Mileniul trei inaintea erei noastre?

Pot crede in divinitate si pot practica religia si sa fiu cel mai rău om de pe pamant si pot fi necredincios si sa fiu cel mai bun om de pe pamant. Credinta in divinitate nu ne face mai buni sau mai rai… Daca am credinta in divinitate sau daca nu am e o chestiune intima si e needucat acela care ma intreaba daca cred in divinitate… E needucat si acela care face parada de credinta sau necredinta lui, si acela care ironizeaza sau marginalizeaza pe cel care crede sau pe acela care nu crede in divinitatea in care crede el sau pe acela care nu crede in existenta unei divinitati…

A te certa pe teme religioase in mileniul trei este… medieval – doar ca azi nu vor mai fi arsi pe rug cei care sustin ca Pamantul e rotund. Ca am adus vorba: un imam saudit il contrazice pe Galilei, explicand ca Pamantul… nu se invarte. 

(vezi aici: http://video.huffingtonpost.it/culture/l-imam-saudita-contro-galileo-galilei-la-terra-e-ferma/3499/3497).

In mileniul trei inaintea erei noastre era clar: zeii existau si multe erau oamenii obligati sa faca pentru a-i multumi.

Poti invata despre Dumnezeu, despre Isus si faptele sale pana-n ziua de apoi si poti citi despre faptele sfintilor pana se decoloreaza celulele cenusii dar asta nu te va aduce mai aproape de divinitate. Ceea ce cred ca uita cei mai multi oameni este aceea ca nu omul il gaseste pe Dumnezeu, ci Dumnezeu il gaseste pe om.

Poti invata ce a spus si ce a facut Isus dar daca stai prost la partea practica – de a aplica ceea ce inveti – ai consumat inutil materie cenusie. A fi credincios e diferit de a fi bigot.

Insistenta de a se preda religia in scoli frizeaza ridicolul! E firesc ca religia sa fie practicata in intimitate, nu sa fie predata ca oricare alta materie – e ca si cum ai bea agheasma la o petrecere a burlacilor. Orele de catehism ar trebui sa fie materie extracurriculara, eventual, si sa nu fie notata in catalog si luata in considerare la media generala – nu e corect faţă de toti aceia care au alta religie sau nu vor sa mearga la ore de catehism si care vor avea, artificial, o medie generala mai mica.

Scoala e templul stiintei, biserica e templul credintei si cele doua nu ar trebui sa se amestece. Propaganda care s-a facut pentru ca parintii sa semneze cererile pentru inscrierea copiilor la ora de religie a fost penibila, dar ce mai conteaza? Copiii care nu vor fi inscrisi la aceste ore ce vor face? Vor sta pe afara? Vor fi priviti, in timp, ca niste ciudati pentru ca nu se inchina la icoane si nu-si fac semnul crucii in autobuz, cand trec pe langa o cladire a bisericii?! Nu se va crea o oarecare excluziune?! La ora de religie trebuie sa se predea bazele marilor religii, nu ortodoxism – au fost cazuri (si nu tocmai putine) in care cei care predau ortodoxism criticau celelalte confesiuni crestine, ceea ce nu se face daca tot zic unii ca se cultiva toleranta… Vorba parintelui Calistrat: vreau sa-mi pastrez oile in turma, dar nu le pazesc cu mitraliera. (vezi aici: http://cybershamans.blogspot.ro/2015/03/bisericile-noastre-crestine-sunt-pline.html pe la minutul 6:05)

Se spune ca invatarea religiei inca de la gradinita (da, s-a pus si aceasta problema si a fost amintita cel putin o gradinita unde copiii – indiferent de religie – invatau rugaciuni ortodoxe) sau din clasa intaia ajuta la… spiritualizarea copiilor. Altii afirma ca cei care nu-si inscriu copiii la ora de religie ii… mutileaza (a zis-o de curand Teodosie de Constanta, cel care e un curat exemplu de “nu faceti ca el”, avand redeschis un dosar penal de luare de mita). Citez: Cine ar renunta, dintre parinti, la ora de Religie ar mutila propriul copil pentru ca am ascultat oameni care au spus: nu cred in Dumnezeu, dar copilul il dau la Religie pentru ca acolo nu invata decat pozitiv, invata sa fie mai luminat si cu un comportament corespunzator societatii si oricarui timp.

