Această criză de sănătate publică a adus cu sine o serie de
limitări de drepturi și libertăți în toate statele lumii - statele aflate sub
regim totalitar sunt și mai mult afectate decât cele pe care le numim
democratice. În state precum Rusia, Turcia, China, Arabia Saudită unde,
practic, puterea politică o are un singur om, măsurile luate servesc interesele
politice ale acestor conducători. Și în statele democratice au fost luate
hotărâri prin care sunt îngrădite anumite drepturi, și aceste restricții e
posibil să continue și după criză. În state precum Ungaria și Polonia (în
Europa) acest risc este foarte mare. Nici în ceea ce privește România nu aș fi
foarte liniștită. Zilele trecute, premierul a rostit ceva extrem de…ciudat:
“Parlamentul nu există” - în contextul în care parlamentarii “lucrează de
acasă” și i-au făcut o invitație în Parlament. Numai autocrații vorbesc “direct
cu poporul”. Parlamentarii români sunt acasă pentru că așa… zic ordonanțele
militare.
Citez: Eu am anunțat, unde să mă duc la Parlament, că
parlamentarii stau acasă și nasc tot felul de inițiative... Eu informez
periodic cetățenii cu privire la măsurile luate. Parlamentul nu există. Când se
va relua activitatea parlamentară și printr-o procedură parlamentară sau
constituțională voi fi invitat la Parlament, cu siguranță că voi fi prezent, a
spus Ludovic Orban. (sursa: digi24) In mintea lui pare că parlamentul e dizolvat.
De curând, un proiect de lege controversat - autonomia
Ținutului Secuiesc - a trecut tacit de camera deputaților, fapt care denotă o
indiferență crasă a politicienilor (de toate culorile), și nu doar în criză
extraordinară, pentru că proiectul a fost depus la Cameră înainte de Crăciunul
din anul 2019 (dar nimeni nu s-a deranjat să-l dezbată cu adevărat (și să-l
respingă). Oricum, având în vedere Constituția, o astfel de lege nu ar putea intra în vigoare chiar dacă parlamentarii ar dormi pe ei în continuare. Cu
asemenea parlamentari, însă, în situații de criză ne putem aștepta la orice. Să
nu uităm că din Partidul Național Liberal fac parte azi cei din partidul
democrat liberal, care au adus Ro intr-o stare jalnică atunci când au guvernat,
iar Partidul Social Democrat este fostul Front al Salvării Naționale înființat
de Iliescu și acoliții lui.
În situații de criză precum cea pe care tocmai o trăim
există un mare risc ca în anumite state să fie accelerată eliminarea
controlului instituțiilor democratice asupra puterii anumitor politicieni.
Autocrații, în special, vor specula actuala criză, dar și acei politicieni care
vor să-și elimine rivalii politici pe căi nu tocmai democratice. Fiind o criză
la nivel global fiecare stat își vede de ale lui și mai puțin e atent la ce se
întâmplă în lume. Cele mai amenințate națiuni sunt cele unde puterea politică e
concentrată în mâinile unui singur om sau în cele ale unui grup restrâns. Toate
guvernele au luat măsuri extraordinare în ideea de a-și proteja cetățenii, dar
aceste măsuri ar putea rămâne pentru mult-mult timp de acum înainte, ceea ce -
clar! - nu este de dorit. Între aceste măsuri extraordinare se numără
restrângerea dreptului la libera circulație, interzicerea adunărilor publice
(implicit a protestelor), amânarea alegerilor electorale în anumite cazuri.
Sistarea activitățîi economice în foarte multe sectoare poate conduce la
sărăcie în cazul unor oameni și încărcarea sistemului ajutoarelor de stat.
Pandemia oferă un paravan celor care vor să forțeze regulile
democrației și să le impună pe cele ale autocrației.
