Liviu Cornel Babeș a ars pentru libertate

Liviu Cornel Babeș s-a născut în 19 ianuarie 1942. 

Era căsătorit și avea o fetiță. Era maistru electrician  la Fabrica de Prefabricate, pictor și sculptor amator, membru al Uniunii Artiştilor Plastici Amatori.

Actualizare 2 martie 2014

Anul acesta, cu ocazia comemorarii lui Liviu Cornel Babeș a fost invitat turistul scoțian care a încercat să salveze viața omului pe care l-a văzut în flăcări, alergând spre ei și încercând să-l acopere cu jacheta lui de schi. […] Au văzut apoi un bilet prins în trunchiul unui copac cu un cuțit și și-au cam dat seama la ce au fost martori.

Ajuns acasă, Douglas Wallace (avea vârsta de 24 de ani în 1989) a luat legatura cu Sunday Times, cu BBC și Amnesty International. A păstrat ziarele în care au apărut articolele despre Liviu Cornel Babeș și despre gestul lui. Numele l-a aflat abia dupa 1990, când un jurnalist a scris un nou articol despre Liviu Cornel Babeș. Douglas Wallace a păstrat atăția ani ziarele și unele numere de telefon - luându-le cu el din Scoția în Canada, unde locuiește de 12 ani, gândindu-se că s-ar putea ca cineva să aibă nevoie, cândva, de acele informații.

Am luat legătura cu Sunday Times, pentru că era cel mai bun mijloc de a povesti unei lumi întregi ce s-a întâmplat. M-am gândit că, dacă nimeni nu afla despre acest gest, atunci acel om - oricine ar fi fost, a murit degeaba - a spus, între altele, Douglas Wallace. 

***

Ziua de 2 martie 1989 începuse ca oricare altă zi de muncă: a luat micul dejun, a plecat la lucru, de unde, la ora 9 s-a învoit fără să spună unde vrea să meargă; a trecut pe acasă, și-a luat schiurile, a urcat în Poiană și a schiat câteva ore. La ora la care ar fi trebuit să fie acasă, pe pârtia de schi Bradul din Poiana Braşov, Liviu Cornel Babeş a protestat tragic faţă de regimul comunist. Pe o bucată de carton, scrisese: Stop murder! Aus­ch­witz = Braşov (Opriţi crimele! Aus­ch­­witz = Braşov). Îşi procurase din timp o canistră cu benzină şi, în semn de protest pentru măsurile represive ale regimului faţă de muncitorii braşoveni (15 no­iembrie 1987) s-a autoincendiat. A murit la spital după câteva ore.

Securitatea a cercetat discret cazul, făcând și o percheziție la domiciliu.

Evenimentul - se zice - a fost făcut public în presa străină cu ajutorul a doi turişti scoţieni, care se aflau în acel moment pe pârtie şi care au relatat întâmplarea unei agenţii de ştiri, aceasta fiind preluată mai departe de marile publicaţii. În schimb, în ţară doar românii care ascultau Europa Liberă sau au fost prezenți au aflat de sinuciderea lui Liviu Babeş.

În 5 martie, la înmormântarea din Cimitirul municipal au participat sute de braşoveni, veniţi acolo după ce auziseră, prin telefonul fără fir, despre tragedia concitadinului lor. În lume, Radio Euro­pa Liberă a răspândit ştirea, prin vocea redacto­rului Neculai Constantin Munteanu.

În anul 1990, cu ocazia primei comemorări, a fost dezvelită pe Pârtia Bradul o cruce de fier în memoria lui Liviu Babeş. Nu departe de locul sacrificiului său, a fost ridicat, în 2007 un monument, pe care a fost fixată o placă memorială cu chipul eroului. Efigia a fost realizată de artistul plastic braşovean George Jipa şi a fost instalată în curtea bisericii ortodoxe din Poiana Braşov.

Prin Legea nr. 93/1997, Liviu Cornel Babeș a fost declarat Erou - Martir. Brașovul l-a numit cetățean de onoare post-mortem, iar strada pe care a locuit (str. Rândunicii) poartă azi, numele martirului.

Cu ocazia unei comemorari a martirului, ziaristul Bela Hunter a spus: Cred că spiritul lui Liviu Babeş este un spirit braşovean prin excelenţă. El a împrumutat ceva din spiritul acestui oraş liber, liber şi în istorie, în care, indiferent de stăpânirea vremelnică, Braşovul şi-a arătat întotdeauna libertatea de acţiune, libertatea pentru cultură, libertatea în arte, în comerţ şi aşa mai departe. Libertatea asumată de către noi este o libertate pe care am împrumutat-o din istorie. Liviu Babeş este un precursor a ceea ce s-a întâmplat în decembrie 1989 în Braşov. El, fiind acea torţă vie a Revoluţiei Române, face, în mod tragic, legătura între ceea ce s-a întâmplat în 15 noiembrie 1987 şi decembrie 1989.

Revolta muncitorilor (cărora li s-au alăturat și elevi, studenți și alte categorii), în 15 noiembrie 1987, s-a terminat (sau a continuat) cu anchete teribile, cu tortură și deportări. Cei arestați - arestările începând din chiar acea seară - au fost bătuți și torturați, condamnați și deportați (fără familii și numai cu ce puteau căra pe brațe) în alte județe, stabilindu-li-se domiciliu forțat, fiind mereu în atenția milițienilor și securiștilor, suportând și alte mizerii. Cele mai multe pedepse au fost date cu executare la locul de muncă.