(vezi aici: http://www.evz.ro/invataturile-ips-teodosie-catre-parinti-cine-ar-renunta-la-ora-de-religie-ar-mutila-propriul-copil.html)

Ceea ce mai spune Teodosie de Constanta este ca scoala s-a nascut in tinda bisericii – si are dreptate, nu poate nega nimeni - dar de aici si pana la a spune ca numai valori a produs crestinismul e cale lunga, pentru ca vorbeste despre arta si cultura dar uita sa aminteasca atrocitatile comise de unii in numele crestinismului, ucigand – in multe cazuri – pe cei care nu voiau sa se converteasca. Acum nu le mai ia viata oamenilor, ci se joaca doar cu mintea lor, din frageda pruncie.

Credinta in Dumnezeu, in Isus etc., nu cred ca ar trebui invatata intr-o scoala laica – statul roman e un stat laic si nu toti romanii sunt dispusi sa plateasca profesori care sa-i invete pe copii ceea ce ar trebui sa-i invete preotii gratis (daca nu ii invata parintii sau bunicii), in afara programei scolare. Credinta nu se poate invata! (parerea mea). Se comporta unii de parca isi doresc… fundamentalism ortodox. Extremele, din punctul meu de vedere, nu sunt sanatoase nici pentru mintea omului, nici pentru relatiile interumane. Si sa nu se inteleaga aici ca am ceva impotriva credintei in divinitate – oricare ar fi aceasta – ci doar mi-ar placea sa exite ceva moderatie in afirmatii, in dorinta de a impune – practic – o anumita viziune asupra divinului.

Omul e liber sa il caute pe Dumnezeu dar dorinta de a-l cauta trebuie sa fie una interioara, nu una indusa din exterior, pe capitole…

Cateva pisici din filme (I)

Pisicile, prin natura lor, sunt animale interesante si surprinzatoare. Ele fac lucruri ciudate si cateodata ne uimesc prin felul lor de a se purta. Era aproape firesc sa apara in multe benzi desenate, in desene animate, in filme de animatie dar si ca eroine in oase, carne si blana. Pisicile considera ca noi, oamenii, avem o viata amuzanta. Observand cu atentie pisica o surprindem uneori privind ca si cum ne-ar ironiza. :)

Cinematografia nu si-a tradat vocatia: reale sau animate, dragalase si rasfatate, smechere, viclene si mereu enigmatice, pisicile au fost transmise posteritatii. De la inventarea cinematografiei, la sfarsitul secolului al XIX-lea, pisica devine starul povestilor puse pe ecran (Pisica alba, Motanul incaltat) de fratii Lumiere. Benzile desenate, mai ales cele americane, continua cu Krazy Kat (1913) de George Herriman, Pat Hibulaire de Walt Disney si tot asa...

Figaro este pisica mesterului Geppetto si a lui Pinocchio. Figaro, ca personaj, a mai aparut si in alte filme de animatie: Figaro si Cleo (1943), Figaro si Frankie (1947), dar si independent, ca animal de companie pentru Minnie Mouse. Figaro, ca si Pluto – in creatiile lui Disney – nu este antropomorfizat, ci e doar o pisica normala.

Filmul de animatie Pinocchio, produs de Walt Disney, a fost lansat pe 7 februarie 1940, in regia lui Ben Sharpsteen si Hamilton Luske. Este al doilea film din seria de filme animate Disney, serie care a inceput in anul 1937 cu filmul Alba ca Zapada si cei sapte pitici. Filmul e bazat pe povestirea Aventurile lui Pinocchio scrisa de Carlo Collodi. Filmul a obtinut doua premii Oscar.

