Turbo-democratia si megastarul

Cei care au fost atenți la alegerile electorale (politice) care au avut loc în lume au observat că în multe state nu a prea contat puterea partidelor, voința șefilor de partid și a acoliților, ci a contat in foarte mare măsură voința cetățenilor, independentă de vreo doctrină de partid. Altfel spus, au fost votați/aleși oameni, și mai puțin partide.

Acești oameni - fără o doctrină anume, dar buni oratori - nu pot înlocui partidele politice (nu e indicat ca niște persoane fizice să înlocuiască o structură, o instituție, un sistem etc.) Se poate ajunge în situația ca un stat - și cetățenii acestuia - să fie la cheremul unui individ care va lua hotărâri în funcție de cum se trezește dimineața: cu fața la cearceaf sau binedispus.

Concurența politică e foarte bună, dar când cetățenii încep să se comporte ca niște fani ai unei persoane sau alta, persoană care promite desființarea partidelor, desființarea unor instituții, nu mai e vorba despre concurență politică, ci mai mult despre anarhie. Oamenii devin mai importanți decât partidele, dar o societate (un sistem social) nu poate exista fără organizare, fără structuri.

Un lucru, cred, este clar: structurile politice tradiționale par a se descompune, diminuând sistemele politice. Democrațiile par a se prăbuși - in general din cauza accidentelor financiare. Anul 2020 a fost începutul unei crize economice-financiare mondiale la care toți cei sus-puși s-au așteptat, și s-au pus la adăpost. Anul 2020 poate apărea și ca o scuză pentru ceea ce oricum ar fi urmat... Astea pot fi luate ca presupuneri - trec peste.

Modul în care se poziționează oamenii e mai mult despre ei (despre cum înțeleg ceea ce se întâmplă în jurul lor), și mai puțin despre politică, despre politicieni. Poți înlocui un politician (capabil sau nu, incompetent sau nu) cu un megastar, dar ar fi naivitate să crezi că îți va fi bine. Megastarurile, in majoritate covârșitoare, sunt niște oameni cu fel de fel de pretenții (de la echipele lor, de la fani etc.) și care-și schimbă mofturile în funcție de dispoziție. Aceste megastaruri urmate de cetățeni care se comportă ca niște fani nu pot conduce un stat. Fanii pot trece cu vederea derapajele starului adulat, dar când de acel star depinde și viața, și bunăstarea celor care nu sunt fani e nasol.

In constituțiile statelor democratice sunt menționate partidele politice, aceste structuri implicate în formarea voinței poporului. Nu în sensul că un partid impune voința cetățenilor, ci în sensul că cetățenii care au aceleași valori se pot organiza în partid politic și pot încerca să facă lucrurile așa cum cred ei că e bine - asta, foarte pe scurt și simplist; un partid cu tendințe fasciste, de exemplu, ar fi cazul să fie oprit cât mai din timp (legal, nu altfel).

Partidele nu devin inutile doar pentru că tehnologia permite cetățenilor să se adune în grupuri și grupulețe pe așa-numitele rețele de socializare, grupuri de oameni cu aceleași valori, dorințe sau frustrări și mai apoi merg să voteze. Această așa-zisă turbo-democrație (termenul nu-mi aparține) aduce cel puțin două mari probleme:

1. Instabilitatea. Dacă megastarul nu face ce vor fanii aceștia se vor ridica împotriva lui, vor încerca să-l înlocuiască, atunci, pe loc (asta in cazul in care megastarul ales nu se va fi transformat între timp într-un tiran care își va renega fanii revoltați). Un megastar nu va pregăti oameni care l-ar putea înlocui in caz de nevoie. Statutul unei funcții publice nu seamănă cu statutul unui star. Funcția publică e una restrictivă și, deseori, plictisitoare, și vine cu responsabilități serioase. Mai mult decât mai puțin, funcția politică promovează stabilitatea.

2. Blocajul. In turbo-democrație, dacă sunt promovați oameni cu caracteristicile unui star și doar atât, e probabil ca oamenii pe care acest star ii promovează în jurul lui să nu convină fanilor și/sau să fie total netalentat in ceea ce trebuie să facă. Mesajele negative se răspândesc, întotdeauna, mai repede decât cele pozitive, iar analizele sociale reale se pierd printre aceste mesaje transmise în flux continuu de fani nemulțumiți. Negativismul prinde mult mai repede in mintea și atenția publicului, iar publicul fixat doar in ideea grupului din care face parte va îmbrăca o armură care să-l apere de rațiune, și de orice mesaj care nu se potrivește cu mentalitatea lui, cu credințele lui. Așa ceva conduce la un veritabil blocaj în ceea ce înseamnă guvernare politică.

Partidele politice sunt o necesitate într-o democrație. Sunt organizații permanente care sunt forțate să aibă grijă de interesele tuturor cetățenilor. Pot fi forțate să accepte puncte diferite de vedere. Partidele aflate la putere sunt monitorizate, să zic așa, de cele aflate în opoziție.

La fel de necesar este, în democrație, un parlament bicameral. Un stat cu parlament unicameral, și un singur partid, este orice, dar nu democrație: o mare adunare națională formată din membrii unicului partid = acești oameni vor putea face absolut tot ce vor, cui vor, când vor și nu, nu vor avea grijă ca toți copiii să meargă la școală, să aibă ce să mănânce...

Megastarurile, in general, mai fac opere de binefacere - nu toate megastarurile, și nu prea des cele mai multe - și numai cât fanul respectiv să fie mulțumit, să îl laude pentru faptele lui bune, să nu țipe că nu primește o îmbrățișare, o strângere de mână, un autograf cu poză și-apoi să-i treacă prin minte să-și caute alt idol.

Un fel de concluzie. Concurența politică e bună, mentalitatea de fan e dăunătoare în politică. Partidele politice au nevoie să se reorganizeze, oamenii care le populează să învețe că s-a schimbat contextul (tehnologic, financiar, economic, social etc.), s-a schimbat... paradigma mondială. Un megastar își poate permite fițe, își poate permite să discrimineze (chiar dacă mai apoi plătește amendă), dar un lider politic care susține că reprezintă o întreagă națiune nu își poate permite să discrimineze un cetățean în baza etniei, statutului social, orientării sexuale, orientării religioase etc., nu-și poate permite să amenințe o femeie cu agresiunea sexuală.

Pentru a exista in continuare, partidele politice sunt obligate să reînvețe să inspire și să mobilizeze oamenii. Altfel, tinerii (dar nu doar ei) vor ajunge să-și concentreze energia politică prin grupuri cu probleme.

Cu unele modificări, modul în care se guvernează cetățenii din statele democratice ar trebui să fie o constantă, pentru că aproape totul s-a schimbat în ceea ce facem: cumpărăm, călătorim, întâlnim, comunicăm, citim, învățăm etc.

Partidele democratice trebuie să se adapteze mileniului III.

sursa foto: https://pixabay.com/users/alexas_fotos-686414/