Declaratia Universala a Drepturilor Omului

Drepturile omului

Toate fiintele umane se nasc libere si egale in demnitate si in drepturi. Ele sunt inzestrate cu ratiune si constiinta si trebuie sa se comporte unii fatza de altii in spiritul fraternitatii”. (Declaratia Universală a Drepturilor Omului din 10.XII.1948)

Drepturile omului, sub aspect international, sunt drepturile subiective individuale, esentiale pentru existenta, demnitatea, libertatea, egalitatea, fericirea si libera dezvoltare a fiintei umane, consacrate si garantate prin normele dreptului international public.

Din punct de vedere terminologic, actele juridice internationale utilizeaza, pentru desemnarea acestor drepturi subiective esentiale, mai multe expresii, dar oricum ar fi numite sunt drepturi ale fiintei umane, adica drepturi individuale si nu se confunda – chiar daca exista unele legaturi – cu drepturile popoarelor si drepturile minoritatilor, care sunt drepturi colective.

Traditional, drepturile omului sunt clasificate in doua categorii: drepturile civile si politice si drepturile economice, sociale si culturale.

Drepturile civile si politice sunt libertati individuale clasice - s-au nascut in dreptul intern si, ulterior, au patruns in sfera dreptului international; sunt drepturi de inspiratie liberala.

Drepturile economice, sociale si culturale asigura participarea individului la viata economic, sociala si culturala; au aparut, mai intai, tot in dreptul intern; nasterea lor e legata de dezvoltarea capitalismului si sunt drepturi de inspiratie socialista.

Drepturile de solidaritate: dreptul la dezvoltare, dreptul la pace, dreptul la dezarmare, dreptul la un mediu sanatos - au aparut direct la nivel international; sunt drepturi de inspiratie tiermondista, dorinta a lumii a treia de a deplasa obiectul atentiei de la situatia precara atat a drepturilor civile si politice cat si a drepturilor economice, sociale si culturale, punand accentul pe solidaritatea internationala.

Includerea drepturilor de solidaritate in categoria drepturilor omului e contestata in doctrina, pe motivul ca acestea sunt vagi asupra continutului si nu e clar cine sunt titularii drepturilor (sunt drepturi individuale sau colective? ) si nu se stie clar nici cine sunt titularii obligatiilor corelative (statele, un grup de state, comunitatea internationala? )

Unele documente internationale in materia drepturilor omului consacra si institutia obligatiilor omului, sub diverse denumiri: obligatii ale individului, obligatii ale persoanelor, obligatii ale omului, raspunderi ale indivizilor.

(Protectia internationala a drepturilor omului, C.L. Popescu, ed. All Beck)

Drepturi ale persoanei: dreptul la viata, la siguranta, la libertate, la religie, la respect, la libera dezvoltare a personalitatii.

Drepturi civile: dreptul la libera exprimare, la cetatenie, de a alege guvernarea, la calatorii fara vize, la viata privata.

Drepturi socio-economice: dreptul la studii, la asistenta medicala, la munca si libera alegere a profesiei, la odihna, la locuinta, la un salariu decent.

Drepturi de generaţia a treia: dreptul la pace, la un mediu ecologic intact, la asistenta umanitara, la solidaritate, la tratament uman, la educatie universala, la informare etc…

Drepturile omului nu sunt absolute. Ele se extind doar atat cat nu lezeaza drepturile altor persoane.

Aleksandr Soljenitin, scriitor si laureat al Premiului Nobel, a numit Declaratia universala “cel mai bun document redactat vreodata de O.N.U”

De la adoptarea ei, Declaratia universala a fost tradusa in peste 200 de limbi si face parte din constitutia multor tari. Unii conducatori sunt de parere ca ar trebui revizuita. Kofi Annan, fost secretar general al ONU nu e de acord cu aceasta. Un functionar ONU il citeaza: “Asa cum nu e nevoie sa revizuim Biblia sau Coranul, exact asa nu e nevoie sa revizuim Declaratia. Ceea ce trebuie revizuit nu e textul Declaratiei, ci comportamentul discipolilor acesteia.

Nota: Continutul acestui material nu epuizeaza toate aspectele cu privire la acest subiect.