-ţi păsa de filosofie înseamnă a filosofa cu adevărat, ne spune Blaise Pascal.

Nu ştiu cât de filosof era Frederic cel Mare dar cred că avea ceva simţ al umorului. I-a scris lui Voltaire: Dacă aş vrea să pedepsesc o provincie aş lăsa să o guverneze filosofii.

Ce e interesant când te îndeletniceşti cu filosofia e că de la un moment dat totul începe să te intereseze şi să te instruiască: teologia şi matematicile, ştiinţele naturale ca şi teoria muzicii. Să fie sfârşitul? Sau abia atunci începi? (Constantin Noica)

Andre Gide - Paludes

(numele complet fiind Andre Paul Guillaume Gide) s-a nascut in 22 noiembrie 1869, Paris si s-a stins din viata in 19 februarie 1951, la Paris.

Scriitor, eseist, umanist francez, laureat cu premiul Nobel pentru literatura in 1947, pentru scrierile sale pline de intelegere si semnificative din punct de vedere artistic, in care problemele si conditia omului au fost infatisate cu o cutezatoare dragoste de adevar si o subtila intuitie psihologica (Almanah "Contemporanul", 1983)

Parem atat de convinsi de faptul ca tot ce se numeste inovatie caracterizeaza in mod exclusiv epoca noastra incat - in ciuda dezabuzatului “nimic nou sub soare”, de care ne amintim cand si cand - descoperim cu stupefactie ca strabunicii pot face figura de contemporani.

Motto pentru Paludes este “Spune de ce asta” (Dic cur hic, in latina) si a mentionat in dedicatie ca a scris o “satira referitoare la ce?”si a cerut in introducere ca “altii” sa-i explice propria lui scriere.

Satira a fost cel mai bine inteleasa de scriitorii din cercul lui Gide, Paul Valery scriindu-i astfel: “Poate ca m-ai prins atat de bine incat nici nu m-am recunoscut”, iar Pierre Louys crezand ca fusese portretizat in “bunul prieten Hubert”. Paul Claudel a precizat ca “Paludes e cel mai complet document pe care-l avem asupra atmosferei speciale de inabusire si stagnare pe care am respirat-o din 1885 pana in 1890”.

In Paludes povestitorului i se arunca in fata ca ar fi devenit “revolutionar”. “Dar de loc, domnilor, nu sunt revolutionar! protesteaza el indata, cam speriat. “Nu ma lasati sa termin… zic ca nu ne revoltam… pe dinauntru. Nu de repartitie ma plang, ci de moravuri…” Iar mai apoi, meditand la cele intamplate: “Poate ca sunt revolutionar, la urma urmei, din prea multa ura fata de contrariu” (conformismul, ipocrizia, meschinaria burgheza) De acest citat trebuie apropiata o declaratie din 1933: “…dar imensa majoritate a oamenilor se impaca foarte bine cu mizeria lor, nu sufera din pricina ei si nici n-o mai baga in seama. Cel care a incercat sa-i zgaltaie si sa-i faca sa se dezguste de ticaloasa lor apatie risca sa joace rolul van al agitatorului agitat din Paludes.

Cam pe aceeasi linie se va inscrie si “Prometeu rau inlantuit”. O scrisoare din 1897 (Prometeu e scrisa in 1899) cuprinde aceste randuri ale lui Gide: “Caut formula religioasa sau morala sub care sa-mi pot adaposti opozitia si cum s-o legitimez. O gasesc pe cea a lui Prometeu: “Sa te devotezi vulturului; si… atat!” Celalalt zice: “E tot ce ai gasit?” I se raspunde: “Da, tot ce-am gasit mai bun”

Gide s-a ridicat impotriva sistemelor care tind sa falsifice omul, sa-i vicieze personalitatea. Nu intamplator sacrificiul lui Prometeu nu izbuteste decat sa “infrumuteze” vulturul, care-si pastreaza cruzimea si indiferenta. Titanul redevine intr-adevar el insusi si descopera rasul, acest atribut al umanitatii, abia cand se hotataraste sa-si lichideze necrutatorul calau, abia cand inceteaza a mai iubi simbolul a tot ce “devoreaza” omenirea. Intre om si sistemele antiumane raportul e invers proportional, inflorirea lor atrage pieirea individului, el scade si ele cresc.