În state pecum Rusia, Turcia, Venezuela - dar și în Ro și nu
numai - au fost impuse noi măsuri de cenzură - în ideea unei corecte informări
a populației (sic!) - dar și de supraveghere și de imixtiuni în viața intimă și de
familie (care exced, în unele situațîi, necesitatea pentru protejarea împotriva
îmbolnăvirii). Postările considerate provocatoare sunt blocate (în Turcia au
fost arestați mulți oameni care și-au exprimat opinia despre pandemie pe
rețelele de socializare - aceasta înseamnă că libertatea de exprimare a început
să fie pedepsită). În Venezuela, autoritățile îi arestează pe jurnaliștii și
activiștii care critică pregătirile pe care statul le face pentru protejarea
populației și care se ȋndoiesc de capacitatea sistemului sanitar că poate face
față pandemiei. (latimes.com)
Concentrarea tuturor asupra propriei salvări poate conduce
la prăbușirea unor instituții independente și apariția unor sisteme menite să
ascundă eșecurile, nu să le expună. Consecințele unei guvernări autoritare
poate conduce la un preț foarte mare pe care îl va avea de plătit întreaga lume. Modul în care statele autoritare (China, Rusia ca exemple) se laudă - și
fac propagandă sistemelor lor autoritare sub care criza a fost învinsă repede și
ținută sub control - îi poate aduce pe unii în situația de a crede că
dictatura este cel mai bun regim politic dacă vrem să supraviețuim ca nații.
Extinderea
controlului politic asupra mass-media este un pericol real: libertatea
presei este amnințată. Jurnaliștii nu mai au acces la informații de interes
public, nu au dreptul să publice anumite opinii ș.a.m.d.. S-a instituit și un control mai riguros al Internetului, al rețelelor
sociale… Criticile împotriva politicienilor riscă să devină infracțiune -
delict de opinie. Cei care răspȃndesc informații false despre acest coronavirus
riscă închisoarea în state precum Rusia, China sau Ungaria. Pentru informații
false e bine să existe sancțiuni, dar ca informație falsă nu trebuie să fie
catalogată orice informație care nu coincide cu cea venită de la autorități în
mod direct sau pe canalele de presă aservite unui regim politic sau altul. În unele state nici medicii nu au dreptul
să ofere informații presei sau să se plângă public despre condițiile în care
sunt obligați să muncească.
Sfârșitul acestei crize de sănătate publică va pune lumea în
fața unei crize economice majore, și se vor găsi argumente pentru amânarea
alegerilor electorale, în anumite state libertatea presei va fi considerată un
lux care nu mai poate fi permis, politicile cu privire la imigrație vor fi
modificate și cine știe câte și mai câte vor apărea, mai ales că multe
televiziuni, stații radio, publicații independente vor lupta din greu pentru
supraviețuire.
Pandemia reprezintă o amenințare gravă pentru sănătatea
publică, dar măsurile de urgență care se iau pentru combaterea pericolului pot
avea și un impact discriminatoriu, cu efecte nocive pe termen lung.
Ingrădirea drepturilor civile și
politice in timpul și după pandemie ar trebui să urmeze anumite principii.
Freedom House le numește pe următoarele:
1. Orice restricții de urgență ar trebui să fie comunicate
în mod clar, să fie adoptate într-un mod transparent, bine fundamentate în
lege, necesare pentru a îndeplini un scop legitim și proporționale cu
amenințarea.
2. Restricțiile de urgență care afectează drepturile de
bază, inclusiv libertățile de adunare, asociere sau proteste, ar trebui să aibă o durată limitată, sub rezerva supravegherii independente, impuse și extinse
numai pe baza unor criterii transparente. Persoanele fizice ar trebui să aibă
posibilitatea de a solicita compensații pentru încălcarea inutilă sau
disproporționată a unor drepturi în timpul crizei.
3. Programele de supraveghere, noi sau extinse, care
folosesc tehnologii emergente sau colectează informații personale ale
persoanelor, inclusiv cele obținute de la companii private, trebuie
administrate într-un mod deschis și transparent, necesar științific pentru a
limita răspândirea bolii, pe durată limitată, sub rezerva supravegherii
independente și "firewalled" de la alte utilizări comerciale și guvernamentale,
cum ar fi aplicarea legii și aplicarea politicilor de imigrare.