Inventatorul Geppetto mestereste o marioneta din lemn pe care o numeste Pinocchio. Dorinta lui este sa devina un baiat real si o zana ii promite ajutorul daca va dovedi ca e demn. Zana ii trimite pe greierele Jiminy pentru a-i fi un fel de “constiinta” dar impreuna ajung in multe necazuri.

Cheshire este pisica din fimul de animatie Alice in Tara Minunilor (aparut prima data in 1951, produs de Walt Disney). Actorul Sterling Holloway a dat glas pisicii in fimul din anul 1951, iar Alice a primit vocea actritei Kathryn Beaumont.

Lucifer este pisica mamei vitrege a Cenusaresei din filmul de animatie cu acelasi nume produs de Disney in anul 1950). June Foray si-a imprumutat vocea lui Lucifer si Ilene Woods Cenusaresei.

Si si Am sunt siamezele matusii Sarah (in Doamna si Vagabondul), careia Jim Dear si sotia lui, Darling, isi lasa copilul nou nascut si pe catelusa lor Lady (Cocker Spaniel). Matusa Sarah urma sa aiba grija de casa, de copil si de Lady cat tim cei doi erau intr-o excursie. Cele doua siameze, Si si Am, provoaca un dezastru in casa si fac sa cada vina pe Lady. Matusa Sarah o ia pe Lady si o duce la un magazin de animale, unde ii cumpara si ii pune botnita. Ingrozita, catelusa fuge si va fi urmarita de o haita de caini. O salveaza Tramp si o duce la gradina zoologica unde un castor ii elibereaza boticul din botnita. Si incepe aventura romantica. Actrita Peggy Lee e vocea celor doua siameze rautacioase; Barbara Luddy ii da glas catelusei Lady si actorul Larry Roberts lui Tramp.

Filmul e produs de Walt Disney si lansat pe marile ecrane la 22 iunie 1955.

Ducesa (voce Eva Gabor) si Thomas O'Malley (voce Phil Harris) sunt personajele centrale ale filmului de animatie Pisicile Aristocrate (1970).

O milionara excentrica din Paris, Adelaide Bonfamille, vrea sa lase mostenire intreaga sa avere pisicii ei din inalta societate, Ducesa, si celor trei pui ai ei: pianistul Berlioz, pictorul Toulouse si mironosita Marie. Edgar, majordomul invidios, cand afla ce vrea sa faca stapana lui, pune la cale rapirea familiei pisicesti si o duce la ţara. De aici incepe aventura celor patru.

Calul Frou-Frou, soarecele Roquefort, motanul vagabond Thomas O’Malley si trupa lui de pisici iubitoare de jazz se straduiesc sa-i zadarniceasca majordomului planul.

Rufus (voce John McIntire) e motanul batran care-si duce veacul in orfelinatul Morningside si care o consoleaza pe micuta Penny cand e trista – in filmul de animatie The Rescuers (1977).

Cand o sticla cu un mesaj in care micuta Penny cere ajutor ajunge la sociatea de ajutor si salvare, organizatie internationala a soarecilor, cu sediul in subsolul cladirii O.N.U., curajoasa soricica Miss Bianca porneste s-o salveze pe micuta Penny, alegand ca partener pe timidul portar Bernard. Cei doi viziteaza mai intai orfelinatul unde a trait Penny si aici il intalnesc pe Rufus, care le spune despre o femeie numita madame Medusa care a incercat candva sa o ademeneasca pe fetita in masina ei si probabil ca de data aceea reusise sa o rapeasca. Soarecii pleaca apoi la magazinul tinut de Madame Medusa si partenerul ei Mr. Snoops, unde afla ca cei doi sunt pe cale sa puna mana pe ochiul diavolului, cel mai mare diamant din lume si o rapisera pe fetita pentru a o strecura in gaura ingusta unde se afla diamantul. Cu ajutorul albatrosului Orville si a libelulei Evinrude soarecii o urmaresc pe Medusa la locul unde se afla Penny.

Cat e pisica pe care Holly Golightly (Audrey Hepburn) o descrie ca fiind sarmana natanga fara nume, in filmul Mic dejun la Tiffany (1961).

