Egalitate de şanse şi de tratament, egalitate de gen între femei şi bărbaţi

Egalitatea de şanse şi egalitatea de tratament, egalitatea de gen sunt concepte complexe şi nu le voi analiza aici în adevăratul sens al termenului analiză, ci doar le voi aminti, şi numai cu privire la egalitatea între femei şi barbati.

Consiliul European a definit egalitatea de şanse şi de tratament între bărbaţi şi femei sau egalitatea de gen, astfel: ”Egalitatea de gen presupune un nivel egal de vizibilitate, afirmare şi participare pentru ambele sexe în toate sferele vieţii publice şi private. Egalitatea de gen este opusul inegalităţii de gen, nu a diferenţelor de gen, şi urmăreşte promovarea participării depline a femeilor şi bărbaţilor în societate.”

În articolul 2 din Declaratia Universală a Drepturilor Omului se stipulează: ”Fiecare om se poate prevala de toate drepturile şi libertăţile proclamate în prezenta Declaraţie fără nici un fel de deosebire ca, de pildă, deosebirea de rasă, culoare, sex, limbă, religie, opinie politică sau orice altă opinie, de origine naţională sau socială, avere, naştere sau orice alte împrejurări.”

In art. 16 al. 3 din Constituţia României este inclusă egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi: ”Funcţiile şi demnităţile publice, civile sau militare, pot fi ocupate, în condiţiile legii, de persoanele care au cetăţenia română şi domiciliul în ţară. Statul român garantează egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi pentru ocuparea acestor funcţii şi demnităţi”.

Legea 202/2002 (republicata) privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi stabileşte că prin egalitate de şanse între femei şi bărbaţi se înţelege luarea în considerare a capacităţilor, nevoilor şi aspiraţiilor diferite ale persoanelor de sex masculin şi, respectiv, feminin şi tratamentul egal al acestora (art. 1). In art. 2 scrie: ”măsurile pentru promovarea egalităţii de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi şi pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare bazate pe criteriul de sex se aplică în domeniul muncii, educaţiei, sănătăţii, culturii şi informării, politicii, participării la decizie, furnizării şi accesului la bunuri şi servicii, precum şi în alte domenii reglementate prin legi speciale”.

Egalitatea în drepturi presupune că sunt asigurate aceleaşi drepturi tuturor. Acest concept este asociat unei egalităţi formale întrucât nu acoperă şi posibilitatea indivizilor de a-şi exercita drepturile ori capacitatea acestora de a şi le realiza efectiv. De exemplu, femeile au dreptul legal de a munci dar fără legislaţia care să asigure armonizarea carierei profesionale cu viaţa de familie nu există posibilitatea efectivă de ocupare a unui loc pe piaţa muncii (lipsa creşelor, a grădiniţelor îngreunează şi mai mult situaţia femeilor care doresc să aibă şi carieră profesională şi familie). Legislaţia europeană a impus in legislaţiile statelor membre anumite directive privind şi posibilitatea tatălui de a intra in concediul pentru creşterea copilului, de exemplu, dar procentul este foarte mic (există şi obligaţia tatălui de lua o lună de concediu pentru creşterea copilului).

Egalitatea între femei şi bărbaţi este un drept fundamental, o valoare comună a Uniunii Europene (şi nu numai), şi o condiţie necesară pentru realizarea obiectivelor de creştere economică, ocuparea forţei de muncă şi a coeziunii sociale.

Prea mulţi oameni înţeleg egalitatea între femei şi bărbaţi la modul: “dacă vrea egalitate atunci să taie şi ea buşteni cu drujba”. Având in vedere diferenţele biologice e clar că femeile nu au, genetic vorbind, puterea fizică necesară de a tăia buşteni cu drujba. Dar! Sunt femei care pot face asta şi chiar mai mult. Aceste femei au dreptul de a li se oferi şansa să lucreze in domeniu – aceasta inseamna egalitatea de şanse. Egalitatea de tratament se referă la dreptul de a avea salariul egal cu al bărbatului tăietor de lemne etc. Faptul ca diferenţele biologice nu pot fi înlăturate nu înseamnă că femeile ar trebui să fie refuzate in astfel de munci – dacă le pot presta. (exemplu e “plastic” pentru a accentua ideea conceptului “egalităţii de şanse şi de tratament”).

Prin “drepturi egale” unii oameni înţeleg chiar absenţa unor gesturi de politeţe, de respect, de bună-creştere… De exemplu: unii bărbaţi nu ofera locul, in autobuz, unei femei; unele femei, cărora li se oferă locul nu se deranjează să rostească ”mulţumesc”.

