Intre rautate si prostie

La un moment dat, circula o zicală pe internet: A dezbate cu un idiot este ca și cum ai incerca să joci șah cu un porumbel - trântește piesele, se răhățește pe tabla de joc apoi zboară la stolul lui și se laudă că te-a bătut la șah. O scenă amuzantă, s-ar putea spune, dar... înlocuind porumbelul cu un om incult devine îngrijorător. Sigur, toți suntem, măcar din când în când, proști (facem prostii, spunem prostii, înțelegem greșit etc.) și avem în jurul nostru, între apropiați, oameni care nu știu unele lucruri, care înțeleg ceva greșit sau... traduc greșit pentru că nu stăpânesc argoul din altă limbă - cum a fost cazul unei tipe din cercul mai larg de cunoștințe... La o întâlnire amicală, băieții vorbeau la un moment dat, cu perdea, despre ceva chestii sexuale; unul a rostit la un moment dat handjob, la care tipa amintită a sărit: și mie îmi place lucrul manual. Ce faci in așa caz? Râzi înfundat, treci peste - îi explică soțul care-i treaba. Femeia a spus o prostie, dar asta n-o face, neapărat, proastă. N-a înțeles despre ce era vorba... Nu le are cu subtilitățile. Vorba 'ceea: Cel care pretinde că e cel mai deștept din încăpere e cel mai prost. (din seria The Paladin Prophecy/Profeția Paladinului, de Mark Frost)

Ne amuzăm când cineva face o gafă, din neștiință, neatenție etc. dar omul cu prea multe lacune intelectuale ajunge să fie manipulat, luând de bun orice i se spune. Ne distrăm când vedem în filme (Idiocracy / Supremația nătângilor; Stan și Bran, Mr. Bean etc.) manifestări ale prostiei... Dar... Din păcate, prostia are o parte întunecată.

Filozoful și teologul Dietrich Bonhoeffer susține că omul prost este adesea mai periculos decât omul rău. Prostia nu este ceva ce majoritatea ia în serios, nu sunt condamnați oamenii pentru ignoranță, nu sunt huiduiți cei care nu știu anumite lucruri. Pe de altă parte, un om prost nu e deschis spre rațiune. Când un om prost este confruntat cu fapte care nu pot fi infirmate, dar pe care el le neagă, devine violent (verbal și/sau fizic). Afirmă tot D. Bonhoeffer: Nici argumentele, nici folosirea forței nu are succes in astfel de situații; argumentele se izbesc de urechi surde; faptele care contrazic prejudecățile cuiva pur și simplu nu sunt crezute - in astfel de cazuri omul prost este auto-mulțumit de sine și ușor iritabil, devenind agresiv - și când faptele nu pot fi contrazise omul prost le ignoră ca fiind lipsite de importanță, ca fiind ceva întâmplător.

Răul poate fi demascat și oprit prin folosirea forței, pe când împotriva prostiei suntem lipsiți de apărare. [...] Un idiot puternic e mai dăunător decât o gașcă de infractori.

Oamenii răi nu sunt cea mai mare amenințare, fie că sunt infractori violenți, dictatori care încalcă drepturile și libertățile omului etc., pentru că sunt cunoscuți și se poate lupta împotriva lor. Când ceva rău este cunoscut oamenii se pot uni să lupte împotriva acestuia. Se poate protesta împotriva răului; acesta poate fi expus și, dacă e cazul, prevenit prin folosirea forței. Răul poartă întotdeauna în sine germenul propriei distrugeri.

Cu prostia nu se poate lupta atât de ușor pentru că majoritatea oamenilor tolerează prostia, spre deosebire de tolerarea răului, a răutății. E foarte rău atunci când prostia vine cu o mare putere și, prea adesea, prostia merge mână in mână cu puterea. La o observare mai atentă, devine evident că fiecare consolidare a puterii în sfera publică - fie de natură politică, fie de natură religioasă - infectează o mare parte a omenirii cu prostie.

Prostia nu împiedică pe nimeni să dețină funcții importante sau autoritate - istoria e plină cu exemple despre proști care au ajuns la putere (iar oamenii inteligenți au fost alungați, marginalizați, decredibilizați sau uciși). D. Bonhoeffer mai face o observație: natura puterii cere ca oamenii să renunțe la anumite facultăți necesare gândirii inteligente - facultăți precum independența, gândirea critică, reflecția. Pentru zona politică D. B. argumentează că un individ, cu cât devine mai mult parte a unei instituții, cu atât devine mai puțin el însuși. O persoană carismatică, inteligentă, cu planuri serioase devine aproape imbecilă după ce preia mandatul. Puterea scurge inteligența dintr-o persoană, lăsând-o asemenea unui manechin animat. Este ca și cum sloganurile, cuvintele de referință și altele asemenea au pus stăpânire pe om; e vrăjit, orbit și agresat in chiar esența lui. Puterea transformă oamenii în automate. Când oamenii se alătură unui partid politic pare că cei mai mulți aleg să urmeze exemplul majorității mai degrabă decât propria conștiință, aleg să-și folosească mai mult zâmbetul decât creierul.

In opinia lui D. Bonhoeffer, prostia ar trebui privită ca fiind mai gravă decât răutatea pentru că are un potențial mai mare de a distruge viața unei comunități, a unui popor. Stupiditatea e o armă periculoasă în mâinile oamenilor rău intenționați; oamenilor răi le e greu să preia puterea - pentru că imediat ce recunosc răul oamenii bine intenționați se unesc împotriva acestuia; pentru a prelua puterea oamenii rău intenționați au nevoie de oameni proști care să facă lucrurile pentru ei. Ca oile pe câmp, oamenii ignoranți pot fi manipulați și conduși pentru a face orice își doresc cei rău intenționați. Răul este maestrul păpușar care nu iubește nimic mai mult decât marionetele fără minte care îl ajută să obțină și să păstreze ceea ce vrea. Putem să ne amuzăm in momentele de prostie nevinovată, dar ar trebui să ne temem când prostia e la putere, e instituționalizată.

Notă. Dietrich Bonhoeffer s-a născut în 4 februarie 1906, la Breslau (Imperiul German), azi Wroclaw (Polonia). A fost filosof, poet, teolog, pastor evanghelic-lutheran, opozant al național-socialismului. A murit în 9 aprilie 1945 în lagărul de concentrare de lângă orașul Flossenbürg, Bavaria, Reich-ul German.

Teoria lui Bonhoeffer despre prostie a fost explicată în termeni clari de Jonny Thomson, fost profesor de filosofie la Universitatea Oxford, Anglia:
https://bigthink.com/thinking/bonhoeffers-theory-stupidity-evil/

Sursa foto: https://pixabay.com/users/geralt-9301/