Numele pisicii care a aparut in film este Orangey, cu o cariera in film de 15 ani si singura felina care a obtinut de doua ori premiul Patsy, echivalentul premiului Oscar pentru animale. Primul Patsy l-a castigat la debut, in Rhubarb (1951) si zece ani mai tarziu pentru Cat, in Mic dejun la Tiffany. In lunga sa cariera a mai aparut in: The Incredible Shrinking Man (1957), Gigot (1962) si Village of the Giants (1965); rolul cel mai lung a fost cel al pisicii Minerva din serialul de televiziune Our Miss Brooks (din 1952 pana in 1958).

Premiul PATSY (acronim: Picture Animal Top Star of the Year / Performing Animal Television Star of the Year) a fost infiintat in anul 1939 si in 1986, din lipsa de fonduri, nu s-a mai atribuit. In schimb, exista Genesis Award, prin care sunt recompensati actori, reprezentanti mass-media etc. care sunt preocupati de problemele animalelor. American Humane Association a avut, in 2011, initiativa disclaimer-ului adaugat la fiecare productie in care apareau animale: “Niciun animal nu a fost ranit”.

Sassy, pisica Himalayana din filmul Homeward Bound. The Incredible Journey (1993).

Sassy (voce Sally Field), o pisica snoaba, Chance (voce Michel J. Fox), un caine tanar nefamiliarizat cu lumea si Shadow (voce (Don Ameche),un caine batran si intelept sunt lasati singuri de stapanii lor care pleaca in vacanta. Nefiind siguri ce s-a intamplat, cele trei animale pleaca de la ferma din California spre San Francisco sperand sa-si reintalneasca prietenii umani. Calatoria lor e aventuroasa, parcurgand spatii larg deschise si munti impaduriti si exista riscul sa nu ajunga la destinatie…

Numele adevarat al pisicii Sassy este Tiki.

Jake, sergentul Duffy (voce Ronnie Schell) este unul dintre personajele filmului The Cat from Outer Space (1978).

Un OZN ajunge pe Terra si e sechestrat de guvernul S.U.A. Pilotul, o pisica ce poarta o zgarda cu puteri speciale, inclusiv capacitatea de a permite pisicii sa comunice cu oamenii, a scapat de autoritati si pentru a recupera nava, sa se intoarca acasa, ii cere ajutorul unui batran pe nume Frank.

Church este pisica teribila din “Pet Sematary” (1989), scenariul semnat de Stephen King. Familia Creeds abia s-a mutat intr-o casa noua, perfecta, in Maine, dar membrii familiei nu stiu despre cimitirul misterios aflat intre copacii din spatele casei, unde e ascuns un secret teribil. Vecinii noilor veniti sunt reticenti sa discute despre cimitir si au motive serioase…

Red (voce George Hearn), in filmul All Dogs Go to Heaven 2 (1996), este versiunea felina a diavolului.

Monty the Mouth (voce Steve Zahn) e pisica tigrata din filmul Stuart Little (1999). Familia Little hotaraste sa adopte un nou membru in familie. Fiul lor, George, insista ca vrea un fratior mai mic. Parintii lui aleg un soricel fermecator numit Stuart si il aduc acasa. George e dezamagit si initial neprimitor cu micul Stuart, dar Snowbell (voce Nathan Lane), pisica familiei e si mai putin entuziasmata de-a avea in casa un soricel si se straduieste sa scape de el. Stuart lupta impotriva acestor dificultati cu mult curaj si multa dragoste. In film mai apar si alte pisici.

Mr. Jinxie e pisica din rasa Himalayana din filmul “Meet the Parents” (2000), cu Robert de Niro (Jack Byrnes, socrul mic) si Ben Stiller (Greg Focker, viitorul potential ginere).

Daca va intrebati de unde frenezia mea de a aduna aici textele pe care le am cu si despre pisici sa stiti ca de la Vienela mi se trage, cu blogul ei Noi, pisicile: https://blogdepisici.wordpress.com/

Surse de inspiratie: wikipedia, IMDb, filmehd.net; (pentru foto: toate drepturile apartin autorilor)

Miercurea fara cuvinte! M-a luat somnul!

