Lipsa de informare in ceea ce priveşte viaţa ţiganilor a
dus, in timp, la crearea, păstrarea şi accentuarea unor prejudecăţi. Acestea se
rezumă in esenţă la convingerea celor care nu sunt ţigani că ţiganii au un fel
de viaţă şi un mod de a gândi care îi împiedică să se adapteze la cerinţele
societăţii civilizate şi la credinţa ţiganilor că cei din jur îi privesc cu
ostilitate şi lipsă de înţelegere. Consecinţele acestui mod de a gândi sunt, fără
îndoială, izolarea, suspiciunea şi de cele mai multe ori ostilitatea reciprocă.
(Istoria ţiganilor, de Lucian Cherata, Ed. Z, Bucureşti,
1995, in Cuvânt înainte al
autorului.
B.P. Haşdeu îi numea pe ţigani “poporul enigmatic”, iar noi
putem considera această denumire pe deplin justificată, dacă ne gândim că puţine
sunt popoarele a căror istorie este înconjurată de atâta mister, precum aceea a
ţiganilor.
La această situaţie au concurat deopotrivă originea,
statutul de nomazi, precum şi foarte ciudata filosofie de viaţă a acestora.
Generate de misterul ce înconjura comunităţile lor, legendele nu au întârziat să
apară. Putem vedea in această stare de lucruri expresia unei izolări, a unei
incompatibilităţi între lumea ţiganilor şi cei din jurul lor, dar nu aceasta e
esenţa unei posibile înţelegeri a întrebărilor legate de existenţa şi modul lor
de viaţă. Barierele ce ne despart de această lume vor putea să dispară abia
atunci când vom încerca s-o înţelegem cu obiectivitate.
Originea ţiganilor a fost una dintre cele mai controversate
probleme de istorie a popoarelor. In preocupările de lămurire a istoriei lor
s-au conturat de la început două mari orientări: ideea originii egiptene şi
ideea originii indiene (in ultimul timp, cercetătorii par a fi de acord cu
ideea originii indiene, bazându-şi afirmaţiile şi pe unele studii lingvistice
care arată că “ţiganii au venit din India sau dintr-o altă ţară in care se
vorbeşte limba hindusă”, consideră I.H. Schwicker).
(din Istoria ţiganilor - v.mai sus)
=======================================================================
Postare pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot
alătura in joc toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia
într-o carte sau in altă parte, la un moment dat. Click&Comment Monday! e sloganul acestui joc.
=======================================================================
Toată lumea caută un loc pe care să-l numească “acasă”, dar
având unul poate ajunge in încurcătura de a rămâne pe veci blocat. (Karishma Magvani)
*
Este imposibil să ne imaginăm o uniune mai completă cu
natura decât aceea a ţiganilor. (Franz Liszt)
*
Dansul ţiganilor nu înseamnă niciodată “să dansăm”. Se pare
că face parte dintr-un imens şi semnificativ vocabular non-verbal al comunicării
şi comportamnetului ţiganilor; se află in centrul unei transformări esenţiale,
unei stări transcendente, unei evadări din cotidianul vieţii într-o
stare de spirit mai bună. (Kate Magowan)
*
Ţiganilor nu le place să rămână / Ei vin doar să plece
(Ludwig Bemelmans)
₪₪₪
Să nu râdeţi foarte tare: ştiu cum arată fotografia numai pe ecranul telefonului utilizat, pe monitorul meu cu tub pe ducă nu se vede clar. Vă rog să-mi spuneţi dacă e foarte nasoală, pentru că de acest ajutor voi avea nevoie şi cu ocazia postării altor fotografii făcute de mine. Mulţumesc. ☺