Egalitatea de gen

Femeile şi bărbaţii nu au aceleaşi roluri, resurse, nevoi, interese, nu participă in mod egal la luarea deciziilor, valorile atribuite muncii femeii şi muncii bărbatului nu sunt aceleaşi etc.. Diferenţele acestea variază de la o societate la alta, de la o cultură la alta şi sunt numite “diferenţe de gen”. Termenul de “gen” nu îl înlocuieşte pe cel de “sex” care se referă doar la diferenţele biologice.

Genul şi sexul nu sunt echivalente (in acest context) (Candace West, Don H. Zimmerman, 1987).

Diferenţele de sex sunt biologice, înnăscute; diferenţele de gen sunt dobândite prin educaţie, prin socializare. Rolurile de gen sunt atitudini şi comportamnete pe care le asociem cu femeile şi cu bărbaţii.

In lucrarea Paradoxes of Gender (1994), autoarea Judith Lorber defineşte genul astfel: “o instituţie care stabileşte modele de comportament pentru indivizi, ordonează procesele sociale ale vieţii de zi cu zi, care a infuzat principalele organizări din societate, cum sunt economia, ideologia, familia şi politica […]”. Autoarea susţine că genul îşi are rădăcinile în dezvoltarea culturii umane, nu în biologie ori procreaţie şi că asemenea oricărei instituţii sociale, genul variază cronologic, cultural, geografic şi afectează major viaţa indivizilor şi interacţiunea socială.

Egalitatea de şanse (equal opportunities) este conceptul conform căruia toate fiinţele umane sunt libere să-si dezvolte capacităţile personale şi să aleagă fără limitări impuse de roluri stricte; faptul că diferitele comportamente, aspiraţii şi necesităţi ale femeilor şi bărbaţilor sunt luate în considerare, evaluate şi favorizate în mod egal înseamnă că femeile şi bărbaţii se bucură de aceeaşi libertate de a-şi realiza aspiraţiile.

Egalitatea de şanse şi de tratament au la bază participarea deplină şi efectivă a fiecărei persoane la viaţa economică şi socială, fără deosebire pe criterii de sex, origine rasială sau etnică, religie sau convingeri, dizabilităţi, vârstă sau orientare sexuală.

Egalitatea de tratament – termenul egal se referă la aplicarea imparţială a unei reguli; de exemplu, votul egal: acesta contează la fel in ceea ce priveşte pe toţi cei care votează.

Noţiunea de ”egalitate de şanse între femei şi bărbaţi” a pătruns în spaţiul românesc odată cu începerea procesului de aderare la Uniunea Europeană, in anul 1996. Cam târziu aş zice, având in vedere că in prevederile europene in materie noţiunea apare din anul 1957, in art.2, care defineşte misiunea Comunităţii Tratatului de la Roma: “[…] să promoveze in întreaga Comunitate egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi […]”. Pentru obiectivitate: comuniştii au promovat din plin egalitatea: femeile – chiar până in ultimul trimestru de sarcină – aveau “dreptul” să lucreze inclusiv in turnătoriile fabricilor, la temperaturi infernale, unele ridicând greutăţi mult prea mari pentru starea de graviditate dacă nu şi pentru puterea fizică (posibilitatea de a alege să n-o facă exista numai in cazuri speciale). La vremea aceea munca era obligatorie şi foarte multe femei au ajuns să lucreze unde nu şi-ar fi dorit vreodată. Egalitate de şanse nu înseamnă “obligativitate”.

Stereotipurile de gen

De ce nu evoluează societatea şi de ce nu înţeleg toţi oamenii ce înseamnă “egalitate de şanse şi de tratament, egalitate de gen?

Din cauză de mentalitate, ar fi răspunsul scurt. Răspunsul mai lung se referă la stereotipuri de gen.

Ce zicea Titu Maiorescu in conferinţa sa “Darvinismul in progresul intelectual” susţinută la Ateneu şi publicată in România Liberă din 5 mai 1882: Dacă în treacăt vom deschide aici chestiunea emancipării femeii, noi observăm atât numai, că ideea, cu toată frumuseţea ei teoretică, în starea de azi a lucrurilor, este precipitată şi cam nerealizabilă. Cum am putea în adevăr să încredinţăm soarta popoarelor pe mâna unor fiinţe a căror capacitate craniană e cu 10 la sută mai mică? Abia ajung astăzi creierii cei mai dezvoltaţi pentru a putea conduce o naţiune pe calea progresului şi a prosperităţii materiale.