Fotografie pentru Miercurea fara cuvinte! (10), la Carmen.

Sursa: Turism de Aventura

HAPPY WW!

Peisaj de iarna. Buna dimineata soare!

Ca argintul, ce frumos strălucește Soarele iernii!

Dar ce bine că a dat colțul ierbii și Soarele s-a mai aurit puțin.

Fotografie in jocul Iulisei, Buna dimineața soare!

Sacrificiul suprem al lui Liviu Cornel Babeş

Azi, notiunea de sacrificiu si-a cam pierdut sensul pentru ca auzim cam prea des cuvantul, in circumstante banale: “nu-mi place ce fac la locul de munca dar ma sacrific, pentru ca nu am de ales”; “ma sacrific de la a manca ce-mi place pentru ca vreau sa arat bine”; “imi sacrific sanatatea pentru ca ai mei sa aiba tot ce isi doresc”…

Liviu Cornel Babes (si altii ca el) s-a sacrificat pentru un ideal. El nu si-a produs suferinta pentru a obtine ceva pentru el, ci pentru toti concetatenii lui. Si datorita lui au unii libertatea de a spune ce gandesc, de a se manifesta cum simt. El s-a sacrificat pentru libertate dar multi dintre cei pentru care s-a sacrificat n-au inteles mare lucru din ceea ce inseamna libertate.

Libertatea e (si) asumarea unui risc, iar riscurile putini sunt capabili sa si le asume pentru a-si apara idealurile.

Alegerea de a se sacrifica nu se referea la el, ci la concetatenii sai care sufereau. Traiam atunci o perioada de disperare, aproape, cand simteam cum cercul se strange tot mai mult, gata sa ne sufoce.

Liviu Cornel Babeş, a fost maistru, pictor si sculptor amator, membru al Uniunii Artistilor Plastici Amatori si a ales sacrificul suprem pentru ca asa a stiu el sa atraga atentia concetatenilor sai dar si a opiniei publice internationale. Un gest disperat – ca acela de a-si da foc pe partia de schi (in 2 martie 1989) intr-o statiune precum Poiana Brasov – stia ca va atrage atentia, mai ales turistilor straini care erau mereu prezenti in numar mare pe acolo. Un astfel de gest nu putea veni decat ca un dus rece asupra celor care se miscau in virtutea inertiei.

Multi au zis atunci – si, mai ales, zic azi – ca gestul lui a fost nefiresc si inutil. Turistul scotian Douglas Wallace (avea 24 de ani la acel moment) care, vazandu-l in flacari, a alergat spre el si a incercat sa stinga focul, cu jacheta de schi, intors in tara lui a luat legatura cu Sunday Times, BBC si Amnesty International, povestind scena la care a fost martor. Am luat legatura cu Sunday Times, pentru ca era cel mai bun mijloc de a povesti unei lumi intregi ce s-a intamplat. M-am gandit ca, daca nimeni nu afla despre acest gest, atunci acel om - oricine ar fi fost, a murit degeaba - a spus, intre altele, Douglas Wallace, care aflase atunci, imediat, de ce acel om era in flacari.

Liviu Cornel Babeş si-a dat viata pentru un ideal; si-a pierdut viata, dar nu si-a irosit-o. El si-a daruit viata pentru ca fetita lui, sotia, concetatenii sai sa aiba sansa la o viata mai buna. Multi zic azi ca viata lor nu e mai buna dar sunt convinsa ca acestia sunt dintre cei care au uitat cum era atunci sau sunt dintre cei care se multumesc doar sa manance si sa doarma. Poate ca nu pentru toti a existat o sansa la o viata mai buna, dar pentru cei mai multi da. Ma numar printre cei care s-au bucurat de aceasta viata mai buna, chiar daca nu mai imbelsugata. Sunt dintre cei care nu pun belsugul inaintea bogatiei trairii. Sacrificiul lui Liviu Cornel Babes ne-a redat, atunci, speranta si puterea de a lupta mai departe, cu orice risc.

