Vlad Tepes - Călugării; Țiganii sclavi

Călugării și domnitorul Vlad Țepeș

Doi călugări catolici – din Ungaria - care au intrat în Țara Românească au mers să-l viziteze pe domnitor la castelul său. Sunt primiți în curtea plină de oameni trași în țeapă, apoi îi cheamă la el și îi întreabă cum îl vede lumea și ce zice despre el.

Amândoi cunoșteau reputația lui Vlad atunci când au fost întrebați de domnitor ce părere au despre felul în care înțelege să domnească.

Unul dintre ei îi spune că lumea îl vede ca fiind un mare tiran și tot ce face este rău. Și îi mai spune că se cuvine ca un stăpân să fie milostiv iar cei care sunt trași în acele țepe sunt niște martiri.

Celălalt l-a lăudat, zicând că era “pus de Dumnezeu ca stăpân să pedepsească pe cei care fac rău și să milostivească pe cei care fac bine”.

Vlad Țepeș a pus că primul călugăr să fie tras în țeapă pentru că nu știa să vorbească marilor stăpânitori iar celui de-al doilea călugăr i-a dat cincizeci de ducați de aur și i-a spus: “Tu ești un bărbat înțelept”.

Vlad Țepeș și țiganii sclavi

În fața amenințării otomane, din lipsă de oameni și resurse (Matei Corvin a promis ajutoare dar nu a trimis, pentru că banii primiți de la Papă i-a cheltuit pe altceva), Vlad Țepeș a ridicat o armată mică, insuficientă. În căutare de oșteni noi a apelat la șatrele de țigani-robi deținute de boieri și mănăstiri, promițându-le romilor dezrobirea dacă vor alege să lupte alături de el împotriva turcilor. Entuziasmați la gândul libertății, țiganii au acceptat. Grupul de țigani a primit haine și arme, devenind un nou corp în armata valahă. Țiganii și-au ales un stindard de bătălie sub forma unei sulițe în care au înfipt o cioară. Lăudăroși și ținând să-l impresioneze pe voievod cu bravura lor, țiganii au cerut să fie așezați în linia întâi, fiind astfel primii care aveau să se înfrunte cu turcii. Vlad le-a ascultat cererea. Episodul care a urmat...

În fața armatei turcești care se apropia încet și metodic, țiganii au început să-i batjocorească și să-i amenințe pe turci. Pe măsură ce trupele ienicerilor se apropiau în zgomot crescănd de tobe, meterhanele și timvale, țiganilor a început să li se facă frică. Nimic anormal, pentru că țiganii erau de generații întregi fierari, meșteșugari și argați, nu oșteni. Nu cunoșteau știința armelor, nici nu aveau cunoștință de ceea ce erau capabili crunții ieniceri. Armate mult mai experimentate, alcătuite din cavaleri occidentali încercați, au dat cinstea pe rușine, fugind din fața eficienței mașinii de război turcești. Odată ce valurile de ieniceri au îngustat orizontul, țiganii au intrat în groaza morții, aruncând armele pentru a-și înlesni fuga. Astfel, înainte de lupta propriu-zisă, țiganii au părăsit în grabă câmpul, țipând și alergând dezordonat, în râsetele oștirii valahe. Doar sulița lor cu cioara în vârf a rămas înfiptă în locul unde fusese “regimentul”. De atunci, se pare, a rămas zicala “Curajos ca cioara-n par”.

*

O poveste germană spune că a poruncit unor țigani să spânzure pe unul de-al lor, care furase, dar pentru că aceștia nu s-au supus Vodă a dat ordin ca țiganul vinovat să fie pus la fiert într-un cazan apoi i-a obligat pe ceilalți să-l mănânce.

Alte povești despre domnitor:

Vlad Tepes, boierii si soldatii

Vlad Tepes - Cupa de aur; Negustorul caruia i s-au furat banii; cersetorii

Parerea domnitorului Dracula despre femeia lenesa si femeia necinstita

Vlad Tepes, solul polon si solii turci