(tocmai ce am aflat la karmapolice recomandare pentru documentarul "Să ne recuperăm datele" - despre pandemie și datele personale)
(tocmai ce am aflat la karmapolice recomandare pentru documentarul "Să ne recuperăm datele" - despre pandemie și datele personale)
4. O presă liberă este vitală în perioadele de urgență. Nu
ar trebui să existe nicio cenzură de stat sau alte restricții nejustificate
privind circulația liberă a informațiilor. Trebuie depuse toate eforturile
pentru a oferi și menține accesul la internet și la alte platforme de
comunicare. Sancțiunile penale pentru distribuirea informațiilor false nu trebuie
sa fie disproporționate și predispuse la abuz și aplicare arbitrară. Guvernele ar trebui să contracareze orice falsuri prin furnizarea de informații
clare, exacte și actualizate.
5. Fiecare măsură să fie luată pentru a proteja
administrarea alegerilor libere și corecte, inclusiv prin ajustarea regulilor
de înregistrare a alegătorilor și a procedurilor secției de votare, încurajarea
votării anticipate și permiterea votului prin poștă sau a altor proceduri de
vot la distanță, în cazul în care integritatea voturilor poate fi asigurată.
Amânarea alegerilor ar trebui să fie doar o ultimă soluție și ar trebui să fie
susținută prin lege și un consens larg între forțele politice și experții
independenți.
Sursa foto: pixabay; autor: Yomare
"O presă liberă este vitală în perioadele de urgență."
RăspundețiȘtergereNu stiu cat de libera era si inainte. Si ma indoiesc ca pasa cuiva ceva.
Cum spuneam la citate, suntem inconjurati de iluzii. Iar adevarul este cumva presarat in bucatele mici, ca sa genereze iluzia corectitudinii.
Imi pare rau, dar eu asa vad lucrurile. Putem crea romane fluviu pe astfel de subiecte. Vor fi declarate SF-uri si cam atat. Cand vad astfel de filmulete, imi vine sa inchid tot si sa ma duc in munti! :)
Cand ma gandesc ca maine incepe o noua luna de primavara si noi suntem inca captivi!
Oricum sper sa-ti fie buna si senina! Pupici, Diana draga! <3
As adauga "si jurnalisti cinstiti". Libera e presa, dar numai cand ma gandesc la jurnalistii independenti. Dar nici intre cei independenti nu sunt toti obiectivi (pe cat posibil - in sensul sa informeze corect, fara sa comenteze). :)
ȘtergerePare ca e din ce in ce mai clar ca o maaare iluzie traim acum. Cam asa si mie! Apoi... fac "greseala" universala, spunandu-mi... "asta e". :)
Pentru mine incepe sa devina tot mai nasol sa stau inchisa, sa ma invart printre betoane...
Multumesc, Suzana draga! Seara senina iti doresc sa ai si tu! Pupici! <3
Romania teoretic n-ar trebui sa aiba probleme cu saracia la cat de bogata este... Insa resursele sunt dirijate numai catre putini oameni dupa interese...
RăspundețiȘtergerePerfeeecta observatia! Sunt bucuroasa ca si altii au aceasta convingere.
ȘtergereRedeventele extrem de mici percepute de reprezentantii statului roman pentru diferitele concesiuni arata ca, undeva, e posibil sa se scurga multi bani (dar nu in visteria statului).