Liviu Cornel Babeş, alegand sacrificiul suprem, a suferit, in mod cert, pentru ca renunta la viata, dar el era atunci pus intr-o situatie in care nu mai putea alege decat moartea, ca simbol al sacrificiului, si sunt convinsa ca nu a simtit teama si deznadejde. A fost o alegere constienta si deplin libera. Practic, el a fost pus in faţa sacrificiului si de aceea poate fi considerat martir, fara urma de indoiala, si merita sa ramana in memoria colectiva.

Preocupari de 1 martie

Ne-am trezit in trilurile vesele ale nu stiu caror pasari. Se salutau de buna dimineata, se intrebau cum le e viata, asteptau ca vecinii lor oameni sa se trezeasca, sa aeriseasca si sa le hraneasca.

Am sarit peste masa de dimineata – unul dintre sporturile mele preferate si nesanatoase – am dat noaptea jos de pe mine, mi-am savurat cafeaua, mi-am prins martisor in piept, am plimbarit un catelus, am facebookit putin, am kundalinit alt putin, am facut cateva vizite prin casele din virtual ale unor prieteni, privind zambind si spre soarele real care-mi zambea la fereastra.

Ma napadeau amintiri din alti ani, ascultam glasurile celor care treceau spre numai ei stiu unde, portiere trantite, glasuri cristaline de copii, glasuri pitigaiate de precupete care se-ntrebau ce mai face nu stiu cine si, peste toate, glasul unui om beat, nefericit, care se odihnise langa absurda bara unde-si mai bat unii covoarele, inghesuita intr-un colt de parcare, langa gardul curtii unei societati comerciale. S-a ridicat omu’, copacel-copacel, cu sacosa galbena de nailon intr-o mana, incercand sa-si imbrace haina cu cealalta mana, si in timp ce-ncerca sa se imbrace striga catre ferestrele blocului: Ce bă, voi sunteti români?! Stati intre betoane! Sa muriti, ca va aprind lumanare! Ca frati-miu si maica-mea, intre betoane sa stati, ca nu va mai saturati! Sa va ia dracu’ in betoane! Pe masura ce vorbea se si dezechilibra, de parca nu putea merge si vorbi in acelasi timp. Apoi s-a lasat linistea. Omul si-a gasit culcus intr-un rond cu iarba dar acum plin cu frunze uscate, de asta toamna. A dormit putin, cu capul pe punga si cand s-a trezit a luat-o de la capat, referindu-se la o mama si la un frate, apoi l-a luat iar dorul de cei care locuim intre betoane: Ce, mă, n-ai curaj sa sari, ca mori! De ce n-ai curaj? Hai, sari, ca-ti aprind lumanarea! Ca daca sari mori! Va sparg pe toti, băi, românilor! Pe toti! Si-a tinut-o tot asa vreo cinci minute. Apoi a plecat spre undeva, de unde, probabil, va reveni… Sarmanul om… Cine stie ce copilarie o fi avut, ce viata duce…

Pe la ora 15 era liniste ca-n campie; nici vantul nu misca, nici pasarile nu aveau ce-si spune, nici oamenii nu palavrageau, nici frigiderele din magazin nu se auzeau, nici alarme de masini, nici portiere trantite. O liniste perfecta! Mai apoi, a cantat un gugustiuc si alte pasari pareau ca ii raspund, dar scurt, ca si cum i-ar fi zis: stai, măi, cuminte. Am oprit muzica pentru a asculta linistea. Soarele inca zambea!

Am plecat spre centrul orasului si fiecare motocicleta in viteza imi zdruncina amintirile din anii tineretii. Mi-e dor sa mai incalec motocicleta dar… are directia defecta si… cam atat.

Am stat la masa pe o terasa – destul de rece, dar placut – si, intre nouazeci si noua de vorbe, am observat la alte mese cum multi butoneaza pe telefoane, neatenti la comesenii care aveau (probabil) titulatura de prieteni.