Paludes a fost scrisa la varsta de 25 de ani si Prometeu rau inlantuit la varsta de 30 de ani si au fost definite de autor drept sotii, dar ar fi gresit sa le consideram drept simple farse: Andre Gide a “glumit serios” (cum zice literatul din Paludes)

(prefata si traducere la Paludes si Prometeu rau inlantuit, Editura pentru Literatura Universala, 1969)

**

Paludes (mlastini e traducerea din latina) e povestea unui celibatar, Titir, care traieste intr-un turn inconjurat de mlastini si care mereu priveste si admira mlastinile, si e fericit - mlastinile, insa, isi schimba mereu aspectul, in functie de anotimp, in functie de cum e vremea, dar vietile burghezilor raman mereu si mereu la fel, cu fiecare zi care trece.

Toate profesiunile fara folos pentru sine sunt cumplite – cele ce nu aduc decat bani – si atat de putini incat trebuie sa o iei mereu de la capat. Cate stagnari! In clipa mortii ce vor fi realizat? – Isi vor fi ocupat locul! – Cred si eu! l-au ales marunt, ca si ei. Mie toate astea mi-s indiferente, fiindca scriuPaludes, dar alminteri as gandi despre mine ce gandesc despre ei. Zau, ar trebui sa incercam sa ne mai schimbam felul de viata.

- L-am vazut pe Titir, ii spune literatul iubitei sale care nu prea intelege mare lucru din poveste.

- Celibatarul?

- Da, numai ca in viata e insurat, tata a patru copii. Il cheama Richard… nu-mi spune ca abia a plecat, nici nu-l cunosti.

Angele a spus atunci, cam intepata:

- Vezi bine ca povestea ta nu era adevarata!

- De ce nu era adevarata? Pentru ca, in loc de unul singur sunt sase? L-am zugravit pe Titir singur, ca sa concentrez monotonia; e un procedeu artistic; doar n-ai fi vrut sa-i arat pe toti sase dand cu undita?

- Sunt sigura ca au, in viata, indeletniciri diferite!

- Daca le-asi descrie, ar parea diferite; odata povestite, intamplarile nu-si mai pastreaza valorile pe care le aveau in viata. Ca sa ramai veridic esti nevoit sa le mitocosesti. Important e sa arat emotia pe care mi-o provoaca.

- Dar daca emotia e falsa?

- Emotia, draga mea, nu-I niciodata falsa; n-ai citit si tu ca greseala incepe o data cu judecata? Si ce rost are sa poveststi de sase ori? De vreme ce impresia pe care o lasa e aceeasi, zau, de sase ori… Vrei sa stii cu ce se indeletnicesc in realitate?

- Spune, a zis Angele; pari scos din fire.

- De fel, am strigat… Tatal copiaza acte; mama vede de casa; un baiat mare da lectii; un altul ia lectii; fata cea mare schioapata; cea mica, prea mica, nu face nimic. Si mai e si bucatareasa… Pe sotie o cheama Ursule…Ia seama ca toti fac, zi de zi, acelasi lucru!!! […] Totul in viata lui a fost facut pentru a astupa niste goluri, pentru a umple niste lacune prea gaunoase – totul! Inclusiv familia. S-a nascut vaduv; zi de zi, aceleasi lamentabile compromisuri, surogate ale tuturor lucrurilor mai de soi. Si, pe deasupra, nu-ti face o parere proasta despre e, e cat se poate de virtuos. De altfel, se socoteste fericit. […] Angele, draga mea, la urma urmei nu ti se pare ca adevarata aventura lipseste din viata noastra?

- Vrei sa plecam amandoi intr-o scurta calatorie? Uite, sambata… ai ceva de facut?

- Dar ce vorba-i asta, Angele… poimaine?

- De ce nu? Am pleca impreuna dis-de-dimineata; […]

**

Nu accepta viata asa cum ti-o propun oamenii. Nu inceta de a te convinge ca viata ar putea fi mai frumoasa; a ta si a celorlalti; nu alta viata, viitoare, care ne-ar consola de aceasta si ne-ar ajuta sa-i acceptam mizeria. Nu accepta. Din ziua in care vei incepe sa intelegi ca nu Dumnezeu, ci oamenii sunt raspunzatori de aproape toate nenorocirile vietii, nu te vei mai resemna.

*

A cauta tot timpul sa-ti fie comod, sa te instalezi “cat mai bine”, iata un mare semn de mediocritate.

*

Cand un filosof iti raspunde nu mai pricepi nici ce l-ai intrebat.

(din Paludes)

Altele:
Noile fructe, Andre Gide