https://www.facebook.com/victor.capsali/videos/3192547440779318/UzpfSTEwMDAxNTYwNjM5MjE5Mzo3ODUxODYzMzUzNDQ5MDY/
RăspundețiȘtergereDaca ai timp:), sa te uiti un pic si la filmare. Daca nu, sa te uiti maine, ca maine e liber:)
Ei ataca perfid, treptat. Arma principala: dezinformarea. Au distrus Irakul, le-a mers. Chiar daca scamatoria lor a iesit la iveala, nivelul manipularii de acum e mult mai mare. Sa nu cascati gura la ce zic ei, ei au o agenda in care numele nostru, al multora, trebuie sa dispara. Atat. Au dezvoltat tehnologia, de ce? ca sa nu mai aibe nevoie de oameni. Sa dispara minciuna?!? Pai ei cum ar mai castiga alegerile?:)
Multumesc pentru link, Robert. Am mai urmarit un interviu cu dr. R.B. si spune lucruri de bun simt mai ales despre virusuri; am studiat candva despre, in virtutea ocupatiei pe care o aveam atunci, si inca de la inceputul pandaliei ma intrebam "ce naiba e asta?" Pentru informatiile contradictorii oficialii au, toti, acelasi raspuns: "inca nu cunostem totul despre vid19, cercetam" - la fel spusn si azi! Si ma intreb: daca n-au idee cu ce se confrunta, cum vor sa faca un vaccin "corect"?
ȘtergereIn unele chestiuni au inceput sa dea inapoi: testarile nu sunt revelatoare (in general, cum zice si R.B., testele nu sunt pentru diagnosticare, iar cei care au fost vaccinati antigripal - vaccinul trivalent, mai ales - au sanse mari sa iasa pozitivi la vid19).
Vor sa elimine alegerile electorale. Prea multa bataie de cap. :)
Cred ca in perioada asta se arunca mult praf in ochi cu tot felul de dubiecte efemere, doar ca sa bage sub pres monstruozitati de legi, chiar daca le numesc proiecte.
RăspundețiȘtergereIn Ro, e posibil, dar modul in care unii politicieni se comporta arata ca nu prea au idee - in general - ce inseamna democratie, ce inseamna drepturile omului. In alte state, insa, pericolul tiraniei e real... In Europa sunt Ungaria si Polonia pe primele locuri. :(
ȘtergereAm mai început să scriu un mesaj dar în acel moment ma sunat cineva și dupaceea a disparut ce scrisesem..
RăspundețiȘtergereEu simt un miros ciudat de comunism, dar nu unul așa cum îl știam noi, ci unu mai perfid și sper să mă înșel și să fie doar o izolare și reducere la tăcerea pentru această perioadă de pandemie.. Sper să nu fie începutul unei noi ere care ascunde multe nebănuite și stranii uneltiri a celor mari care guvernează lumea..
Vacanță plăcută, Diana.!
Am patit-o si eu, de cateva ori, pe diverse siteuri si inclusiv aici; cred ca de lasam "in nelucrare" un comentariu acesta "se duce" dupa cateva minute.
ȘtergereNu cred ca te insala nasul! :) Se simte duhoarea in mai toata lumea - se tot vorbeste ca trebuie pastrate unele masuri cel putin pana in 2022 (si apoi, daca tot a functionat ok societatea, de ce sa nu ramana si pe mai departe?) ;)
Multumesc, Stef! Vacanta placuta si tie! Esti intre norocosii care mai muncesc! Eu sunt cam... casnica in perioada aceasta. :)) Sunt in vacanta de doua luni! :) Si-o petrec in casa vacanta!
Nu-i ușor nici să muncești pe vremea asta pentru că mi se pare aiurea să faci jaloane printre mașinile poliției și ori de câte ori oprește pe lângă mine am impresia că pentru mine a oprit..
ȘtergereȘi incertitudinea mă omoară mai repede decât o 1000 de covizi afurisiți..
Seară Plăcută !
Frica de politai?! Esti ok cu adeverinta si declaratia... treaba lor. Le arati documentele si "pa-pa". Dincolo de ce-am scris: iti inteleg stresul, 'ca nu stii niciodata peste cine dai si ce fixatii are sub chipiu.
ȘtergereAiurea mi se pare ca muncesc unii dar din alte motive. Nu ma pot obisnui cu ideea: "stati ina casa!" (doar ca n-o urla unii) "stati in casa, dar daca mergeti la munca nu mai stati in casa".
Multumesc! Noapte buna, zi frumoasa!