N-am avut azi chef nici sa stau, nici sa merg, nici sa râd, nici sa plang, nici sa fac, nici sa nu fac… Mi-au spus c-a dat peste mine astenia de primavara! Nu, n-a dat! Nu-s meteo sensibila. Stiu eu bine ce-a dat peste mine dar nu le spun si celorlalti. Preocuparea principala in aceasta zi de duminica a fost sa… ma gandesc cum sa nu fac ceea ce trebuie facut. Nu mi-a venit nicio idee! :)

De maine reincepe vacarmul, cand, la unele ore, nici gandurile nu mi le mai aud. Dar azi, in liniste, ma pregatesc sufleteste pentru ce mi-o mai pregati viitorul. Cica trecutul e prezent, prezentul e viitor. Da, la modul general, asa o fi dar, zi cu zi… multe sunt de facut, si nu stii azi ce-o sa faci maine, desi planuri ai, destule!

Una peste alta, ziua a trecut cu bine! Animatia din timpul serii m-a readus la realitate. Imi place animatia, chiar daca la un moment dat vreau liniste! Azi au fost cateva ore de liniste perfecta!

Tocmai au trecut cativa pustani râzând in linistea noptii. Unul dintre ei zice: Mamei tale i-am dat martisor?! Ce zăpăciţi frumosi sunt! :))

Primavara de Brasov. Legenda brandusei

Rasarit de primavara

Legenda brandusei. Una dintre legendele brandusei ne spune ca demult tare, intr-un palat de la marginea lumii traia o fata frumoasa, cu ochi ca doua bucati de cer si par ca razele de soare. Fata era slujnica la palat si cand avea ceva timp liber se plimba prin padurea imensa din apropierea palatului. Numele ei era Brandusa si era tare inimoasa: salva animalele prinse in capcanele vanatorilor si le ingrijea pana se vindecau; o mare bucurie ii cuprindea inima cand reusea sa mai salveze o biata vietate: caprioara, iepuras, bursuc sau vulpe. Intr-o primavara, mergand ea prin padure, fermecata de frumusetea naturii care se redestepta la viata,s-a ratacit. S-a straduit ea sa gaseasca drumul spre casa, dar mai mult se afunda in padure. Intunericul s-a lasat si frumoasa fata era tot in padure.Tot mergand, a cazut intr-o prapastie adanca. Dimineata au gasit-o aici animalele carora fata le salvase viata. Brandusa murise, si oricat s-au straduit animalele sa o readuca la viata nu au reusit. Necajite, animalele plangeau de dragul fetei. Fiecare lacrima care le cadea se transforma intr-o floare frumoasa, gratioasa ca si fata cea buna. Rasasreau flori de culoarea parului si ochilor ei frumosi. Asa se face ca in fiecare primavara, cand caprioarele, iepurasii si alte vietati incep sa umble prin paduri isi amintesc de fata cea miloasa si plang inca dupa ea. Lacrimile lor se transforma in branduse care impanzesc padurile si vaile luminoase.

Ghiocelul este si un simbol al sperantei din ziua in care Adam si Eva au fost alungati din Eden. Eva era pe cale sa renunte la speranta ca iarna se va termina vreodata si atunci a aparut un inger care a transformat o parte din fulgii de nea in flori de ghiocel, ca un semn ca iernile nu sunt decat calea de urmat spre primavara.

Magnolia a fost asociata de-a lungul timpului cu frumusetea si perseverenta , dar si cu demnitatea , spiritul nobil si dragostea pentru natura.

Florile roz de magnolie sunt asociate cu tineretea si inocenta, la care se adauga si bucuria de a trai. Florile albe de magnolie au intelesuri care includ puritatea si perfectiunea, intentiile sincere si curatenia sufletului si a trupului.

Martisorul se poarta pe intreaga durata a lunii martie, ca semn al sosirii primaverii. Apoi, firul se agata de un trandafir sau de o ramura a unui pom inflorit – se zice ca aduce nororc, dorintele indeplinindu-se imediat, dar trebuie ca martisorul sa fi fost purtat intreaga luna.

Un apus de primavara

Sursa foto (2014): Brasov, orasul sufletului meu