Sofia Nădejde, o feministă socialistă a acelor vremuri, a scris articolul “Răspuns d-lui Titu Maiorescu în chestia creierului la femei”, publicat în ziarul Contemporanul: Chestiunea creierului e încă o urmă de prejudiţiile vechi. Nu e mult de când se credea că femeia n-are suflet. (v. “Din istoria feminismului românesc, de Ştefania Mihăilescu, Ed. Polirom, Iaşi, 2002).

Alte stereotipuri, mai actuale:

- reclamele şi fotografiile in care femeile sunt prezentate ca fiind “perfecte” din punct de vedere fizic cel puţin sau sunt prezentate in general in reclamele pentru produse de spălat, de curaţat, produse pentru bebeluşi, pentru gătit etc. (un picuţ s-au mai schimbat lucrurile şi in reclamele româneşti in ultimii doi ani);

- concepţiile de genul: ce caută bătrânica asta in politică şi nu-şi vede de făcut prăjiturele pentru nepoţi? (s-au spus d-astea şi despre Angela Merkel şi despre Hillary Clinton). De ce nu se spune şi despre bătrânei ceva de genul? Pentru că majoritatea – din negura timpului incepând – s-a obişnuit cu stereotipul bărbat-politician;

- femeia trebuie să asculte de soţ;

- abilitaţile tehnice ale femeilor lasă de dorit; sunt mai mult trup decât minte etc. ş.a.m.d..

Walter Lippmann, în Public Opinion (1922), a introdus noţiunea de stereotipuri în accepţiunea sociopsihologică, înţelese drept ”imagini în mintea noastră”, modele mentale în baza cărora interpretăm realitatea înconjurătoare pentru că, scria el, ”noi nu vedem înainte de a defini, ci definim înainte de a vedea”. Lippmann atrăgea atenţia asupra concepţiilor noastre rigide în raport cu grupurile sociale Altfel spus, vedem ceea ce am fost invatati sa vedem. Stereotipurile se formează într-un anumit context sociocultural şi „sunt induse de modelul cultural-ideologic, de structurile mentale împărtăşite de membrii unei colectivităţi”.

Termenul “stereotip” există din 1798, fiind un termen folosit de tipofgrafi, in special, şi care înseamnă “turnarea plumbului într-o formă destinată formării clişeului tipografic” - Walter Lippman e primul care l-a utilizat in sens psihologic, in lucrarea menţionată.

Rolurile de gen tradiţionale (femeia are grijă de casă, bărbatul aduce bani in casă, de exemplu) şi stereotipurile (femeia e slabă, bărbatul e puternic) reprezintă surse ale discriminării de gen.

Feminismul ca şi concept caută să explice şi să aducă în constiinţa publică relevanţa diferenţei de gen, şi / sau a diferenţei de sex dintre femei şi bărbaţi (M Magyary-Vincze, 2002).

Sunt recunoscute diferenţele între bărbaţi şi femei şi se accentuează necesitatea asigurării şanselor egale de afirmare a femeilor în societate dar, cumva, s-a ajuns la un anumit grad de aşa-numită discriminare pozitivă. Prin discriminarea pozitivă, se zice, se urmăreste remedierea efectelor produse de anumite discriminări manifestate în trecut, suferite de diferiţi indivizi, în sfera muncii, a educaţiei etc., şi de a preveni reapariţia şi re-manifestarea acestor discriminări.

In loc de concluzie

Natura i-a făcut pe oameni atât de egali în privinţa facultăţilor trupului şi ale minţii încât, deşi s-ar putea găsi câte un om a cărui forţă a trupului sau agerime a minţii să fie câteodată în mod evident mai mari decât ale altuia, totuşi, atunci când le considerăm pe toate la un loc, diferenţa dintru un om şi un altul nu este atât de însemnată încât cineva să poată cere pentru sine, pe acest temei, vreun beneficiu pe care să nu-l poată la fel de bine pretinde şi altcineva. Căci, în ceea ce priveşte forţa trupului, cel mai slab are destulă putere ca să-l omoare pe cel mai puternic fie printr-o uneltire secretă, fie prin unirea cu alţii aflaţi în aceeaşi primejdie - Thomas Hobbes (din Hobbes, Leviathanul, in “Filosofia politica a lui Thomas Hobbes”, Emanuel-Mihail Socaciu, Ed. Polirom, Iaşi, 2001).