De croșetat nu poate fi vorba! Nu știu să fac nici „șnur” cu croșeta. De tricotat, am mai tricotat: fulare, pleduri, veste, folosind ace groase, să meargă repede, și lucrând un model unic: unul pe față, unul pe dos. Nici ochiuri pe andrea nu știu să pun, dar am învățat cum să închei. Altfel spus: să tricotez mărțișoare cu andrele de 10 ar fi prea de tot! Am ales cusutul! Și alegerea mi-a retrezit „coșmarul” din școala generală, de la orele de „lucru manual”. Detestam cu pasiune să cos pe etamină cruciulițe și liniuțe sau să cos goblen! Oricât m-am străduit reușeam ceva de zicea profa că am cusut cu ochii închiși! De unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere! De ce-mi cerea profa aceea?! Salvarea neuronului meu a venit în anul (nu mai știu în ce clasă eram) când ni s-a dat de ales: cusut pe etamină și altele sau croitorie. Datorită mașinii de cusut am terminat anii de gimnaziu cu neuronul întreg! Plus că profa începuse să-mi îndrăgească pasiunea pentru croitorie și mi-a zis că pot veni la atelier de câte ori vreau să cos ceva. Mama avea mașina de cusut, dar mergeam des la atelier, unde profesoara își petrecea unele „ferestre” din orar să-mi arate una-alta.
Mărțișorul pentru Calendarul ReCreativ din prezent e o inimă cusută (cu ață roșie!) pe o țesătură ușor plasticată; inelul pentru șnur este prins între rotundul cusut și un altul, menit să ascundă dosul operei de artă.
Și asta am făcut: am perforat un carton.